Lună: august 2008

Astazi, pe drum spre casa, am vazut un sofer indisciplinat al dracu. Indisciplinat in trafic. Nebunul, a vrut sa intre cu masina cu tot intr-un canal. Dupa cum arata politistilor canalul si dupa cum era ridicat capacul mi-am dat seama ca vrea cu mare ardoare sa ajunga acolo jos. Era inflacarat si nervos ca-canalul a fost proiectat cu diametru prea mic. Masina lui, o dubita, nu a intrat cu totul, asa ca si-a facut-o praf degeaba. Politaii, doi la numar, se uitau la canal ca la dictionar. Cu girofarul aprins, erau stapanii lumii. Au dat din cap de doua ori si… atat.
Totul s-a petrecut in Turnisor, exact sub podul de cale ferata de langa McDonalds. Coloana de masini, ca in fiecare zi, este de km buni. Acum, ca desteptul a intrat cu masina in canal si l-a stricat, probabil va fi mult mai mare. Daca nu se va rezolva urgent (si, dupa cum stim, cu siguranta nu va fi reparat canalul) Doamne Sfinte si pazeste… nu vreau sa ma gandesc ce trafic va fi la intrarea dinspre Sebes in Sibiu. Dar, intereseaza pe cineva?

Suntem chiar cel mai tampit neam? Romanii sunt enervant de delasatori. Se multumesc cu (foarte) putin si isi traiesc viata doar in speranta ca ajung si ei sa suga ceva. Faptul ca in Ungaria, tara fosta comunista, s-au reusit construirea a mii de km. de autostrada, dintr-un capat in altul al tarii arata dorinta unui popor de a face ceva. Faptul ca in Romania ne chinuim de opt ani de zile sa construim o sosea ocolitoare a Sibiului ne arata lipsa de respect fata de noi insine. Sunt incredibile soselele din Romania. Nu e posibil sa parcugi in cateva ore putin mai mult de 100 km, riscandu-ti totodata viata pe drumurile patriei. Nu ar trebui sa fie posibil!
Puneti-ma in fata ministrului transporturilor din Romania. Si eventual dati-mi si o rosie.

Intrebare: Cum iti poti distruge SUV-ul scos la vanzare, fara a incalca nici o regula de circulatie? Cum iti poti baga in spital copilul de doar trei luni?
Raspuns: Trebuie doar sa-ti conduci SUV-ul pe drumurile patriei, cu copilul in spate.
Nu trebuie sa incalci legi, nu trebuie sa faci depasiri periculoase, nu trebuie sa ai viteza mare. Trebuie doar sa depasesti un camion si sa-ti iasa dintr-o data un bou in fata, vrand si el sa depaseasca. E foarte simplu.

Vineri dimineata. Oradea. Un bulevard de aproximativ doi km, cu doua benzi pe sens. Circulatie blocata, ambuteiaje, claxoane, nervi. Se circula doar pe prima banda, in ambele sensuri. Benzile de la mijlocul soselei sunt „in lucru”. Portiuni de asfalt au fost „taiate”. Nimeni nu lucreaza.
Sambata dimineata. Budapesta. Un bulevard de aproximativ doi km, cu doua benzi pe sens. La 8 dimineata sunt descarcate din tiruri utilajele de reparare a drumului. Pana la ora 17 tot asfaltul de pe bulevard e „taiat”. Nici o problema in trafic.
Duminica dimineata. Acelasi bulevard din Budapesta. Muncitorii lucreaza. Mai au cateva lucruri de pus la punct inaintea asfaltarii.
Duminica dupa-masa. Oradea, acelasi bulevard „in lucru”. Trafic ingreunat, ambuteiaje. Se circula tot doar pe prima banda, pe fiecare sens. Aceasta prima banda este plina de gropi si denivelari. Nimeni nu lucreaza.

Noi astia care visam mii si mii de euro salariu, noi astia care avem mii de euro, dar ne-am mai dori 1.000 in plus, noi astia care am terminat o facultate din 2000 incoace, noi astia care renuntam la facultate pentru job, noi astia licentiati, masterizati si doctorati pe banda rulanta, noi astia care lucram la o multinationala, noi astia care avem telefoane mai scumpe decat tot salariul parintilor – pe 2 luni, noi astia care nu mai avem timp in afara jobului, noi astia, corporatistii in devenire si in general,… suntem toti o generatie de ratati.
Suntem ofticati din orice, suntem morocanosi, posaci si ne punem picaturi cand avem ochii rosii. Ne enerveaza cei care sunt la fel de suparati ca noi, ne enerveaza si cei diferiti. Injuram mult, dar suntem credinciosi. Salvam Rosia, Vama, natura si tot ce mai e de salvat printr-un mail sau o plimbare intr-un weekend cu masina pana acolo. Ne pasa de tot ce e „eco”, de viitorul copiilor si al omenirii, dar avem becuri aprinse non-stop si un motor de 2.0 litri la masina.
Lucram in nestire, visam promovari si un bonus la salariu, dormim putin, fumam, bem cafele si energizante de ne zapacim creierii, dam banii pe prostii, pe jucarii care sa ne dea inca putin timp, pe mese proaste in restaurante costisitoare, dar aproape de job. Ne cumparam masini mai scumpe decat ne-am putea permite doar pentru iluzia apartenentei la o clasa sociala creata artificial, ne imbracam cu haine idioate, incomode, care nici nu ne stau bine – la fel ca toti cei din jurul nostru.
Ne cumparam apartamente fara sa le vedem in nu-stiu-ce-complex ca-o-conserva la cativa kilometri de oras. Platim rate 50 de ani de acum incolo. Dormim putin, ne doare capul, ne tremura mainile, ne promitem ca vom avea mai mult timp pentru noi, ca vom face mai multa miscare, ca vom sta mai putin in fata calculatorului, ca vom merge intr-o zi pe jos.
Ne place jobul pe care il avem, corporatia e mama si tatal nostru, corporatia tine loc de familie, de prieteni, de iubiti, de amanti, de tot, ne da bani pentru tot ce vrem sa cumparam si asta e tot ce conteaza. Nu stim alte reguli in afara corporatiei, nu ne intereseaza altceva, nu vrem altceva. Ne simtim impliniti. Nu stim altceva in oras decat drumul spre job, inapoi spre pat si vreo 2 cluburi. Nu vizitam nimic decat in team building.
Pentru ce? Ca sa ajungem niste legume terminate la nici 40 de ani? Ca sa ne facem scrum inca inainte de a incepe sa ardem? Pentru a ajunge intr-un pod imaginat al unei ierarhii sociale?
Ce o sa raspunda copiii nostri, stiind ca toata viata nu am facut altceva decat sa ne gandim cum sa platim rate, cand vor fi intrebati ce suntem noi?
Niste ratati…

