Lună: septembrie 2010

Consola Wii mai importantă decât Londra?

Întrebarea numărul 1: Tu te-ai juca o zi întreagă cu Wii, în Londra, în loc să vizitezi oraşul?

Întrebarea numărul 2 (pentru cei ce mă cunosc personal): M-aţi văzut vreodată pe mine dansând?

Evident că la amundouă întrebările veţi răspunde cu un NU hotărât. Dar asta doar dacă nu v-aţi jucat niciodată cu console jocuri. Ştiu, veţi crede că sunt nebun dar eu am răspuns DA la ambele întrebări. Cum naiba am putut lăsa o zi de Londra pentru a mă juca tenis de câmp, bowling, golf, baschet şi chiar pentru a dansa… nici eu nu-mi pot explica. Însă cu Wii toate mişcările par atât de reale încât parcă într-adevăr eşti pe un teren de sport, aşa că nu m-am simţit deloc între patru pereţi.

Eu dansând? Niciodată!! Până la Wii. I-am lăsat pe toţi să zâmbească pe sub mustaţă de mişcările mele „suave”. Bineînţeles că nu am câştigat competiţia de dans împotriva lor dar distracţia a fost de nota 10 🙂

Totul e simplu, te joci cu o manetă în formă de telecomandă. Ţi-o prinzi bine de mână ca să n-o scapi de la atâta entuziasm (s-a întâmplat ca eu s-o dau de pereţi). Jocurile sunt pe CD-uri şi le vezi pe TV.

După experienţa din Londra, câteva luni am fost obsedat de preţurile la Wii. Oriunde mergeam în lumea asta, comparam preţuri şi oferte. În orice caz, recomand oricui să-şi petreacă câteva ore timpul în familie, seara, înainte de masă, distrându-se cu consola Wii.

Pont pentru fetele ce vor să facă mişcare dar le e ruşine să iasă în parc să alerge: consola Nintendo Wii de la evoMAG.

Gig Silver Shine in Sibiu

Se vede ca nu am mai fost de multicel la giguri. Vineri seara m-am trezit la un concert de roacheri imbracat ca prostu in rosu. Eram singura pata de culoare intr-o mare de negru. Pe deasupra, nu eram doar rosu, mai eram si comunist. Purtam o poza mare cu fata lui Iliescu. Noroc ca scria mare bastard sub chipul lui de inger.

[fblikebutton][tweetthis]

Mai du-te mă în pul@ mea!

Toţi stăm acum cu frica în cur aşa că hoţii s-au gândit să mai prostească prostimea:

Am incercat sa va sun azi toata ziua dar probabil aveti probleme cu semnalul sau ceva nu e in regula , aici aveti numaru meu de telefon: 076496999X si daca va raspunde secretara cereti de urgenta cu Cetin Zafer de la executari silite astept telefonul dumneavoastra cat mai repede posibil pentru a evita orice neplaceri . Va multumesc !

[fblikebutton][tweetthis]

Tu ce-ai face dacă mâine ai afla că mai ai doar 6 luni de trăit?

Bună ideea Dianei. Hai să vedem ce aţi face voi dacă mâine aţi afla că mai aveţi doar 6 luni de trăit.

Eu cred că aş face tot ce nu am avut curaj până acum (adică să fug din ţara asta în primul rând): aş merge 4 săptămâni în Africa, să trăiesc cu băştinaşii fără net, fără telefon mobil şi fără apă :). Aş da o fugă până în New York, Las Vegas şi apoi în China. Aş închiria în Cuba o maşină şi aş cutreiera pentru 2 săptămâni ţara aia comunistă. Aş sări neapărat cu paraşuta şi aş călări un cal negru cât ziua de lungă. Aş urca pe un munte împreună cu Teodor Tulpan (că-i geamăn de-al meu). Aş merge în Delta Dunării (că până acum n-am reuşit), aş merge până la Polul Nord şi aş trăi două săptămâni în junglă. Apoi m-aş întoarce în iubita mea ţară, România şi aş dinamita tot Parlamentul… aşa… să simt şi eu că am făcut un bine pe Pământ.

