octombrie, 2013 | CeMerita.ro

Gustul dulce-amar al antreprenoriatului

Povestea brutal de reală a Martei este una cu care mulţi dintre noi am făcut cunoştinţă dar pe care niciunul nu avem tupeu să o povestim. Ne este uşor să criticăm stând în faţa unui calculator, fără tupeul de a face chiar noi ceva. Teoretic totul este atât de uşor dar atunci când te loveşti de realitate îţi dai seama că nu există teorie în afaceri.

Noroc cu antreprenorii care repetă ca o moară stricată faptul că trebuie să încerci de 100 de ori pentru a-ţi ieşi o dată, noroc că vedem exemple gen Angry Birds care ne demonstrează că după ce ai eşuat de 51 de ori poţi face ceva atât de bun încât să-ţi aducă 150 de milioane de euro într-un singur an, noroc cu oamenii care nu ştiu să renunţe şi nu se lasă până nu reuşesc.

Ei îmi dau şi mie puţină încredere că pot să fac lucruri.

Prietenul tuturor

Zilele trecute auzisem la televizor că noi, gemenii, avem standarde prea mari şi lucrul ăsta îndepărtează oamenii. Cică ar trebui să mai coborâm din cerinţe dacă vrem să avem prieteni mai mulţi. M-am uitat eu puţin în oglindă şi mi-am dat seama că fătuca are dreptate. Cer mult de la cei din jurul meu. Dar standardele mele nu sunt ridicate doar pentru că aşa îmi place mie să am pretenţii de la toţi ci pentru că mi se pare normal să trăim după principiul reciprocităţii.

Am ajutat la viaţa mea mulţi oameni pe care nici nu-i cunoşteam. Le-am oferit banii mei, munca mea, timpul meu… i-am ajutat să se logodească, să se angajeze, să obţină nişte beneficii din care eu nu am avut nimic de câştigat şi nici nu am cerut nimic în schimb. Eh, cam acelaşi lucru aştept şi eu de la cei din jurul meu. Dacă atunci când te rog să mă ajuţi într-o chestiune şi tu îmi spui că nu ai timp sau te faci că nu auzi, ei bine, atunci nici nu am de ce să fiu prieten cu tine.

Vreau să fiu magician!

Întotdeauna m-a atras magia… mi se pare o lume atât de mişto încât cred că aş putea să-mi găsesc în asta un hobby. Totuşi, unele numere de magie mi se par mult prea înspăimântătoare pentru a fi lăsate pe mâna oricui.

De exemplu, numărul din clipul de mai jos îl consider traumatizant. Nu doar pentru cei implicaţi (care probabil că sunt plătiţi, că altfel magicianul înseamnă că e un dobitoc) dar şi pentru cei din jur care privesc. Aşa o experienţă poate lăsa urme în dezvoltarea unui om, fără glumă.
Mi se pare că uneori se merge mult prea departe doar pentru a şoca.

Despre Coreea de Sud

Se pare că cele două ~~Corei~~ ţări din peninsula Coreea mă atrag într-un mod în care puţine ţări şi culturi o fac. Pe de o parte datorită, evident, a diferenţelor de cultură dintre ce avem noi aici şi asiatici dar cu siguranţă şi datorită diferenţelor extrem de mari dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud.

Îmi dau seama că mulţi au impresia că putem face cu uşurinţă o paralelă între România şi Republica Moldova cu Corea de Sud şi Coreea de Nord. Nu e chiar aşa, să ştiţi. Anul trecut pe vremea asta îl aveam invitat la Călător în lume pe Imperator, povestindu-ne de Coreea de Nord (informaţii aici). Vă spun, ce se întâmplă acolo este SF. Comunismul este dus la extrem, oarecum mult diferit faţă de libertatea fraţilor lor din Sud, unde oamenii sunt liberi să facă ce vor… chiar dacă lucrează 12 ore/zi şi trăiesc în apartamente foarte mici.

