2016 în câțiva pași.

Conform traditiei: 201520142013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008.

E interesant să privești în urmă și să vezi cât de mult ți s-a schimbat viața, chiar dacă nu realizezi asta prea des. Și cât de mult s-a schimbat lumea și felul de comunicare. Retrospectiva anului 2016 are multe linkuri spre Facebook (pentru că acolo am fost mai prezent decât pe blog) iar „articolele” mele nu au mai fost scrise ci filmate.

Anul 2016 a fost un an al schimbărilor brutale în viața mea, de la dezvoltarea a două afaceri care merg bine (TakeaSmile.ro și #mySibiu apartment) până la… viața de burlac. După 16 ani în care ne-am iubit și am trăit unul pentru altul, am decis să încercăm să avem fiecare propria viața, așa cum și-o dorește. Îmi pare rău că nu am reușit să păstrăm decizia asta doar pentru noi și a trebuit să facem totul public dar, câteodată, e mai sănătos să le spui tuturor „vedeți-vă de treabă, asta este decizia noastră” decât să încerci să explici fiecăruia în parte ceva ce… nu interesează.

Cu tot cu schimbările brutale, anul 2016 a fost unul bun care a încercat să clarifice unele lucruri puse în stand-by de ceva vreme.

Iar 2017 va trebui să consolideze ceea ce numim noi viață.

Ianuarie + Februarie 2016

Lunile ianuarie și februarie le-am cuprins într-un singur clip de 1 minut – link spre articolul cu explicații

Martie 20016

    • În martie am dat drumul unei noi afaceri: un apartament (aflat în chiar centrul Sibiului) ce îl închiriez în regim hotelier – link spre articolul cu detalii
    • Luna martie am împachetat-o într-o secundă. Pe zi – link spre articol
  • Telekom m-a trimis la meciul de fotbal România-Spania – link cu foto, link 2
  • Aprilie 2016

    • Un aprilie cu oameni retardați ce chinuie animalele de la Zoo, mici, fotbal şi culturalizare. Am pus telefonul să filmele agățat de un perete, în mijlocul unei expoziții contemporane. Oamenii au crezut că e exponat – link spre articol
    • Mai 2016

          • Prima săptămână din mai am petrecut-o vopsind ouă de Paști cu copiii, la o licitație de ouă și, evident, la înconjurat.
          • Am participat la o petrecere cu echipa de baschet CSU Sibiu și sărbătorirea a 10 ani de când am înființat Asociația Al 6-lea jucător.
          • Ne-am plimbat până la Festivalul Roman Apulum (Alba-Iulia) cu Gaben.

      Iunie 2016

      Festivalul Zilele Vecinătății a ajuns la a 3-a ediție, de data asta cu Trupa Maxim și Mikey Haș. Organizat pe o suprafață mult mai mare, cele două zile de festival au scos în stradă mii de locuitori ai cartierului Valea Aurie. Link spre foto – ziua 1, ziua 2.


      video: Komma Media

      Iulie 2016

      Iulie a fost luna unor noi… călătorii. Necunoscute.

      • Prima excursie în Asia, la 8500 km depărtare de casă, am plecat la Hong Kong. Întreaga poveste am adunat-o într-un articol (link aici) iar pozele le găsiți aici. O experiență foarte faină, o civilizație nouă, departe de România.

      6251

      August 2016

      • Deși eram despărțiți deja, am sărbătorit împreună 7 ani de căsnicie, promitându-ne că ne vom fi alături ori de câte ori avem nevoie. Fără regrete. Cu respect.
      • The Big Picture Festivalul Medieval 2016

      Septembrie 2016

      • Am donat pentru „Cumințenia Pământului” deși nu am fost de acord cu campania (am scris aici de ce). Campania asta a schimbat destul de multe în mine, odată cu ea am început să fac donații lunare pentru diverse cauze. La fel ca în cazul Cumințeniei, donațiile mele nu sunt de o valoare mare dar, cred, sper, sunt importante și pot aduce o schimbare în bine

      După o perioadă de câteva luni în care mulți ochi critici s-au ațintit asupra noastră și și mai multe guri ne-au vorbit pe la spate (pentru că nu înțelegeau situația), am decis să facem public faptul că eu și Diana-Ribana ne-am despărțit. Așa am atras mai multe vorbe dar măcar ne-am ușurat viața și nu a trebuit să mai dăm explicații fiecărui curios în parte. – link eu + link Diana. M-aș bucura ca pe viitor oamenii să cugete puțin înainte de a-și da cu părerea și, mai ales, să se concentreze pe cei apropiați pentru că e mai important ce fac ei decât ce fac ceilalți.

      Octombrie 2016

        • Marș organizat la 1 an de la #colectiv. Iată ce spun oamenii (clip cu subtitrare):

      Noiembrie 2016

      Decembrie 2016

      • Mihai Zugravu a strâns în jurul lui 148 de oameni ce au donat și au împachetat cadouri ce au fost donate, de Moș Nicolae, unor copii nevoiași – link
      • #cei30 Petrecere privată cu lansarea videoclipului Song for Doina… în sala de repetiții DOMINO – link și foto

      • Am fost pentru prima oară observator independent la alegeri – link spre articol
      • Am citit pentru prima oară povești copiilor din Târgul de Crăciun din Sibiu 🙂 – link și foto
      • Am oferit cabina foto TakeaSmile.ro copiilor din Centrul de Plasament de la Orlat, acolo unde 100 de copii s-au distrat alături de Ajungem MARI… cu ajutorul vostru – link cu explicații

      În ultimele luni a anului 2016 am regăsit oameni cu care am avut toată viața o legătură specială dar pe care nu i-am mai văzut de foarte mult timp, am cunoscut oameni noi și am încercat să trăiesc noi experiențe. Fără a fugi de nimic, câteodată e important să ieși din zona ta de comfort pentru a-ți da seama ce vrei să faci pe viitor.

      Ție cum ți s-a schimbat viața în 2016?

    Am trimis 19 felicitări de Crăciun cu Poşta Română. După aproape 30 de zile, doar 10 au ajuns la destinaţie.

    20161223_135521-01

    Pe 29 noiembrie am trimis prin Poşta Română 19 plicuri cu felicitări de Crăciun. Toate au fost trimise din Sibiu în Sibiu, nu mai departe. Unele aveau adresa de destinaţie la doar câţiva metri de Oficiul Poştal 1, acolo unde am lăsat plicurile la ghişeu.

    Pentru că am avut la începutul anului o experienţă neplăcută, atunci când multe plicuri nu au ajuns la destinaţie, pierzându-se în neantul Poştei Române, de data asta am decis să le trimit pe toate cu confirmare de primire. M-am bucurat atunci când am văzut că fiecare plic are un cod de Track & Trace… dar bucuria a fost de moment pentru că este total nefuncţional.

    track

    Aşa că… a rămas doar să aştept să se întoarcă confirmările de primire. Pe ultima am primit-o astăzi, după mai mult de 3 săptămâni, în ultima zi lucrătoare înainte de Crăciun. Chiar dacă ar mai fi livrate felicitările în săptămâna următoare, este oricum prea târziu. Aşa că m-am decis să trag linie şi să vedem cât de eficientă a fost Poşta Română de data asta şi câţi oameni nu se vor bucura de surpriza ce le-am trimis-o înainte de sărbători.

    • 19 scrisori trimise în 29.11.2016;
    • 4 scrisori livrate în 05.12.2016;
    • 5 scrisori livrate în 06.12.2016;
    • 3 scrisori s-au întors înapoi. Una pentru că adresa era incompletă (lipseşte numărul apartamentului), chiar dacă am lăsat pentru contact şi numărul de telefon. Cu celelalte două nu ştiu ce s-a întâmplat;
    • 1 confirmare de primire încă nu s-a întors la mine deşi ştiu că scrisoarea a fost livrată prin 14.12.2016;
    • restul de 6 scrisori încă sunt „pierdute”. Nu ştiu pe unde sunt, nu le dau de urmă, nu am primit nici un semn că ar fi ajuns la destinaţie;
    • Rată de succes: 53%;
    • Scrisori pierdute: 32%.

