An: 2015

Ştiu că nu sunt în măsură să dau sfaturi de genul ăsta pentru că nu am copii şi nu ştiu dacă voi avea vreodată doar că, câteodată, e bine şi să asculţi de cei dinafara subiectului tocmai pentru că ei pot privi lucrurile „la rece” fără a fi influenţaţi de gânduri negru cum că e greu să ai copii, e greu să îi stăpâneşti, e imposibil să le oferi toate dorinţele pe tavă, e de preferat să îi laşi să se descurce singuri ori, dimpotrivă, să fie cocoloşiţi zi şi noapte.

Participând în ultimul timp la mai multe evenimente la care a trebuit să intru în directă legătură cu copiii şi, mai grav, cu părinţii, am văzut câteva tipuri de familii:

• familia completă în care părinţii şi copiii se distrează împreună, desenează, îşi fac poze cu cabina foto şi, în general, fac lucruri împreună – ceea ce e de lăudat;
• familia incompletă în care părinţii sunt ca şi inexistenţi şi chiar se bucură că pot scăpa preţ de câteva minute de copii. Vezi mamele cum privesc de la depărtare răsuflând uşurate că pot fi libere câteva minute. Cât mai multe minute posibil. La fel, vezi taţi care stau cu nasul în telefon prefăcându-se că fac ceva important doar pentru a evita comunicarea cu copilul – ceea ce e de regretat;
• familia absentă în care părinţii… nu sunt. Cei mici petrec mai mult timp cu bunica decât cu părinţii care, totuşi, sunt mai apropiaţi de vârsta celui mic. Bunicile orice le-ai face sunt super protectoare şi enervante de-a binelea. Cu greu găseşti bunicuţe care să nu critice tot ce fac copiii şi care să nu repete la nesfârşit cuvinte precum „nu e voie acolo”, „stai liniştit”, „nu ai ieşit bine în poză pentru că nu ţi-ai aranjat gulerul”, „uite ce murdar eşti, îmi dai de lucru, nu mai suport” – ceea ce e… păcat.

Sfatul meu este să încercaţi să fiţi măcar două zile pe săptămâna „familia compeltă”. Sâmbăta şi duminica. De luni până vineri puteţi să fiţi părinţii ăia plicticoşi care au făcut copii pentru că aşa vine „o perioadă în viaţă” făra a conştientiza faptul că tot ce expimă prin comportamentul lor se va revărsa întru totul asupra copilului.

Nu cred că vă doriţi ca la 18 ani să plece de lângă voi şi să ajungeţi să fiţi nişte străini pentru că, de fapt, aşa aţi fost întreaga viaţă. Timpul trece atât de repede… aveţi grijă de copii cât încă sunt ai voştri!

Cum? Scriu despre reducerile Black Friday după atâta timp de când a trecut Black Friday? Ce prost sunt… în loc să scriu în perioada aia un articol acid în care să arăt cum cei de la eMag au crescut preţul cu o zi înainte de Black Friday pentru a putea spune că oferă o reducere de 28% deşi preţul a rămas cel real…

Da, chiar şi asta poţi afla cu Cofffre. Îmi instalasem aplicaţia pe Chrome cu vreo 3 luni în urmă după ce am aflat de ea de la Cristian Florea. Săptămâna trecută când am aflat că este şi Manafu implicat în toată afacerea asta am primit confirmarea că este ceva serios. Practic, Cofffre este o extensie pentru browser-ul Google Chrome care îţi trimite notificări atunci când preţurile scad la un anumit produs ales de tine. Sunt sigur că băieţilor le va merge bine (având în vedere că în urma vânzărilor ei primesc un procent, preţul de vânzare rămânând însă neschimbat) deci cu siguranţă vor avea resursele necesare pentru a dezvolta extensia cât mai bine.

