#hmeet sibiu

Weekendul ăsta am avut de ales dintre două evenimente importante: Cluj Fashion Week şi #hmeet la Sibiu. A fost puţin greu la început să aleg pentru că la Cluj am confirmat participarea de ceva vreme dar atunci când am văzut câtă lume din online vine la #hmeet nu a trebuit să mă mai gândesc. În plus, din poveştile de la CFW se pare că e mai bine că nu am plecat spre Cluj pentru că e cam de caca acolo.

Deci şi prin urmare, sâmbătă mă voi amesteca şi eu prin mulţimea de la #hmeet, evenimentul naţional de networking, organizat în Sibiu, adresat tuturor celor pasionaţi de online: twitterişti, bloggeri, antreprenori, designeri sau programatori, oameni de marketing și comunicare, studenți etc. Ediţia asta a #hmeet (numele vine de la Hermannstadt meet) se axează în special pe promovarea proiectelor sibiene de succes.

P.S. Sper să am timp să-mi pregătesc speech-ul, să nu mă fac de cacao pe acolo 😀

Sibienii se calcă în picioare pentru Nicolas Cage

Măi oameni buni, înţeleg că e Nicolas Cage dar ce naiba faceţi cu semnătura lui pe o foaie albă de hârtie încât să merite să vă omorâţi pentru ea? Dacă era un contract baban m-aş fi împins şi eu ca tâmpitu pentru a-mi semna dar altfel parcă e exagerat să te împingi, să te tragi şi să înjuri.

Băieţi şi fete, comportaţi-vă şi voi civilizat că doar nu sunt moaştele Sfântului Nicolas Cage (caz în care, evident, ar fi fost acceptate îmbrâncelile).

Cum descarc filmuleţe de pe Trilulilu?

Bănuiesc că nu odată v-aţi enervat şi voi în faţa monitorului că nu aţi ştiut cum să descărcaţi filmuleţe de pe Trilulilu.ro. Eh, acum probelma e rezolvată de triluliludownload.net şi pentru noi, ăştia mai paraleli cu d’ale calculatoarelor.

Atunci când navighezi pe Trilulilu şi găseşti video-ul ce vrei să-l downloadezi gratuit, copiezi pur şi simplu adresa lui în câmpul trilulilu download de pe site-ul amintit. Doar atât. Simplu, nu?

Numerologie

Întrebare scurtă, vreau cât mai multe răspunsuri la fel de scurte:

Credeţi în numerologie, numerograma datei de naştere, semnificaţia numerelor, interpretarea numerelor şi cifra destinului în numerologie, interpretarea şi semnificaţia viselor etc etc? Vă ghidaţi viaţa după lucruri de genul ăsta?

Ca pe vremea comunismului…

Aseară am condus peste 200 km pe drumurile naţionale din patria noastră. Normal, zeci de sate şi comune pe traseu. Interesant a fost că dintre toate satele astea doar unul era luminat, restul fiind în beznă totală. Aşa cum face şi Sibiul, şi localităţile mai mici preferă să facă reduceri de cheltuieli băgându-i pe oameni în beznă.

Exact ca pe vremea comunismului mă simt. De fapt, mult mai rău pentru că atunci oamenii ar fi vrut să comenteze doar că nu aveau voie. Acum avem voie să ne răsculăm dar ne resemnăm înghiţind toate gogoşile guvernanţilor.

De prin lume adunate…

şi aici necomentate:

Eliza nu mai înţelege nimic din DEX-ul zilelor noastre. Se întreabă dacă cumva şi noi am făcut lucru manual la şcoală, în copilărie sau a visat ea. Ca să te linişti… şi eu am făcut traforaj, animale din hârtie colorată şi tot felul de lucruşoare ce implica lipici şi foarfecă. Lucru manual nu înseamna asta!