    Cu aşa cifre, să te tot numeşti Poşta Română şi să reprezinţi un popor întreg.

    Cum poate fi demontat foarte uşor Planul de Mobilitate al Sibiului

    • Pentru început, citiţi aici ce scrisesem zilele trecute legat de traficul şi problemele parcărilor din Sibiu.
    • Pentru a înţelege mai bine despre ce vorbesc mai jos, consultaţi lista de proiecte propuse prin Planul de Mobilitate (aici) şi planşele ce au fost făcute în susţinerea proiectelor (aici).

    Atunci când am fost invitat la dezbaterea publică privind Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Sibiu, mă aşteptam să fie cu totul altceva. În realitate, se pare că a fost o prezentare a proiectelor propuse de cei angajaţi să facă Planul ăsta pentru că, oricum, contractul lor este pe final şi trebuie să finalizeze rapid proiectul. Deci nu prea e timp de modificări, adăugiri şi schimbări de strategie.

    Cu toate astea, lăudabilă iniţiativa. Dar, spre deosebire de participanţii la dezbatere care îl consideră un Plan vizionar, mie, dimpotrivă, mi-a lăsat impresia că e lipsit de îndrăzneală.

    Proiect 1: Centura de Sud – cu semnul întrebării

    Singurul proiect îndrăzneţ este centura de sud care, de altfel, este un proiect despre care se tot discută de 10 ani. Nu vreau să intru în detalii cu privire la introducerea traficului de pe centură printre blocurile din cartierul Valea Aurie pentru că până acolo mai e mult. Temerea mea este că oricum nu se va putea face centura pe traseul propus prin proiect.

    Centura e propusă astfel:

    • 60% pe teritoriul administrativ al Sibiului,
    • 25% în Şelimbăr
    • 5% Cristian
    • 10% Cisnădie
      Dacă cei din Şelimbăr şi Cristian vor avea tot interesul să înceapă un astfel de proiect având în vedere numărul mare de noi locuitori în zona viitoarei centuri (care vor vota peste 4 ani)… ce interes va avea comuna Cisnădie să aloce din bugetul propriu 1,6 milioane de euro având în vedere că drumul ăsta nu îi ajută cu nimic? Niciunul!

    Planul de Mobilitate nu propune şi alternative, nu vede soluţii pe termen scurt. Deşi centura e prevăzută pe aici, nici măcar nu se propune deschiderea de urgenţă şi amenajarea drumului de legătură între Calea Cisnădiei şi Calea Dumbrăvii pentru a crea o alternativă de intrare în oraş pentru cei din zona Calea Cisnădiei.

    strada01

    Ca să merg mai departe, lipseşte total în Planul de Mobilitate o variantă de centură provizorie pe str. Bieltz cu legătură cu Ştrand II-Valea Aurie continuând drumul, după Câmpşor, paralel cu calea ferată apoi făcând legătura cu Calea Poplăcii, ocolind astfel introducerea traficului pe străduţele din cartierul Tilişca. O astfel de variantă de circulaţie este obligatorie (cu sau fără Centura de Sud) pentru toţi cei ce lucrează în Zona de Vest şi locuiesc în cartierele Ştrand II, Tilişca, Valea Aurie, Hipodrom, Dumbrăvii, Calea Cisnădiei.

    Cele mai minimale lucrări implică doar asfaltarea a 1 km. de drum de pământ (stradă propusă şi prin Planul de Mobilitate în Proiectul nr. 3) şi consolidarea unui pod dar, pentru că suntem în 2017, trebuie neapărat propus un drum demn de o centură, cu 2 benzi pe sens de mers, care să facă faţă atât traficului de tranzit cât şi unei posibile viitoare dezvoltări imobiliare în zona Câmpşor. Drumul ăsta ar lega practic toată zona cu viitoarea centură de Sud care ar avea ieşire şi spre cartierele Ştrand şi Turnişor, nu doar o singură ieşire spre Valea Aurie. Astfel, ar trebui investiţii pentru:

    • lărgime segment drum existent (str. Bieltz) – 2 benzi – lungime 1 km.
    • construcţie segment drum nou (Câmpşor) – 4 benzi – lungime 1 km.
    • construcţie segment drum nou (paralel cu calea ferată şi legătura cu Valea Aurie-Calea Poplăcii) – 4 benzi – lungime 1,8 km.
    • 2 poduri peste râul Cibin – lungime 0,3 km.

    strazi-2strazi3

    PUG Sibiu

    campsor

    Proiect 10: Parcări supraetajate – lipsesc chiar zonele cu probleme

    Orice construcţie de parcări supraetajate (fie ele supra sau subterane) trebuie să vină la parchet cu o serie de măsuri de interzicere a parcării pe şosea ori printre blocuri, măcar în zona imediat învecinată acestora. Este lăudabil faptul că se propune construcţia de parcări supraetajate în zone de cartiere dens populate dar ce mă va face pe mine să nu îmi las maşina în faţa blocului, ca şi până acum? O parcare supraetajată va avea nevoie, pe lângă investiţie, administrare, întreţinere şi de securitate. Iar toate astea costă… de ce aş plăti abonament pe parcare dacă până acum totul a fost gratuit?

    Aş propune concentrarea construirii de parcări supraetajate în zonele de cartiere în care sunt concentrate multe instituţii şi spaţii comerciale, acolo unde într-adevăr sunt probleme mari de parcare nu doar pentru locuitori ci şi pentru cei ce au treabă 1-2 ore în zonă. De ce lipsesc dintr-un astfel de plan Zona Dioda şi Mihai Viteazu?

    Google Maps

    parcare1

    parcari3

    În prima poză de sus arăt zona unde se propune construirea de parcaj subteran cu (o idee foarte bună) funcţiune de agrement suprateran iar în poza de jos este imaginea maşinilor parcate înghesuit în zona Mihai Viteazu, acolo unde nu se propune până în 2030 construirea unei astfel de parcări. Cam stranie alegerea zonelor unde sunt propuse viitoarele parcări, dacă mă întrebaţi pe mine.

    Proiectele 11, 14: Transportul public – autobuzele electrice nu rezolvă managementul prost

    Lăsaţi-mă să fiu sceptic cu privire la reintroducerea tramvaiului în Sibiu. Da, probabil că se vor găsi fonduri europene cu ajutorul cărora să se facă o asfel de investiţie dar nu văd cum ar putea rezolva o linie de tramvai problema mobilităţii. Nu este metrou (pentru care chiar eşti dispus să îţi laşi maşina acasă) şi nici nu văd vreo propunere clară de conectivitate cu restul reţelei de transport în comun. Pentru că, să fim sinceri, nu modalitatea de transport în comun este problema la Sibiu ci managementul prost.

    Hai să luăm ca exemplu staţia de autobuze BOSH de pe Şos. Alba Iulia (o şosea extrem de aglomerată pentru că, practic, este singura variantă de intrare în Sibiu dinspre Zona de Vest pentru cartierele Turnişor, Ştrand, Ştrand II, Tilişca, Valea Aurie, Hipodrom, Cedonia, Calea Cisnădiei, Centru…):

    www.tursib.ro

    autobuzautobuze-2

    În staţia BOSH ajung în jurul orei 15:30 următoarele autobuze:

    • autobuz 19 – ora 15:19 – următorul autobuz este doar peste 40 de minute
    • autobuz 10 – ora 15:21 – circulă tot la 20 minute la ore de vârf
    • autobuz 11 – ora 15:26 – circulă tot la 15 minute la ore de vârf
    • autobuz 111 – ora 15:19 – următorul autobuz este doar peste o oră
    • autobuz 112 – ora 15:26 – următorul autobuz este doar peste o oră
    • autobuz 113 – ora 15:19 – următorul autobuz este doar peste o oră
    • autobuz 114 – ora 15:19 – următorul autobuz este doar peste o oră
    • autobuz 115 – ora 15:19 – următorul autobuz este doar peste o oră
    • autobuz 116 – ora 15:26- următorul autobuz este doar peste o oră
    • autobuz 117 – ora 15:26- următorul autobuz este doar peste o oră
    • autobuz 118 – ora 15:26- următorul autobuz este doar la ora 23:26

    Glumiţi? 11 autobuze circulând deodată în acelaşi sens şi ne mai mirăm că e traficul greoi? Scopul nu ar trebui să fie îngrămădirea unei fabrici întregi într-un singur autobuz, oamenii s-ar împărţi şi ar pleca unii mai devreme, alţii mai târziu cu 5 minute, dacă li s-ar oferi ocazia asta.

