Braşov nu e cel mai frumos oraş din România!


Sunt puţin frustrat, recunosc, de faptul că majoritatea oamenilor spun că Braşov este cel mai frumos oraş din România. Sau, în fine, mult mai frumos ca Sibiul meu. Am fost de multe ori doar prin trecere prin Braşov. Cel mai mult am stat 2 zile aşa că recunosc că nu am văzut eu mare lucru din oraş dar din ce am vizitat prin centrul vechi nu am rămas deloc impresionat. Da, este un oraş măricel plin de magazine cunoscute, ai unde să faci shopping, probabil ai pe unde să te distrezi, ai atracţii turistice destule dar ca aspect e respingător. Nu sunt de ajuns două clădiri mari, o Strada Sforii şi o Biserica Neagră. Nu atâta timp cât cea mai populară şi tranzitată de turişti stradă din oraş arată aşa:

SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC SONY DSC

Pe când în Sibiu arată aşa: De ce e Sibiul frumos?

Nici Sibiul probabil nu e cel mai frumos oraş din România, nu sunt aberant. Asta şi pentru că zona turistică acum este atât de mică ca suprafaţă încât se poate compara în cel mai bun caz cu orăşelele de nimeni cunoscute de prin Germania (şi ca suprafaţă şi ca frumuseţe).

Dar cred că-i o greşeală să spunem că ceva mai frumos ca Braşov nu avem în toată România asta. Şi dacă, totuşi, aşa e, înseamnă că mai avem mult de muncit…


131 de comentarii la „Braşov nu e cel mai frumos oraş din România!”

  1. Buna, tocmai de curand am avut o discutie cu un turist din Serbia caruia ii plac ambele la fel de mult, insa diferenta ar fi ca in timp ce Sibiul este foarte ingrijit (se vede ca administratia de acolo chiar isi face treaba)este prea linistit, in Brasov avand parte de mai multa distractie. Dar per total a fost impresionat de ambele 🙂

  2. daca s-ar ocupa putin si de restul centrului istoric/turistic, de 9 Mai si toata zona dinspre Piata Cibin, ar fi cel mai frumos Sibiul :))))) Mie mi-ar placea, de exemplu, sa fie plina de terase si magazine 9 Mai si s-o transforme in pietonala 😛

  3. Sunt tare curios cine a afirmat ca Brasovul e cel mai frumos oras din romania 🙂 Trebuie sa recunosc ca e intr-adevar misto cum ajunge muntele aproape pana in centrul orasului, dar in afara de aia mi s-a parut un oras transilvanean tipic, nimic iesit din comun.

    La fel cum ai spus si tu, daca e sa gandesc subiectiv nu as da nici o sansa brasovului in fata sibiului nostru, insa conteaza parerea turistilor fata de orasele care le viziteaza si la capitolul asta, cred ca sibiu wins 🙂

  4. Scuza-ma, da’ ghidul tau prin Braşov nu prea cunoaşte oraşul. De-aia ţi se pare prea puţin ce-ai văzut. Cât despre ce spun oamenii mai sus, apropo de turişti, nu putem face comparaţie, că avem doar de două ori mai mulţi. Patriotismul local nu se face doar din gură, se mai şi studiază un pic, să ştii măcar ce iubeşti.

    1. Părerea ta e total ruptă de realitate. Braşovul este, a fost şi va fi capitala turismului românesc, atât prin frumuseţe, prin obiectivile turistice (centru istoric, Şcheii Braşovului, Biserica Neagră, Piaţa statului, bastioanele, cetăţuia) cât şi prin împrejurimi (castelul Bran, Râşnov, Poiana Braşov, Valea Prahovei, ransfăgărăşanul, peştera Cetăţuia, biserici fortificate, etc). Piatra Neamţ şi Sighişoara sunt oraşe de un city brake de o zi. Restul sunt interesante dar nu pentru un sejur ci la fel ptr un city brake. Clujul e o decepţie, în afară de 3 biserici(catedrala catolică, cea ortodoxă şi aia de pe uliţa lupilor) şi un bastion nu prea ai ce vizita şi de biserici sunt cam sătul prefer oricând Constanţa sau Galaţiiul în locul Clujul cel puţin au marea sau Dunărea

  5. @ eftimie
    deci spunem cam acelasi lucru dar in cuvinte diferite 😀 Si eu am spus ca ai ce vizita in Brasov de aia are un plus mare fata de Sibiu, Sighisoara si alte orase mult mai mici. Eu m-am legat de cum arata…

  6. E adevarat ca Balcescu arata mai ingrijit decat Republicii dar si tu ai pozat toate uratenile :)).De ce nu ai facut poza in Sibiu la kitchosenile de magazine pe care le avem si noi? Brasovului ii lipseste Piata Mica pe timp de vara, dar pe de alta parte Paltinisul nu se compara cu Poiana :), in plus Sibiul noastru iubit pierde mult in tot ce inseamna distractie, viata, shopping, variatie… iar parerea mea este ca fiecare oras ofera ceea ce oamenii care il locuiesc cer, ceea ce e mai trist decat o strada centrala cu cladiri nerestaurate. Ia zi, preferi o pitzi aranjata cu care sa te plictisesti sau o fata care are ceva de spus? :))

  7. Hai, hai ca Brasovul nu asa urat, iar frumusetea nu se limiteaza doar la centru. Eu zic sa nu mai te frustrezi aiurea, ca tot Sibiul ramane geamanul care seamana cu parintele mai putin atractiv 😀

  8. Este trist acest „pissing contest”. La o adică, ambele au aere de orașe cvasi-europene, dar comparația se termină aici, la capitolul aere. Atâta timp cât o să aibă câini și praf pe străzi, o să concureze la categoria „special Olympics”. Indiferent cine câștigă, categoria de care aparține câștigătorul este un exercițiu lăsat cititorului.

  9. @ SaltwaterC
    Eu zic sa nu mai facem comparatii si mai degraba sa invatam de la cei de langa noi. Eu am dat un exemplu cum se poate schimba la fata o strada foarte simplu si eficient. Mai degraba am invata cu totii asta si am atrage atentia celor ce pot impune un anume standard decat sa spunem „da, dar si acolo sunt cabluri negre si groase pe fatada si degeaba e frumos ca e plicticos”…

  10. Eu nu prea inteleg de ce tot zice lumea ca in Sibiu nu exista distractie, am auzit asta de prea multe ori deja.
    Sunt zeci de localuri in centru si in zona subcentrala unde poti sa-ti petreci seara. Sunt destule cluburi unde papitzoii pot sa-si arate brandu’ si pitipoancele pot sa „defileze” cu pseudofustitele lor…sunt destule restaurante si fast food-uri iar mall-ul e suficient pentru un oras de marimea Sibiului…de muzee nu cred ca mai este necesar sa amintesc si nici despre zecile de festivaluri anuale care se organizeaza in oras. Singura bila neagra este data de lipsa cinematografelor si a strandurilor, dar chiar si asa nu poti spune ca in sibiu te plictisesti.

  11. @ Ce Merita
    Articolul tău este o comparație. De la ideea de comparație ai plecat: „nu atâta timp cât cea mai populară şi tranzitată de turişti stradă din oraş arată aşa […] pe când în Sibiu arată aşa […]”. Asta într-un context care afirmă că „Brașov nu e cel mai frumos oraș din România”.

    Acum eu înțeleg faptul că Brașovul ar putea elimina curcubeul din centru, dar la o adică, tot despre două orașe prăfuite discutăm. Atâta timp cât nu se depășește momentul acesta de mediocritate, din partea oricărui oraș din România, batem pasul pe loc. Și asta vine din partea unuia ce a vizitat aproape toată România.