Câteva informaţii cu care am rămas de la evenimentul de aseară „Călător în lume” despre Coreea de Sud, spuse de Cosmin Mira, sibian ce a făcut voluntariat acolo timp de o lună pentru un festival de teatru:

Vârsta coreenilor în buletin este calculată cu un an mai mult decât am face-o noi. Asta pentru că cele 9 luni petrecute în pântece sunt considerate 1 an de viaţă;
Coreenii se consideră cea mai pură rasă de pe pământ;
Nu iau niciodată în derâdere istoria lor. Vorbesc întotdeauna cu serozitate despre ţara în care s-au născut;

Coreenii (din sud) lucrează 12 ore/zi deşi în cartea de muncă le sunt trecute doar 8. Dar nimeni nu-i obligă în mod direct să rămână atâta la job. Ei lucrează „ca să fie bine”;
Concediul lor este de o lună jumătate în fiecare an. Perioadă în care călătoresc în întreaga lume;
Companiile îi selectează pentru viitoare joburi încă din liceu. Practic, elevii ştiu unde vor lucra după ce termină şcoala;
Nu îşi iau liber doar pentru că sunt puţin bolnavi sau şi-au scos o măsea. Consideră că e problema lor personală, nu trebuie să afecteze chestiunea asta compania la care lucrează;
Atunci când ajung într-o farmacie sunt consultaţi de farmacistă şi aceasta prepară pe loc medicamentul potrivit în funcţie de nevoie, constituţie fizică, sex sau vârstă;
Clima nu este chiar primitoare. Este foarte cald şi umezeală. Smog-ul peste tot;

Spaţiul public este foarte îngrijit. Până şi şantierele sunt înconjurate de o zonă verde de jur împrejur pentru a fi plăcut ochiului şi a creea o zonă-tampon între gălăgia şi praful din şantier şi… gălăgia din stradă 🙂 Vezi poza de mai sus;
Unele trotuare sunt pavate cu un material special pentru a fi plăcut la călcare… adică special pus pentru a nu te durea picioarele când mergi pe jos;

Seul are 25 de milioane de locuitori în timp ce întreaga Coreea de Sud are 50 de milioane. Seul este capitala ţării de 600 de ani!
În Seul există 1000 de teatre;
Un oraş cu 2.000.000 de locuitori (adică cât Bucureşti) e considerat oraş mic;
Salariile sunt comparabile cu cele din Europa de Vest;
Există şi oameni ai străzii dar care nu cerşesc. Majoritatea ajung în condiţia asta din cauza băuturii sau a neadaptării (în cazul imigranţilor veniţi din Coreea de Nord). Ei trăiesc din reciclarea gunoaielor.

Şi câteva poze făcute de Cosmin Mira:

Întalnirile „Călător în lume” sunt organizate lunar de către Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS) în cadrul proiectului cultural „Cuvintele Sibiului”, finanţat de Administratia Fondului Cultural Naţional.

Ce ştiţi voi despre Scandia şi Compa?

Aseară am fost invitat la emisiunea Raluca&Răzvan şi, printre altele, am vorbit puţin şi despre Turul Bloggerilor în cadrul Campaniei Produs în Sibiu organizat de către cei de la Asociaţia Produs în Sibiu împreună cu ziarul Sibiu 100%.

Răzvan Marcu a povestit cum a rămas el uimit de cât de mult s-a schimat Compa după privatizarea din 1999. Compania are aproape 130 de ani de viaţă aşa că noi o ţinem minte ca fiind o fabrică cu mulţi angajaţi care dădeau la strung şi făceau greve peste greve imediat după ’90.

Privatizarea a adus clienţi foarte importanţi din toată lumea, producând tot felul de echipamente pentru maşini pentru întreaga lume… doar pentru Dacia noastră nu (zicea el) 🙂 Eh, ţin să-l uimesc şi eu pe Răzvan – Dacia Renault este printre clienţii Compa. Pe lângă Dacia, clinţi mai sunt şi Bosh, Faurecia, Daikin, Emerson, Fuji Kiko, Honeywell şi alţii… aducând companiei vânzări de aproape 500 de milioane de lei anual (din care 82,09% pentru export).

Dar cel mai mult m-a uimit vechea companie Scandia. Cu o vechime de 91 de ani, Scandia devine în 2001, după o licitaţie publică, companie privată 100%. Nu mi-e ruşine să recunosc că habar nu aveam că din 2010 s-a mutat întreaga fabrică undeva la ieşirea din Sibiu, în urma unei investiţii de peste 40 de milioane de euro. Nu mi-e ruşine pentru că am observat că nimeni din grup (nici chiar sibienii) nu ştia acest lucru.

