Rezultatele caravanei Samsung Trends of Tomorrow

Estimările arată că în 10 ani peste 50% din angajați nu vor mai lucra în birouri convenționale, ci vor putea să rezolve toate lucrurile de oriunde vor avea conexiune la Internet. În acest context, aptitudinile digitale au devenit din ce în ce mai importante(…)” – Mihaela Stănoiu, Marketing Manager Samsung Ro.

tot1

Deja cred că ştiţi câte ceva despre Caravana Samsung Trends of Tomorrow (click pe link) aşa că nu mai am ce face altceva decât să share-uiesc cu voi rezultatele ei şi a studiului făcut printre elevii participanţi:

  • Peste 54% din elevii de liceu apreciază că o carieră în IT&C este una de viitor, în timp ce 49% consideră domeniul medical „în tendinţe”;
  • La Caravana Samsung Trends of Tomorrow au participat peste 3600 de elevi din Craiova, Constanța, Ploiești, Sibiu și Galați. Lor li s-a povestit despre tendinţele viitorului şi importanţa dezvoltării aptitudinilor digitale pentru o carieră frumoasă, de succes. Detalii despre caravană am scris aici.
  • Rezultatele studiului realizat de Samsung au evidențiat faptul că 83% dintre elevii participanţi consideră că aptitudinile digitale sunt extrem de importante atunci când doresc să facă primii pași în carieră;
  • La Sibiu, au fost invitaţi să descopere caravana elevii claselor a X-a şi a XI-a de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, Colegiul Agricol D.P. Barcianu, Colegiul Economic Gheorghe Barițiu, Colegiul Național Octavian Goga şi Colegiul Național Pedagogic Andrei Ṣaguna. Eu am fost prezent la Goga – poze şi păreri am postat aici.

Mersi fetelor de la The Practice pentru că mi-au arătat şi partea de responsabilitate socială dintr-o corporaţie. Nu de alta dar tânjesc după astfel de proiecte şi încerc să fur cât pot de mult din ele pentru a aplica tendinţa internaţională propriilor mele proiecte, la o scară mai mică sau mai mare, pe plan local.

481753_485161694890750_93786175_n

Cum a fost la Wienerberger Sibiu?

Astăzi au poposit pe tărâm sibian câţiva jurnalişti din Bucureşti cărora m-am alăturat şi eu într-o vizită prin fabrica de cărămidă Wienerberger. Lucrez de ceva vreme cu cărămida, am studiat-o de multe ori până acum şi ştiu pe dinafară multe dimensiuni de cărămidă de la diverşi producători dar până acum (recunosc) nu am ştiut:

  • în compoziţia cărămizii este şi rumeguşul… care măreşte proprietăţile termice dar şi reduce costul de producţie prin reducerea consumului de gaz (că doar rumeguşul arde uşor şi bine);
  • Wienerberger susţine un program (ce este deocamdată doar în planul unor asociaţii) de construirea de locuinţe destinate exclusiv închirierii;
  • În România, 42,5% dintre locuinţe nu au toaletă în casă şi 41,2% nu au baie;
  • Wienerberger are trei fabrici în România: la Sibiu, Gura Ocniţei, Triteni;
  • România are nevoie de 500.000 locuinţe noi anual;
  • Wienerberger este cel mai mare producător de zidărie din România;
  • Dacă în 2008 apartamentele noi aveau o suprafaţă medie de 100mp, acum suprafaţa medie a scăzut la doar 72mp/locuinţă;
  • În urmă cu două luni au lansat o aplicaţie de mobil ce a avut până acum peste 1500 de descărcări. M-am jucat şi eu cu ea… e folositoare în special dacă eşti în căutarea unui distribuitor de produse Wienerberger. Aplicaţia îţi arată toţi distribuitorii din zonă cu toate datele de contact. O altă chestie faină ce pe site nu am găsit-o este „Agenda” care îţi spune paşii necesari şi îţi calculează timpul estimat pentru construirea unei case noi;
  • Media europeană a costurilor pentru întreţinerea unei locuinţe familiale în 2013 este de nici un euro/mp, în România este de 15 euro/mp. Asta din cauza eficienţei energetice scăzute.

Şi câteva poze puţin mai neprofesioniste :-P… da, praful ăla negru ce-l vedeţi în poze este cărămida noastră. Mersi Georgiana Gheorghe şi Presage pentru invitaţie.

Wienerberger08Wienerberger07Wienerberger04Wienerberger03Wienerberger02Wienerberger01Wienerberger15Wienerberger14Wienerberger13Wienerberger12Wienerberger11Wienerberger09

Sunt eu insensibil sau chiar se exagerează cu accidentul din Muntenegru?

