noiembrie, 2015 | CeMerita.ro

Cum poţi afla ţeparii cu ajutorul Cofffre?

Cum? Scriu despre reducerile Black Friday după atâta timp de când a trecut Black Friday? Ce prost sunt… în loc să scriu în perioada aia un articol acid în care să arăt cum cei de la eMag au crescut preţul cu o zi înainte de Black Friday pentru a putea spune că oferă o reducere de 28% deşi preţul a rămas cel real…

Da, chiar şi asta poţi afla cu Cofffre. Îmi instalasem aplicaţia pe Chrome cu vreo 3 luni în urmă după ce am aflat de ea de la Cristian Florea. Săptămâna trecută când am aflat că este şi Manafu implicat în toată afacerea asta am primit confirmarea că este ceva serios. Practic, Cofffre este o extensie pentru browser-ul Google Chrome care îţi trimite notificări atunci când preţurile scad la un anumit produs ales de tine. Sunt sigur că băieţilor le va merge bine (având în vedere că în urma vânzărilor ei primesc un procent, preţul de vânzare rămânând însă neschimbat) deci cu siguranţă vor avea resursele necesare pentru a dezvolta extensia cât mai bine.

Şi acum să ne întoarcem la preţurile crescute înainte de Black Friday doar pentru a spune că se oferă reduceri mari în 20 noiembrie. Iată un exemplu foarte clar:

Congelator Whirlpool AFB601AP:

în 25.09.2015 costă 874 lei (preţul redus: 743,74)
în 16.11.2015 costă 899 lei (preţul redus: 749,99 lei)
în 20.11.2015 (de Black Friday) preţul a fost crescut la 1039 lei în aşa fel încât preţul de vânzare să pară redus cu 28% deşi este acelaşi ca în zilele trecute şi mai mare ca în urmă cu 60 de zile – 749,99 lei.

Cofffre01 Cofffre02 Cofffre03

Puţin trist.

Astăzi am participat la un atelier de-al Dianei cu copiii. Atelierul de creat poveşti îi spune şi, pe lângă tot felul de treburi meşteşugeşti, copiii crează poveşti pe baza personajelor pe care le fac din hârtie, carton, accesorii.

S-a „scris” chiar de către copii o poveste drăgălaşă despre un eschimos care nu avea haine şi a rămas şi fără casă pentru că i s-a topit iglu-ul atunci când a încercat să se încălzească. Eschimosul a întâlnit un urs în pădure căruia i-a fost milă de el şi i-a oferit propria blană pentru a se încălzi. Apoi, fiindu-i foame, eschimosul a pescuit un peşte care s-a dovedit a fi unul de aur care i-a îndeplinit trei dorinţe. Finalul poveştii a aparţinut fiecăruia în parte. Cei mai mulţi şi-au dorit să fie unul pozitiv iar eschimosul să fie fericit. La întrebarea „ce înseamnă fericirea pentru voi” cu toţii, dar absolut toţi copiii au spus „să aibe o casă mare şi hrană”. Deci fericirea noastră, inclusiv a copiilor noştri de 7 ani, este să avem o casă mare. Cât mai mare posibil. Şi eventual hrană.

Puţin trist, vă spun.

Copiii isi sufleca manecile si se pregatesc de atelierul creativ. Azi sunt voluntar la Teatrul GONG Sibiu 🙂

Posted by Tudor St. Popa on Saturday, November 28, 2015

Am locuit o săptămână în casa unor homosexuali. Homosexuali căsătoriți legal.

În martie 2014 au avut loc primele căsătorii din Anglia între persoanele de același sex. Zilele trecute am cunoscut și eu două astfel de persoane – Martin și Oliver, un olandez și un columbean mutați la Londra de ceva ani, căsătoriți cu puțin timp în urmă. Pozele de la nunta lor stăteau așezate pe șemineul camerei de zi, chiar în fața canapelei pe care cei doi își petreceau majoritatea timpului liber.

Vizita de zilele trecute la Londra nu ne-a adus doar câteva zile de relaxare în minunatul oraș ci am avut ocazia să cunoaștem un cuplu cu care nu suntem chiar obișnuiți – doi homosexuali căsătoriți legal. Asta în timp ce în România încă se mai dezbate (sau, mai rău, se evită dezbaterea) interzicerea fumatului în spațiile publice. Curios sau nu, cei doi nici nu au mâncat copii și nici nu s-au delectat la micul dejun cu filme sado-maso. Un cuplu normal, cu o casă foarte fain și cu gust amenajată dintr-un cartier liniștit de case, undeva în Est End.