De ce spuneam că de vizita la Scandia am rămas cel mai impresionat din tot turul „Produs în Sibiu”?
Păi… dacă aţi vedea cât de mare este (peste 17.000 mp spaţiu de producţie) şi cât de moderne sunt echipamentele, birourile şi tot ce înseamnă Scandia, aţi rămâne şi voi cu gura căscată. Mi-a plăcut mult acolo, trebuie s-o spun. Din păcate, nu am avut posibilitatea de a fotografia sau filma în spaţiile de producţie dar câteva poze din birouri tot vă pun.

Scandia este cel mai important producător de pate din ţară, avâd o cotă de piaţă de 40,80% din tot ce înseamnă vânzări de pate. Şi de curând au scos pe piaţă şi pate Disney pentru copii. Ideea e îndrăzneaţă, reţeta este făcută special pentru copii şi ambalajul are în interior şi puzzleuri pentru cei mici. O să-l testez pe nepotul meu şi o să vă zic dacă o să aibe succes 😀

“Produs în Sibiu” este o campanie realizată de Asociaţia Produs în Sibiu împreună cu ziarul Sibiu 100%.

Am bilete la concertul Nicu Patoi şi Platonic

Peste două zile ajung la Sibiu unii dintre cei mai buni muzicieni din ţară – Nicu Patoi (chitarist de chitarist), Adrian Ciuplea (bas…venit direct de la Viţa de Vie), Berti Barbera (percuţie şi voce), Răzvan Lupu ”Lapi” (cel mai experimentat baterist activ).

Sibiu este al 4-lea oraş din turneul „Middle Of The Week Tour” (apropo, fain nume) ce îşi propune să promoveze albumul „Sweet Little 6String” al trupei Platonic. Pentru ceva mai multe informaţii despre album şi trupă intraţi AICI.

Trebuie să vă placă muzica fusion progressive rock aşa că vă trimit la concertul de joi, 24 oct., de la ora 21:00, din Oldies Pub Sibiu. Pentru a primi invitaţia dublă la concert trebuie doar să spui într-un comentariu la acest articol cum se numeşte turneul Nicu Patoi şi Platonic. Comentează de preferat cu contul de Facebook ca să dau mai uşor de tine.

Intră la tragerea la sorţi toţi cei ce răspund corect până mâine (miercuri) la ora 14:00.
Baftă!

P.S. Invitaţie la concertul Nicu Patoi şi Platonic are şi Călin pe blogul lui.

E greu să respecţi legea

În poză, staţia Beneşti, comuna Altâna, jud. Sibiu – monument istoric costruit la sfârşitul sec. XIX.

Mi-e greu să explic oamenilor de ce atunci când îşi modernizează casa (inclusă într-o zonă istorică sau chiar ea monument istoric) trebuie să respecte nişte reguli. La prima vedere, orice proprietar înţelege:

de ce trebuie să păstreze tâmplăria de lemn ce nu e voie să fie înlocuită cu PVC,
de ce trebuie să păstreze pe clădire ţigla tip solzi, nicidecum învelitoare de tablă,
de ce soclul trebuie păstrat aşa cum este şi nu se recomandă placarea lui cu piatră spartă sau pişcoturi de ciment,
de ce culoarea faţadei trebuie păstrată într-o culoare apropiată de cea originală, nevopsind-o într-un roz puternic.

„Prost sunt eu pentru că vreau s-o fac legal.”

Proprietarii înţeleg atunci când le explici lucrurile astea doar că… se întreabă de ce vecinul de peste drum şi-a demolat acoperişul şi l-a înlocuit cu un altul nou iar el nu are voie să facă acelaşi lucru; casa de lângă ei are intrare direct din stradă, asta pentru că s-a făcut un magazin acolo, iar ei nu au voie să facă acelaşi lucru; faţada, tâplăria şi soclul lui nea Gheorghe sunt „modernizate”… fără aprobări şi avize. Toţi se întreabă de ce să consume bani, timp şi nervi încercând să respecte legea atâta timp cât cei ce o încalcă trăiesc bine-mersi fără griji şi fără controale.

Puţini ştiu însă că pentru un simplu geam termopan cu tâmplărie PVC pus pe o clădire monument istoric ţi se poate face dosar penal.

Am bilete la Teatrul Naţional de Operetă

În weekend, la Sibiu, ajunge Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” cu trei spectacole:

vineri, 18 octombrie, ora 19:00 – „Concert de Romanţe”
sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 19:00 – concertul de Arii şi Duete din Operete
duminică, 20 octombrie, de la orele 10:00 şi 12:00 – „Cocoşelul neascultător” (una dintre cel mai cunoscute poveşti muzicale pentru copii)

Detalii găseşti şi AICI.

