Axa Răului


Îl ştiţi pe Cezar de la imperatortravel.ro? Eu îl cunosc. La fel şi Diana mea. Îl cunoaştem foarte bine chiar dacă nu l-am întâlnit niciodată. Am ajuns să îl ştim după sutele de texte citite despre destinaţiile lui de „vacanţă” şi miile de poze din lumea largă în faţa cărora am oftat invidios. Sunt sigur că mulţi dintre voi îl urmăriţi cu la fel de mare invidie ca şi noi. Pentru că omul a trecut de mult rangul de respect datorită celor 88 de ţări vizitate până acum (unele dintre ele de mai multe ori). Acum merită chiar invidiat.

Cezar este o enciclopedie ambulantă, un glob de cristal plin cu amintiri, un om al cărui kilometraj nu se dă niciodată peste cap şi este următorul meu invitat la „Călător în lume„. De data asta schimbăm şi ziua şi locul în care ne vom strânge să vorbim despre călătorii, Cezar ne va prezenta „Axa Răului” duminică, 5 august, ora 20:00, la Cafe Wien Sibiu (Pţa Huet). Rezervări: 0269.223223.

Ce este Axa Răului?

„Axa Raului” este o expresie lansată prin anii 2000 de către George Bush, incluzând în ea diverse ţări care nu îi erau pe plac. Mai multe ţări s-au aflat pe această lista ilustră de-a lungul timpului dar de cele mai multe ori Axa continea Siria – Iran – Coreea de Nord. În mod neaşteptat, Bush şi reuşea să identifice cel puţin una din cele trei ţări pe harta lumii… asta cu ajutorul consilierilor lui, evident. Cezar are gânduri de a scrie chiar şi o carte pe tema asta deci e clar că el este cel mai în măsură să ne povestească (cu amintiri şi imagini) ce se ascunde în spatele cortinei propagandei.

See u there!


2 comentarii la „Axa Răului”

  1. Nu e in acelasi ton cu articolul, dar iti recomand sa cauti „Axis of Evil” pe torrenti. E un stand-up comedy tour absolut delicios.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.