Exagerat de grijulii la ce mănâncă, pasionați de artă (presupun eu, după numărul mare de tablouri semnate de autori necunoscuți, însă, mie), cu o colecție impresionantă de filme și muzică bună, oamenii ăștia doi mi-au părut normali din toate punctele de vedere. Pe când alții au fost reticenți, ei doi ne-au primit fără ezitare în propria casă, ne-au dat cheile de la ușa de intrare și acces la tot ce le aparținea, inclusiv la mâncarea din frigider. Iar la plecare au avut grijă să ne pregătească un pachet cu câte un croissant și o mandarină pentru a ne ține de foame pe drumul spre aeroport.

O să mai călătoresc prin Airbnb… cunoști oameni și culturi pe care nu ai ocazia să le vezi la hoteluri de 3 stele.

Am făcut o promisiune și nu m-am ținut de cuvânt.

Am promis că voi avea mai multă grijă de mine, de sănătate, să fiu mai fericit și mai preocupat de timpul meu liber și relaxant, nu de muncă. Dar uite că nu m-am ținut de cuvânt.

După un an cu muncă 8-10 ore pe zi, fără prea multe sâmbete și duminici lejere, abia acum, pe sfârșit de an, m-am hotărât să fug puțin în lume. Da, știu, și eu sunt supărat pe mine pentru că am uitat prea repede cele promise. Dar promit (ironic, nu?) să nu se mai întâmple de prea multe ori.

Hai, urați-mi drum bun și relaxare!

Ce facem, fraţilor, cu PFA-urile? Rămânem cu ele sau le aruncăm de gard?

Scriu rândurile astea puţin nervos. M-am mai calmat de azi dimineaţă, atunci când am fost la Fisc pentru a-mi plăti dările dar încă sentimentele mele de ură sunt călduţe. Pentru prima oară în viaţă sunt revoltat pentru că plătesc taxe. Întotdeauna am mers pe principiul că dacă ne fofilăm cu toţii în a plăti taxele nu, vom reuşi niciodată să creştem ca ţara. Doar că… sunt luat cam de prost.

Vin de la finanţe unde tocmai am plătit din nou o groază de bani pentru două PFA-uri şi un Birou Individual de Arhitectură. O groază de bani în condiţiile în care plătesc 16% impozit pe profit pentru fiecare PFA şi 5,5% DIN VENIT pentru sănătate. Dar de la anul, fraţilor, o să murim subjugaţi de Fisc. O să ne fie încărcate impunerile de plată până nu vom mai putea respira. Eu, unul, va trebui să plătesc cel puţin încă 31,5% pentru pensie plus cine ştie ce alte taxe aberante. E grav, e greu şi e total absurd. Iar eu sunt fără vlagă şi sătul.

Nu văd niciunde parteneriatul dintre stat şi cetăţenii lui. Văd doar un monstru care suge şi veninul din mine doar pentru a se înfrupta el cât mai mult. Apoi, în momentul în care îmi cer răsplata pentru atâţia amari de ani de plată a CAS-ului şi a pensiei, nu găsesc deloc condiţii decente în spitale şi nici pensie care să-mi permită să fiu relaxat la bătrâneţe. Asta este de fapt adevărata problemă. Dacă ar fi fost o colaborare în care părţile să îşi poată negocia clauzele, demult rupeam contractul cu Statul.

Deci, oameni buni, din 2016 mă sfătuiţi să îmi deschid un SRL-D sau să rămân pe PFA-uri? Găsiţi aici o analiză comparativă PFA vs. microîntreprindere… aştept şi de la voi propuneri sperând că mi se vor deschide şi mie ochii.

Ce cer eu ieşind în stradă:

Aseară am fost pentru prima oară în viaţa mea la un protest în calitate de protestatar. Sunt încă timid, nu am strigat sloganuri şi nu am fluturat steaguri sau pancarte dar, cu toate astea, sunt mulţumit de mine. Şi nu pentru că a demisionat Ponta. Şi nici pentru că vin alţi oameni la conducere nu sunt mulţumit. Sunt mulţumimt DE MINE. Sunt mulţumit de faptul că am făcut partea dintre cei 3-4000 de oameni ce au avut curajul să iasă în stradă la Sibiu pentru a spune că nu un personaj ne deranjează, nu de un partid politic ne-am săturat ci pur şi simplu vrem să se schimbe ceva!

