Diana vrea să ajute spitalele din Sibiu şi vă cere şi vouă ajutorul, mai mult decât un gând de bine. Detalii la ea pe blog sau mai jos.
Părinţii, apoi educatoarele au fost primii cei ce au construit împrejurul nostru ziduri înalte de indiferenţă pe a căror gemuleţe e menit să pătrundă doar raze de soare şi curcubee. Zilele negre sunt acoperite de uitare iar asupra celor bune se aşterne praful, zi de zi, în amintirile noastre. Imaginile cu părinţi bolnavi sunt şterse, peste ele impunându-ne să suprascriem unele vesele, cu zâmbete şi amintiri plăcute. Spitalul îl vedem ca pe un loc în care nu vom poposi în viitorul nostru. Cel puţin în cel mult prea apropiat pentru a ne gândi că am putea deveni betegi odată cu trecerea anilor.
Nouă ne-a fost dat să trecem mai bine de câteva sute de zile pe culoarele spitalelor din Sibiu şi Cluj. Ba cu o operaţie, ba cu alta, ba cu pripria-mi persoană, ba cu cele apropiate sufletului meu. Şi, deşi mi-e greu să uit imaginile scaunelor din a căror plastic a rămas doar spătarul, peticite în grabă cu placaje de lemn ce ţin loc de aşezământ înaintea morţii, prefer să-mi întorc mintea spre treaba-mi zilnică sau, mai bine, spre vacanţa ce probabil va veni odată cu apropierea soarelului spre continentul nostru.
La fel ca şi mine, cu siguranţă nici voi nu aveţi timp să vă gândiţi la corpul vostru înainte de-a duce la bun sfârşit menirea voastră în astă viaţă – mulţumirea sufletului şi umplerea lui cu bani, taxe plătite la timp şi amintiri plăcute.
Acum, însă, ţin de mână o fiinţă suferindă, a cărui suflet nu mai tânjeşte după obiective optimiste notate pe o bucată de hârtie la fiecare început de an nou ci doar după un loc confortabil în care bunicii să-şi relaxeze oasele, muşchii şi mintea după atâţia ani de muncă. Şi, de mi-o fi greu ori ba, sunt dispus să renunţ pentru câteva secunde, doar pentru câteva secunde, la propria-mi gândire despre cum îmi imaginez eu că arată un spital din România şi să observ realitatea, oricât de dureroasă ar fi ea. Realitatea este că spitalele în care bunicii noştri, noi, mamele şi fraţii ar trebui să fie readuşi pe propriile lor picioare, într-un mediu steril, duc dureros de mult lipsa lucrurilor simple, a căror importanţă e atât de comună pentru noi, cei sănătoşi, încât a devenit nesemnificativă.
Suntem dispuşi să ne gândim la noi?
Diana vrea să ajute spitalele din Sibiu şi vă cere şi vouă ajutorul, mai mult decât un gând de bine. Aceste spitale, ale căror saloane le vizităm fără un drag anume, dar care nu ne lasă corpurile departe de ele, au nevoie neapărat de:
- Cearsafuri pat -ALB- dimensiuni 90 cm/200 cm. – puteti cumpara material bumbac alb si eu, cu mare drag, il cos si il pregatesc pentru a fi folosit in spital. Sunt atat de necesare aceste cearsafuri!!!
- Perne. Mare nevoie!
- Olite. Mare nevoie!
- Cutiute de plastic pentru a tine pacientii pastilele
- Spirt,vata, sapun, hartie WC…
Luaţi legătura cu Diana, aici, şi daţi o mână de ajutor, un cearşaf, o pernă, o vată sterilă. Adică un nimic pentru noi dar totul pentru pacienţii lipsiţi de speranţă.
