În urmă cu, probabil, 17 ani, pe vremea când nu existau Facebook, site-uri ori adrese de e-mail la instituţiile oficiale, am prins drogul CSU Sibiu. Copil fiind, îl însoţeam pe fratele meu mai mare în galeria fanilor baschetului sibian, întreg cartierul în care locuiam devenind în perioada aia iubitor de baschet dat fiind faptul că şeful galeriei de atunci şi de acum locuia la doar două scări depărtare de mine.
Norocul meu a făcut ca în 1999, antrenorul Mircea Vulc să ducă echipa spre obţinerea celui de-al doilea titlu din istoria clubului. Gustul victoriei a fost atât de dulce încât zi şi noapte visam galben-albastru, culorile clubului. Implicându-mă tot mai mult în mişcarea asta, am pus bazele unui forum al fanilor, o chestie destul de greu accesibilă dar suficient de liberă pentru a forma un nucleu de fani cu iniţiativă. Nu eram cunoscut ca fan al baschetului, nu îl cunoşteam pe Mircea Vulc şi nu aveam legătură cu nimeni din vechea gardă de suporteri dar voiam să fac ceva nou.
Mircea Vulc m-a contactat şi m-a felicitat pentru iniţiativa de a pune online primul forum al suporterilor de baschet sibian. M-a chemat la dânsul în birou şi mi-a povestit despre munca lui. Mi-a promis că mă va susţine în tot ceea ce vreau să fac. Aşa au prins viaţă primele deplasări ale fanilor finanţate de către club. Aşa a fost adus în discuţie pentru prima oară la o echipă de baschet din România termenul de legitimaţie de suporter cu care cei din galerie puteau intra gratuit la toate meciurile echipei (lucru care şi astăzi se practică în Palatul Sporturilor Transilvania). Şi tot aşa am ajuns să-l respect pe cel ce trăia şi respira pentru baschet: Mircea Vulc. Asta pentru că se vedea pe chipul lui că echipa e cel mai important lucru.
Deşi nu am mai vorbit de câţiva ani (de când eu m-am îndepărtat de baschet) l-am sunat în ziua în care am aflat vestea că şi-a dat demisia din conducerea CSU Sibiu, presat fiind de fani după un lung şir de înfrângeri suferite de către echipă. Simţeam că pierd un om, simţeam că echipa mea, aşa cum o ştiam şi de care m-am îndrăgostit, a dispărut. Şi mă simţeam responsabil pentru asta. Voiam să ştiu că acel Mircea Vulc pe care îl cunosc mai respiră încă baschet… asta oferindu-mi mie linişte.
Luptele suporteri-Mircea Vulc nu sunt de ieri. Cu greu am reuşit în urmă cu câţiva ani să conving (eu şi încă o mână de oameni) suporterii revoltaţi să nu acţioneze fatal împotriva conducerii echipei CSU Sibiu, respectiv împotriva lui Mircea Vulc. Avântul luat de către suporteri în urma coagulării lor în jurul unui forum al suporterilor şi apoi în jurul asociaţiei Al 6-lea jucător al cărei nume l-am dat tot eu, i-a făcut pe mulţi să creadă că pot forma o nouă echipă locală de baschet care să rivalizeze cu mai vechea CSU Sibiu. Mulţi ar fi făcut orice doar pentru a-l îndepărta pe Mircea Vulc de la conducere şi sunt sigur că ar fi reuşit încă de atunci dacă nu ne-am fi împotrivit noi, cei care am devenit fanii echipei datorită lui Vulc.
Dar până la urmă, tot ei au înfrânt. Şi sunt şi eu vinovat.
Asta pentru că Mircea Vulc a rămas alături de echipă timp de 44 de ani, indiferent de greutăţi, pe când noi am dispărut şi l-am lăsat singur.