  12. @ eftimie
    Te referi la turistii din Poiana Brasov sau la cei de la Bran?
    Oare de ce in Brasov sunt mai multi turisti iarna? (institutul national de statistica o spune, daca tot spuneai de studii)
    Iar vara,daca tot au ajuns la Bran…
    Eu cred ca nu putem compara un oras cu altul.Fiecare cu atractiile si cu turistii lui.

  13. M-am nascut in Brasov,dar de 10 ani locuiesc in Sibiu. Dupa primii pasi pe strazile Sibiului am avut impresia ca mi se rastoarna cladirile in cap, la propriu. Brasovul are bulevarde, Sibiul… strazi. Trecand peste aspectul acesta, un plus il are, iarasi, Brasovul, prin peisajul limitrof mult mai pitoresc. Apoi… hai sa comparam garile. N-o fi nici cea din Bv grozava, dar pasajul de ghetou din Sb intrece orice imaginatie! Nu pot spune care este cel mai frumos oras al tarii, n-am ajuns peste tot, dar e clar ca Bv-ul intrece Sb-ul, fie ca ne place sau nu. Dar, mai presus de toate, sa tinem cont ca vorbim de Romania si orasele arata astfel si datorita lipsei bunului simt si a bunelor maniere cu care locuitorul isi trateaza orasul… indiferent despre care oras vorbim. Da, asta-i cuvantul… INDIFERENT.

  14. @ laura
    Normal ca Brasov are bulevarde si Sibiu strazi daca stam se ne gandim putin la istorie, nu cred ca frumusetea o poate da marimea unui oras. In felul asta Bucurestiul nu ar avea concurent 🙂
    Iar gara cat despre gara, e vorba tot de marime pana la urma. In schimb Sibiu are aeroport modern si centura tip autostrada. Brasov?

    1. Pai daca tu vizitezi doar centura si aeroportul modern din sibiu:))

  15. Nu scoteam in evidenta, prin a le numi bulevarde, doar dimensiunea, ci si starea lor de intretinere. De ani buni, in orasul de sub Tampa s-a pus mult accent pe amenajarea partilor carosabile, vezi nr de giratorii si aspectul lor. Iar legat de gara… nici nu intra in discutie, atata timp cat Sb-ul s-a prezentat drept capitala europeana cu un asemenea pasaj! Bine ca avem aeroport, astfel nu toti turistii raman cu o prima impresie deplorabila asupra orasului nostru adorat.
    Centura?! Da, mai bine mai tarziu, decat niciodata… Si la Bv au fost probleme cu finalizarea, dar s-au miscat mai repede.
    Cum am mai spus, omul sfinteste locul.

  16. – Eu n-am dat de câini în Sibiu iar Brasovul e un exemplu în privinţa asta (am cam rezolvat problema). Poate-i explica asta cineva lui SaltwaterC, înainte să lovească cu opinia în populaţie, despre oraşe prăfuite. Copile, la oraş nu prea sunt câini ca la ţară, gen Bucureşti, gen. Gen, cred că ştirea asta a apărut şi în Libertatea sau Click.
    – Pliz, încă o dată, e vorba de oraşe aici. Ăla care a dat exemplul cu Iaşi să nu uite, niciodată, că nici o casă nu-i frumoasă dacă nu strângi gunoaiele de pe jos şi nu tunzi ficusul. Da, am vizitat şi Timişoara şi Iaşiul, frumoase ca femeile sexi cu dinţi galbeni şi cariaţi. Puţintică curăţenie n-ar strica în capitalele Banatului şi-ale Modovei.
    – Tudor, eu am fost oaspete în Sibiu şi am încercat să văd lucrurile bune. Dacă vroiam să fiu răutăcios, apropo de patriotism local, scriam şi eu că în Brukental sunt picturi cu peisaje din Braşov. Că, vorba aia, am vizitat şi muzeul ăla şi Braşovul.
    – Apropo de chestiile bune: nu veţi găsi în Braşov viaţă de noapte ca în Sibiu. Chestii mult mai faine, muzică mai bună. Şi da, io-s braşovean şi invidiez Sibiul pentru chestia asta.

  17. Dragă eftimie, eu l.o.c.u.i.e.s.c. în Sibiu, nu doar mă plimb prin Sibiu. Întradevăr, nu prea vezi câini prin centru. În rest … te invit să mai faci o plimbare prin Sibiu dincolo de orașul vechi. Sau o să-ți trimit un pachet de poze pe când îmi trece lenea și pun mâna pe cameră. Este drept că nu m-am mai plimbat prin Brașov de vreun an și jumătate, dar pentru aceea tot îl tranzitez cam o dată pe lună. Iar ultima dată pe când m-am plimbat, erau comunitari. Nu mulți ce-i drept, dar erau.

    În altă ordine de idei, poate-ți explică și ție copile cum arată un oraș fără praf pe străzi, sau îți iei un bilet către o țară cu apă caldă la robinet, îți iei punct de repet, și purtăm iarăși discuția aceasta. Dacă etalonul tău este București, ai greșit scara la care ar trebui să te raportezi.

  18. @ laura
    exact in numarul de sensuri giratorii sta calitatea unui oras. este aberant sa ai in 100m 3 sensuri giratorii. se numeste management prost al traficului.

  19. @ laura Eu cred ca tu ai o obsesie cu acel „pasaj”. Tu spuneai ca sunt mai bine intretinute bulevardele in Brasov decat in Sibiu. Pune un strain sa vina pentru prima data in Sibiu si Brasov si afla de la el care oras e mai „european”, cu drumuri mai de calitate si toate

  20. Brasovul are un farmec aparte caruia ii cautam degeaba explicatii.Sibiului,fara sa-i contest meritele ii lipsete acest farmec.

  21. Gresit, tot ce ai spus tu mai sus, normal, ca daca esti din Sibiu, zici ca e cel mai frumos oras, si eu iti spun sa mai treci odata prin Brasov, si sa vezi alte lucruri, nu doar centru vechi si sa spui ca ” sunt doar doua cladiri mari” , ai omis, cetatea, turnurile, casa sfatului, prima scoala Romaneasca, poarta schei, ecaterina.. si multe altele,asa ca te sfatuiesc sa mai vi odata pe aici. Evident, ca tu ai pus poze, doar cu punctele urate din Brasov, in fiecare oras sunt asemenea, parti, daca vin si eu in Sibiu , NORMAL ca gasesc asemenea locuri ( doar suntem in Romania ) asa pot veni si eu in acolo si iti fotografiez tot ce este urat. Plus de asta nu uita ca suntem in ROMANIA, logic ca mai avem de muncit( peste tot ) nu ai cum sa compari tara asta cu Germania , care este o tara mult mai dezvoltata si cu muult inaintea noastra, si eu zic ca Brasovu, spre deosebire alte orase din tara , e lux, de altfel, si fata de Sibiu tau. 😉

  22. De ce oare Brasovul este capitala verde a Romaniei?…de ce oare majoritatea strinilor vin in Brasov si nu in Sibiu, Cluj sau Timisoara? De ce oare Brasovul are cei mai multi turisti chiar daca nu are un program de turism fata de celelalte orase?
    Dragilor sa stiti un lucru: In Brasov oricand ai veni, fie cae primavara, vara, toamna sau iarna, indiferent de luna sau de ziua din an ai ce vedea (daca te ajunta si conditiile meteo)!
    Un sfat pentru toti turistii indiferent de orasele pe care le viziteaza: Degeaba vizitati un oras anume daca nu aveti un ghid care sa va indrume spre adevarata frumusete a orasului respectiv. Internetul nu este de ajuns, iar ceea ce tine de chistoace pe jos sau doze de bere tine si de educatia roamnului!

