Acoperişuri răpuse de „grija” investitorilor

Cel mai simplu mod de a scăpa de dosar penal în momentul în care îţi doreşti să construieşti în centrul oraşelor, dărâmând clădiri peotejate prin lege, este să laşi vechile construcţii în colaps „natural”. Adică iţi trebuie un plan pe câţiva ani, puţină răbdare şi curaj.

Primul pas este să goleşti clădirea de locatari după care dezveleşti acoperişul de tot ce înseamnă ţigle astfel încât ploaia şi neaua să-şi găsească loc printre căpriori, căutându-şi adăpost infiltrându-se în plafonul casei. Reţeta duce în 1-3 ani la slăbirea structurii atât a şarpantei cât şi a clădirii în sine şi, evident, la dărâmarea lor. Odată dărâmate, clădirea are „pagubă totală” (cum s-ar spune în cazul accidentelor de masină) şi investitorul se hotărăşte peste noapte să salveze zona ridicând din temelii o altă construcţie în locul celei abia căzute.

Un astfel de caz s-a întamplat recent în Sibiu. Casa era scoasă de ceva timp la vânzare ca fiind bună de dărâmat deşi toată lumea ştie că trebuie să fie un caz excepţional ca să ţi se permită să dai jos o casă veche din centrul istoric. Eh, de câteva zile, clădirea este un astfel de caz excepţional: imobil cu acoperişul căzut.

Un alt viitor caz exceptional e un pachet de trei clădiri al căror ţigle ce trebuiau neapărat să pice la pământ au fost îndepărtate deja de destul de mult timp astfel încât bună parte din construcţii e căzută. Spre curte doar, pentru ca la stradă să nu dea de bănuit. Aici, fără doar şi poate, trebuie să se facă cât mai repede loc unui nou bloc de birouri. Că doar de aia s-o fi făcut şi sens unic pe şoseaua respectivă… pentru fluidizarea traficului ce nu era greoi în zonă.