Pe de o parte înţeleg implicarea tuturor autorităţilor pentru ajutorarea şi repatrierea răniţilor şi celor ce au murit în accidentul din Muntenegru. Dar pe de altă parte nu-mi dau seama de unde setea asta de a ajuta. Celule de criză, avioane militare, elicoptere, zeci de maşini de poliţie, salvări, militari peste tot, 3 preoţi, toţi miniştrii şi priministrul în şir indian aşteptând coşciugele. Alooo!

De unde până unde atâta atenţie? M-aş  simţi mândru să văd de fiecare dată astfel de implicare dar până la urmă oamenii ăia erau plecaţi în concediu, nu trebuie să ne simţim datori să-i primim cu onoruri militare la aeroport. Spun asta în special că-mi aduc aminte de un anume Virgil Cristian Pop, cetăţean român lăsat să putrezească în Italia, uitat de autorităţile noastre. Iar lista celor singuri aflaţi departe de România poate continua…

E o diferenţă care deranjează mult prea mult ochiului.

Un nou mod de a zugrăvi faţadele clădirilor (not!)

Poza asta e făcută cu 2 luni în urmă. De atunci, poşetele de pe faţadele clădirilor s-au răspândit si, practic, acoperă în totalitate zugrăveala originală. E păcat… pentru că lângă magazinele astea de genţi este o terasa fain amenajată care, am impresia, îşi pierde clienţii din cauza cocalarismului din zonă.

fatadei01

Dau un album Sibiu 3D

Update: Albumul SIBIU 3D se poate cumpara online de aici: http://cemerita.ro/shop/album-foto-sibiu-3d/

Am fost printre primii care au văzut cartea de fotografie 3D realizată de Daniel Bălţat. Încă mai am una sigilată, neatinsă, pe care aş vrea să o dau şi eu mai departe în dar. Este un album care îţi ia poate ore în şir să îl priveşti şi să îl înţelegi pe deplin. Fotografiile sunt atât de interesante încât fiecare mic detaliu îţi răpeşte ochiul, mai ales cele aeriene şi cele din timpul Festivalului de Teatru… preferatele mele.

Aşa că, dacă vă doriţi albumul Sibiu 3D, lăsaţi un comentariu mai jos. Îl voi ruga pe Daniel Bălţat însuşi să aleagă cui dintre voi îi va reveni albumul.

Scriu astăzi despre album pentru că astăzi este vernisajul expoziţiei Sibiu 3D, ediţia 2013 (şi la sfârşitul anului 2011 am participat la o expoziţie 3D de-a lui Daniel) pe care vă recomand să o vedeţi în Turnul Sfatului din Sibiu.

Albumul Sibiu 3D conține un număr de 64 de fotografii în format stereoscopic ce vă permite să vedeți fotografiile în volum cu ajutorul unor ochelari inclusi în album.

Expo 3D

7 lucruri pe care le-am învăţat până la 30 de ani

  • Nu contează ce ştii, contează pe cine ştii.
  • Fă doar ce îţi place. Chiar dacă eşti nevoit să mergi la un job unde nu te simţi bine, fă-o pe o perioadă scurtă doar pentru a-ţi atinge scopul de a face ceea ce-ţi place.
  • O alegere bună luată prea târziu e mai dăunătoare decât o alegere proastă luată la timp. E foarte important să nu întârzii cu deciziile. Chiar dacă nu eşti sigur 100% pe tine….
  • Învaţă să renunţi. Gândeşte la rece, exact cum ar trebui să gândeşti şi la ruletă: câteodată câştigi, câteodată pierzi dar cel mai important e să ştii când să te opreşti din joc.
  • Urmăreşte-ţi interesul propriu şi doar apoi gândeşte-te la cei din jur. Degeaba încerci să faci bine pentru toată lumea, nu îţi va ieşi niciodată să mulţumeşti pe toţi aşa că, dacă tot iese rău, măcar ştii pentru ce ai muncit.
  • Stabileşte-ţi ţinte. Nu fă lucrurile doar aşa… ca să fie făcute. Asta chiar dacă nu o să-ţi iasă de fiecare dată.

 

O idee frumoasă foc.

Am încercat şi eu să fac treaba asta dar m-am lăsat repede de ea. Apreciez oamenii care sunt consecvenţi şi îşi urmăresc cu plăcere visul hobbyul chiar dacă pare să nu le aducă nici un beneficiu. Aştept expoziţia foto-turistică semnată Eniko Gall şi Liviu Gaja (bănuiesc că ei sunt în pozele furate de mine de aici).
Ah, şi aştept şi poza cu un capac de canal din Sibiu!

