Săptămâna altfel. Needucată.

S-a ajuns la o discuție interesantă (și tristă) ieri, pe Facebook, după ce am postat două poze cu mizeria lăsată de elevi după ce au ieșit cu clasa la o vizită culturală la McDonald’s-ul din River Plazza Vâlcea.

Astfel am reprimit confirmarea faptului că sistemul școlar din România este la pământ, elevii nu mai au pic de respect față de cadrele didactice iar profesorii își caută scuze pentru eșecul educării copiilor.

Trecând peste lipsa celor „7 ani de acasă”, frustrarea profesorilor care nu se pot impune în fața unor copii este îngrijorătoare. Dar nu-mi pot da cu părerea despre subiectul ăsta pentru că nu am copii și nu am habar despre puternicele personalități ale generației actuale, nu-i așa?

Ce-am făcut în weekend?

Am fost la Grădina Zoologică din Sibiu să vedem ce investiții s-au mai făcut. Arată tot mai bine spațiul dar, din păcate, este plin de oameni retardați – părinți ce chinuie animalele şi copii ce îşi arată constant superioritatea speriindu-le.
Apoi am mâncat un mic şi am jucat un fotbal după care ne-am culturalizat cu o expoziție la care am făcut un mic experiment: am pus telefonul să filmeze agățat de un perete. Multă lume a crezut că-i exponat 🙂
Pe seară am fost şi la teatru.

Grădin Zoologica: 3 lei biletul de instrare, 2 lei redus.
Expo: „Spațiu în tranziție” al Grupului Nostru, la Welt Kultur
Teatru: „Furtuna” în regia Alinei Hiristea, la Teatrul Gong Sibiu –