  23. @ Bogdan
    Capitala verde? Dar ce spui de Capitala Culturala Europeana? Sau de singurul oras din Romania de 3 stele din Ghidul Verde Michelin? Sau, sau, sau…
    Ai ce vedea in Brasov indiferent de perioada, nu zic nu. Dar crezi ca in Sibiu nu ai? Nu stiu sa existe oras in Romania care sa investeasca aproape totul in cultura si festivaluri.
    Plus: in Sibiu exista „politia turistica” infiintata special pentru a indruma turistii. 30 de oameni alesi pe spranceana (si doar daca stiu engleza si germana) pentru a putea raspunde nevoilor turistilor. Se mai si plimba prin centru cu 10 scutere…
    De ghizi si centre de informare nu mai vorbesc…

    1. Bani publici aruncati la gunoi(politia turistica) daca este sa ne uitam la cati turisti astrage Sibiul . In schimb daca este sa o luam statistic si sa dam crezare acestui articol Brasovul este cel ce a invenat politia turistica in 2011 .
      https://www.infobrasov.net/brasovul-a-inventat-politia-turistica/
      Un oras fara munte sau mare este doar un spatiu locativ deci din acest pc de vedere chiar si Constanta se claseaza peste Sibiu . Articolul este in cel mai bun caz subiectiv , dar as spune tendentios ca sa ma apropii de realitate , pt ca pasaje sau cladiri nevopsite sau cu vopseaua scorojita vei gasii oriunde daca stii sa cauti , cum spunea cineva mai sus , zona garii in Sibiu este un ghetou .Sa nu uitam ca judetul Brasov atrage statisistic vorbind mai muti turisti decat jud Constanta .Obiectivele turistice din BV sunt mult mai numeroase decat cele din urbea Sibiu iar muntele care cade pe tine in centrul orasului reprezinta o chestie unica si rar intalnita pe glob . OLE !!

  24. Brasovul nu e cel mai frumos oras din Romania. Sibiu a primit 3 stele la capitolul oras turistic , iar Bucuresti doar 2. Majoritatea turistilor care au venit in Sibiu au spus ca trebuie neaparat vizitat cel putin odata in viata 🙂

  25. Brasovul sa=si adune javrele de ursi comunitari, sa pot veni si eu la munte in liniste… Asta e un mare minus pentru orasul cu ursi… gunoieri si criminali si nesimtiti!

  26. „dar ca aspect e respingător. Nu sunt de ajuns două clădiri mari, o Strada Sforii şi o Biserica Neagră”.Chiar si dupa o incursiune atat de scurta tot ma mira aceasta concluzie total „bolnava”(sper sa nu deranjeze prea tare termenul).Ai avut curiozitatea sa ridici privirea deasupra magazinelor? Ai studiat arhitectura cladirilor vechi si a stadiului ridicat de renovare.Ai vazut altceva pe jos cu exceptia mucurilor de tigara care inunda intreaga tara? Ai vazut stadiul strazilor mici nu numai cel al bulevardelor?Ai vazut asfaltul dintre blocurile plasate chiar si la periferie? bordurile aranjate si copacii vopsiti.Orasul trebuie sa fie frumos si pentru cetatenii lui nu numai pentru turisti.In Sibiu vin de cateva ori pe an si vad artere importante in acelasi stadiu jalnic.Vad acelasi cartier Gusterita daca nu ma insel rupt total de oras.Si e un ansamblu nou rezidential.Rusinica.”Capitala Europeana” a pompat in Sibiu sume fantastice la care Brasovul nici nu viseaza.Pacat, trebuia sa se vada mult mai multe schimbari in acel oras.Sa nu vi se para curios , din cand in cand imi este dor de Sibiu dar nu as da Brasovul la schimb nici pentru cel mai tare job din tara.Rudele din Sibiu vin la Brasov si spun „au facut frumos si la noi da’ nu se compara cu Brasovul”.Nu cred ca aceste polemici isi au rostul pana la urma.Ar trebui sa fim cu totii mandri si fericiti ca locuim in aceste orase care incep pe la colturi se semene a orase „europene”.Luate ca un tot unitar si nu doar doua stradute , trei magazine etc.. ci cu tot ceea ce au de oferit, sunt cu siguranta fruntea acestei tari.Ganditi-va pentru o clipa ca ati fi locuit in Bucuresti.E? Cum era? Groaznic.

  27. Acum…fiecare o ia cum vrea. Unii extrag din text sfaturile, tu o iei ca pe o critice. Ah, chiar, tu de ce comentezi de bucuresti? 🙂

  28. Pentru ca am trait o perioada buna in acel oras.Si pentru ca vorbeam de orase frumoase.Capitala are intr-adevar franturi frumoase insa nu e deloc un oras frumos.Si cu siguranta nu este un oras in care vreunul din cei care au lasat cateva randuri mai sus si-ar dori sa traiasca.Era doar un exemplu.Este un oras cu istorie nu zic nu , dar pentru mine nu este altceva decat o capitala administrativa si atat , care suge multa seva din venele Brasovului sau ale Sibiului. Strange „spuma” multor domenii dar luat pe de-a intregul ma lasa rece.Ma duc la Bucuresti cu probleme dar niciodata din placere sau alt gen de atractie.Prefer un drum de Cluj sau de Mures.O plimbare la Timisoara dar nu la Bucuresti.

  29. By the way , draga eliza de unde spuneai ca esti? Nu mai conteaza.Am remarcat cu totii critica ta.Nu cred ca ai ce cauta la munte daca nu iti plac ursii.Si spui ca mai vrei si liniste. Stii ce inseamna „muntele”? Acei ursi sunt specifici acestei zone cu bune sau cu rele cum vrei sa o iei.Iti garantez ca acolo de unde vrei sa vii catre munte sunt specifice mult mai multe „javre” decat in Brasov.Si chiar ca nu le aduna nimeni. Ale noastre e drept au fost ceva mai „mediatizate”. Poate le spui si vesticilor sau nordamericanilor din orasele de munte sa isi adune ursii „ca vin unii la munte in liniste”.

  30. :)) da,ai pozat doar ce ti se parea tie urat….orice oras poate fi catalogat asa simplu,brasovul are muuult mai multe lucruri decat cele care le-ai scris acolo. 😉

    1. La plimbare cu comentatori care nu stie sa faca poze numai pe pereti, dati foc sau puneti ochelari si mai treci odata prin BRASOV!!!!!!!!!

  31. :)) da,ai pozat doar ce ti se parea tie urat….orice oras poate fi catalogat asa simplu,brasovul are muuult mai multe lucruri decat cele care le-ai scris acolo. 😉

    1. La plimbare cu comentatori care nu stie sa faca poze numai pe pereti, dati foc sau puneti ochelari si mai treci odata prin BRASOV!!!!!!!!!