    De ce nu se fac 4-5 centre de legătură în diferite zone ale oraşului, unde călătorii să poată schimba cu uşurinţă autobuzul spre destinaţia spre care merge. În locul celor 11 autobuze ce circulă în coloană şi fiecare merge în alt colţ al oraşului, mai bine s-ar propune să circule 1-2 autobuze la interval de 3-5 minute, autobuze de legătură până în zona stadionului Voinţa (de exemplu) iar de acolo fiecare călător să schimbe autobuzul cu un altul care să îl ducă acolo unde are nevoie. Bineînţeles, asta ar însemna ca toate autobuzele să circule tot la maxim 5 minute (nu la distanţă de o oră, cum circulă acum) şi biletele să fie valabile 60 de minute, indiferent câte mijloace de transport schimbi în ora asta de valabilitate.

    Nu am văzut în Planul de Mobilitate nici un studiu, propuneri sau măcar exemple de management bun din ale oraşe ale Europei, modele ce le-ar putea eventual prelua Primăria Sibiu. 10 autobuze electrice cu siguranţă nu vor rezolva nici o singură problemă de mobilitate. Nu astfel de propuneri neimportante (pentru mobilitate) ar trebui să ofere nişte consultanţi serioşi ci soluţii concrete de rezolvare şi dezvoltare a sistemului public de transport.

    Proiectele 13, 19: Am parcare la marginea Centrului Istoric dar ce m-ar face să las maşina acolo?

    De asemenea, traseul mini-autobuzelor propus nu mi se pare că este un răspuns pentru o problemă tot mai mare a Sibiului ce trebuie neapărat rezolvată – legătura cu zona zero a oraşului (Pţa. Mare, Pţa. Mică).

    www.sibiu.ro

    miniautobuz

    Prin acelaşi Plan de Mobilitate se propun parcări supraetajate în zonele Pţa. Unirii, Pţa Cibin, str. Ocnei, Pţa. Gării dar din aceste locuri nu se propun modalităţi rapide de transfer spre Pţa Mare. Legăturile pietonale nu sunt de ajuns pentru a mulţumi locuitorii oraşului care, în aceste condiţii, îşi vor lăsa maşina tot sub Podul Minciunilor sau pe trotuarul de pe str. Mitropoliei. Parcarea paralelă cu bordura nu va fi afectată în zona centrală, în continuare se vor păstra parcări pe toate străduţele devenite cu sens unic, inclusiv pe trotuare. În condiţiile în care oricum nu am nici o legătură (mini-autobuz sau tramvai de mici dimensiuni) cu zona ultra-centrală, niciodată nu îmi voi lăsa maşina la gară pentru a face încă 30 de minute dus-întors pe jos, voi căuta să parchez în continuare până în buza biroului.

    Nici turistic nu îi văd vrea mult utilitatea mini-autobuzului, el netrecând prin zone tradiţional turistice ci pe şosele populate doar de maşini. Practic, nu e nimic nou, este traseul vechiului mini-autobuz propus în 2007 din care, însă, s-au scos zonele cele mai importante: str. Filarmonicii-Tipografilor-Cetăţii respectiv str. Turnului-Faurului-Ocnei. Faptul că prin traseul nou propus, mini-autobuzul circulă într-un Inel Central, nu ajută cu nimic. De la gară oricum aveam autobuz până în zona teatrului iar de la parcările de la Pţa. Cibin şi de pe str. Ocnei propuse, autobuzul circulă în sens invers decât ar fi interesaţi şoferii ce îşi lasă aici maşinile.

    Trecând peste inutilitatea mini-autobuzului electric pe acest traseu, trebuie neapărat propuse nişte legături rapide de la parcările nou create până în zona Pţa. Mică altfel parcările vor fi construite degeaba.

    Proiect 20: Park&Ride. Idee bună dar inutilă

    Ideea unor parcări la intrările importante în oraş este una ce ar putea funcţiona cu o strategie bună. Să luăm exemplul perioadelor foarte aglomerate cu turişti în care zona centrală a oraşului este sufocată la propriu de maşini parcate şi pe ultimul petec de trotuar (poze foarte concludente, aici).

    Printr-o atenţionare foarte bună cu multe panouri led şi semne clare cu ajutorul cărora turiştii sunt informaţi de imposibilitatea parcării maşinilor în zona centrală, s-ar putea ca mulţi dintre aceştia să decidă să parcheze la intrarea dinspre Bucureşti, Alba-Iulia ori la coborârea de pe autostradă din cartierul Terezian. Cu un transport în comun foarte bine pus la punct (care să funcţioneze mult mai des în astfel de perioade turistice), eventual cu transferul gratuit de la parcare până în centrul Sibiului, oamenii vor fi convinşi să nu mai caute câte o oră un loc de parcare în buricul satului. Pentru că pur şi simplu nu va merita.

    Revin, ideea unor parcări de tipul Park&Ride este foarte bună dar nu aşa cum este ea propusă în Planul de Mobilitate. Aici, consultanţii propun astfel de parcări destinate locuitorilor din Şelimăr şi Cisnădie care, spun ei, ar trebui să plece de acasă cu maşina, să conducă maxim 500 de metri apoi să îşi lase maşinile în parcările nou construite de unde să îşi continue drumul de câţiva km. cu transportul în comun. Acum stau şi mă întreb: de ce aş pleca cu maşina pentru câteva sute de metri pentru a mi-o lăsa într-o parcare nesigură? De ce aş plăti un abonament pe o astfel de parcare când, dacă tot vreau să merg cu transportul în comun până la serviciu, aş putea pur şi simplu să merg pe jos până la autobuz şi maşina să mi-o las liniştit în faţa casei?

    Scuzaţi-mă că sunt aşa de tranşant dar e total ilogic tot ce se propune prin Planul de Mobilitate cu aceste parcări. Pentru a funcţiona, trebuie să gândim aceste parcări pentru un altfel de public, nu pentru locuitorii ce au domiciliul lângă parcare. Oferiţi-le turiştilor în primul rând şi abia apoi sibienilor.

    park

    Avem probleme, ne trebuie soluţii

    Din Planul de Mobilitate propus lipsesc câteva puncte foarte importante:

          1. Lipseşte viziunea şi propunerile consultanţilor cu privire la sensurile unice. Primăria Sibiu are în acest moment strategia de a implementa cât mai multe sensuri unice, inclusiv în cartierele mărginaşe, pe străzile puţin circulate şi printre blocuri, pentru a facilita relizarea de parcări pe carosabil. Străzi cu două sensuri au devenit cu sens unic pentru a realiza parcaje pe ambele părţi ale drumului dar această strategie îngreunează foarte mult traficul auto pe bulevardele principale. Practic, în acest moment, cu toţii suntem OBLIGAŢI să ne înghesuim pe aceleaşi bulevarde în lipsa altor variante de trafic. Sensurile unice nu mai oferă conducătorilor auto posibilităţi multiple de a ajunge din punctul A în punctul B, toate străzile mici revărsându-se în aceleaşi bulevarde şi, astfel, realizându-se ambuteiaje la orele de vârf.
            S-a făcut vreun studiu în acest sens? Sunt propuneri de reintroducere de dublu sens ori măcar stoparea implementării sensurilor unice în tot oraşul?sens-unic
          2. Zona Piaţa Unirii este una foarte importantă, aici construindu-se în viitorul apropiat teatrul şi centre de conferinţe, devenind în viitor cel mai important pol cultural al Sibiului. Planul de Mobilitate trebuie să vină cu mult mai multe studii şi propuneri, nu doar cu amenajarea pasajelor deja existente şi realizarea unei amărâte de treceri de pietoni la nivelul şoselei. Ah, da, se mai propune şi scoaterea parapeţilor de beton de pe mijlocul şoselei. Serios? Unde sunt studiile cu privire la impactul unui posibil pasaj subteran auto în zonă? Unde sunt recomandările cu privire la importanţa parcajelor real dimensionate încă din faza de proiectare ale acestor noi clădiri ce vor a se construi aici?pta-unirii
          3. Problema traficului aglomerat în zona Shopping City a apărut încă dinainte să existe vreo construcţie rezidenţială în zonă. În weekend şi perioadele sărbătorilor se crează ambuteiaje grave de către cei ce merg la cumpărături, din cauza infrastructurii subdimensionate. Haideţi să nu facem aceeaşi greşeală şi în Sibiu. Construirea noului mall din zona gării nu ridică deloc probleme de mobilitate consultanţilor angajaţi pentru a gândi strategia Sibiului până în 2030. Asfaltarea unei străzi şi amenajarea a două pasaje pietonale nu sunt de ajuns. Legătura zonei Ţiglari-Guşteriţa cu restul oraşului se face acum doar pe podul gării ce este cu o singură bandă pe sens. Strada Viitorului, foarte îngustă şi departe de zona noului mall, nici nu o putem lua în considerare ca variantă de trafic. Cum rezolvăm problema ambuteiajelor a mii de maşini ce vor veni la cumpărături şi distracţie trei zile pe săptămână… în mijlocul oraşului?mall