Am o invitaţie dublă la spectacolul de sâmbătă ce se va juca la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Dacă o vrei, lasă un comentariu la acest articol (de preferat sa comentezi cu contul de Facebook pentru a putea lua mai uşor legătura cu tine). Măine pe la prânz aleg câştigătorul/câştigătoarea prin tragere la sorţi.

Baftă!

Companiile „de familie” de la Produs în Sibiu.

Cum ar fi să te trezeşti într-o dimineaţă cu gândul să-ţi faci o firmă de produs umeraşe, muştar sau echipamente din inox pentru abatoare? Ai avea tupeul să te gândeşti la aşa ceva? Ţi s-ar părea realizabilă şi profitabilă investiţia?

Umeraşe – un obiect neinteresant pentru 99,99% dintre oameni a reuşit să aducă fraţilor Mainetti o afacere ce acum cuprinde peste 40 de fabrici în toată lumea, pe toate continentele. Fraţii Mainetti sunt cei care au realizat primul umeraş de plastic din lume (în 1962), umeraş de plastic ce acum se produce şi la Sibiu. Mainetti scoate pe bandă câteva zeci de milioane umeraşe pe an din fabrica de la Sibiu. Aici se produc 2300 de modele de umeraşe, doar un singur utilaj producând 15.000 umeraşe pe zi, în 3 schimburi.

Materia primă se aduce de afară şi producţia este majoritar pentru export.

Muştar – s-a gândit vreodată cineva că poate face o afacere bănoasă cu muştar? Sitemani a început să producă muştar şi ketchup în garajul socrilor iar acum, după 15 ani, este o fabrică modernă ce produce pentru hipermarketuri şi care exportă produse tradiţionale (zacuscă făcute ca pe vremuri).

Materia primă se aduce din Banat şi din export. Borcanele pentru zacuscă vin din Germania, maşinăriile sunt făcute la comandă de către o firmă ungurească (la noi nu s-au găsit firme interesate) iar 80% din producţie este destinată consumatorilor români.

Echipamente pentru abatoare – familia Roşu a început cu producţia de încălţăminte şi marochinărie într-un spaţiu a unei fabrici de metale. După 7 ani, au hotărât să cumpere întreaga fabrică şi cu ocazia asta şi-au trecut în domeniul de activitate şi executarea şi montarea confecţiilor metalice (asta pentru că au fost obligaţi prin contractul de achiziţie să păstreze angajaţii vechii fabrici). Lucrul ăsta a adus firmei Roşu oportunitatea de a realiza şi astăzi echipamente şi accesorii din inox…pentru abatoare. Fiind probabil singura firmă din România specializată pe acest domeniu, a ajuns să şi exporte.

Materia primă este adusă de afară, la noi nu se mai găseşte inox.

“Produs în Sibiu” este o campanie realizată de Asociaţia Produs în Sibiu împreună cu ziarul Sibiu 100%.

Primăria nu mai finanţează festivalurile la care se plăteşte bilet de intrare

Sibiu este special atunci când vine vorba de susţinerea Primăriei pentru evenimentele ce se desfăşoară în oraş. În anul 2013, Primăria Sibiu a reuşit să finanţeze 113 evenimente cultral-sportive, adică o medie de minim 5/săptămână. Atât de plin de evenimente a fost anul ăsta în Sibiu! Practic, în fiecare weekend erau 2-3 festivaluri în pieţele centrale…simultan.

De câţiva ani sunt implicat şi eu în proiecte finanţate de către primărie. E drept, majoritatea cu sume ruşinos de mici faţă de cât ar fi nevoie şi cât oferă (mediatizare, invitaţi etc)… comparând cu alte evenimente similare care reuşesc să obţină bani suficienţi astfel încât organizatorii să nu se îngrijoreze că trebuie să-şi vândă ceva din casă pentru a reuşi să le ducă la capăt. Şi cu toate astea, multe dintre ele reuşesc un simplu fâs.

Oricum a fost, oricât de greu, niciodată nu am luat nici 5 lei pentru participarea publicului la festivalurile în care am fost implicat. Totul a fost gratuit, chiar şi atunci când noi am oferit premii de mii de euro. Deci, oarecum, mi-e normală decizia primăriei de a nu mai finanţa evenimentele la care publicul trebuie să plătească bilet de intrare – informaţie preluată de AICI.