  32. Daca as compara pozele facute in Brasov cu cele din Sibiu, te-as intreba de ce nu ai facut aceleasi poze in Brasov la toate siglele institutiilor/companiilor pe care le-ai pozat in Sibiu…Frumusetea orasului nu se limiteaza la afisele lipite anapoda intr-o zona centrala sau la un hidrant care nu a mai fost vopsit de x ani. Iti recomand sa ajungi si in alte zone ale Brasovului, ca Parcul din Livada Postei, Belvedere, aleea de sub Tampa, zona Lacului de agrement Noua…si as mai putea sa iti insir cateva locatii care ti-ar putea schimba parerea 🙂

    1. Tampa,Poiana Brasov,Parcu Central,Piata Sfatului,Piata Unirii,Pietrele lui Solomon,Parcul Trandafirilor si x zone de vis ….eu sunt sigur ca Brasovul e cel mai frumos oras din Romania,nu au zis de geaba cei care au catalogat.

  33. Daca as compara pozele facute in Brasov cu cele din Sibiu, te-as intreba de ce nu ai facut aceleasi poze in Brasov la toate siglele institutiilor/companiilor pe care le-ai pozat in Sibiu…Frumusetea orasului nu se limiteaza la afisele lipite anapoda intr-o zona centrala sau la un hidrant care nu a mai fost vopsit de x ani. Iti recomand sa ajungi si in alte zone ale Brasovului, ca Parcul din Livada Postei, Belvedere, aleea de sub Tampa, zona Lacului de agrement Noua…si as mai putea sa iti insir cateva locatii care ti-ar putea schimba parerea 🙂

    1. Tampa,Poiana Brasov,Parcu Central,Piata Sfatului,Piata Unirii,Pietrele lui Solomon,Parcul Trandafirilor si x zone de vis ….eu sunt sigur ca Brasovul e cel mai frumos oras din Romania,nu au zis de geaba cei care au catalogat.

  34. hai braşovuuu:-) hello la toată lumea, sincer pe mine nu mă interesează că braşovul are bulevarde, case mai mari sau nus ce locuri mai frumoase decât sibiul sau oricare oraş, eu un singur lucru ştiu, în braşov mam născut în braşov vreau să mor aşa că pt mine braşovul este cel mai frumos oraş din toată lumea:-) şi lau dacă iubeşti braşovu, lasă spania şi treci acasă:-p

  35. hai braşovuuu:-) hello la toată lumea, sincer pe mine nu mă interesează că braşovul are bulevarde, case mai mari sau nus ce locuri mai frumoase decât sibiul sau oricare oraş, eu un singur lucru ştiu, în braşov mam născut în braşov vreau să mor aşa că pt mine braşovul este cel mai frumos oraş din toată lumea:-) şi lau dacă iubeşti braşovu, lasă spania şi treci acasă:-p

  36. hai braşovuuu:-) hello la toată lumea, sincer pe mine nu mă interesează că braşovul are bulevarde, case mai mari sau nus ce locuri mai frumoase decât sibiul sau oricare oraş, eu un singur lucru ştiu, în braşov mam născut în braşov vreau să mor aşa că pt mine braşovul este cel mai frumos oraş din toată lumea:-) şi lau dacă iubeşti braşovu, lasă spania şi treci acasă:-p

  37. Eu am avut o senzatie de sufocare in Sibiu. Si in Brasov. Am vazut orase mult mai mari si mai frumoase.

  38. Niciodata nu o sa se ajunga la un numitor comun pe subiectu asta … oricum ceva este clar: Atat Sibiul cat si Brasovul sunt orasele care „ridica” Romania….. alaturi de Timisoara,Cluj,Sighisoara…..etc, pe scurt Transilvania! Eu sunt de parere ca daca Transilvania ar fi existat ca si tara independenta de Romania acum ar fi fost una din cele mai prospere din Europa.

  39. Brasovul este de, departe cel mai frumos oras din Romania si nu o spun eu pentru ca daca as face-o ai spune ca parerea mea este subiectiva, o spun zecile de sondaje facute pe milioanele de turisiti care ne-au calcat pragul de-a lungul timpului.Dupa cum bine vezi si tu deja toate comentariile sunt pro Brasov, cei ai postat tu aici este de fapt o antireclama si daca tot esti sibian get beget vei fi foarte surprins sa afli ca toate marile investitii germane tot la Brasov s-au facut!:)

  40. Brasovul este de, departe cel mai frumos oras din Romania si nu o spun eu pentru ca daca as face-o ai spune ca parerea mea este subiectiva, o spun zecile de sondaje facute pe milioanele de turisiti care ne-au calcat pragul de-a lungul timpului.Dupa cum bine vezi si tu deja toate comentariile sunt pro Brasov, cei ai postat tu aici este de fapt o antireclama si daca tot esti sibian get beget vei fi foarte surprins sa afli ca toate marile investitii germane tot la Brasov s-au facut!:)

  41. Am un client foarte important din Brasov care se numeste Hotel Alpin (probabil al 2-lea ca marime) ca marime tin tara dupa Rin Grand Hotel Bucuresti. Am mai stat de vorba cu personalul cat si cu turistii cazati in zona si am aflat urmatoarele pareri: Brasovul pentru mine este un oras de suflet, Brasovul seamana cu un mic oras din Austria, Probably the best city from middle east, etc… Frumusetea Brasovului nu sta numai in strada republicii si centrul lui si si in infrastructura, curatenie, arhitectura si multe altele. La aceste capitole este de nota 9, nu dau 10 ca mai are mici probleme. Foarte multi oameni pleaca din bucuresti si cumpara mii de proprietati inm brasov si langa Brasov. Pe langa ce ai vrut sa evidentiezi in pozele facute pe Str. Republicii din Brasov mai tine minte ca brasovul are si un climat extraordinar de placut: vara racoros si aerisit, iarna fara calamitati si sapada cat trebuie. Daca ne uitam din exterior toata romania a inceput sa se „dezmorteasca”. Din pct meu de vedere si sibiul este frumos dar el nu se poate lauda decat cu centrul istoric si punct.

  42. Am un client foarte important din Brasov care se numeste Hotel A**** (probabil al 2-lea ca marime dupa R** G**** Hotel). Am mai stat de vorba cu personalul cat si cu turistii cazati in zona si am aflat urmatoarele pareri: Brasovul pentru mine este un oras de suflet, Brasovul seamana cu un mic oras din Austria, Probably the best city from middle east, etc… Frumusetea Brasovului nu sta numai in strada republicii si centrul lui ci si in infrastructura, curatenie, arhitectura si multe altele. La aceste capitole este de nota 9, nu dau 10 ca mai are mici probleme. Foarte multi oameni pleaca din Bucuresti sau alte zone ale tarii si cumpara mii de proprietati in Brasov si langa Brasov. Pe langa ce ai vrut sa evidentiezi in pozele facute pe Str. Republicii din Brasov mai tine minte ca Brasovul are si un climat extraordinar de placut: vara racoros si aerisit, iarna fara calamitati si zapada cat trebuie. Daca ne uitam din exterior toata Romania a inceput sa se "dezmorteasca". Din pct meu de vedere si Sibiul este frumos dar nu se poate lauda decat cu centrul istoric si punct.

  43. Am un client foarte important din Brasov care se numeste Hotel A**** (probabil al 2-lea ca marime dupa R** G**** Hotel). Am mai stat de vorba cu personalul cat si cu turistii cazati in zona si am aflat urmatoarele pareri: Brasovul pentru mine este un oras de suflet, Brasovul seamana cu un mic oras din Austria, Probably the best city from middle east, etc… Frumusetea Brasovului nu sta numai in strada republicii si centrul lui ci si in infrastructura, curatenie, arhitectura si multe altele. La aceste capitole este de nota 9, nu dau 10 ca mai are mici probleme. Foarte multi oameni pleaca din Bucuresti sau alte zone ale tarii si cumpara mii de proprietati in Brasov si langa Brasov. Pe langa ce ai vrut sa evidentiezi in pozele facute pe Str. Republicii din Brasov mai tine minte ca Brasovul are si un climat extraordinar de placut: vara racoros si aerisit, iarna fara calamitati si zapada cat trebuie. Daca ne uitam din exterior toata Romania a inceput sa se "dezmorteasca". Din pct meu de vedere si Sibiul este frumos dar nu se poate lauda decat cu centrul istoric si punct.