Tu ce ai face dacă mâine ai afla că mai ai doar 6 luni de trăit?

[fblikebutton][tweetthis]

CM de fotbal din Africa de Sud a distrus tradiţia galeriei de baschet din Sibiu

Păi cum aşa? Galeria sibiului probabil a fost prima care a băgat aşa-zisele vuvuzele în sălile de sport din România. În urmă cu doi ani te asurzeau la orice meci a CSU Sibiu. În deplasări, medieşenii şi Uiştii de la Cluj nici nu se auzeau în propriile săli din cauza sunetului asurzitor venit de la sibieni.

Deşi lucrurile s-au mai liniştit în ultima perioadă, de când cu Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud se pare că pe toţi îi deranjează sunetul vuvuzelelor. La TV probabil s-o fi auzind mai deranjant decât s-au auzit până acum fluiericile alea în sala de la Sibiu, altfel nu-mi explic decizia conducerii CSU Sibiu de a interzice vuvuzelele. Oameni buni, priviţi filmuleţul de mai jos, filmat cu mai bine de un an înaintea CM de fotbal. Atunci nu erau deranjante?
Sunt curios cât va fi amenda pentru suflat în tub.


[fblikebutton][tweetthis]

Câteva poze, 3 puradei şi multe gunoaie.

M-a lovit dintr-o dată un miros de gunoi aproape insuportabil. Din pubelele îngrădite ies trei puradei ce incep imediat să înjure şi să-şi bage toate puţele în mine, pentru că făceam poze cu telefonul mobil. Cică ei sunt la şcoală acum şi nu vor să-i trag în poză. Că de-i trag în poză îşi bagă puţa în mine şi în încă câteva rude (nu le-am ţinut minte pe toate). Din vorbă, aflu că puradeii caută pâine prin gunoaie şi că le e ruşine de ce fac, tocmai de aia nu vor să-i recunoască ceva colegi prin pozele mele. Ei locuiesc în Turnişor dar vin până aici (în cartierul Ştrand) pentru că sunt multe gunoie deci multă mâncare. Nici nu termină bine de zis, că fratele lui iese din tomberon cu două felii vechi de pâine. Le aruncă pe jos, în grămada de nimicuri de luat acasă. Continuă să citești Câteva poze, 3 puradei şi multe gunoaie.

Profesionalism la Bayern München. Ceva ce n-o să vedem prea curând la noi.

Şi pentru că tot am dat-o astăzi pe sport, nu aveam cum să nu atrag atenţia echipelor româneşti, de orice sport o fi ele.

Echipa de fotbal Bayern München a lansat varianta în limba română a site-ului/ştirilor de pe site-ul oficial, pe toată durata grupelor Champions League 2010-2011. Asta pentru că CFR Cluj va juca (doar) două meciuri împotriva germanilor. Asta da dovadă de respect pentru adversari şi pentru imaginea proprie.

De luat exemplu!

Gunoaiele devin atractive

Astăzi, la Sibiu, se vernisează la ora 18:00 expoziţia de fotografie 1001 culori. Locaţia nu este una obişnuită, expoziţia va fi prezentată în spatele blocurilor ANL din cartierul Ștrand 2, la ghena de gunoi.

Mâine, 16 septembrie, ora 17:30 expoziţia va fi vernisată şi la Braşov. Tot într-un loc neconvenţional – la blocul nr. 3 din Bdul. Gării nr. 3.

Organizatori: Asociaţia Colors.

Cum mi-am găsit un job bine plătit

Mă caută lumea, domne! Se pare că adresa mea de mail a rămas în bazele de date ale celor implicaţi în baschet, asta de pe vremea când am făcut primul site şi primul forum al unor suporteri (poate chiar şi a unei echipe) de baschet din România. Să fi trecut vreo 10 ani de atunci?