Întrebarea mea este doar una: de ce regula asta e valabilă doar pentru festivalurile din Piaţa Mare şi Piaţa Mică?

Produs în Sibiu – Turul Bloggerilor

Doar nu credeaţi că stau 😀

Anul trecut am urmărit de la distanţă campania „Produs în Sibiu” a celor de la Sibiu 100% şi Asociaţia Produs în Sibiu. Companii sibiene de a căror existenţă nici măcar nu aveam habar au ieşit în faţa sibienilor lăudându-se cu ce ştiu să facă… alături de multe alte companii de tradiţie din oraş. Pe lângă Compa (din 1886) sau Flaro (1922) s-au arătat la faţă companii mai noi dar foarte importante precum Ambient (1993) sau Boromir (1994) şi, deja am spus, alte companii din Sibiu ce produc mult pentru export dar noi, sibieni fiind, nu ştiam de existenţa lor.

Anul ăsta însă trebuie transmis mai departe, în toată ţara, mesajul „Produs în Sibiu” astfel că împreună cu organizatorii campaniei am chemat la Sibiu bloggeri care să simtă pulsul economic de aici. Şi eu, alături de ei, voi descoperi ce se află în spatele cortinei a 10 companii importante sibiene, voi urmări cum se produc produsele de Sibiu şi voi face cunoştinţă cu oamenii din spatele lor.

În perioada 13-16 octombrie vom vizita companiile Mainetti, Banca Comercială Carpatica, Boromir, Karpatem Meat, Compa, Sitemani, ~~Ovosib~~ Scandia, Lytos, Roşu şi Flaro.

Alături de mine vor mai fi şi Alexandra Palconi, Alina Massier, Anca Duma, Anne Marie, Călin Turcu, Cristian Florea, Cristian, Denisuca, Diana-Ribana, Istvan Bertalan, Manuel, Pancu, Sebastian, Vlad Dulea.

Citiţi-le blogurile şi urmăriţi turul bloggerilor „Produs în Sibiu” pe Twitter, Facebook şi Instagram după hashtag-ul #produsinsibiu

Alina Ceuşan vs. Mihai Negrea

Dacă se ajunge la proces, e de urmărit. Mi se pare că e primul caz public pentru recuperarea numelui unui domeniu .ro

Pe scurt, Mihai Negrea a cumpărat un domeniu .ro – www.alinaceusan.ro. Acum, Alina Ceuşan încearcă să îl obţină în instanţă pe motiv că îi este încălcat drepul de a avea domeniu cu numele ei lucru care, teoretic, e de înţeles. Practic, pun pariu ca nu există doar o Alina Ceuşan în România. Chiar şi dacă ar fi singura cu numele ăsta, şansele de reuşită cred că sunt slăbuţe mai ales că domeniul www.ceusanalina.ro este liber. În plus, mai sunt libere şi

alinadrianaceusan.ro
adrianaalinaceusan.ro
ceusanalinaadriana.ro

şi tot felul de alte combinaţii cu cele 3 nume înmulţit cu 10 (.com, .net, .info etc) deci, practic, fata îşi poate folosi numele pe internet. Sunt curios ce va ieşi şi care sunt legile româneşti.

Pariuri?

Dau bilete la „Cenuşa Timpului”

Muzică rock live şi dans contemporan în deschiderea stagiunii 2013-2014 la Teatrul de Balet Sibiu.

Miercuri, 9 octombrie 2013, de la ora 19:00 va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu primul spectacol din stagiunea 2013 – 2014 a Teatrului de Balet Sibiu, spectacolul de dans contemporan „Cenuşa Timpului“.

Eu am de dat 5 bilete duble la spectacolul ăsta pe care ştiu că le vreţi. Aşa că facem ca totul să fie foarte simplu şi dau biletele primilor 5 cititori ce lasă un comentariu la acest articol. Şi-apoi ne vedem mâine la spectacol.

Pentru stagiunea 2013 – 2014 a Teatrului de Balet Sibiu biletele pentru toate spectacolele organizate de instituţie pot fi cumpărate de la Casa de Cultură a Municipiului Sibiu (Parcul Tineretului, nr. 1 – fostul Teatru de Vară) sau în seara spectacolului, la intrarea în sala de spectacol, în limita locurilor disponibile în sală. Costul unui bilet este de 10 lei, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiind de reducere de 50% din preţul standard al biletului.