  44. Atmosfera din Sibiu este unica.Este un oras care te face sa te reintorci in fiecare an.Oamenii sunt placuti,amabili,cinstiti,muncitori intr-un cuvant,ardeleni adevarati.Cel mai important aspect, Sibiul este un oras echilibrat.

  45. Atmosfera din Sibiu este unica.Este un oras care te face sa te reintorci in fiecare an.Oamenii sunt placuti,amabili,cinstiti,muncitori intr-un cuvant,ardeleni adevarati.Cel mai important aspect, Sibiul este un oras echilibrat.

  46. Buna seara.Eu am avut ocazia sa vinj in Bv doar la spital boli infectioase,am fost la Paraul rece cazata si mi/a fost rau.Dar nu8 conteaza lucrul asta.Ci am vrut sa evidentiez bunatatea oamenilor de acolo….si doctorita de garda a fost foarte draguta cu mine….si cand am mers putin pe strada dupa ce m-am externat mi-a placut enorm ca era foarte curat…si aer curat frateweee muntii:X::X….Am ramas foarte placut surprinsa..am crezut ca sunt in alta parte a tarii:))….eu sunt din partea munteniei Braila….si tare mult imi doresc sa ma mut in zona Brasovului ..e o zona curata si cu aer curat si lumea mai civilizata decat pe meleagurile mele…..In Sibiu nu am fost…..bine peste tot e lume buna si rea…..Toata Roamania e frumoasa…avem zone frumoase si care tb admirate si pretuite…..si sa nu ne mai critiicam si sa fim frati unii cu altii.Asa ca brava celor din Bv sa nu va schimbati da???Numai bine la toti!

  47. Ce tot va credeti voi transilvanenii buricul Romaniei nu voi pricepe niciodata. Ce orase aveti voi? Vi le-au construit germanii, azi sasii din Romania. Sibiu capitala culturala?! Pentru ce? Pentru niste cladiri facute de straine cu sute de ani in urma? Dar noi ne laudam cu bogatia culturala a altora, pentru ca Sibiul, Brasovul, Sighisoara au arhitectura asemanatoare oraselor din Germania. Nu spun ca nu sunt frumoase, dar ma deranjeaza aroganta voastra. Nici bucurestenii nu se lauda ca voi.

  48. Cu ce suntem noi de vina ca avem o cultura si o istorie diferita de cea regateana.Doua imperii si-au pus amprenta pe civilizatia din Transilvania,Imperiul Roman si Imp.Austro-Ungar.Importante nu sunt neaparat cladirile ci educatia,respectul,rabdarea si onestitatea oamenilor de aici,iar aceste calitati sunt apreciate de europeni.
    Voi moldovenii sunteti departe din toate punctele de vedere dar asta-i caracterul vostru.
    Iti recomand sa urmaresti Stirile de la ora 5 care incep cu violuri,crime si talharii din Moldova si se termina tot in acelasi mod.Probabil din cauza ca nu v-au construit sasii orasele.

  49. In Brasov se aplica foarte bine zicala: pe dinafara este vopsit gardul, inauntru este leopardul. Tot centrul vechi este plin de igrasie.. nelocuit, neagrijit, doar fatadele de la strazile comerciale – sunt vopsite.
    In afara de centrul vechi si cateva locatii pentru fostii activisti (de pilda blocurile de pe dealul cetatii) orasul este hidos.
    Centrul vechi nu prea mai are deloc un aer romantic caci poti vedea acolo vreo 10 farmacii.. gen de afacere care merge in Romania.
    Economic, orasul este la pamant.
    Marea bafta a brasovenilor este Tampa si in general toata zona aceea muntoasa.
    Sigur, mai sunt si alte locuri frumoase: dupa ziduri, dealul melcilor, aleea de sub tampa, etc. Dar aceste locuri frumoase sunt nimic in comparatie cu ce poti vedea in alte orase mai putin mediatizate..
    Nu recomand Brasovul ca oras de locuit. Ca turist, o saptamana este arhisuficienta ca sa ajungi sa te plictisesti de bv.

    1. Poate ar trebui numarate si farmaciile de pe Balcescu…mai nou…
      Polemica aceasta nu prea are sens, ambele orase au farmecul si frumusetile lor, dar haideti sa nu mai ridicam in slavi pietonala Sibiu, haideti sa ne miscam putin si prin oras
      (asta daca poti trece de sensurile giratorii care „fluidizeaza” circulatia), sa vedem cum arata arterele secundare, locurile pentru depozitat gunoiul dintre blocuri. Realitatea este ca Sibiul este un oras micut si inghesuit, pietonal as spune. Normal ca se vad multi turisti in centru…nu au unde sa mearga in alta parte :)) Sper sa acceptati gluma!

    2. Brasovul este in top 5 judete dupa PIB generat si mult innaintea Sibiului, Iasiului .Da ,ar putea sa fie si mai sus dar se afla in Romania si sa nu uitam cate piedici birocratice sunt in toata aceasta tara . Afirmatia ta ca economia judetului este la pamant este total nerealista caci daca un judet de top 5 este clasificat astfel atunci cei care se afla statistic dupa pozitia 10 in top ce ar mai putea spune ? Bihorul (Oradea ) dupa unele statistici nu prinde top 10 si nu cred sincer ca se poate spune despre un asemenea judet ca este praf (daca unul din top 5 este la pamant). Economia Romaniei nu este economie totusi o economie tipca unei tari africane unde chiar si orasele din top 3 sau top 5 sunt intr adevar la pamant . Ca si obiective turistice si numar de turisti atrasi Brasovul in schimb este top in top 3 in tara si lasa mult in urma Sibiul . Majoritatea are dreptate ! simplu !

  50. Probabil ca daca aveai o harta la tine ai fi descoperit si altceva decat gang-uri si hidranti in timp ce te aflai "doar prin trecere" :). P.S.: O musca zbura deasupra unei vaci si bineinteles ca ea avea impresia ca este cea mai inalta si mai frumoasa iar vaca vai, ce urat miroase! Insa in secunda urmatoare o lovitura de coada a vacii trimite musca exact intr-o balega, moment in care-si afla adevarata ei dimensiune si devine "putin frustrata". De fapt…noi ce comparam aici?

