Ieri am fost invitat la „Raluca şi Răzvan” la Antena 1. Nicolle a insistat puţin cu o întrebare pe care am încercat să o evit pentru că altfel puteam aluneca într-o discuţie nu tocmai potrivită pentru formatul emisiunii. Întrebarea a fost: „Am un blog critic?” şi ca să nu rămân dator cu răspunsul, pe scurt: orice critică e construtivă, deci da, şi blogul meu are uneori mesaje critice. Dacă prin critică însă Nicolle se referea la bârfe, scandaluri, atacuri nefondate şi presupuneri… ştiţi bine că nu sunt genul ăla de om.
Dezvoltând puţin subiectul – în presă, majoritatea emisiunilor de acum sunt de scandal şi scuza realizatorilor întotdeauna este că asta cere publicul, telespectatorul. Probabil că dacă nu ar fi existat CNA-ul, până acum am fi văzut mult mai multe decât ar fi permis chiar şi de conştiinţă. Dacă Măruţă mâine ar face o altă emisiune şi-ar continua viaţa cu capul sus pentru că, bine-înţeles, el şi-a făcut doar datoria distrugând o emisiune ca Happy Hour.
În schimb, blogurile de scandal sunt blamate şi bloggerii ce scriu pe astfel de bloguri vor fi întotdeauna văzuţi cu ochi răi. Dacă mâine s-ar reprofila pe un blog de gătit de exemplu, nimeni nu l-ar mai citi pentru că, normal, el este bloggerul ăla de scandal. Aici nu mai intervine dorinţa publicului, a cititorului. Nici măcar CNA-ul ci doar autocenzura, deci bunul simţ, conştiinţa.
Procentual, blogurile de scandal sunt infinit mai puţine decât emisiunile şi ziarele de scandal. Cu toate astea, unii sunt văzuţi ca făcându-şi doar datoria, ceilalţi ca oameni răi. De parcă nu ar trăi cu toţii în aceeaşi economie, cu acelaşi public însetat de scandal.
Am câtuşi de puţină dreptate sau nu?