Despre o Românie normală. Vino la vot!

Vreau să vă spun o povestioară pentru care, ca să o citiţi, vă sunt suficiente fix 3 minute. Apoi, vă cer să vă luaţi o pauză de 5 minute şi să vă uitaţi în jurul vostru. Gândiţi-vă la viaţa pe care o duceţi, gândiţi-vă la ultimii ani şi, mai ales, gândiţi-vă la viitor. Apoi, decideţi dacă merită să vă consumaţi 20 de minute din viaţă pentru a vota (adică tot atâta cât petreceţi total neinspiraţi pe Facebook în fiecare dimineaţă).

Normalitatea lor.

Se face că în 1998 m-am mutat, împreună cu familia, la o casă din marginea oraşului Sibiu. Era un cartier uitat de lume şi de timp, cu oameni trişti. Strada din faţa casei era de pământ, nu aveam canalizare şi mergeam 1 km. până la şoseaua principală, prin gropi, praf şi printre zeci de câini agresivi şi fără stăpân. Seara ieşeai din casă doar obligat, alea câteva becuri ce luminau din când în când strada puteau ascunde orice pericol.

Drumul „spre oraş” era şi el un adevărat traseu iniţiatic. Cozile de maşini, camioane, tiruri şi autobuze se lungeau pe kilometri întregi, toate aşteptând câte 40-50 de minute pentru a trece de culoare roşie a semaforului de pe unicul drum de intrare în oraş dinspre partea de vest a Sibiului.

Eram abia intrat la liceu şi ţin minte foarte clar cum primele două săptămâni am întârziat zi de zi la şcoală. Autobuzele circulau atât de prost încât întârziam şi câte 30 de minute. Eram îngrămădiţi ca ciorchinele în vechiturile alea pe patru roţi ce goneau cu uşile deschise, noi fiind agăţaţi acolo, pe scările autobuzului, ţinându-ne doar de haina celui din faţă. Asta se întâmpla în cazul în care autobuzul apărea în staţie pentru că de multe ori se pierdea pur şi simplu pe drumul spre „capătul pământului”. Oamenii erau disperaţi, îşi pierdeau serviciile din cauza unui simplu autobuz nenorocit ce nu funcţiona corect. Era trist.

Normalitatea noastră.

Acum, la sfârşit de 2014, îmi vizitez părinţii umblând pe o stradă refăcută de la zero, cu tot cu utilităţi. Asfaltul se întinde până în poarta casei, este prezentă lumina pe stradă şi canalizarea. La 100 de metri a apărut un păraculeţ de joacă pentru copii iar autobuzele circulă regulat şi la ore fixe. Pentru a ajunge în oraş pot alege mai multe variante de trafic şi, în continuare, se lucrează la noi străzi, poduri şi viaducte care să descongestioneze şi mai mult traficul. Sibiu a devenit un oraş normal.

Probabil gândiţi în momentele astea că era normal să se facă atâtea lucruri pentru că, totuşi, au trecut 16 ani în care un om, un oraş, o ţară trebuie să se dezvolte. Era normal să fie refăcute drumurile, era normal să fie asfaltate uliţele, era normal să se pună canalizare, era normal să dispară javrele de pe străzi, era normal să fie amenajate spaţii de joacă pentru copii, era normal să se facă lumină şi pe strada noastră.

Sunt normale toate astea, nu-i aşa? Tocmai de asta nici nu îmi doresc altceva de la ţara în care trăiesc. Îmi doresc doar o Românie normală, o Românie a lucrului bine făcut.

Mergeţi la vot!