Aqua Sara şi cana plină cu apă (#proHD 2014)


Toate articolele scrise de bloggerii invitaţi la evenimentul #proHD le găsiţi AICI.

Obişnuiesc să beau câte o cană de apă de fiecare dată când ies din casă. Ciudat, nu?

O cană plină de apă plată, de fiecare dată înainte de a pleca. De oricâte ori aş pleca de acasă pe zi. Cana trebuie să fie plină şi băută dintr-o singură înghiţitură. Obişnuiţa asta o exasperează pe Diana mea. Fără să-şi dea seama, însă, şi ea a început să soarbă apă pe punct de plecare. A luat obiceiul ăsta de la mine… că doar aşa se întâmplă de fiecare dată când convieţuieşti cu cineva atâţia nunumăraţi ani. La fel cum şi eu mi-am încetăţenit obiceiul de la mama mea. Ea bea apă rece de la robinet de fiecare dată când iese pe uşă într-o plimbare prin oraş. Ştiu că-i rece apa ce o bea pentru că de fiecare dată o lasă să curgă la robinet câteva secunde bune. Ba mai şi umple şi goleşte cana de apă de trei ori. Fix de trei ori o umple mai-mai să dea pe-afară, o varsă în chiuvetă, o umple din nou, o varsă şi tot aşa de trei ori. A treia oară, cana fiind plină cu apă, o dă pe gât dintr-o înghiţitură. Exact ca mine.

Mi-am amintit toate astea în vizita mea într-o sâmbătă dimineaţa la Aqua Sara, la fabrica unde se produce probabil cea mai bine mineralizată apă naturală carbogazificată. Mi-am amintit câte gesturi le simţim ca şi cum ar fi ale noastre, ca şi cum noi le-am inventat. Dar ele sunt de fapt împrumutate de la persoanele dragi. Sunt o urmă de obişnuinţă şi o fărâmă de drag.

aqua sara hunedoara

Beţi minim doi litri de apă pe zi. Am auzit că-i bine. Face bine la ten şi la sănătate. Că doar de aia suntem făcuţi 70% din apă.

Despre vizita la fabrica Aqua Sara din Boholt, detalii de fabricaţie şi multe poze au publicat: Ghiocel, Ionel, Daniel, Călin, China, Cristi, Andreea.

PRO HD – Fabricat în Hunedoara este un eveniment organizat de Sebastian BârgăuDenisa Bârgău şi Călin Bobora, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara şi susţinut de AVIS 3000CarpatcementRECOM SID Hunedoara şiAqua Sara / Aqua Sara Facebook. Parteneri: Magazinele PRO HDKooperativa 2.0Vila FlamingoGlasul Hunedoarei,săptămânalul REPLICA.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.