Canale din lume03Canale din lume27Canale din lume26Canale din lume25Canale din lume24Canale din lume23Canale din lume22Canale din lume21Canale din lume20Canale din lume19Canale din lume18Canale din lume17Canale din lume16Canale din lume15Canale din lume14Canale din lume13Canale din lume12Canale din lume11Canale din lume10Canale din lume09Canale din lume08Canale din lume07Canale din lume06Canale din lume05Canale din lume04Canale din lume02Canale din lume01

Concertul care nu trebuie ratat

Nu o să ghiciţi niciodată cine vine la Bucureşti în 21 noiembrie 2013.

Aş putea să vă spun că e vorba de un concert, că este unic în România, că va cânta un artist ce a concertat până acum în toată lumea în faţa unor săli pline ochi şi că este pentru prima oară în România. Cred că v-am spus suficiente lucruri astfel încât… să nu ghiciţi despre cine este vorba 🙂

2 Marti 18.06 - Afis web OA teaser puzzle v2

Unica modalitate de a primi moka o invitaţie la acest concert… despre care nu ştiţi nimic concret 🙂 este să participaţi la concursul ce va avea loc pe pagina de facebook a a organizatorilor, adică aici: https://www.facebook.com/Interartist

Zilnic voi completa puţin câte puţin puzzleul de mai sus. Sunt curios în ce moment vă veţi prinde despre cine este vorba…

V-aţi aflat vreodată într-o postură de decizie?

V-aţi aflat vreodată într-o postură de decizie? V-a plăcut? Mie nu :))

Anul ăsta mi se pare că se învârt în jurul meu doi îngeraşi… v-aţi prins: unul alb şi altul negru. Sau poate e unul singur care ba mi se pare că e alb ba că-i negru. Oricum, unele lucruri în viaţă ce cred de multe ori că-s albe se transformă pe neaşteptate în negre. Adică rele… ca să mă fac înţeles. Aşa e şi cu chestia asta cu juriile, comisiile şi alte cele unde am rol de decizie. Decid cum se face aia, cum se face aialaltă, cine primeşte aia, cine câştigă premiul ăla, care poate sa facă şi care nu diverse lucruri. Asta e viaţa… mulţi ajungem să mai şi conducem la un moment-dat. Doar că postura asta de om decizional, deşi e atât de drăguţă şi flatantă, poate să ţi se întoarcă împotriva ta.

Bilete avion - Bilete avion online

Ce-am păţit de data asta? Am tot primit telefoane şi apropouri despre campania Blogal Initiative Câştigă cu Paravion.ro un city-break în Cipru. Oamenii nu sunt rău intenţionaţi, nici nu mi-au spus direct că ar vrea ceva de la mine doar că au pus aşa o presiune asupra mea încât am intrat şi eu pe pagina campaniei (aici) să văd despre ce e vorba. După cum probabil ştiţi, eu sunt reprezentantul Blogal Initiative pe Sibiu aşa că nu se cade să mai particip la vreo campanie. Tocmai de aia nici nu mă mai lasă sufletul să intru pe site-ul Blogal Initiative să văd ce pierd… mi-aş face prea mult rău. Dar acum curiozitatea a fost prea mare. Şi vaaai, ce-am descoperit!

Am descoperit 3 motive pentru care spun eu că este foarte simplu și util să foloseşti portalul Paravion.ro atunci când vrei să îți rezervi bilete de avion:

  1. Sistemul de căutare bilete de avion caută printre mii de zboruri de avion şi zeci de companii aeriene (de multe dintre ele nici n-am auzit până azi)
  2. Ai secţiune specială cu cele mai ieftine bilete de avion
  3. Rezervările online la Paravion.ro au şi suport direct prin telefon 24/24h, 7 zile din 7

P.S. Dacă vrei să mergi în Cipru, participă la campanie cu blogul tău şi spune motivele tale pentru care crezi că portalul Paravion.ro este simplu si util de folosit atunci când vrei să îţi rezervi bilete de avion.

Viaţă agitată vs. Parcul Dendrologic de la Simeria

Mi-am dat seama zilele trecute (mai exact la Vizită în HD) că am ajuns într-un nou stadiu al vieţii mele. Întotdeauna mi-a plăcut agitaţia, tot timpul am căutat să fac câte ceva, pot număra pe degete zilele în care am preferat să dorm de după-amiază pentru a mă relaxa. Pe scurt, sunt eram un om dinăla exact aşa cum îl descrie Denisa – agitat şi niciodată cu timp liber. Dar lucrurile se pare că se schimbă odată cu bătrâneţea.

