Am locuit o săptămână în casa unor homosexuali. Homosexuali căsătoriți legal.


În martie 2014 au avut loc primele căsătorii din Anglia între persoanele de același sex. Zilele trecute am cunoscut și eu două astfel de persoane – Martin și Oliver, un olandez și un columbean mutați la Londra de ceva ani, căsătoriți cu puțin timp în urmă. Pozele de la nunta lor stăteau așezate pe șemineul camerei de zi, chiar în fața canapelei pe care cei doi își petreceau majoritatea timpului liber.

Airbnb Sibiu Londra_34

Vizita de zilele trecute la Londra nu ne-a adus doar câteva zile de relaxare în minunatul oraș ci am avut ocazia să cunoaștem un cuplu cu care nu suntem chiar obișnuiți – doi homosexuali căsătoriți legal. Asta în timp ce în România încă se mai dezbate (sau, mai rău, se evită dezbaterea) interzicerea fumatului în spațiile publice. Curios sau nu, cei doi nici nu au mâncat copii și nici nu s-au delectat la micul dejun cu filme sado-maso. Un cuplu normal, cu o casă foarte fain și cu gust amenajată dintr-un cartier liniștit de case, undeva în Est End.

Airbnb Sibiu Londra_67

Exagerat de grijulii la ce mănâncă, pasionați de artă (presupun eu, după numărul mare de tablouri semnate de autori necunoscuți, însă, mie), cu o colecție impresionantă de filme și muzică bună, oamenii ăștia doi mi-au părut normali din toate punctele de vedere. Pe când alții au fost reticenți, ei doi ne-au primit fără ezitare în propria casă, ne-au dat cheile de la ușa de intrare și acces la tot ce le aparținea, inclusiv la mâncarea din frigider. Iar la plecare au avut grijă să ne pregătească un pachet cu câte un croissant și o mandarină pentru a ne ține de foame pe drumul spre aeroport.

O să mai călătoresc prin Airbnb… cunoști oameni și culturi pe care nu ai ocazia să le vezi la hoteluri de 3 stele.

Airbnb Sibiu Londra_35

Airbnb Sibiu Londra_28

Airbnb Sibiu Londra_91Airbnb Sibiu Londra_83Airbnb Sibiu Londra_57Airbnb Sibiu Londra_50Airbnb Sibiu Londra_33Airbnb Sibiu Londra_14Airbnb Sibiu Londra_11Airbnb Sibiu Londra_09Airbnb Sibiu Londra_07Airbnb Sibiu Londra_06Airbnb Sibiu Londra_05Airbnb Sibiu Londra_04Airbnb Sibiu Londra_03Airbnb Sibiu Londra_02Airbnb Sibiu Londra_01


3 comentarii la „Am locuit o săptămână în casa unor homosexuali. Homosexuali căsătoriți legal.”

  1. Da ,nu am nimic impotriva alegerilor oricui ! Ca nu sunt de acord,e alta problema!Oricum fiecare e liber sa faca ce vrea cu viata lui si sa nu fie judecat de catre altii!

  2. Pe mine inca ma intriga ca cei mai inversunati contra homosexualilor nu au cunoscut niciun homosexual, nu au fost nici macar o data hartuiti/cu replici obscene/palme pe fund de catre un homosexual etc.
    Eu am colegi. Le prefer prezenta: sunt sensibili, atenti, calmi, echilibrati.

    In rest, cu Airbnb am calatorit cred ca de vreo 10 ori. E perfect pt noi, fie in familie fie inchiriat aprt. dar o data o patii: am platit cu 3 luni inainte aprt cu 45 euro, si cu 2 sapt. inainte de calatorie au anulat cazarea. Neifiind hotel cu mai multe camere…ciuciu alternativa. Nici cei de la Airbnb nu ne-au returnat banii ci dat un voucher sa il folosim tot la ei, asa ca … nu am avut nimic de ales decat de 68 euro pe noapte – suportat din buzunar (ne-au dat un voucher de 75 euro).
    Nasol.

Dă-i un răspuns lui Adrian Grancea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.