Tot primesc din când în când mailuri de la jucători şi agenţi cu CV-uri de jucători şi de antrenori, cu clipuri video, statistici şi tot tacâmul, toţi căutându-şi de lucru. De obicei nici nu mă mai uitam peste documentele ataşate şi forward-am direct celor mai interesaţi decât mine, echipei de baschet din Sibiu. Dacă verific, poate am şi adus ceva jucători în România 🙂

Eh, norocul a picat în capul meu de data asta. Acum mi s-a oferit un job, nu mi s-a mai cerut. Şi chiar un job bine plătit, de ce să nu mă laud? Un club bine cotat din Benin (asta e prin Africa, google it) îmi oferă ca să antrenez echipa 5.000 euro lunar timp de un an, 10.000 euro la semnarea contractului şi bonusuri pentru victorii în campionatul de primă ligă. Şi-aşa visam să vizitez Africa.

Să mă duc?

Mama lor de bloggeri!

totul ca totul, dar până în momentul în care flămânzesc.

am ajuns să-mi dicteze mie viaţa bloggerii, dar cine naiba se cred? nu au reuşit ani de reclame să mă convingă, nu au prea reuşit de multe ori nici recomandările primite aiurea dar nenorociţii ăştia de bloggeri au reuşit să-mi bage pe gât calculatoare, spectacole de teatru, formaţii de care nu auzisem niciodată şi acum şi cărţi. e incredibil… da’ ce putere poate avea un simplu om în spatele unei tastaturi negre?

de vreun an caut cartea Soni de Andrei Ruse. de ce o caut? de nebun! pentru că am citit de ea pe diverse bloguri care, culmea, nici măcar nu erau dinalea cu super-trafic şi super-influenţă. nişte amărâte de bloguri m-au făcut să-mi doresc o anume carte. timp de un an de zile. şi ieri, când am ajuns în librărie am văzut-o, departe, printe mii de alte cărţi, luminând triumfător. am luat-o imediat de pe raft şi nu i-am mai dat drumul. era singura din librărie şi îmi era teamă să nu mi-o ia altcineva. eram ca un dependent de cărţi, deşi sunt departe de aşa ceva. da, am dat 32 de lei pe ea fără remuşcări. şi acum trag ponoasele. am făcut greşeala să i-o arăt entuziast Dianei şi de atunci nu mai mănânc, nu mai primesc sandwich la lucru şi casa e cu susu-n jos. nu mai contează nimic pentru ea decât Soni. citeşte la ea de parcă ar fi… nu ştiu… o carte bună.

p.s. primele luni pe blogul ăsta am scris doar cu litere mici. cartea Soni e scrisă şi ea doar cu litere mici. am simţit că trebuie să revin măcar pentru articolul ăsta la vechile obiceiuri.
[fblikebutton][tweetthis]

Mocăniţa, una din frumuseţile României ce ar putea aduce turişti

Pozele de mai sus sunt făcute în gara Cornăţel, pe calea ferată ce lega odată Sibiul de Sighişoara, una din frumuseţile României. Prima poză este din 1989 iar cealaltă din 2009.

În cei 20 de ani a dispărut mocăniţa şi o mare parte din calea ferată îngustă. În locul lor a apărut totuşi ceva: ciclodrezina. O drezină acţionată cu ajutorul a două biciclete, numită foarte generic Spiritul Secăşelului. Nu, nu vă gândiţi că un om pedalează de dimineaţa până seara transportând oameni şi marfă. Ciclodrezina a fost construită chiar de naşul meu, în scop recreativ. Radu a lucrat câţiva ani la ea şi la curăţarea căii ferate, a băgat bani în scule, a curăţat şi conservat gara din Cornăţel şi a făcut nenumărate teste până să fie mulţumit de cum merge drezina. Apoi şi-a chemat toţi prietenii pe valea Hârtibaciului la un grătar şi… o plimbare cu drezina.