    Textul ăsta e scris după ce am început să pun pe hârtie câteva observaţii cu privire la Planul de Mobilitate, observaţii aşteptate de către consultanţi până în data de 15 decembrie 2016 pe adresa de email contactmobilitate@sibiu.ro. Observând că am compus un adevărat document cu texte şi poze, m-am decis să îl public aici, pe blog. Titlul articolului nu este însă unul foarte bine ales, propunându-mi aici să ofer şi soluţii acolo unde am găsit probleme, nu doar să demontez unele proiecte incluse în Planul de Mobilitate.

    Dacă veţi parcurge şi voi documentele propuse de către consultanţi, ar fi bine să le trimiteţi observaţiile acum, nu să vă întrebaţi în anii următori de ce se construiesc parcări supraetajate în cartierul Ştrand ci nu pe Mihai Viteazu, de exemplu.

    PNL a câştigat ieri alegerile!

    Mai sunt 50 de minute până la ora 21:00, atunci când secţiile de vot se închid. Revenim pe drumuri după o pauză de masă pentru care am condus destul de mult, la singurul restaurant de pe o rază de zeci de km. Am schimbat între timp şi maşina. Consumând în timpul zilei mult mai multă motorină decât preconizasem, pe-a mea am lăsat-o într-o parcare în faţa unei secţii de vot, acum eu devenind copilotul ce se ghidează după mesajele citite pe Facebook. Cipi goneşte pe şoseaua întunecată, dornic să ajungem la timp în secţia de vot în care şi-a propus să rămânem la numărătoarea voturilor. Trebuie să fim acolo cel târziu cu câteva minute înainte de orele 21:00 pentru a ne fi permis accesul.

    Drumul parcă se îngustează cu fiecare kilometru parcurs. Oamenii şi maşinile au dispărut cu totul din peisaj, în jur este pustiu şi întunecat. Semnalul 3G a picat de câteva minute bune, telefonul chinuindu-se şi el să rămână funcţional. Singura vietate întâlnită a fost o vulpe ce ne-a sărit în faţa maşinii, cine ştie de unde. Parcă ar fi vrut să prevestească ceva.

    Să facem cunoştinţă.

    Ajungem într-un timp record într-un sat, undeva în nordul judeţului Sibiu. Străzile sunt goale, până şi orătăniile s-au retras fiecare la casa ei. Nici urmă de suflet prin preajmă.

    Vedem o mulţime de 3 maşini parcate în faţa unei clădiri ceva mai impunătoare, cu ferestrele luminate, singura de altfel ce pare locuită. Fără variante de a lua legătura cu exteriorul, realizăm că suntem condamnaţi în a nu cunoaşte ceea ce probabil toată ţara va trăi la aflarea rezultatelor alegerilor. Avem de luat o decizie: aceea de a trăi pentru câteva ore în „bula” ce-o vom forma în jurul buletinelor de vot de aici, formându-ne astfel propriul adevăr, trăind cu convingerea că întreaga lume este precum cea în care tocmai am poposit. Aşa o să şi fie, ne vom izola în cercul nostru de noi prieteni şi vom trăi cu senzaţia că suntem reprezentativi pentru o întreagă ţară.

    De cum ne apropiem de ferestrele luminate, vedem în zare umbra a doi bărbaţi zgribuliţi de frig, din expiraţia cărora nu îmi dau seama dacă ies aburi de frig ori fum de ţigară.

    „Bună seara!”

    decidem să cercetăm terenul încă dinainte de a ne apropia prea mult. „E linişte pe aici” continuăm conversaţia, mai, mai ne vom da seama dacă bărbaţii sunt alegători ori membri în Biroul Electoral. „Da. Toată ziua a fost aşa” ne primeşte unul dintre ei, neştiind cu ce treabă am ajuns prin satul uitat de lume.

    Două foi A4 cu câte o săgeată ne direcţionează spre intrarea în grădiniţa din Bîrghiş. Le urmăm, auzind tot mai aproape agitaţia de după uşa pe care nu ştim dacă trebuie să o deschidem ori să batem în ea înainte. Cipi împinge uşor de uşa albă, scorojită şi, imediat, se lasă o linişte ca de mormânt. Opt perechi de ochi sunt aţintite spre noi, întrebătoare. Nu suntem de-ai satului şi-ar fi destul de greu de crezut că nişte turişti pot ajunge aşa departe într-o zi de duminică, doar pentru a vota. Ochii nici nu mai respiră, cu toţii îşi ţin răsuflarea ca şi cum ceva nemaîntâlnit tocmai ce s-a întâmplat.

    Legitimaţiile, vă rog!

    O sală mare ne primeşte, în capătul opus uşii pe care am intrat fiind aşezate trei mese de lemn, în jurul cărora stau în continuare nemişcaţi cei ce par a fi reprezentanţii partidelor repartizaţi aici şi preşedintele secţiei de vot numărul 238, o femeie micuţă de înălţime dar impunătoare prin poziţia corpului, singura persoană din sală ce pare gata de atac.

    „Bună seara, suntem observatori la aceste alegeri, vom rămâne aici după închiderea secţiei, pentru numărătoarea votului.”

    Am nevoie să vă văd legitimaţiile!

    sunt cuvintele ce îi dezmorţesc puţin pe cei prezenţi în sala de sport improvizată.

    Acolo sunt două scaune, puteţi să luaţi loc.

    ne arată cu degetul două scaune de lemn poziţionate strategic în colţul opus al încăperii, undeva departe, printre bucăţi de moloz aruncate sub un coş de baschet prost conceput. Atât de departe de mesele cu hârtii încât nu ştiam dacă să fim prietenoşi şi să acceptăm primirea ori, pur şi simplu, să ne găsim de lucru în jurul cutiilor înalte de lemn pe care stăteau scrise de mână două texte: „Camera deputaţilor” şi „Senat”. Am decis din priviri să punem stăpânire pe scaune, lăsându-ne gecile curgând pe spătare. Agitaţia a revenit, femeia ce ne-a primit dând directive şi organizând pe fiecare în parte pentru a fi pregătiţi în clipa blocării uşilor secţiei de vot.

    Urma să ne pretrecem ore bune împreună, închişi într-o sală izolată, păzită de un poliţist gata să imobilizeze pe oricine are de gând să intre sau să iasă pe uşa încuiată cu cheia. Geamurile sunt şi ele toate sigilate. Mă simt ca într-o emisiune de supravieţuire în care am intrat cu bună ştiinţă fără să ştiu, însă, în ce m-am băgat.