  • Concediile le vreau concedii… eventual petrecute undeva într-un vârf de munte unde nici semnalul la telefon nu ajunge.
  • Duminicile le-aş vrea duminici… fără calculator şi fără muncă.
  • Nopţile le-aş vrea nopţi… cu somn mult, mult, cât mai mult.
  • Şi casa mea aş vrea să fie casă de vacanţă… undeva unde să mă pot relaxa pe deplin, exact ca la Parcul Dendrologic de la Simeria.

Bine, nu vă închipuiţi acum că aş vrea o casă ca cea din Parcul Dendrologic de la Simeria. Aş vrea liniştea aia de acolo, v-aţi prins.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERA

Credit foto: Diana-Ribana

Bănuiesc că nu ştiaţi că există aşa un parc dendrologic în România (de fapt cel de la Simeria e unic la noi în ţară). Dar ştiţi ce? Parcă mă bucur că nu ştie multă lume de el… în felul ăsta rămâne ultra-liniştit, aşa cum l-am cunoscut şi-mi place mie. Deci mai bine nu mergeţi să-l vedeţi urmărind coordonatele 45.85671287812764, 23.010571897029877! Lăsaţi-l să se odihnească pentru că-i prea frumos aşa cum e.

Vizită în HD” 2013 este un eveniment organizat de Denisa şi Sebastian Bârgău şi HD Travel. Proiectul este susţinut de Primăria Oraşului SimeriaAgenţia de turism TOC InternaţionalBest Hotel HunedoaraCred ONGCastelulCorvinilorHD.ro,Webbusiness.ro. Partener media: săptămânalul REPLICA.

Să devin exclusivist?

Stau şi mă întreb dacă e ok să tot apar atâta public. Iar am o perioadă full de interviuri şi apariţii tv: Pro TV, Hermannstadter Zeitung, Sibiu100%, Ce Bună-i Dimineaţa la Antena 1, Raluca & Răzvan Eveniment TV.  Până şi vecinii îmi spun că mă văd mai mult la televizor decât trecând prin curtea comună. Şi stau şi mă întreb dacă e ok sau ar trebui să fiu ceva mai exclusivist. C-am văzut că se poartă exclusivitatea.

2013-06-13 07.50.29

Vir-şli. Alergând pentru/după Virşli.

Tocmai ce m-a lovit un miros de virşli din frigider de-mi sare muştarul doar gândindu-mă cât de mult mă voi chinui apoi să scot mirosul din el. Nu-i bai însă, îi las la rece pentru a avea ce mânca cel puţin vreo două săptămâni de aici înainte.

În sfârşit papilele-mi gustative au făcut cunoştinţă cu Virşli. Acel virşli din carne de oaie (sau capră) în amestec cu carnea de porc ce are aspect de crenvurşti (adică preparaţi în perechi). M-am chinuit, ce-i drept, să memorez numele cârnăciorilor dar acum îmi iese (aproape) de fiecare dată fără nici să mă mai gândesc. Vir-şli. Virşli. Hai că nici nu-i greu.

VizitainHD01

Interesant este că bunătatea asta de carne nu se vinde şi la tarabele pieţelor bucureştene, aşa cum de exemplu găsim mai peste tot brânza de Sibiu sau pepenele de Dăbuleni. Virşli se găseşte strict în zona judeţului Hunedoara, mai exact în zona Haţegului şi zona Bradului, fiecare producător de virşli de aici având propria reţetă moştenită din moşi strămoşi. Încet, încet, însă, cred că vom vedea tot mai mult virşli pentru că prea mândri sunt hunedorenii de el, organizând chiar şi un festival la Castelul Corvinilor şi un semimaraton care să-l sărbătorească.

Aveam de gând să fac un concurs aici pe blog în urma căruia să ofer virşli unui cititor. Dar nu mă lasă inima stomacul! 😀

VizitainHD02

Vizită în HD 2013 a fost un eveniment organizat de Denisa şi Sebastian Bârgău şi HD Travel. Proiectul este susţinut de Primăria Oraşului SimeriaAgenţia de turism TOC InternaţionalBest Hotel HunedoaraCred ONGCastelulCorvinilorHD.roWebbusiness.ro. Partener media: săptămânalul REPLICA.