Eu am ieşit în stradă pentru că:

vreau un nou val de funcţionari publici – boala angajaţilor la stat este atât de contagioasă încât singura soluţie pentru a o trata este stârpirea tuturor celor ce şed zilnic pe un scăunel ştiind că nimeni şi nimic nu îi poate da afară. Cunosc funcţionari corupţi, cunosc oameni care trăiesc de o viaţă din banul public deşi sunt total ineficienţi, cunosc oameni care se simt atât de înfipţi în scaunul în care au fost puşi încât îşi permit orice, ştiind că nimeni nu îi poate clinţi de acolo, nici măcar şefii lor direcţi. Vreau să fie toţi daţi afară! Fiecare picătură de funcţionar public să fie stârpită.
vreau ca sistemul de sănătate să fie reconstruit de la zero – atunci când eşti obligat să cotizezi lună de lună pentru asigurările de sănătate ai aşteptări. Îmi doresc să nu trebuiască să aştept patru ore la urgenţe până să mă întrebe cineva de sănătate, mă aştept ca doctorul să nu fie obligat să îmi ceară şpagă pentru a se putea întreţine de pe o zi pe alta, mă aştept ca spitalele să nu fie un focar de infecţie. Mă aştept ca atunci când am nevoie de ajutor, să fiu tratat corect şi la timp.
vreau un nou sistem de educaţie – suntem o ţară de absolvenţi de facultate unde toţi habarniştii se cred ingineri iar cei capabili lucrează la McDonald’s. Nu mai contează experienţa, acum se caută tupeul. Tupeul de a aduce un client nou, tupeul de a fraieri o băbuţă pe stradă care să aducă bani în firmă. Educaţia lipseşte în totalitate din şcoli iar orele de educaţie civică sunt înlocuite chiar şi la Liceele de Artă de chimie ori fizică, materii neimportante în domeniul ăsta. Vreau şcoli de meserii, vreau meşteri, vreau ca atunci când am nevoie de un constructor sau un tâmplar să am de unde alege. Vreau ca de mici să fim învăţaţi de ce este important ca fiecare să îşi facă propria meserie cât mai bine. Nu cu toţii trebuie să fim corporatişti la cravată şi nici nu trebuie ca toţi să ştim să ne reparăm singuri maşinile.
VREAU RESPECT!

Patru cerinţe am. Doar atât. Şi pentru a le cere voi ieşi în stradă şi astăzi. Nu pentru a schimba politicienii ci pentru a ne schimba noi, cu toţii.

Asa multi sibieni in strada nu am vazut niciodata. Si astia nu sunt toti! #colectiv #sibiu

Posted by Tudor St. Popa on Wednesday, November 4, 2015

Țara în care hârtia acoperă vinovăția

România se caracterizează foarte ușor prin declarația primarului Piedone de după incendiul de vineri seară de la #Colectiv:

Avem la dosar toate actele, am indeplinit toate normele legale de eliberare a acordului de functionare.

E total neimportant pentru nimeni că locul ăla a ars ca o torță în doar câteva secunde, scânteia unei artificii fiindu-i suficient. Primăria nu își asumă responsabilitatea pentru că este acoperită de hârtii. La fel nici pompierii nu se simt vinovați pentru că ei, vezi Doamne, nu au primit niciodată cerere pentru eliberarea unei autorizații pentru prevenirea și stingerea incendiilor pe spațiul respectiv așa că… ei spun că nu știau de existența clubului. E mai ușor așa decât să răspundă la întrebarea

De ce nu ați făcut controale până acum? De ce nu v-a păsat?

Nimănui din administrație nu îi mai pasă de adevăr, siguranță, corectitudine. Tot ce este important este să existe hârtii care să îi acopere pe șefi și pe șefuți. Zeci, sute, mii de hârtii… care în cazul unui club pot însemna 6-8 luni pentru obținerea lor. Ce investitor merge în pierdere atâta timp doar pentru a obține legal toate autorizațiile necesare? Și de aici ajungem la adevărata problemă: corupția prilejuită din cauza birocrației.

Trăim în țara în care investitorii, pentru a obține în mod legal autorizațiile, trebuie să facă față unui adevărat calvar de umilințe, bani cheltuiți fără rost, nopți nedormite. Trăim în țara în care, tocmai pentru a dormi bine noaptea, angajații instituțiilor se îngroapă în hârtii, proiecte, declarații pe proprie răspundere, nemaicontând dacă sunt corecte ori necesare, singurul lucru important fiind ca ele să existe la dosar.

Soluția evitării tragediilor de genul celei din clubul Colectiv nu este înăsprirea legii pentru că momentul în care ambele părți descrise mai sus (investitori și instituții) ajung la limita suportabilității din cauza birocrației, momentul ăla se numește mită. Și mită am avut și până acum… tocmai din cauza ei am ajuns în situația asta!