Astăzi s-a ajuns ca ciclodrezina să fie cerută de grupuri de turişti şi de sărbătoriţi ce-şi cheamă invitaţii la o petrecere în aer liber. Este un mod de a admira bogăţiile şi frumuseţile zonei dar şi un mod de a conserva ce a fost odată linia ferată îngustă, o amintire a mocăniţei.

Anul ăsta este un an special pentru mocăniţă, linia ferată îngustă împlinind 100 de ani de la construcţie. Evenimentul va fi sărbătorit la Agnita prin punerea în funcţiune pentru câteva ore a unei locomotive şi a unui vagon ce vor plimba oamenii prezenţi între Agnita şi halta Bârghiş. Se doreşte şi organizarea în 25-26 septembrie a unei expoziţii în vagoanele ce au ajuns pradă trecerii timpului, a unui brunch cu mâncăruri tradiţionale şi a altor evenimente organizate pentru oficialităţile ce vor fi prezente inclusiv de la muzee din afara ţării.

Mai multe poze şi date de contact: Continuă să citești Mocăniţa, una din frumuseţile României ce ar putea aduce turişti

Opinia publică – avanpremieră

„Este un spectacol plicticos. În plus, actorii, abia veniţi din concediu, nu şi-au învăţat bine textele. Eu în locul vostru aş fi stat acasă. Dar dacă aţi venit… eh… aţi venit” aşa a început Opinia publică.

Până la urmă s-a dovedit a nu fi chiar aşa plicticos şi fără lirică. Pe alocuri te pierdea puţin dar, dacă ţin bine minte, e singurul spectacol văzut de mine în care actorii erau întrerupţi din dialog pentru că publicul aplauda frenetic. S-a întâmplat de mai multe ori, chiar sub privirile directorului Constantin Chiriac, ce a urmărit în picioare, puţin ascuns, tot spectacolul. Bine, de vreo două ori actorii au fost întrerupţi şi de telefoanele mobile din public dar asta e altă mâncare de peşte.

Considerat cel mai jucat spectacol în perioada comunistă (varianta de atunci a avut premiera în 1967), întâmplările din Opinia publică sunt de actualitate chiar şi acum. Întreaga poveste are loc în redacţia ziarului Făclia vie, acolo unde se cer reduceri de cheltuieli. Omul ce trebuia restructurat (că tot e la modă cuvântul) ajunge în biroul directorului care, în loc să-l dea afară, îl promovează în ultimul moment pe postul de redactor şef adjunct. Asta pentru că află că angajatul e prieten bun cu ministrul culturii. Linguşitor, directorul îl propune şi lider de sindicat şi îl trimite în Suedia să se relaxeze. Continuă să citești Opinia publică – avanpremieră

Bine-înţeles că Sorin Ovidiu Vântu este un pericol public!

Mai mult ca sigur că toţi aţi văzut filmuleţul de mai sus, cenzurat sau necenzurat. Bine-înţeles că bătaia mâncată de fată nu v-a mirat. Nu e nimic ieşit din comun în imaginile astea. Un băiat ce dă ca nebunu cu picioarele în botul fostei iubite. Repet, nimic ieşit din comun. Nimic ieşit din comun nici că trimite fete la curvit prin ţări străine. Total de acord cu faptul că a tăiat în urmă cu doi ani un tip pe tot spatele. Da, există un dosar deschis la parchet pe numele băieţaşului. Dar asta nu înseamnă că e un pericol public. Doar vedem din imagini că el de fapt este un romantic incurabil. Îşi iubeşte pătimaş femeia.
Să fim serioşi, el de ce ar fi un pericol public? Nu este! Tocmai de aia el merită să fie cercatat în stare de libertate, nu este nici câtuşi de puţin pericol public.

VOTEAZĂ CEI MAI MARI SIBIENI – PE CATEGORII

De astăzi, până în 30 septembrie ora 23:59, se pot vota cei mai Mari Sibieni şi pe blogul 10 Mari Sibieni. În plus faţă de celelalte căi de votare, aici am încercat să împart pe categorii cele 215 personalităţi. Astfel, avem mai multe chestionare de vot iar la sfârşitul lunii vom avea câte un Mare Sibian în funcţie de domeniul de activitate. Mie mi se pare mult mai uşor de votat aşa şi mai uşor de regăsit personalităţile dorite.