Monica mi-a făcut poftă de (re)mers la baschet. Eu nu am lipsit 5 ani, aşa cum a lipsit ea, dar nu am mai fost nici eu la meciuri de ceva timp aşa că invit toţi bloggerii interesaţi la următorul meci CSU Sibiu – BC Timişoara de duminică, 14 nov. Costul biletului de intrare… din partea casei. Aştept un semn de la cei doritori de un meci în Sala Transilvania.

Snow Explosion – festival alb

Dacă tot vorbeam zilele trecute de pârtii de ski, schiat şi zăpadă, ia intraţi aici să vedeţi raiul pe pământ pentru schiori şi snowborderi. Snow Explosion France este cel mai mare festival internaţional de ski, snowboard şi muzică unde, timp de o săptămână (29 ian –5 feb), sunt aşteptaţi 5000 de tineri iubitori de munte şi zăpadă.

1000 km de pârtii, 3 scene unde vor concerta 25 de DJ şi formaţii, petreceri 24/7… ce mai, un festival în toată regula. Da, ştiu, cu toţii suntem obişnuiţi să mergem la festivaluri vara, să stăm tolăniţi pe iarbă cu berea în mână. Tocmai de aia Snow Explosion e aşa mişto, pentru că împină distracţia de pe pârtiile de ski/snowboard din timpul zilei cu concertele şi petrecerile de seara.

Vedetismul din mine ma obliga sa intrerup discutia noastra

Zilnic intră câte unul pe mine pe mess şi mă întreabă cine sunt, unde locuiesc şi câţi ani am. E ca şi cum aş intra eu în casa unui străin şi, fără să-i spun nimic, încep să-i pun întrebări personale. Şi asta nu e tot, îmi place să socializez şi cu toţi proştii ce mă sună cu noaptea în cap să facă miştouri. Aşa îmi dau şi eu seama că există şi oameni mai proşti ca mine. Mă face să încep ziua optimist 🙂

Ultima discuţie:

Continuă să citești Vedetismul din mine ma obliga sa intrerup discutia noastra

Ca de wend.

Mă gândesc că fiecare dintre voi, la un moment-dat, a avut parte de cel puţin o declaraţie de „dragoste” de la vecini iar cea mai întâlnită bătălie e pe locul de parcare. În cazul meu nu e vorba nicidecum de-un loc de parcare între blocuri ci chiar pe o stradă publică, acolo unde absolut oricine parchează fără jenă.

Mă amuz cu plăcere când mă gândesc la bunicul nevesti-mii cum, întotdeauna când plecam la plimbare cu maşina lui, îşi păzea de pe geam locul de parcare ca nu cumva să-i fie ocupat. Zi şi noapte.

Unde schiaţi iarna asta?

Când am auzit în urmă cu vreo 3 ani de proiectul lui Freinademetz şi a prietenilor lui am luat-o puţin în glumă, mai ales că de atunci nu am mai auzit nimic de parcul de ski ce vroiau să-l facă la Păltiniş. Eh, nu demult m-a lovit direct în suflet proiectul parcului cu cinci părtii de ski (una cu nocturnă), patru teleschiuri plus un lac construit artificial special pentru a oferi materia primă tunurilor de zăpadă. Da, chiar dacă e cald afară şi nici urmă de ninsoare, părtiile de schi vor fi acoperite în permanenţă de zăpadă. În plus, ţineţi-vă bine, toate astea vor fi realizate şi deschise publicului la începutul lunii decembrie… anul ăsta.

Fiecare iarnă trece pe lângă mine cu regretul că nu am reuşit să învăţ să schiez. În sfârşit nu mai am motive să n-o fac.
Ne vedem pe părtie la Arena Păltiniș Ski and Snowboard Resort!

La mulţi ani Traian Băsescu!

Să ne trăieşti…bine? Îţi doresc pentru ziua de mâine tot ce ne doreşti tu nouă… ba chiar înzecit. Să fii iubit până îţi sar ochii din cap de iubire. Să primeşti mii de torturi de ziua ta şi zilnic de acum înainte. Să bei un pahar de wiskey pentru fiecare cetăţean al acestei brave ţări care se gândeşte în momentul ăsta la tine.