    1. Ce nu-mi plac oamenii care in loc sa bage la cap si sa corecteze lucruri extrem de usor de corectat (si care ar da un cu totul alt aspect orasului), sar de cur in sus ca si cum ei ar fi cei mai frumosi si buni din lume. Dar fiecare cu musca lui… ce sa mai zic

  51. sibiul cel mai frumos?!.._)))))) maramite, cim ziceti voi, sibienii…Niciodata nu veti avea anvergura Brasovului, cu toata spoiala de capitala culturala…e adevarat, ca e plin de culturalnici pe la Sibiu:-))) Frate, dincolo de cele doua piatete, traieste sibiul adevarat de unde iti cam vine sa fugi:-(-ti-o spun cu prietenie…Brasovul ramane ce a fost-PIATA COMUNA a celortrei Tari Romane-istoria dixit…

  52. Daca iesi din centrul Brasovului spre margini, gasesti gropane si zone care arata parasite. In Sibiu, pe de alta parte, lucrurile sunt mult mai OK. O diferenta vizibila ar fii ca in Sibiu, o sa gasesti muuuuult mai multe cladiri reabilitate termic decat in Brasov ! Iar asta spune multe, despre oameni si despre mentalitati. In timp ce unii se vaita si se milogesc, altii isi vad de treaba si isi renoveaza casa, sa nu cada pe ei, in asteptarea primariei sau guvernului sau zeilor sa le-o reabiliteze. In Brasov, e multa mentalitate de Bucuresti. In Bucuresti cad blocurile pe ei, ca stau sa le repare guvernul din banii fraierilor din „provincie”.. candva, inainte sa cada. Pozele cu Sibiu sunt vechi si prinse aiurea, oricum. Nu prea ai cum sa compari Sibiu cu Brasov, caci au profile diferite. Brasovul e sub munte, relativ inghesuit, iar Sibiu e un oras langa munte, relaxat, cu mai mult spatiu, ca si asezare, mai luminos.

  53. cred ca nu punctati ceea ce e important in Sibiu,acolo in fiecare saptamana se intampla ceva ..au avut festivalul de teatru,de film,de moda…si vor urma multe alte asemenea evenimente….pentru cei care vor liniste exista Muzeul Satului Astra si gradina zoologica ,sau toate zonele superbe din jurul Sibiului….cei care au fost acolo cunosc marginimea..Rasinari,Gura Raului,Sibiel…sau valea Sadului…sau Tocile…valea Avrigului..mai e statiunea Paltinis,care nu e de nivelul Poianei Brasov,dar e superba zona,si se va dezvolta sigur….plus litoralul ardealului baile Ocna Sibiului….cel mai frumos drum din lume este in Sibiu(Transfagarasanul)Balea Lac si TransAlpina,superbe…exista un aeroport modern,centura in regim autostrada….orasul e curat,oameni primitori si senzatia care o ai cand vizitezi toata zona centrala,ai impresia ca esti in alta tara…..zeci,sute de restaurante si terase pline….mare parte turisti straini…si cred ca lucrurile nu se vor opri aici daca se ajunge cu autostrada de la Nadlac la Sibiu…vor sta bine de tot lucrurile pentru Sibiu….au o administratie foarte buna iar lupta politica lipseste cu desavarsire in Sibiu…ceea ce e bine………..cat despre Brasov…mare,frumos,peisaje……dar multi..multi…prea multi bucuresteni…..iar fara ei…Brasov e zero la PIB…PREFER ORICAND SIBIU…

    1. Pin de olteni da…dar sunt super haiosi cu accentul lor si muncitori …in schimb tigani nu prea, sau daca sunt..sunt in cartierele marginase..ca peste tot. In Sibiu avem ffoarte multe femei frumoase, mult tineret, multe parcuri, cluburi, mall-uri…festivaluri, targ de craciun in centru…avem industrie….si pot continua:) iubesc Sibiul si cred bate Brasovul la fundulet oricand :):)))

  54. Sibiul arata a oras in care lucrurile se misca… cel putin mai mult decat in Bv.

    Orasele din Romania arata ponosite, cu centre „istorice” degradate, ruinate, pline de troace si tigani. Uitati-va la peninsula Ovidiu din Constanta si o sa va speriati.

    Curios este ca sibienii ii pupa in cur pe nemti iar acestia din urma nici nu-i baga in seama… exista un respect aproape religios fata de suprematia civilizatiei germane, copiii invata limba germana in licee de renume, pentru ca apoi sa aiba privilegiul de a lucra in Germania pe job-uri necalificate (cei mai bine platiti romani din Germania NU cunosc limba germana…).

    Sunt orase interesante cum ar fi Timisoara, Iasi, Orsova, Vatra Dornei.
    Brasovul e naspa caci nu are nici o apa. Bine era daca Ceausescu face lacul de acumulare in spatele Tampei si nu planta blocurile alea hidoase din Racadau (apropo, cei din Racadau sunt foarte mandri de apartamentele lor… asta fiind considerata una din zonele bune din Brasov…).

    1. Daaa, daca ar fi avut mare ar fi fost super si nu mai putea nimeni sa conteste statutul de cel mai frumos oras din tara. Si o delta, cat de mica. Si daca Tampa ar fi avut peste 2500 metri devenea cel mai frumos oras dintre Viena si Moscova. Ne apucam de lucru si rezolvam.

  55. atunci de ce toti bucurestenii invadeaza brasovul la sfarsit de saptamana si nu se duc la sibiu ? ia intrebati pe toti unde vreti sa va petreceti concediul la sibiu sau la brasov ,oare unde se vor duce majoritatea ?

    1. Am impresia ca bucurestenii merg la munte, nu la brasov. Dar astea sunt detalii, nu?
      PS Cuvintele „acces mai usor” si „drumuri mai bune” iti spune ceva?

    2. Acces mai usor si drumuri mai bune cand mai sus se vorbeste de aeroport, ocolitoare in regim de autostrada, autostrada si tot felul de lucruri de genul asta de care Brasovul este privat ?

  56. Am fost in ambele orase. Sibiul este foarte mic si miroase a vechi intr-un sens nu tocmai bun. Sibiul este centrul acela micut si atat. Nu are un parc mare, nu are nimic inafara de hoteluri si atat. Brasovul este superb si are o istorie minunata. Are cladiri deosebite, biserici superbe, parcuri interesante, lacuri stralucitoare si multe alte locuri care asteapta sa fie descoperite. Brasovul iti taie respiratia, Piata Sfatului iti taie respiratia, Tampa iti taie respiratia. In Sibiu ce vezi cand esti in piete? Cerul? Sa nu comparam pentru ca nu exista comparatie. Brasovul este de 10 pe cand Sibiul primeste maxim un 7…

    1. Ai dreptate, sibiul are doar parcul subarini (probabil cel mai mare parc), doar muzeul brukenthal (cel mai vechi muzeu sin romania), are doar muzeul astra (cel mai mare muzeu din europa in aer liber), sibiul are doar festivalul in fiecare weekend… pe cand brasovul are mult mai multe, nu? 🙂

  57. Şi eu cred că Braşovul e cel mai frumos oraş din ţară şi al doilea pe care l-am vizitat după Valencia. Iarăşi mi-au plăcut foarte mult Iaşiul ,foarte frumos şi diferit : Bucureştiul, un pic comunist şi cam dărăpănat dar grandios.Constanţa are potenţial dar e neîngrijit, o ruşine

  58. fratica atunci ramai in sibiul tau ca noi tot la munte mergem ,iar muntele e la brasov dar si ca oras prost sa fii sa nu observi diferenta si asta trebuie sa o spuna o pers din alt oras nu una care locuieste acolo ,fiecare isi lauda orasul si nu spun ca sibiul nu e frumos dar e o diferenta

  59. Si ce ti se pare asa frumos sa Sibiu? In pozele alea ne-ai aratat cateva super market-uri, doua-trei farmacii.. o banca si o porcarie de usa scrisa… Pff, jalnic! Eu locuiesc in Brasov, Aici ai o gramada de magazine. ai de unde alege.. hoteluri o gramada.. pensiuni. teatre, parcuri , case celebre , manastiri, biserici muzee. prostii d-astea, cluburi, baruri. gradina zoologica, etc.. Sunt si locuri frumoase cum ar fi Prejmer.. Brasovul este fara doar si poate un oras plin de obiective turistice, ce ofera turistului posibilitatea de a descoperi si redescoperi istorii de sute de ani.