„Călător în lume” revine cu o Auroră Boreală

Mulţi au tras de mine să revin cu seria de întâlniri lunare „Călător în lume” şi iată ocazia perfectă pentru a ne aduna din nou să discutăm despre ţări frumoase şi experienţe plăcute.

Astăzi, Bogdan Dăscălescu vine la Sibiu să ne arate cum a ajuns el să vadă Aurora Boreală… cu autostopul. Omul e puţin sărit de pe fix, vă spun, mai ales că eu nu am curaj să urc într-o maşină de autostop nici până la Glâmboaca, dapoi câteva mii de km, aşa cum a mers el.

Alături de el am vrut neapărat să fie şi Liliana şi Andrei Oprişan, mai vechii noştri prieteni călători de la placerea-de-a-calatori.ro, o enciclopedie turistică ambulantă. Ei ne vor povesti despre întreaga Norvegie pe care au străbătut-o de la Sud la Nord.

După cum se anunţă, va fi o sală plină astăzi la Pardon Cafe aşa că sfatul meu e să vă faceţi rezervări din timp. Ne vedem deseară. Detalii AICI.

Afis calator in lume, ed10

Am fugit la Hunedoara. Vizită în HD

La Castelul Corvinilor şi la Sarmisegetusa Regia am fost doar în scop de serviciu până acum, privind mai mult detaliile de amenajare. În weekend pot merge să le văd în sfârşit cu ochiul turistului, să caut razele soarelui luminând sanctuarul dacic (hehe, ce romantic) şi imaginându-mi fantome prin încăperile întunecate ale castelului. Şi mai ales să ascult legendele locului că doar turismul din asta e făcut.

Weekendul ăsta e destinat judeţului Hunedoara şi mai ales semimaratonului Virşlilor, un eveniment organizat de Toc Turism. Credeţi sau nu, am râs cu poftă când am auzit cuvântul virşli… o fi ceva de băut, de mâncat sau de vizualizat? 🙂

Vizită în HD 2013 este un eveniment organizat de Denisa şi Sebastian Bârgău şi HD Travel. Proiectul este susţinut de Primăria Oraşului SimeriaAgenţia de turism TOC InternaţionalBest Hotel HunedoaraCred ONGCastelulCorvinilorHD.roWebbusiness.ro şi George Firearms.

Cu ce mă mai ocup: monumentele istorice din Sibiu prin cod QR

În weekend am amplasat pe clădirile monument istoric din centrul Sibiului primele plăcuţe de informare prin QR code. Este un test, un teasing care a prins foarte bine şi care mi-a demonstrat că nu degeaba muncesc zilnic până după miezul nopţii.

Proiectul se va dezvolta până pe la sfârşitul lui august, atunci când cele 60 de clădiri prevăzute a fi „înzestrate” cu coduri QR vor fi incluse în circuite turistice pentru a uşura vizitarea şi cunoaşterea oraşului Sibiu.

Totul a început în 2012 cu câteva teste şi studii (testul 1, testul 2) şi uite că am ajuns, după mai bine de un an, să facem ceva care să rămână în urma noastră. Dar îl las pe George Buhnici să spună mai multe despre proiect şi codurile QR.

Hai, uraţi-ne baftă!

Rezolvarea e simplă: lucrează la negru

Mi-e puţin neclar de ce guvernarea asta (ca şi aia dinainte, ca toate de până acum) încarcă cu taxe şi impozite firmele mici, oamenii care oricum lucrează doar pentru a supravieţui. În China, cei foarte mici nici nu sunt atinşi de vreo taxă pe principiul că omul are în natura lui instinctul de a se dezvolta deci toţi aceşti mici afacerişti vor ajunge în timp să pună osul la economia ţării, dezvoltând-o.

Dacă vor să diminueze şi la noi munca la negru mai bine ar schimba angajaţii şi directorii de la Finanţe care au un singur sfat atunci când le pui întrebări ce şi cum să faci să-ţi fie mai uşor (contabiliceşte vorbind).
De fiecare dată îţi spun: lucrează la negru.

Filmând cu Transilvania Booking

La Târgul de tineri designeri de la Sibiu „Not for ordinary people” partenerul nostru travel-istic a oferit unui client al târgului un weekend la Costineşti pentru două persoane. Duminică seară am făcut extragerea câştigătoarei. O vrăbiuţă mi-a spus că va fi cazată chiar lângă plajă, într-o vilă de trei stele… de aur 🙂

Gata? Se filmează? Mergi în vacanţă la Costineşti… cu Transilvania Booking.

Filmuleţul l-am furat de AICI.