    Foto: Ciprian Ciocan

    scaune

    Moşul, tânărul şi securistul

    Încercam deja să ne dăm seama care personaj din ce partid face parte, conştienţi fiind de faptul că nu vom afla niciodată adevărul. Deja ştiam partidele reprezentate în secţiile de vot, din celelalte localităţi prin care am trecut de-a lungul zilei. Peste tot sunt aceleaşi partide, mai puţin USR care lipseşte cu desăvârşire: PSD, PNL, UDMR, ALDE, PRU, PMP şi… ANR, un partid de care nu auzisem nimic până cu câteva ore mai devreme.

    Nici măcar reprezentanţii ANR cu care am vorbit nu ştiau mai multe decât mine sau ce are de gând partidul ăsta de a cheltuit atâţia bani doar pentru a verifica alegerile parlamentare. Unii dintre ei ştiau ca e condus de Marian Munteanu, bărbosul ăla ce a vrut să candideze la Primăria Capitalei dar a fost retras înainte de alegeri, dar niciunul nu îşi putea explica de ce un partid înfiinţat cu doar 4 luni în urmă a decis să se implice atât de mult în alegeri. Şi cum de are o structură atât de mare.

    Odată cu începerea numărării voturilor, încercam să desluşim puţin câte puţin misterul reprezentanţilor. PNL, PSD, PNL, UDMR, PNL, ALDE, PNL, după fiecare vot citit cu voce tare, încercam să văd bucuria în reacţia celor din jur. Tânărul nu se ascundea deloc, la fiecare foaie cu ştampila pusă în chenarul PNL, strângea din pumni în semn de victorie. Moşul se enerva foarte rău atunci când cineva făcea câte o remarcă la adresa PSD, amenintând că loveşte tare cu piciorul de scaun pregătit în maşina ce îl aşteaptă afară. Românul trimis de UDMR se mira neîncetat că în sat sunt 4 unguri dar, totuşi, partidul lui a primit 12 voturi. Securistul, îmbrăcat din cap până în picioare în negru, cu pălărie ca de militar american, şi ea neagră, era însă cel mai scrupulos şi greu de citit. A numărat în paralel listele cu prezenţa la vot, a păzit îndeaproape cutiile sigilate ce adăposteau buletinele de vot şi s-a repezi să fie el cel ce vede primul fiecare vot în parte, chiar înainte de a fi citite cu voce tare. Alcoolistul cu hainele murdare era singurul care avea aceeaşi figură tulbure, dezinteresată, indiferent de votul rezultat. El este acolo pentru bani, puţin îi pasă ce se întâmplă de fapt în urma alegerilor.

    PNL, câştigător detaşat.

    256 de oameni. Atâţia oameni au votat în secţia de vot unde erau înscrise pe liste puţin peste 600 de suflete. „Dar este bine, cel puţin 200 nici nu mai locuiesc aici, unii chiar de 20 de ani, dar tot apar pe liste.” repeta securistul care părea să le ştie pe toate. „A fost prezenţa mult mai proastă ca la locale, cortorarii nici nu au mai venit la vot niciunul” spune preşedinta de secţie care a început să îi enumere pe toţi cei ce obişnuiau să treacă pe la urne în ultimii ani dar ieri nu s-au deranjat să iasă din case.

    PNL, PNL, PNL. Teancul de buletine de vot al PNL-ului creştea cum probabil nimeni din sală nu s-ar fi aşteptat. Până şi tânărul PNL-ist a încetat să se mai bucure la fiecare vot pentru partidul lui, fiind primul care şi-a tras un scaun, relaxat, şi, uşor neliniştit de lipsa semnalului la telefon şi internet, era nerăbdător să se termine odată toată numărătoarea pentru a afla rezultatele finale. Dar şi el, ca şi noi, ne-am format deja o imagine despre cum ar trebui să se termine totul.

    Avem un sat în care prezenţa la vot a fost mică. De obicei în sate câştigă PSD. Ştim că în mediul urban oamenii au fost mai conştiincioşi. În oraşe de obicei câştigă dreapta. E clar! Rezultatul, clar şi fără discuţii, prezintă PNL câştigător detaşat. PSD s-a făcut de ruşine. Moşul ce umblă cu piciorul de scaun după el pentru a da o corecţie oamenilor ce au alte păreri a fost redus la tăcere.

    Din cele 256 de voturi, 156 erau ale PNL-ului pentru Camera Deputaţilor, doar 49 PSD, 8 UDMR, 4 ALDE şi alte 8 s-au dus la USR. La Senat rezultatele erau şi mai clare, PNL crescând iar PSD primind doar 45 de voturi. Orice calcul şi orice alinţe ai fi ales în urma acestor rezultate, chiar şi cu marje de eroare nepermis de mari, realitatea era că vom avea 4 ani de Guvern Cioloş. La a 4-a numărătoare a voturilor PNL şi PSD, diferenţa rămânea categorică în favoarea dreptei. E clar! harta României nu se va mai colora în roşu de data asta. Tineretul a înţeles. Bătrânii de la sate se gândesc la viitorul copiilor lor. De data asta a câştigat bunul simţ, minciuna fiind pusă la zid. Nu are cum să fie altfel. Voturile sunt clare, toţi cei din jurul nostru sunt de aceeaşi părere cu noi, nu cunoaştem pe nimeni care să fie de altă părere, am văzut cu ochii noştri realitatea următorilor 4 ani de guvernare PNL-USR.

    E cât se poate de clar. La fel de clar ca „bula” în care trăim pe Facebook ori în cercul nostru de prieteni, la bere.

    Atunci când se sparge „bula”…

    Voturile sunt sigilate în saci transparenţi de plastic şi aruncate în portbagajul păzit de poliţistul ce le va escorta la Sibiu. Urcăm şi noi în maşina noastră, extenuaţi. Dar mulţumiţi că tot ce am văzut în munca noastră de observatori a fost în limitele normale. Totul a fost prea normal pentru o Românie despre care auzisem că la sate se fură voturi şi oamenii vin cu autocarele, împinşi cu un pahar de pălincă. Am simţit că a fost un vot aşa cum ar trebui să fie o ţară – civilizat şi modern. Aşa cum vrem să fie România şi în următorii ani.

    Rapid rămânem singuri, în beznă. Urmărim lumina farurilor pe care parcă încercăm să o prindem din urmă. Drumul devine tot mai lin, cerul mai înstelat. Fugim după semnal GSM, 3G şi căutăm în viteză un post de radio pentru a ne confirma realitatea noastră. Brusc, ne lovesc zeci de notificări pe telefon, sms-uri şi un post de radio la care auzim sacadat un discurs ce ne trimite cu mult înapoi în timp. „Bula” noastră s-a spart.

    Mai încetăm şi noi cu „drepturile omului”?

    Circulă pe net un clip cu o poliţistă locală din Sibiu ce probabil că s-a sesizat după ce a observat un minor cerşind. Cine locuieşte în Sibiu ştie că în ultima perioadă problema cerşetorilor este una super deranjantă. Până aici nimic anormal. Anormal este faptul că Facebookul a fost asaltat de comentarii super-jignitoare care o condamnă pe poliţistă pentru că „trage de copil” deşi ea îşi făcea treaba pentru care este plătită.

    Ea oare nu este mamă?” este cea mai răspândită întrebare. Ba, tocmai, eu cred că poliţista locală este mamă şi tocmai de aceea nu poate sta deoparte când vede că acel copil este abuzat.

    Să vă povestesc o întâmplare: în zona Parcului Astra îşi face veacul o femeie murdară ce îşi târăşte cei 3 copii după ea. Îi obligă să cerşească şi nu le dă de mâncare doar ce găsesc pe jos. Într-o zi treceau cu toţii pe lângă mine şi femeia a împins-o pe cea mică „ia cere-i la ăsta”. Evident că m-am înfuriat şi am spus că sun la protecţia copilului moment în care femeia a început să arunce după mine cu ce avea prin mână iar copilul a sărit să mă lovească strigând apoi încă 2 minute după mine şi înjurându-mă. Atunci mi-ar fi convenit să fie un poliţist local prin zonă ca să tragă de mamă şi de copilul ăla obraznic, să îi ducă frumos pe toţi până la secţie şi să rezolve odată pentru totdeauna problema acelei mame denaturate.