    1. Ce e surprins in articolul asta am remarcat si eu in comparatia Brasov-Sibiu. Suntem la ceva vreme de la data articolului, dar inca este valabil: starea fatadelor in orasul vechi. Parerea mea este ca acesta ar fi singurul punct la care Sibiul este peste Brasov. Si senzatia ca Brasovul este peste Sibiu mi-au expus-o mai multe persoane care vizitasera ambele orase. Cand stai permanent intr-un oras ii vezi altfel plusurile si minusurile. Si ca vizitator al oricarui oras te vei raporta la el in mod subiectiv, ca locuitor, cu atat mai mult.

      Si sa ma intorc la fatade: am apreciat in Sibiu faptul ca fatadele din centru sunt reabilitate, cel putin in centru. Din pacate in Brasov prea putine fatade sunt reabilitate in centrul vechi. Toate reclamele, firmele, logourile pe mine ma supara si nu inteleg de ce nu se face ceva in sensul acesta. In conditiile in care s-a putut face uniformizarea mobilierului de pe terasele din centru. Si nu inteleg de ce in Brasov, in conditiile in care au fost alocati bani inca din vremea lui Ghise pt reabilitarea fatadelor din centru, inca se spune ca nu exista cadru legal pentru asta. De ce in Sibiu si in Cluj s-a putut?

      La multe alte capitole Brasovul sta mult mai bine (parerea mea, vorba unui classic in viata). Si aia care sunt suparati pe sensurile giratorii multe din oras, le spun ca acum sunt mult mai multe si traficul este mult mai bun decat in oricare alt oras mare din tara prin care am fost si mult mai bun decat era inaintea lor. Probabil supararea vine din necunoastere modului de deplasare in sensul girator, alta explicatie nu am.

      Si sa fim seriosi, nu vom stabili niciodata care e orasul mai frumos. Pana si stelele date de unii sau altii au ceva subiectiv in ele si tin de anumite conexiuni pe care unii sau altii le-au realizat sau nu. Daca nu vrem sa recunoastem asta e alta problema.

      Frumusetea unui oras nu sta in vitrinele unor magazine. Sau poate pt unii sta tocmai acolo. La fel si frumusetea oamenilor o vedem diferit. Eu stau intr-un oras foarte frumos, il percep ca cel mai frumos din tara, nu inseamna ca e perfect. Mai avem de lucru. Cei care aveti orase perfecte va puteti opri din treaba.

      Si inca ceva: mie mi-a ramas Iasiul in suflet, desi am dat de haite de caini vagabonzi si gropi imense. Deci mi-a placut extreme de mult un oras pe care unii l-ar cataloga mizer. Dar l-am simtit si mi-a placut enorm. Si Brasovul este un oras pe care trebuie intai sa-l simti. Daca nu poti, atunci poate Sibiul este pt tine (asta a fost o rautate, dar imi place) 😛

  60. persoanele care nu traiesc in sibiu si brasov ar trebui sa isi dea cu parerea care e mai frumos nu voi care locuiti acolo ,fiecare isi va lauda orasul ,daca eu sunt din ploiesti as putea sa zic ca ploiestiul e cel mai frumos dar nu o sa zic asta

  61. Statistic Brasovul are un pib mai mare decat Sibiul . Asta este un fapt demonstrat . Asta insa nu importa insa ,doar vroiam sa incep prin a pune Sibiul la pamant in fata Brasovului si de aceea am inceput prin a mentiona ceva ce tine de statistica . Acum , daca ne uitam la numarul de turisti vom vedea ca si la acest capitol Brasovul bate Sibiul si nu de la mica distanta (tot un fapt demonstrat) . La capitolul acesta Brasovul bate si Clujul si chiar se ia la tranta cu Constanta fiind in acest fel unul dintre orasele de pe podium(top 3) . In ceea ce priveste frumusetea , avem de-a face cu o chestie subiectiva . Sincer ambele sunt frumoase , prefer Brasovul insa, si apoi daca chiar vreti clasamente cred ca numarul de turisti pe care fiecare oras il primeste este oarecum elocvent .

  62. Salut!
    doar ce m am intors din concediu…Sibiu si Brasov…Deci …dragii mei,cum nu exista diferente???enorme!!!Brasovul este mult peste Sibiu…deci ,centru mic cu stradute inghesuite care miros a pipi unele..plini de tigani,in afara de Piata Sfatului care e mai acatarea…cu cateva terase si magazine…ce altceva???lumea e imbracata saracacios pe timpul zilei..seara dupa 6 se vede o lume mai educata iesita la o plimbare..In brasov de dimineata pana seara centrul zumzaie de lume buna..Am vazut tigani si in Brasov dar un sfert ca la Sibiu,Parcul Sub Arini plin de maidanezi si cacati de cioara pe toate bancile nu aveai unde sa te asezi…deci au cateva strazi late,liniste si piste de biciclisti…dar nu o sa se compare nici in visele lui cu Brasovul!
    Asta va scriu eu,este strict opinia mea,de persoana care traieste in Contanta si trait si muncit in Anglia ,Irlanda si Spania.si cand spun trait nu ma refer la muncit pentru pachistanezi si trimis bani in tara!asta nu e trait!,ma refer la vizitat 12 tari si respirat civilizatie!sper sa nu fi deranjat pe nimeni cu opinia mea.
    va urez o zi faina!