Pe cand in alte tari te ajuta, la noi politistii se cred buricul pamantului.
In Oradea. La un semafor. O masina de politie ce patrula pentru linistea cetatenilor se opreste in dreptul unei raufacatoare pentru a o vraji ii pune intrebari. Saraca impartea soferilor din trafic fluturasi publicitari. La urmatoarea intersectie un minor cersea.
Tot in Oradea, dupa 5 minute, soferul unei masini de politie (dupa fata si chipiu era chiar politist) ma claxoneaza nervos si imi trage cateva injuraturi pentru ca nu m-am oprit in mijlocul intersectiei pentru a-i da lui prioritate s-o ia la dreapta.
Lege si ordine. In slujba cetateanului.

Daca ai crezut ca asta e culmea nesimtirii, sau ca asta intrece orice culme a nesimtirii, nu ati vazut tot.

Nu stiu cine sunt, nici nu m-a interesat cand i-am vazut. Legea ar trebui sa fie egala pentru toti. Dar se pare ca nu e asa. Daewo-ul din poza are numarul de inmatriculare SB 45 ANA. E oare de la Ana Oil?
Masina a stat parcata asa mai mult de o ora, timp in care toate masinile se chinuiau sa ia curba. La un moment-dat cei doi tipi din imagine au venit, au luat ceva din masina si s-au indreptat spre Piata Mare. Nici o urma de jena.

M-am intors in tara. Din nou. De fiecare data cand trec granita spre Romania nu dureaza nici 10 minute pana sa imi pun aceeasi intrebare – „De ce m-am intors in tara asta?”. Tu de ce te intorci?

Îţi place să fii mîngîiată? Să fii atinsă? Să fii pipăită? Să fii încinsă? Îţi place să simţi respiraţia celuilalt lîngă urechea ta? Sau poate pe gît ori pe faţă? Îţi place să încerci poziţii noi? Să începi rece şi să sfîrşeşti fierbinte şi transpirată?
Tursib… cu noi fanteziile tale devin realitate. Încearcă-ne! 30 de zile alături de noi… la un preţ ce sfidează concurenţa.

Ah, al draq forte de munca. Cand ma gandeam ca nu poate fi mai rau BUM. Ieri, de la fortele de munca am aflat ca, desi am lucrat pana acum cu contract de munca, nu am carte de munca. Foarte amabila doamna de la ghiseul S-T-V a spus ca imi trebuie o adeverinta de la firma la care am lucrat inainte (citeste de ce AICI). Am dat telefoane. Am fost la firma la care am lucrat inainte. Mi-am facut adeverinta si astazi cu ea la fortele de munca. „Apaiii… adeverinta asta nu e buna. Uitati aici. Asta trebuie completata”. Ce a uitat sa spuna functionara a fost ca adeverinta aia e Stas. Pai de ce nu mi-ai spus de ieri? Alte acte, alta distratie. Respectul angajatilor la stat pentru timpul nostru e egal cu zero. Ei habar nu au cat conteaza un minut intr-o firma particulara. Nu stiu ce e aia sa-ti pierzi timpul cu birocratia.
Norocul meu e ca nu eu umblu pentru actele astea. Si totusi sunt sictirit de toata situatia.

Acum am fost furat. Al dracu de nu am fost furat. Pe bune. Mai mult, am fost si prostit. Oameni buni, cum e posibil sa ai contract de munca depus la fortele de munca, sa ai si demisie depusa la fortele de munca dar sa nu ai carte de munca? Da, astazi am descoperit ca am lucrat pana acum fara carte de munca. Stiu si altii care au patit-o. Imi puteti spune cum e posibil?
Va spun eu cum a fost posibil:
Cand mi-am facut eu primul contract de munca desigur ca am fost trimis sa-mi cumpar si carnet de munca. Pentru ca toate teancurile alea de hartii au facut ca inregistrarea mea in calculator sa dureze enorm de mult, in momentul cand am ajuns sa-mi cumpar carnetul de munca era deja inchis. Cica era in afara programului. Asa ca tipei de la ghiseu, ce mi-a inregistrat contractul de munca, a avut splendida idee sa-i las ei banii ca sa faca operatiunea (cumpararea carnetului de munca) a doua zi, in timpul programului. Toate astea pentru ca eram deja inregistrat in calculator si… nu stiu care era complicatia. Draguta tipa, nu am ce zice. In fine. I-am lasat banii. I-am lasat chiar si bacsis 25% din valoarea carnetului de munca (pentru ca nu aveam marunt) si am avut incredere. Ca sa descopar azi ca tipa mi-a furat banii. Doamnaaa… aia 5 lei sunt ai mei!