De ce sunt obligatorii parcările supraetajate în Sibiu

S-a vorbit foarte puţin spre deloc până acum de parcări supra sau subterane în Sibiu. Administraţia locală preferă să deseneze pe asfalt locuri de parcare până sub Turnul Sfatului şi pe trotuare decât să îşi asume costul unor investiţii ce vor schimba radical faţa Sibiului. Este bine ştiut faptul că Centrul Istoric este sufocat de maşini iar străzile înguste şi sensurile unice nu ajută cu nimic starea actuală a locurilor de parcare cu atât mai mult lipsa maşinii de ridicat… maşini.

Foto: Google Earth

Până de curând circulam prin oraş cu un Smart micuţ, drăguţ, cu care nu aveam niciodată problema parcărilor dar de câteva săptămâni resimt şi eu chinul celor ce zilnic vin cu maşina în zona centrală. 20 de minute petrecute într-o continuă alergare după un loc liber de parcare au devenit obişnuite şi de cele mai multe ori ajung să las maşina şi la 5-6 străzi distanţă de birou. Tocmai asta mă face să cred cu tărie că o parcare supraetajată în zonă mi-ar uşura munca şi aşi veni mult mai relaxat la birou. Nu trebuie să las maşina în faţa uşii unde am treabă… oricum nu o fac nici acum.

Dar, aşa cum spuneam, aici nu e vorba doar de timpul pierdut rătăcind pe străzi şi nici de nervii din trafic ci mai degrabă de o rezolvare a multor probleme cu privire la trafic şi locuri de parcare.

Este oare asta o probemă?

Atâta timp cât nu poţi merge pe trotuar ori cu un cărucior din cauza parcărilor trasate oriunde doar pentru a câştiga un loc în plus pentru o maşină parcată… da, este o problemă. Atâta timp cât turiştii nu pot fotografia Turnul Sfatului, str. Mitropoliei ori Pţa Schiller fără a avea maşini parcare în cadru… da, cu siguranţă este o problemă.

parcari-03

Vin zilnic la birou cu maşina, nu vreau să o las pe stradă

Vin zilnic la birou cu maşina, o parchez la marginea trotuarului şi stă acolo, părăsită, chiar şi 10 ore. Timp în care alţi şoferi ce au treabă doar câteva minute pe zi în Centrul Istoric nu găsesc loc de parcare iar turiştii nu pot poza oraşul din cauza maşinilor. Aşa cum spuneam, oricum găsesc de obicei parcare la distanţă destul de mare de birou deci nu mă deranjează să merg pe jos câteva minute de la parcarea supraetajată până acolo unde am treabă.

Recuperarea investiţiei nu e o problemă

O parcare supraetajată cu 314 locuri (S+P+3E+T) costă 7,24 de milioane de lei, fără TVA. Sibiul are un excedent bugetar de 157 milioane de lei deci ar putea face fără probleme 18 parcări de genul ăsta doar cu banii ce se prăfuiesc prin conturi, necheltuiţi în anii trecuţi. Da, investiţia totală s-ar putea recupera în 7-9 ani dar nu cred că ăsta este rolul unei administraţii publice. Nu ştiu să fi stat până acum cineva să îşi facă probleme că nu se pot recupera cei 67,5 milioane de lei împrumutaţi pentru asfaltarea străzilor de pământ sau cei 12,5 milioane de lei daţi anual pentru organizarea Festivalului de Teatru. Construirea de parcări supra/subetajate este o investiţie în dezvoltarea oraşului şi în rezolvarea unei probleme mari a locuitorilor lui.

Urbanistic vorbind, este obligatorie scoaterea parcărilor de pe marginea străzilor

Câte clădiri de birouri, instituţii sau hoteluri aflate în zona centrală a Sibiului cunoaşteţi să aibă parcări proprii suficiente? Exact, niciuna. Este o practică uzuală în Sibiu aceea de a construi clădiri noi de birouri şi chiar instituţii care să nu fie prevăzute cu locuri de parcare încă din faza de proiectare. La avizare se merge pe idee „închiriem locuri de parcare publice” aflate pe marginea străzilor. Aşa s-a întâmplat şi cu hotel Ramada, Continental Forum închide în mod obişnuit jumătate din parcarea publică aflată în zonă iar toate clădirile nou apărute în ultimii ani au „rezolvat” problema parcărilor în acelaşi mod.