De reamintit, pentru a citi mai multe informaţii despre o anumită personalitate, poţi s-o găseşti căutând-o în bara de search sau în lista Cei 200 Mari Sibieni (pe bara din dreapta de pe blogul 10 Mari Sibieni).

Deci, votează apăsând pe bannerul de mai jos:

Viaţa unor români în Gibraltar şi Tenerife

De prin lume adunate… şi aici necomentate:

  • Viaţa e ca un meci de tenis. Nu-ti alegi adversarii, poate iti alegi terenul sau incepi tu ostilitatile; in rest n-ai altceva de facut decat sa te lupti pentru fiecare punct, ca si cum ar fi primul, ca si cum ar fi ultimul si asta fara a avea siguranta ca tu vei castiga. Nu e de ajuns ca alergi fara suflare dintr-o parte intr-alta de unul singur, ca transpiri, te lovesti, n-ai timp de odihna si nici de distractie, ca esti urmarit de zeci de ochi, huiduit sau aplaudat de unii cu care n-ai nici in clin/nici in maneca, dar peste toate astea pana si fileul poate fi impotriva ta, pana si arbitrii de linie pot vedea doar ce vor ei, iar cu arbitrul principal, care supervizeaza totul de la inaltime, e mai bine sa nu te pui…Soarta meciului se poate modifica surprinzator in doar cateva minute: poti conduce cu 5-0 si pierde cu 7-5 ca intr-un vis urat, s-a intamplat de atatea ori… [continuare]
  • Când Dumnezeu îţi dă ceva, primeşti! Ni s-a întâmplat odată, pe plaja Honda, să găsim un măr. După ce l-am poştit pe principiul eu o muşcătură, Seb o muşcătură, am binecuvântat momentul şi am mers mai departe. Gândind clar că mărul doar a deschis apetitul. Nu vă zic ce bucurie am trăit când am găsit al doilea măr, la nici trei metri de primul, şi apoi al treilea măr. Tot în zonă, două pere zemoase. Ăsta a fost un prânz grozav pe plajă, poate cel mai apreciat de mine… Acum două zile, într-un cu totul alt context financiar, s-a întâmplat ceva asemănător. Eram la muncă, pe plaja Torviscas, şi mai era cam vreo oră până la momentul mesei. Prânzul meu la muncă e compus, cel mai adesea, dintr-un sendviş făcut de Seb din pâine de casă făcută tot de el (şi e o minunăţie, credeţi-mă) şi un fruct. Şi cum mergeam eu aşa agale pe partea udă a plajei, acolo unde valurile spală nisipul, văd cum se rostogoleşte în faţa mea, odată cu retragerea valului, o mică minge. Într-o secundă am băgat de seamă că mingea nu-i minge ci o perfectă nectarină şi n-am mai încăput în piele de încântare. Adică cum, eu mă gândeam cu mare poftă la senvişul care m-aşteaptă în pauza de prânz şi pac! apare un fruct să-mi aline aşteptarea? Tocmai atunci? Am savurat acea nectarină cum nici nu vă închipuiţi, chit că era bine murată în apa sărată a oceanului: coaja sărată, interiorul dulce şi zemos. [continuare]

Ce a "rezolvat" creşterea TVA la 24%

Un copy-center în centrul oraşului. Merg să listez câteva chestii dar întreb înainte cât mă costă, ca să fiu sigur că îmi ajung banii. „37,50 lei” îmi spune xeroxista. Ok, totul e în regulă, aştept câteva minute până comanda mea e gata şi mă duc să plătesc. Atunci i-am cerut tipei bon fiscal cu ştampilă… „dacă se poate”, i-am zis.

Ahhh… dacă vreţi bon trebuie să adaug şi TVA-ul!