    Probabil că în situaţia din filmare nu e un caz la fel de grav dar, oameni buni, este normal ca mama să fie legitimată şi să se controleze situaţia copilului. Dacă nu sunteţi de acord cu mine va trebui să vă întreb eu: „Voi ce fel de părinţi sunteţi?”

    Şi vă zice toate astea un om târât prin tribunale cu nesimţire de o poliţistă locală.

    De ce nu sunt de acord cu campania „Cumintenia Pamantului”… dar totusi am donat?

    Campania mi se pare una de un grotesc absurd. Este culmea nesimtirii ca „Statul” sa ne ceara noua atatea milioane de euro desi el ne foloseste banii stransi din nenumaratele taxe pentru a da „tunuri”, nicidecum pentru a-i folosi in scopuri benefice tarisoarei noastre. Toti cei 11 milioane de euro puteau fi pusi deoparte din contractele Hexi Pharma, Microsoft ori chiar din contractele de achizitie hartie igienica pentru Casa Poporului. O particica din spaga ar fi de ajuns. Cu toate astea, are tupeul de a ne cere NOUA banii.
    Si totusi, am donat.
    Am donat pentru Dacian Ciolos. Pentru ca omul s-a implicat direct in campania de donatii pentru „Cumintenia Pamantului”, se zbate si incearca sa schimbe ceva in guvern asa ca am considerat ca donatia mea e un mod de a-i arata ca si noi, poporul, ne putem schimba si putem sa ne implicam in ceva ce tine de Romania. Donatia de 2 euro la 8833 este un pas foarte mic in sensul asta dar unul care poate fi primul pas spre actiune, spre implicare a oamenilor simpli, spre schimbare. Si cu siguranta, daca se reuseste strangerea sumei necesare de la populatie, Dacian Ciolos va primi semnalul: nu sunteti singuri!
    screenshot_2016-09-27-17-47-23-01

    Săptămâna altfel. Needucată.

    S-a ajuns la o discuție interesantă (și tristă) ieri, pe Facebook, după ce am postat două poze cu mizeria lăsată de elevi după ce au ieșit cu clasa la o vizită culturală la McDonald’s-ul din River Plazza Vâlcea.

    Astfel am reprimit confirmarea faptului că sistemul școlar din România este la pământ, elevii nu mai au pic de respect față de cadrele didactice iar profesorii își caută scuze pentru eșecul educării copiilor.

    Trecând peste lipsa celor „7 ani de acasă”, frustrarea profesorilor care nu se pot impune în fața unor copii este îngrijorătoare. Dar nu-mi pot da cu părerea despre subiectul ăsta pentru că nu am copii și nu am habar despre puternicele personalități ale generației actuale, nu-i așa?

    Articol de sâmbătă.

    Au trecut probabil ani de când nu am mai publicat vreun articol sâmbăta. Sunt luni de când nu am mai scris.

    Zilnic mă gândesc la blog dar, nah… vremurile.

    Bloodie mi-a reamintit de ce mi-e drag blogul. Articolele ei mult prea sincere, lejere, mi-au făcut un dor nebun de scris. Despre mine, despre tine, despre orice.

    Gândește-te ce ai făcut zilele astea, adu-ți aminte de cel mai important lucru făcut luni, amintește-ți momentul important de marți, regăsește secunda de miercuri ce te-a făcut să te simți mândru de ceea ce faci, minutele de joi, orele de vineri ce merită să le păstrezi în memorie pentru cel puțin câțiva ani.

    Ți-e greu să le revezi în fața ochilor? Păi, în cazul ăsta… hai să ne schimbăm 🙁

    Sfat pentru părinţi

    Ştiu că nu sunt în măsură să dau sfaturi de genul ăsta pentru că nu am copii şi nu ştiu dacă voi avea vreodată doar că, câteodată, e bine şi să asculţi de cei dinafara subiectului tocmai pentru că ei pot privi lucrurile „la rece” fără a fi influenţaţi de gânduri negru cum că e greu să ai copii, e greu să îi stăpâneşti, e imposibil să le oferi toate dorinţele pe tavă, e de preferat să îi laşi să se descurce singuri ori, dimpotrivă, să fie cocoloşiţi zi şi noapte.

    Participând în ultimul timp la mai multe evenimente la care a trebuit să intru în directă legătură cu copiii şi, mai grav, cu părinţii, am văzut câteva tipuri de familii:

    • familia completă în care părinţii şi copiii se distrează împreună, desenează, îşi fac poze cu cabina foto şi, în general, fac lucruri împreună – ceea ce e de lăudat;
    • familia incompletă în care părinţii sunt ca şi inexistenţi şi chiar se bucură că pot scăpa preţ de câteva minute de copii. Vezi mamele cum privesc de la depărtare răsuflând uşurate că pot fi libere câteva minute. Cât mai multe minute posibil. La fel, vezi taţi care stau cu nasul în telefon prefăcându-se că fac ceva important doar pentru a evita comunicarea cu copilul – ceea ce e de regretat;
    • familia absentă în care părinţii… nu sunt. Cei mici petrec mai mult timp cu bunica decât cu părinţii care, totuşi, sunt mai apropiaţi de vârsta celui mic. Bunicile orice le-ai face sunt super protectoare şi enervante de-a binelea. Cu greu găseşti bunicuţe care să nu critice tot ce fac copiii şi care să nu repete la nesfârşit cuvinte precum „nu e voie acolo”, „stai liniştit”, „nu ai ieşit bine în poză pentru că nu ţi-ai aranjat gulerul”, „uite ce murdar eşti, îmi dai de lucru, nu mai suport” – ceea ce e… păcat.

    Sfatul meu este să încercaţi să fiţi măcar două zile pe săptămâna „familia compeltă”. Sâmbăta şi duminica. De luni până vineri puteţi să fiţi părinţii ăia plicticoşi care au făcut copii pentru că aşa vine „o perioadă în viaţă” făra a conştientiza faptul că tot ce expimă prin comportamentul lor se va revărsa întru totul asupra copilului.

    Nu cred că vă doriţi ca la 18 ani să plece de lângă voi şi să ajungeţi să fiţi nişte străini pentru că, de fapt, aşa aţi fost întreaga viaţă. Timpul trece atât de repede… aveţi grijă de copii cât încă sunt ai voştri!

    Cum poţi afla ţeparii cu ajutorul Cofffre?

    Cum? Scriu despre reducerile Black Friday după atâta timp de când a trecut Black Friday? Ce prost sunt… în loc să scriu în perioada aia un articol acid în care să arăt cum cei de la eMag au crescut preţul cu o zi înainte de Black Friday pentru a putea spune că oferă o reducere de 28% deşi preţul a rămas cel real…

    Da, chiar şi asta poţi afla cu Cofffre. Îmi instalasem aplicaţia pe Chrome cu vreo 3 luni în urmă după ce am aflat de ea de la Cristian Florea. Săptămâna trecută când am aflat că este şi Manafu implicat în toată afacerea asta am primit confirmarea că este ceva serios. Practic, Cofffre este o extensie pentru browser-ul Google Chrome care îţi trimite notificări atunci când preţurile scad la un anumit produs ales de tine. Sunt sigur că băieţilor le va merge bine (având în vedere că în urma vânzărilor ei primesc un procent, preţul de vânzare rămânând însă neschimbat) deci cu siguranţă vor avea resursele necesare pentru a dezvolta extensia cât mai bine.

    Şi acum să ne întoarcem la preţurile crescute înainte de Black Friday doar pentru a spune că se oferă reduceri mari în 20 noiembrie. Iată un exemplu foarte clar:

    Congelator Whirlpool AFB601AP:

    • în 25.09.2015 costă 874 lei (preţul redus: 743,74)
    • în 16.11.2015 costă 899 lei (preţul redus: 749,99 lei)
    • în 20.11.2015 (de Black Friday) preţul a fost crescut la 1039 lei în aşa fel încât preţul de vânzare să pară redus cu 28% deşi este acelaşi ca în zilele trecute şi mai mare ca în urmă cu 60 de zile – 749,99 lei.

    Cofffre01Cofffre02Cofffre03

    Puţin trist.