  63. Ciao! Eu am toate neamurile in Sibiu. Raspandite de la COMPA pana pe Calea Dumbravii. Dar Doamne fereste sa iesi in Sibiu din centru. Strazi neasfaltate de zeci de ani (pe langa COMPA n-au vazut asfaltul niciodata), giratorii facute din cutii de plastic rosii si albe umplute cu apa, asezate alternativ, masini parcate haotic, case care cad peste tine, caini vagabonzi, cartiere fara parcari de resedinta, fara locuri de joaca pentru copii si fara banci pentru varstnici, trafic inghesuit la semafoare.
    Ai facut 3 poze in centru la firme pompoase si banci internationale, … zici tu. Dar poate pozele sunt din Londra sau Paris, ca oricum nu reiese nimic evident din ele. Puteau fi facute in Cluj sau Iasi. … Oriunde! Ca tot asa se numesc si acolo si tot asa arata. 3 usi de banca si 3 de magazin nu pot sta drept argument pentru afirmatia ta. Trebuie sa ne convingi cumva. Si asta nu dupa o vizita de serviciu in care ai prins si tu o jumatate de ora invoire sa nu zici ca ai ajuns pana in BV si nu ai trecut si tu prin centru. E incredibil cata superficialitate in gandire. Asteptam mai mult de atat ca sa putem vota. Ia mai strange putin din … … … abdomen si vezi daca poti da mai mult. Ca deocamdata esti subtirel rau. Te-ai expus aiurea. Si sa nu uitam un aspect important: daca nu aveati fondurile pentru capitala europeana, nu aveati nimic din putinul care se vede acum DOAR in centru (desi fondurile erau menite sa va ridice TOT orasul). Nu stiu cu ce te mai laudai tu. Deci, v-ati vopsit doar gardul, iar in afara (centrului) e leopardul Pe cand toate celelalte orase din tara s-au gospodarit singure ca sa arate asa cum arata. Fiecare dupa cum a putut. Si sunt multe care arata mai bine ca SIbiul. Vezi Sighisoara, care e un oras mic, 1/3 din Sibiu. Ca sa nu zic Cluj sau Timisoara (in ce ordine vrei tu) ca sunt de 2 ori cat voi. Ce faceati fara fonduri? Iti spun eu: plangeai in pumn si spuneai „uite ce frumos e Brasovul. Vrem si noi ca ei. Ei de ce pot si noi nu!?” Dar asa, pe banii altora multi viteji se-arata. In afara de fondurile alea nu s-a mai intamplat nimic in SIbiu. Nici inainte, nici dupa ce a fost capitala europeana. Brasovul e o cetate la propriu. Ai fost dupa ziduri? Cate bastioane ai vizitat? Ai vizitat padurea de dupa ziduri? SI intr-o parte si in cealalta. Sa vezi aleile, bancile, curatenia? Ai vazut ce banci au dupa ziduri de-a lungul Spurcatei, cat de curat e si cum a fost asfaltat? Ai vizitat turnurile (Alb si Negru) Ce e expus acolo? De Prima Scoala Romaneasca ai auzit? Unde e Poarta Ecaterinei? Poarta Schei stii ce a fost? Ce colectie celebra este expusa in Biserica Nearga? Ai urcat putin pe Warthe sau sa mergi in parcul de acolo? Ai fost in parcul central? Parasind centrul: ai fost in cartierele de la periferie sa vezi ca absolut fiecare colt de oras este asfaltat, cu locuri de parcare marcate si platite, fara gropi, cu loc de joaca pentru copii la fiecare 2-3 blocuri, fara maidanezi (au inceput unii sa ii aduca cu dubele si sa-i lase la marginea orasului de cand s-a facut reclama ca la BV sunt adunati de pe strazi de mai bine de 10 ani. Unii erau chiar cu o masina de Sibiu-vezi ca sunt poze pe net). Nu mai vorbesc de arterele principale. Ai gasit vreo singura groapa in asfalt la BV? Ai vazut ce giratorii sunt in BV? Stii ca in BV un giratoriu de face in maxim 2 saptamani cu tot cu plante, copacei si floricele? Nu din plastic alb si plastic rosu amplasate in „rotunda”. Nici nu-i de mirare ca le ziceti asa, de vreme ce nici nu sunt giratorii propriu-zise la voi. AI vazut ca 70% din blocurile brasovenilor sunt renovate si imbracate recent in polistiren? Ai vazut cata verdeata e in Brasov. Ai vazut gunoaie pe strazile din Brasov? Si nu vorbim de centru, ci de cartiere (iti spun eu: nu). Nici praf nu este pe strazi. Sunt maturate constant. Unele zilnic, altele saptamanal sau lunar. De cate ori este cazul, in functie de zona. Este si la Brasov sosea de centura cu sensuri separate. Si din banii brasovenilor (primul tronson-ca de celelalte doua nu stiu) nu din fonduri nationale ca a Sibiului. Brasovenii au facut-o intr-un an si jumatate pe un tronson cat a voastra toata si tot atat tronsonul doi (cat 2 de ale sibienilor) si tronsonul 3 la fel. Cs sa nu mai spunem ca voi (dupa ce ca ati primit banii, ati facut-o in vreo 20 de ani. Ia uita-te putin la suprafata Brasovului si la a Sibiului. E ceva de muncit si platit la un oras ca BV. Ce comparam noi aici? mere cu fragi?

  64. Nici mie nu mi se pare Bv. grozav ! si am fost acolo de zeci de ori ba chiar am facut si o specializare de cateva luni,acolo,in tinerete!

  65. Da, sigur SIBIU. Sibiu este cel mai frumos oras din Romania. E rece, ma refer la oameni, se imping in tine si sunt rai. Un oras e creat de oameni si de natura in sine. Brasov are oamenii oarecum mai calzi, natura se regaseste in mijlocul orasului. Cartierele sunt foarte bine intretinute, e un oras curat cu peisaje la care Sibienii viseaza cu ochii deschisi. Suntem aici in comuniune cu natura, intr-un oras care probabil e singurul din lume care include 2 varfuri montane ( Vf. Tampa) si ( Vf. Postavarul ), are un teritoriu peste 260 km patrati, ceea ce arata ca are cea mai mare suprafata dintre orasele mari ale Romaniei. Brasovul este un oras cosmopolit, viata de noapte este prezenta, ce-i drept sfaraie si micii cu manelisti, dar asa este peste tot in Romania. Brasov e un oras occidental, civilizat, maret. Voi in Sibiu in afara de piata aia si centru nu aveti nimic. Noi avem si Paradisul acvatic, partii de schi, lacuri in imprejurimi, un zoo frumos si multe altele. Si mai avem o populatie mult mai mare ca voi Sibienii. Eu cred ca sunteti complexati. Adevarul este ca Brasovul este Brasov, nu exista mandria aceea transilvanbeana cum exista in Cluj si la voi. Prefer toate oraseledin Romania inclusiv Bucuresti in detrimentul Sibiului. Sunteti probabil de marimea unui cartier Bucurestean sau Brasovean, sau Clujean, Iesean, Timisorean si asa mai departe. Sincer o spun am fost de mai multe ori in Sibiu si acolo m-am simtit cel mai intimidat de oamenii locului. Exista ura fata de ceilalti, voi vreti turisti dar ii fugariti, va uitati cu ura la ei. In Brasov turistii sunt ca la ei acasa, ca intr-un adevarat oras occidental. Sibiu e un catun. Scria cineva ca aveti aeroport, si la noi probabil se va construi unul si suntem mai indreptatiti sa-l avem decat voi. Avem un oras superb, da plin de moldoveni. Dar moldovenii traiesc in armonie cu natura si cu turistii si nu critica pe nimeni. E rautate ce a scris fiinta asta aici si pozele cu centrul Brasovului…..ce voi nu aveti jehg pe acolo? Rusine Sibiu, cu toate ca nu e corect sa scriu asta……de fapt rusine creatura ciudata care ai scris articolul acela plin de rautate. Tu erai aici intre noi, faceai poze si complotai impotriva noastra , a Brasovenilor. Nu uita, avem niste peisaje care iti taie respiratia, a care voi nici nu visati. Eu nu ma oftic pt. ca stiu sigur ca Brasov, este unul dintre cele mai frumopase orase din Romania si cu siguranta fata de Sibiu este m,ult, mult, mai frumos.

  66. vad ca nimeni nu pomeneste nimic de Oradea, eu traiesc in Arad si sincer Oradea e un spectacol acum, chiar si peste Timisoara daca iti doresti un oras mai linistit

  67. Eu cred că Braşovul e mai frumos decât Copenhaga. E cel mai frumos oraş din România pe care l-am văzut, e drept că nu am văzut Sibiul, Sighişoara şi Clujul, dar cred că ultimul este supraevaluat ca şi Timişoara, un oraş drăguţ, dar nu se compară cu Braşovul. Sunt din Constanţa, dar în Braşov m-am simţit acasă, poate din cauză că bunicii mamei erau germani, mi-a plăcut şi Hamburgul.

  68. Ar trebui sa comparati Caracalul cu Brasovul , ca de acolo au scapat o gramada de … sa faca comparatii ca acestea. Asta e problema la Romani sa compare tot timpul a cui e mai lunga sau lata nu sa se intrebe unde e ARO sau Tractorul , uzine care nu sunt bune la oamenii care fac facultati sa umble doar in camasa curata cu pixul la buzunarul de la piept si sa stea ca prostii si sa se mire de ce Brasovu lor nu e ca si un oras din Germania. Apropo am auzit ca e un nou cartier la brasov pe locul unde era tractorul.

Dă-i un răspuns lui Dragoi Daniel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.