Şi acum să ne întoarcem la preţurile crescute înainte de Black Friday doar pentru a spune că se oferă reduceri mari în 20 noiembrie. Iată un exemplu foarte clar:

Congelator Whirlpool AFB601AP:

• în 25.09.2015 costă 874 lei (preţul redus: 743,74)
• în 16.11.2015 costă 899 lei (preţul redus: 749,99 lei)
• în 20.11.2015 (de Black Friday) preţul a fost crescut la 1039 lei în aşa fel încât preţul de vânzare să pară redus cu 28% deşi este acelaşi ca în zilele trecute şi mai mare ca în urmă cu 60 de zile – 749,99 lei.

Astăzi am participat la un atelier de-al Dianei cu copiii. Atelierul de creat poveşti îi spune şi, pe lângă tot felul de treburi meşteşugeşti, copiii crează poveşti pe baza personajelor pe care le fac din hârtie, carton, accesorii.

S-a „scris” chiar de către copii o poveste drăgălaşă despre un eschimos care nu avea haine şi a rămas şi fără casă pentru că i s-a topit iglu-ul atunci când a încercat să se încălzească. Eschimosul a întâlnit un urs în pădure căruia i-a fost milă de el şi i-a oferit propria blană pentru a se încălzi. Apoi, fiindu-i foame, eschimosul a pescuit un peşte care s-a dovedit a fi unul de aur care i-a îndeplinit trei dorinţe. Finalul poveştii a aparţinut fiecăruia în parte. Cei mai mulţi şi-au dorit să fie unul pozitiv iar eschimosul să fie fericit. La întrebarea „ce înseamnă fericirea pentru voi” cu toţii, dar absolut toţi copiii au spus „să aibe o casă mare şi hrană”. Deci fericirea noastră, inclusiv a copiilor noştri de 7 ani, este să avem o casă mare. Cât mai mare posibil. Şi eventual hrană.

Puţin trist, vă spun.

Am promis că voi avea mai multă grijă de mine, de sănătate, să fiu mai fericit și mai preocupat de timpul meu liber și relaxant, nu de muncă. Dar uite că nu m-am ținut de cuvânt.

După un an cu muncă 8-10 ore pe zi, fără prea multe sâmbete și duminici lejere, abia acum, pe sfârșit de an, m-am hotărât să fug puțin în lume. Da, știu, și eu sunt supărat pe mine pentru că am uitat prea repede cele promise. Dar promit (ironic, nu?) să nu se mai întâmple de prea multe ori.

Hai, urați-mi drum bun și relaxare!

Scriu rândurile astea puţin nervos. M-am mai calmat de azi dimineaţă, atunci când am fost la Fisc pentru a-mi plăti dările dar încă sentimentele mele de ură sunt călduţe. Pentru prima oară în viaţă sunt revoltat pentru că plătesc taxe. Întotdeauna am mers pe principiul că dacă ne fofilăm cu toţii în a plăti taxele nu, vom reuşi niciodată să creştem ca ţara. Doar că… sunt luat cam de prost.

Vin de la finanţe unde tocmai am plătit din nou o groază de bani pentru două PFA-uri şi un Birou Individual de Arhitectură. O groază de bani în condiţiile în care plătesc 16% impozit pe profit pentru fiecare PFA şi 5,5% DIN VENIT pentru sănătate. Dar de la anul, fraţilor, o să murim subjugaţi de Fisc. O să ne fie încărcate impunerile de plată până nu vom mai putea respira. Eu, unul, va trebui să plătesc cel puţin încă 31,5% pentru pensie plus cine ştie ce alte taxe aberante. E grav, e greu şi e total absurd. Iar eu sunt fără vlagă şi sătul.

Nu văd niciunde parteneriatul dintre stat şi cetăţenii lui. Văd doar un monstru care suge şi veninul din mine doar pentru a se înfrupta el cât mai mult. Apoi, în momentul în care îmi cer răsplata pentru atâţia amari de ani de plată a CAS-ului şi a pensiei, nu găsesc deloc condiţii decente în spitale şi nici pensie care să-mi permită să fiu relaxat la bătrâneţe. Asta este de fapt adevărata problemă. Dacă ar fi fost o colaborare în care părţile să îşi poată negocia clauzele, demult rupeam contractul cu Statul.