    Astăzi am participat la un atelier de-al Dianei cu copiii. Atelierul de creat poveşti îi spune şi, pe lângă tot felul de treburi meşteşugeşti, copiii crează poveşti pe baza personajelor pe care le fac din hârtie, carton, accesorii.

    S-a „scris” chiar de către copii o poveste drăgălaşă despre un eschimos care nu avea haine şi a rămas şi fără casă pentru că i s-a topit iglu-ul atunci când a încercat să se încălzească. Eschimosul a întâlnit un urs în pădure căruia i-a fost milă de el şi i-a oferit propria blană pentru a se încălzi. Apoi, fiindu-i foame, eschimosul a pescuit un peşte care s-a dovedit a fi unul de aur care i-a îndeplinit trei dorinţe. Finalul poveştii a aparţinut fiecăruia în parte. Cei mai mulţi şi-au dorit să fie unul pozitiv iar eschimosul să fie fericit. La întrebarea „ce înseamnă fericirea pentru voi” cu toţii, dar absolut toţi copiii au spus „să aibe o casă mare şi hrană”. Deci fericirea noastră, inclusiv a copiilor noştri de 7 ani, este să avem o casă mare. Cât mai mare posibil. Şi eventual hrană.

    Puţin trist, vă spun.

    Copiii isi sufleca manecile si se pregatesc de atelierul creativ. Azi sunt voluntar la Teatrul GONG Sibiu 🙂

    Posted by Tudor St. Popa on Saturday, November 28, 2015

    Am locuit o săptămână în casa unor homosexuali. Homosexuali căsătoriți legal.

    În martie 2014 au avut loc primele căsătorii din Anglia între persoanele de același sex. Zilele trecute am cunoscut și eu două astfel de persoane – Martin și Oliver, un olandez și un columbean mutați la Londra de ceva ani, căsătoriți cu puțin timp în urmă. Pozele de la nunta lor stăteau așezate pe șemineul camerei de zi, chiar în fața canapelei pe care cei doi își petreceau majoritatea timpului liber.

    Airbnb Sibiu Londra_34

    Vizita de zilele trecute la Londra nu ne-a adus doar câteva zile de relaxare în minunatul oraș ci am avut ocazia să cunoaștem un cuplu cu care nu suntem chiar obișnuiți – doi homosexuali căsătoriți legal. Asta în timp ce în România încă se mai dezbate (sau, mai rău, se evită dezbaterea) interzicerea fumatului în spațiile publice. Curios sau nu, cei doi nici nu au mâncat copii și nici nu s-au delectat la micul dejun cu filme sado-maso. Un cuplu normal, cu o casă foarte fain și cu gust amenajată dintr-un cartier liniștit de case, undeva în Est End.

    Airbnb Sibiu Londra_67

    Exagerat de grijulii la ce mănâncă, pasionați de artă (presupun eu, după numărul mare de tablouri semnate de autori necunoscuți, însă, mie), cu o colecție impresionantă de filme și muzică bună, oamenii ăștia doi mi-au părut normali din toate punctele de vedere. Pe când alții au fost reticenți, ei doi ne-au primit fără ezitare în propria casă, ne-au dat cheile de la ușa de intrare și acces la tot ce le aparținea, inclusiv la mâncarea din frigider. Iar la plecare au avut grijă să ne pregătească un pachet cu câte un croissant și o mandarină pentru a ne ține de foame pe drumul spre aeroport.

    O să mai călătoresc prin Airbnb… cunoști oameni și culturi pe care nu ai ocazia să le vezi la hoteluri de 3 stele.

    Airbnb Sibiu Londra_35

    Airbnb Sibiu Londra_28

    Airbnb Sibiu Londra_91Airbnb Sibiu Londra_83Airbnb Sibiu Londra_57Airbnb Sibiu Londra_50Airbnb Sibiu Londra_33Airbnb Sibiu Londra_14Airbnb Sibiu Londra_11Airbnb Sibiu Londra_09Airbnb Sibiu Londra_07Airbnb Sibiu Londra_06Airbnb Sibiu Londra_05Airbnb Sibiu Londra_04Airbnb Sibiu Londra_03Airbnb Sibiu Londra_02Airbnb Sibiu Londra_01

    Am făcut o promisiune și nu m-am ținut de cuvânt.

    Am promis că voi avea mai multă grijă de mine, de sănătate, să fiu mai fericit și mai preocupat de timpul meu liber și relaxant, nu de muncă. Dar uite că nu m-am ținut de cuvânt.

    După un an cu muncă 8-10 ore pe zi, fără prea multe sâmbete și duminici lejere, abia acum, pe sfârșit de an, m-am hotărât să fug puțin în lume. Da, știu, și eu sunt supărat pe mine pentru că am uitat prea repede cele promise. Dar promit (ironic, nu?) să nu se mai întâmple de prea multe ori.

    Hai, urați-mi drum bun și relaxare!

    Ce facem, fraţilor, cu PFA-urile? Rămânem cu ele sau le aruncăm de gard?

    Scriu rândurile astea puţin nervos. M-am mai calmat de azi dimineaţă, atunci când am fost la Fisc pentru a-mi plăti dările dar încă sentimentele mele de ură sunt călduţe. Pentru prima oară în viaţă sunt revoltat pentru că plătesc taxe. Întotdeauna am mers pe principiul că dacă ne fofilăm cu toţii în a plăti taxele nu, vom reuşi niciodată să creştem ca ţara. Doar că… sunt luat cam de prost.

    Vin de la finanţe unde tocmai am plătit din nou o groază de bani pentru două PFA-uri şi un Birou Individual de Arhitectură. O groază de bani în condiţiile în care plătesc 16% impozit pe profit pentru fiecare PFA şi 5,5% DIN VENIT pentru sănătate. Dar de la anul, fraţilor, o să murim subjugaţi de Fisc. O să ne fie încărcate impunerile de plată până nu vom mai putea respira. Eu, unul, va trebui să plătesc cel puţin încă 31,5% pentru pensie plus cine ştie ce alte taxe aberante. E grav, e greu şi e total absurd. Iar eu sunt fără vlagă şi sătul.

    Nu văd niciunde parteneriatul dintre stat şi cetăţenii lui. Văd doar un monstru care suge şi veninul din mine doar pentru a se înfrupta el cât mai mult. Apoi, în momentul în care îmi cer răsplata pentru atâţia amari de ani de plată a CAS-ului şi a pensiei, nu găsesc deloc condiţii decente în spitale şi nici pensie care să-mi permită să fiu relaxat la bătrâneţe. Asta este de fapt adevărata problemă. Dacă ar fi fost o colaborare în care părţile să îşi poată negocia clauzele, demult rupeam contractul cu Statul.

    Deci, oameni buni, din 2016 mă sfătuiţi să îmi deschid un SRL-D sau să rămân pe PFA-uri? Găsiţi aici o analiză comparativă PFA vs. microîntreprindere… aştept şi de la voi propuneri sperând că mi se vor deschide şi mie ochii.

    Ce cer eu ieşind în stradă:

    Aseară am fost pentru prima oară în viaţa mea la un protest în calitate de protestatar. Sunt încă timid, nu am strigat sloganuri şi nu am fluturat steaguri sau pancarte dar, cu toate astea, sunt mulţumit de mine. Şi nu pentru că a demisionat Ponta. Şi nici pentru că vin alţi oameni la conducere nu sunt mulţumit. Sunt mulţumimt DE MINE. Sunt mulţumit de faptul că am făcut partea dintre cei 3-4000 de oameni ce au avut curajul să iasă în stradă la Sibiu pentru a spune că nu un personaj ne deranjează, nu de un partid politic ne-am săturat ci pur şi simplu vrem să se schimbe ceva!

