Bicicleta zilnică


Bicicletele mele s-au săturat să fie legate de gardurile.

Aşa am dat prima oară titlul articolului. Mi-am dat seama că pot număra pe degete de câte ori am învârtit lanţul bicicletei în jurul unui rastel. În 99,99% din cazuri vânez un loc puţin mai ferit dar nu prea ferit, greu de accesat (de hoţii de biciclete) dar uşor de văzut de trecători, un gard sau un stâlp perfect pentru a-mi lega bicicleta de el. La facultate o legam de gardul ruginit, la serviciu de gardul alb, la bancă de pomul tânăr, la baschet o legam de stâlpul din apropiere, la teatru de coşul de gunoi, la concerte de grilajul magazinului închis, acasă o leg de balustrada vecinului. Doar când mergeam la poştă legam bicicleta de rastelul instalat de primărie dar acum nici el nu mai există. A parcat o maşină peste el.

Pentru că iubesc aşa de mult bicicletele şi pentru că le respect (doar ăsta a fost motivul pentru care am început Masa Critică şi vă invit cu orice ocazie să ne plimbăm cu bicicletele), m-am gândit să rezolvăm problema asta şi să nu mai legăm niciunul dintre noi bicicletele de orice ruginitură de gard. Avem în Sibiu 18 km. de piste de bicicletă, eu zic că ar fi cazul să avem şi parcări pe măsură. Vreau să instalăm rasteluri de biciclete prin tot oraşul. Şi la terenul de baschet şi în parc şi în faţa blocului şi lângă magazinul din colţul străzii. Doi amici vor şi ei acelaşi lucru ca şi mine şi, mai mult, au găsit nişte oameni pasionaţi de biciclete dispuşi să finanţeze proiectul nostru prin Programul de granturi pentru bloggeri. Tocmai ce-am trimis cu câteva minute în urmă o scrisoare de intenţie către cei de la Raiffeisen Comunităţi şi sunt mai mult decât încrezător că anul viitor vom avea aproape 200 de spaţii de parcat bicicleta într-un mod organizat, în 20 de locuri din oraş. Simt că merităm lucrul ăsta dar trebuie s-o şi demonstrăm. Aşa că vă rog să daţi un LIKE paginii de Facebook Raiffeisen Comunităţi şi să ţineţi pumnii strânşi că dacă trecem de prima etapă de selecţie, va trebui să ne arătăm cu toţii dorinţa de a avea rasteluri de biciclete în tot oraşul Sibiu. Trebuie să facem împreună din „Bicicleta Zilnică” un proiect câştigător şi realizabil.

Poate vă întrebaţi de ce i-am spus „Bicicleta Zilnică„. Pentru că încurajăm folosirea bicicletelor în activitățile zilnice, înlocuind astfel folosirea mașinii pentru deplasările cotidiene. Credem că lipsa rastelurilor pentru biciclete este unul dintre motivele pentru care oamenii nu folosesc în mod obişnuit bicicleta pentru a merge la serviciu, la şcoală, la cumpărături… pentru că ştim că întotdeauna grija cea mare este „unde îmi leg bicicleta?”.

Proiectul este realizat de Asociaţia „Al 6-lea jucător” şi susţinut de  PeDale şi AIOS. Pentru mai multe detalii despre Raiffeisen Comunităţi urmăriţi bannerul galben din dreapta.


15 comentarii la „Bicicleta zilnică”

  1. Să fie cu succes!!! Abia aștept să montăm rastelurile!
    P.S. o dat azi o dubiță peste mine roata față = covrig brașovean

  2. Pingback: Bicicleta Zilnică | tomitzel
  3. Pingback: Bicicleta zilnica | Lisan al-gaib
  4. Pingback: Cum vi se pare proiectul "Bicicleta zilnică"? - Blogul sportlocal, Naţional - Sport Local
  5. si eu sunt un ciclist zilnic, recunosc ca devine tot mai periculos, ca cu cat este mai saraca tara cu atat cumpara oamenii astia ignoranti mai multe automobile. chiar daca nu au ce manca ei trebuie sa umble cu masina sub fund. eu locuiesc la targu-mures si pe langa cat de mic e orasul atat de indesat este cu masini. prefer bicicleta ca pot ajunge oriunde intr-o 1/3 din timp decat cu masina/autobuzul. insa cel mai mult ma deranjeaza riscul furtului.si eu imi leg bicicleta, la facultate la locul special amenajat,dar intotdeauna risc. as vrea sa evitam riscul asta cu totul. idea mea este ca ar trebui infiintata un s.rl./importator de alarme de biciclete. am vazut unele modele in strainatate, foarte reusite si simple, insa la noi nu gasesc nicicum. daca am avea acces la asemenea echipament, + loc unde a lega bicicleta, cu siguranta oamenii ar fii cu mult mai increzatori. 🙂

Dă-i un răspuns lui diana-ribana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.