Deci, oameni buni, din 2016 mă sfătuiţi să îmi deschid un SRL-D sau să rămân pe PFA-uri? Găsiţi aici o analiză comparativă PFA vs. microîntreprindere… aştept şi de la voi propuneri sperând că mi se vor deschide şi mie ochii.

România se caracterizează foarte ușor prin declarația primarului Piedone de după incendiul de vineri seară de la #Colectiv:

Avem la dosar toate actele, am indeplinit toate normele legale de eliberare a acordului de functionare.

E total neimportant pentru nimeni că locul ăla a ars ca o torță în doar câteva secunde, scânteia unei artificii fiindu-i suficient. Primăria nu își asumă responsabilitatea pentru că este acoperită de hârtii. La fel nici pompierii nu se simt vinovați pentru că ei, vezi Doamne, nu au primit niciodată cerere pentru eliberarea unei autorizații pentru prevenirea și stingerea incendiilor pe spațiul respectiv așa că… ei spun că nu știau de existența clubului. E mai ușor așa decât să răspundă la întrebarea

De ce nu ați făcut controale până acum? De ce nu v-a păsat?

Nimănui din administrație nu îi mai pasă de adevăr, siguranță, corectitudine. Tot ce este important este să existe hârtii care să îi acopere pe șefi și pe șefuți. Zeci, sute, mii de hârtii… care în cazul unui club pot însemna 6-8 luni pentru obținerea lor. Ce investitor merge în pierdere atâta timp doar pentru a obține legal toate autorizațiile necesare? Și de aici ajungem la adevărata problemă: corupția prilejuită din cauza birocrației.

Trăim în țara în care investitorii, pentru a obține în mod legal autorizațiile, trebuie să facă față unui adevărat calvar de umilințe, bani cheltuiți fără rost, nopți nedormite. Trăim în țara în care, tocmai pentru a dormi bine noaptea, angajații instituțiilor se îngroapă în hârtii, proiecte, declarații pe proprie răspundere, nemaicontând dacă sunt corecte ori necesare, singurul lucru important fiind ca ele să existe la dosar.

Soluția evitării tragediilor de genul celei din clubul Colectiv nu este înăsprirea legii pentru că momentul în care ambele părți descrise mai sus (investitori și instituții) ajung la limita suportabilității din cauza birocrației, momentul ăla se numește mită. Și mită am avut și până acum… tocmai din cauza ei am ajuns în situația asta!

Sunt client fidel Kaufland. Îmi place că ai un traseu gândit astfel încât să treci pe la toate raioanele și… nu stai niciodată la coadă mai mult de câteva minute. În comparație cu Carrefour sau Auchan, este o bijuterie curată. Sau a fost…

Noul Kaufland are cozi gigantice la care am stat mai mult de cinci minute în condițiile în care nu erau toate casele deschise (pentru cine nu știe, reclama Kaufland spune că în cazul în care stai mai mult de cinci minute la casă ești îndreptățit să primești un bon valoric drept „despăgubire”). Pe lângă asta, noul Kaufland pare să nu respecte „rețeta” magazinelor din rețea pentru că raioanele sunt aranjate total diferit. Drept urmare, noul Kaufland deschis la Sibiu pe șoseaua Alba Iulia e de vizitat doar dacă locuiți în zonă. Pentru că se stă la coadă și e super enervant lucrul ăsta 🙂

Abia aștept să treacă ziua de luni, să vină weekendul, să treacă ploaia. Abia aștept să termin ziua de muncă. Abia aștept să vină Crăciunul. Îmi doresc să treacă iarna, să fie căldură, să treacă timpul mai repede pentru a merge în concediu. Abia aștept să cresc mare. Abia aștept să termin școala, să fac 18 ani, să ajung la vârsta la care mă mă căsătoresc. Dorința mea e să nasc odată, să crească bebelușul. Vreau să îl văd mergând, îmi doresc să îl văd cât mai repede că merge la școală și mai ales să îl știu la casa lui.

18, 23, 29, 30, 37, 45, 55, 70 de ani din viață ne dorim încontinuu să treacă timpul… împotriva noastră.