Te iubim! Te stimăm. Prea iubite conducător.

Voi ce gânduri de bine aveţi pentru Traian Băsescu?

Blogmeet Sibiu

De fiecare dată când mă întâlnesc cu vreun blogger pe stradă, la evenimente sau chiar pe mess sunt întrebat când ne mai vedem. Serios, lumea vrea să ne întâlnim să discutăm în continuare proiectele ce am promis că le facem împreună aşa că am propus să ne întâlnim cu mic cu mare:

joi, 4 nov. 2010 ora 19:00 la Old Friends (Pta. Mică)

Server not found!

Cică în viaţă există câteva momente norocoase de care trebuie să profiţi din plin, momente care, tot cică, ţi-ar putea schimba toată viaţa. În bine, normal. Urmând aceeaşi idee, în viaţa unui blog există câteva momente/articole/evenimente de care trebuie să profiţi la maxim pentru a-ţi câştiga noi cititori.

Eu am avut cel puţin trei astfel de momente cărora le-am dat un şut cât am putut de tare… de nici nu am mai văzut norocul, aşa de departe l-am aruncat. Astea au fost:

  1. Momentul în care am lansat oficial cravatamea.com (site-ul Cravatei Comerciale). A fost mare tam-tam prin presă, prin online încoronate toate cu zeci de articole (cu link) de pe siteurile de ştiri internaţionale. Eh, mi-am zis că e prea fain ca la o zi de la lansare să am 2.000 de unici/zi aşa că… mi-a picat serverul pentru câteva zile.
  2. Lansarea campaniei 10 Mari Sibieni. La fel… tam-tam, presă, multe bloguri partenere, tot tacâmul, ce mai. Da, v-aţi prins. În ziua aia mi-a picat serverul.
  3. Azi din nou. De ce ar fi fost vizitabil blogul tocmai în ziua în care a fost trimis comunicatul de presă? Nu, ar fi dat prea bine. Ce s-au gândit oamenii cu serverul?!? Mai bine să fie serverul picat, atunci când intri la mine pe blog să apară mare pe fond alb SERVER NOT FOUND!

Aşa fac eu impresie bună.

De astăzi puteţi vota topul celor 10 MARI SIBIENI

Puteţi vota până la sfârşitul lunii în bara din dreapta a acestui blog, maxim 3 personalităţi din lista de 10 (Ion BESOIU, Lucian BLAGA, Samuel von BRUKENTHAL, Emil CIORAN, Octavian GOGA, Gheorghe LAZĂR, Nicolae LUPU, Hermann OBERTH, Andrei ŞAGUNA, Teodor TULPAN). Se poate vota o singură dată de pe IP.

În acelaşi mod vă puteţi alege personalităţile preferate pe blogul 10 Mari Sibieni.

Preziceri pentru România 2011

Nu mai ştiu care sunt prezicerile lui Nostradamus pentru România 2011, sincer nici nu prea cred în prezicerile lui Nostradamus. De fapt, după mine nu sunt preziceri în catrenele lui Nostradamus. Aştept şi eu să se întâmple ceva ce a prezis el nu să ni se spună după ce s-a întâmplat un eveniment că de fapt acesta se regăseşte printre catrenele lui Nostradamus. Nişte texte neînţelese de nimeni pot fi atribuite unor evenimente foarte uşor în timp.

Să luăm ca exemplu prezicerile astrologului Carmen Harra (sau ce-o fi ea, că nu am înţeles niciodată). Doar de câteva ori am ascultat prezicerile lui Carmen Harra şi niciodată nu s-a împlinit, ba a fost într-o mare eroare. Asta pentru că ea prezice un eveniment concret într-o perioadă de timp concretă. Carmen Harra a prezis cu ceva timp în urmă că Traian Băsescu va pierde preşedinţia în 2011. Continuă să citești Preziceri pentru România 2011