Scoaterea parcărilor publice de pe străzile înguste din Centrul Istoric al Sibiului nu doar că rezolvă o problemă estetică şi funcţională ci obligă investitorii ca pe viitor să renunţe la câteva sute de metri pătraţi de birouri şi să prevadă în locul lor parcări la subsolul propriei clădiri. Nimeni nu îţi plăteşte chirie pentru un spaţiu de birou dacă nu are asigurată parcarea. Prin desfiinţarea parcărilor publice de pe marginea străzii şi înlocuirea lor cu parcări supraetajate zonale s-ar trata de la sine şi indiferenţa asta a investitorilor iar Primăria ar fi cu siguranţă mai atentă în eliberarea autorizaţiilor de construcţie.

Dar unde pot fi construite parcări supraetajate?

Varianta discutată înainte de 2007, în curtea Liceului de Artă, mi se pare încă una ce ar putea funcţiona foarte bine. Curtea este oricum o mare parcare pentru profesori iar arhitectural se poate găsi o soluţie care să nu dăuneze zonei mai ales că acum tot ce se vede acolo sunt aparate gigant de aer condiţionat şi tuburi. Dar mai sunt şi alte zone precum parcarea de la Teatru, zona din spatele Casei de Cultură ori chiar găsite nişte soluţii de asociere public-privată pe terenurile lăsate goale de atâţia ani de pe str. Constituţiei, Alba Iulia etc. Şi, de ce nu, chiar şi soluţii de genul ăsta.

parcari-04 parcari-05 parcari-06 parcari-07Foto: Google Earth

Să ne uităm puţin şi la cifre

Sibiul are 75.000 de maşini şi doar 4.000 de locuri de parcare în zona centrală. Dacă luăm în considerare şi faptul că în perioada de vară mai caută câte un loc de parcare cel puţin încă vreo mie de şoferi cu numere de alte judeţe, nu trebuie să ne mirăm că găsim maşini parcate ilegal oriunde am întoarce capul. Prin urmare, e clară necesitatea mai multor locuri de parcare.

Dar… deşi Primăria Sibiu stă pe un munte de bani şi ar putea construi parcari supraetajate sau subterane fără probleme, trebuie să fim conştienţi că o astfel de investiţie nu vine fără costuri suplimentare şi pentru noi. Suntem oraşul cu cel mai mic tarif de parcare, cea mai scumpă parcare publică fiind cea din Piaţa Mică cu 1 leu/jumătate de oră (tariful standard în Sibiu este 2 lei/zi) iar un abonament lunar întreg costă 30 lei. Dacă luam modelul din Cluj Napoca, oraş al cărui strategie de construcţie parkinguri ar trebui să o copiem, abonamentul lunar pentru o parcare supraetajată ar costa 210 lei şi nici măcar acest cost nu îţi asigura propriul loc de parcare care te aşteaptă liber până îl ocupi tu. Problema locurilor de parcare va rămâne în continuare dacă nu vor fi construite 4-5 parcări supraetajate în zone diferite ale Centrului Istoric.

Dar asta trebuie să vină neapărat la pachet şi cu o strategie de a scoate maşinile pe cât posibil din zona centrală. Lucru la care sper că se gândesc serios cei ce lucrează la Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Sibiului.

Mai multe parcări vs., afară cu maşinile din Centrul Istoric

În loc de concluzie, cred că sunt suficiente câteva poze făcute în dimineaţa asta pe străzile din Sibiu:

parcari-sibiu_08 parcari-sibiu_01 parcari-sibiu_02 parcari-sibiu_03 parcari-sibiu_04 parcari-sibiu_05 parcari-sibiu_06 parcari-sibiu_07