    Eu am ieşit în stradă pentru că:

    • vreau un nou val de funcţionari publici – boala angajaţilor la stat este atât de contagioasă încât singura soluţie pentru a o trata este stârpirea tuturor celor ce şed zilnic pe un scăunel ştiind că nimeni şi nimic nu îi poate da afară. Cunosc funcţionari corupţi, cunosc oameni care trăiesc de o viaţă din banul public deşi sunt total ineficienţi, cunosc oameni care se simt atât de înfipţi în scaunul în care au fost puşi încât îşi permit orice, ştiind că nimeni nu îi poate clinţi de acolo, nici măcar şefii lor direcţi. Vreau să fie toţi daţi afară! Fiecare picătură de funcţionar public să fie stârpită.
    • vreau ca sistemul de sănătate să fie reconstruit de la zero – atunci când eşti obligat să cotizezi lună de lună pentru asigurările de sănătate ai aşteptări. Îmi doresc să nu trebuiască să aştept patru ore la urgenţe până să mă întrebe cineva de sănătate, mă aştept ca doctorul să nu fie obligat să îmi ceară şpagă pentru a se putea întreţine de pe o zi pe alta, mă aştept ca spitalele să nu fie un focar de infecţie. Mă aştept ca atunci când am nevoie de ajutor, să fiu tratat corect şi la timp.
    • vreau un nou sistem de educaţie – suntem o ţară de absolvenţi de facultate unde toţi habarniştii se cred ingineri iar cei capabili lucrează la McDonald’s. Nu mai contează experienţa, acum se caută tupeul. Tupeul de a aduce un client nou, tupeul de a fraieri o băbuţă pe stradă care să aducă bani în firmă. Educaţia lipseşte în totalitate din şcoli iar orele de educaţie civică sunt înlocuite chiar şi la Liceele de Artă de chimie ori fizică, materii neimportante în domeniul ăsta. Vreau şcoli de meserii, vreau meşteri, vreau ca atunci când am nevoie de un constructor sau un tâmplar să am de unde alege. Vreau ca de mici să fim învăţaţi de ce este important ca fiecare să îşi facă propria meserie cât mai bine. Nu cu toţii trebuie să fim corporatişti la cravată şi nici nu trebuie ca toţi să ştim să ne reparăm singuri maşinile.
    • VREAU RESPECT!

    Patru cerinţe am. Doar atât. Şi pentru a le cere voi ieşi în stradă şi astăzi. Nu pentru a schimba politicienii ci pentru a ne schimba noi, cu toţii.

    Asa multi sibieni in strada nu am vazut niciodata. Si astia nu sunt toti! #colectiv #sibiu

    Posted by Tudor St. Popa on Wednesday, November 4, 2015

    Țara în care hârtia acoperă vinovăția

    România se caracterizează foarte ușor prin declarația primarului Piedone de după incendiul de vineri seară de la #Colectiv:

    Avem la dosar toate actele, am indeplinit toate normele legale de eliberare a acordului de functionare.

    E total neimportant pentru nimeni că locul ăla a ars ca o torță în doar câteva secunde, scânteia unei artificii fiindu-i suficient. Primăria nu își asumă responsabilitatea pentru că este acoperită de hârtii. La fel nici pompierii nu se simt vinovați pentru că ei, vezi Doamne, nu au primit niciodată cerere pentru eliberarea unei autorizații pentru prevenirea și stingerea incendiilor pe spațiul respectiv așa că… ei spun că nu știau de existența clubului. E mai ușor așa decât să răspundă la întrebarea

    De ce nu ați făcut controale până acum? De ce nu v-a păsat?

    Nimănui din administrație nu îi mai pasă de adevăr, siguranță, corectitudine. Tot ce este important este să existe hârtii care să îi acopere pe șefi și pe șefuți. Zeci, sute, mii de hârtii… care în cazul unui club pot însemna 6-8 luni pentru obținerea lor. Ce investitor merge în pierdere atâta timp doar pentru a obține legal toate autorizațiile necesare? Și de aici ajungem la adevărata problemă: corupția prilejuită din cauza birocrației.

    Trăim în țara în care investitorii, pentru a obține în mod legal autorizațiile, trebuie să facă față unui adevărat calvar de umilințe, bani cheltuiți fără rost, nopți nedormite. Trăim în țara în care, tocmai pentru a dormi bine noaptea, angajații instituțiilor se îngroapă în hârtii, proiecte, declarații pe proprie răspundere, nemaicontând dacă sunt corecte ori necesare, singurul lucru important fiind ca ele să existe la dosar.

    Soluția evitării tragediilor de genul celei din clubul Colectiv nu este înăsprirea legii pentru că momentul în care ambele părți descrise mai sus (investitori și instituții) ajung la limita suportabilității din cauza birocrației, momentul ăla se numește mită. Și mită am avut și până acum… tocmai din cauza ei am ajuns în situația asta!

    Am testat noul Kaufland din Sibiu. Se stă la coadă.

    Sunt client fidel Kaufland. Îmi place că ai un traseu gândit astfel încât să treci pe la toate raioanele și… nu stai niciodată la coadă mai mult de câteva minute. În comparație cu Carrefour sau Auchan, este o bijuterie curată. Sau a fost…

    Noul Kaufland are cozi gigantice la care am stat mai mult de cinci minute în condițiile în care nu erau toate casele deschise (pentru cine nu știe, reclama Kaufland spune că în cazul în care stai mai mult de cinci minute la casă ești îndreptățit să primești un bon valoric drept „despăgubire”). Pe lângă asta, noul Kaufland pare să nu respecte „rețeta” magazinelor din rețea pentru că raioanele sunt aranjate total diferit. Drept urmare, noul Kaufland deschis la Sibiu pe șoseaua Alba Iulia e de vizitat doar dacă locuiți în zonă. Pentru că se stă la coadă și e super enervant lucrul ăsta 🙂

    Timpul.

    Abia aștept să treacă ziua de luni, să vină weekendul, să treacă ploaia. Abia aștept să termin ziua de muncă. Abia aștept să vină Crăciunul. Îmi doresc să treacă iarna, să fie căldură, să treacă timpul mai repede pentru a merge în concediu. Abia aștept să cresc mare. Abia aștept să termin școala, să fac 18 ani, să ajung la vârsta la care mă mă căsătoresc. Dorința mea e să nasc odată, să crească bebelușul. Vreau să îl văd mergând, îmi doresc să îl văd cât mai repede că merge la școală și mai ales să îl știu la casa lui.

    18, 23, 29, 30, 37, 45, 55, 70 de ani din viață ne dorim încontinuu să treacă timpul… împotriva noastră.

    Dragă șofer Telekom…

    Dragă șofer Telekom ce ai parcat cu nesimțire pe trotuar nelăsând nici 30 de cm spațiu pentru ca noi, pietonii, să avem pe unde ne strecura, nu îți doresc altceva decât aceleași gânduri pe care le ai tu atunci când trebuie să faci slalom printre mașini parcate aiurea, îți doresc exact ce dorești tu șoferilor ce ocupă trotuarele atunci când mama sau soția ta are de împins un cărucior greu și este nevoită să coboare trotuare pentru a circula pe mijlocul șoselei. Asta pentru că unii ca tine nu au respect.

    Sper să ai pană cu prima ocazie și să-ți fie luată mașina de serviciu… pentru că nu o meriți.

    Sofer masina Telekom Sibiu_06Sofer masina Telekom Sibiu_07

    Din păcate, nu ești singurul nesimțit…

    Sofer masina Telekom Sibiu_01Sofer masina Telekom Sibiu_02 Sofer masina Telekom Sibiu_04 Sofer masina Telekom Sibiu_03

    Amendă 472,50 lei pentru o tentativă de omor

    Camera ce filmează în trafic îţi poate aduce un gram de satisfaţie dar nu te scapă de moarte.

    Am întâlnit cu toţii şoferi cărora li se pare ceva normal să lovească biciclişti sau motociclişti doar pentru că au două roţi şi nu par la fel de importanţi în trafic. Iată mai jos un sibian de-al nostru care încearcă efectiv să treacă cu maşina peste un motociclist doar pentru distracţie. Iar după cum îl ţine nevastă-sa de mână ca să nu sară la bătaie, mi-e că nu e prima oară când face astfel de gesturi.

    Şoferul a primit amendă 472,50 lei pentru gesturi obscene şi, deloc surprinzător, 1000 lei pentru că a circulat fără asigurarea obligatorie. Mi se pare prea puţin pentru o tentativă de omor. Dar ce ştiu eu…

    via. Răzvan Rodean