Eu aş locui într-o astfel de casă

Cică este artă faţada casei ăsteia. După ce mai mulţi ani a stat părăsită, primăria oraşului a oferit clădirea artistului Alex Chinneck care a adunat mai multe firme, a strâns ceva bani şi materiale de construcţie şi s-a pus pe muncă. A ieşit o casă cu faţada principală prelinsă pe iarba din faţa clădirii.

Din păcate, clădirea e nelocuibilă. Dar este considerată operă de artă şi zilele trecute a fost deschisă publicului. În Anglia, 1 Godwin Road, Cliftonville, Margate, CT9 2HA.

From the knees of my nose to the belly of my toes:

Durex o face bine

Durex a avut probabil cea mai inspirată replică după cutremurul de azi dimineaţă care a inundat Facebook-ul cu mesaje.

Post by Durex RO.

Aş vrea să văd mai multe companii care pot să comunice real-time în Social Media aşa cum trebuie. În America se întâmplă deja.

Via Doru.

Voiai să-ţi demonstrez că lucrurile mărunte sunt importante?

Nu cred că te-ai gândit vreodată cât de important poate să fie un lucru atât de mărunt încât în cele mai multe cazuri este total nefolositor. Nefolositor şi neapreciat. Dacă mai voiai dovezi că lucrurile mărunte sunt importante… data viitoare încearcă să conduci pe ploaie fără ştergătoare de parbriz.

Aşa se vede drumul la 25 km./oră. Şi afară doar picura.

Despre un curier puţin mai… „harnic”. De la Sprint Curier

Sunt unele lucruri pe care chiar nu vrei să le mai înghiţi. Am mai scris o dată despre lenea celor de la Sprint Curier din Sibiu şi, din păcate, lucrurile nu văd să se fi schimbat în ultimul an. M-a şocat pur şi simplu atitudinea curierului de la Sprint Curier şi m-a dezgustat. Mai, mai să mă pună pe mine să livrez pachete în locul lui dacă vreau să primesc plicul ce îmi era adresat.

Dar haideţi s-o iau cu încetinelul şi să vă spun ce s-a întâmplat.

Mă sună un tip bolborosind puţin ţărăneşte că e de la Sprint Curier şi că are un pachet pentru mine. Mă întreabă unde e str. X nr. Y. Îi explic frumos unde mă găseşte, îl întreb unde e ca să îi spun pas cu pas pe unde trebuie să o ia ca să ajungă uşor la mine. Vede că nu mă las, îmi spune că de fapt e undeva la vreo 500 de m. de casa mea şi ar fi bine să mă duc eu acolo să-mi ridic pachetul pentru că el nu înţelege ce-i spun.

Ca să intraţi în poveste, trebuie neapărat să vă mai spun o dată că toată conversaţia se derulează în stilul „hai măi, vino tu până aici că nu înţeleg pe unde trebuie să o iau„. Asta aşa… ca o paranteză, ca să fie toată imaginea clară.

Eu îi spun frumos că sunt operat şi nu mă pot deplasa după care bagă motivul că nu găseşte parcare în zonă (asta deşi puţin mai devreme spunea că este deja în zonă) dar, într-un sfârşit, îl conving să vină cu pachetul până în faţa uşii. Trecând peste faptul că nu a vrut să urce un etaj, ajungând în capătul scărilor îmi aruncă pachetul pe jos şi-mi reproşează faptul că îl pun pe drumuri.

– Dar domne, nu asta e treaba ta? să vii să-mi livrezi pachetul până la uşă?

– Normal că nu. Dacă ştiam, nici nu mai urcam. Poate vrei să duc pachetul la sediu şi să-l ridici tu de acolo.

Tăcere… pur şi simplu l-am lăsat în plata Domnului. În timp ce bolborosea el încontinuu despre ce muncă istovitoare l-am pus să facă, îmi dă prin cap să-l trag în poză. Scot telefonul, fac poza de mai sus după care dă să-mi acopere telefonul să nu-l pot lua în cadru.

– Ce faci frăţioare? Cui faci tu poză?

– Vreau să-l întreb pe şeful tău dacă e normal să mă chemi tu la maşină şi cum nu ai nici un ecuson şi nu vrei să te prezinţi, trebuie să-i arăt despre cine vorbesc.

– [hohote de râs] Dacă vrei, te iau acum de mână şi mergem împreună la şefu’. Ce crezi că-mi poate face el?

Dap, Sprint Curier Sibiu.