Cred că suntem cu toţii de acord că Posta Romana e o companie care merge uşor spre faliment. Sau cel puţin aşa ar trebui.
Ca o continuare la articolui lui Visu, vă spun şi eu cum am aruncat câteva milioane bune pe serviciile Posta Romana. La sfârşitul lui decembrie am trimis câteva pachete prin ţară şi, neavând răbdarea să aştept după curier, m-am gândit eu în inteligenţa mea fantastică să încerc şi serviciile de la Posta Romana. În 2012 însă, pachetele au început să se întoarcă la mine. Read more
Întotdeauna masa şi casa sunt la fel de importante în viaţă ca restul lucrurilor. De fapt, dacă stau să mă gândesc puţin mai bine, s-ar putea să fie chiar mai importante, pentru că fără masă bună îţi chiorăie maţele, te simţi rău şi slăbit iar fără un somn bun nu eşti bun de nimic. Unde vreau să ajung de fapt… simţeam zilele ce tocmai au trecut că trebuie să adresez nişte mulţumiri speciale celor de la Best Western Plus – Fusion Hotel, asta pentru că sunt îndrăgostit de hotelul lor. Este atât de pe gustul meu amenajat la interior hotelul ăsta încât tind să cred că e cel mai mişto hotel la care am stat vreodată în România şi probabil şi în afara ei. Se bate la scor strâns cu un alt hotel de 4 stele de pe undeva de prin Spania doar că cel de la Cluj e ceva mai practic şi mai intim. Deci are un plus mare.
Autonom a fost pentru a doua oară partener al unui proiect mare cu bloggeri şi la fel de săritori şi drăguţi au fost şi acum. Mai mult, au trimis o echipă specială care a stat zi şi noapte cu noi, ne-a filmat şi ne-a ajutat, echipa fiind formată din bloggeriţa Autonom şi un cameraman. Şi de data asta am primit în faţa casei acelaşi Opel Insignia alb la volanul căruia m-am simţit fenomenal, de data asta şi la drum lung. Fără să stau deloc pe gânduri, pot spune cu mâna pe inimă că cei de la Autonom rent a car sunt profesionişti în adevăratul sens al cuvântului. Şi lor le mulţumesc pentru că fără ei probabil mergeam cu trenul la Cluj
Reţeaua de magazine finlandeze R-Kiosk se pare că a devenit peste noapte P-Kiosk. Cu acelaşi brand, aceleaşi elemente de identitate, doar o linie din denumire tăiată.
După cum am observat, puţini oameni îşi dau seama de schimbare iar cei ce-o fac, cred că e o greşeală nicidecum nu se gândesc la faptul că în spatele noilor magazine P-kiosk nu mai sunt proprietarii de drept ai brandului. Iar “rebrandingul” a fost cu siguranţă unul costisitor deci, cel mai probabil, aşa va rămâne în continuare denumirea magazinelor galben-albastre. Read more
De ce angajaţii Poşta Română nu protestează faţă de neprofesionalismul lor unor colegi sau faţă de proastele servicii oferite de firma la care lucrează?
Ultimele mele experienţe cu Poşta Română:
Aseară am fost la oficiul central pentru a scoate nişte bani primiţi prin Western Union. Angajata de acolo s-a uitat lung la mine, s-a mirat cum de Google îmi trimite bani, ca doar Google e un site pe care se dă search şi mi-a spus sec că nu se poate. După ce i-am explicat că în urmă cu o lună am făcut aceeaşi chestie tot acolo şi a mers, s-a întors către colega s-o întrebe ce şi cum. Aia, la rândul ei, Nu se poate. Explicaţii, lămuriri până a plecat în spate să dea un telefon, pentru că ea nu ştia cum să facă tranzacţia. Şi culmea, după 30 de minute a mers. Read more
Până de curând, nici măcar nu gustasem Coca-Cola. Chiar dacă niciodată nu am vrut să intru şi eu în războiul consumatorilor Pepsi vs. consumatorii Cola (şi invers), inconştient am făcut-o. În restaurantele unde nu aveau Pepsi mai bine nu mai comandam băutura. Acum beau de ambele.
Am întâlnit şi oameni foarte furioşi dacă într-un local nu aveau Coca-Cola. Oamenii ăştia erau atât de înverşunaţi încât erau capabili chiar să meargă altundeva decât să bea Pepsi. Nici să nu se atingă de el.
Dar cel mai savuros este războiul reclamelor Cola vs. Pepsi şi în special al celor Pepsi vs. Cola. Pentru cine nu ştie, prima campanie Pepsi Cola, aceea de lansare pe piaţă la sfârşitul anilor ’70, a fost făcută cu ţintă directă spre Coca-Cola. Şi atât de insistenţi au fost cei de la Pepsi încât au afectat rău vânzările de Coca-Cola, ca să nu mai spun că l-au câştigat chiar şi pe Michael Jackson ca fiind imaginea Pepsi.
Cei de la Coca-Cola au tratat totul ca pe un joc prostesc al unora care vând o băutură nesemnificativă. Gigantul Coca-Cola să se sinchisească măcar să răspundă unor necunoscuţi? Nici pe departe, i-au tratat pe cei de la Pepsi cu totală indiferenţă iar aceştia îşi vedeau liniştiţi de treabă. Şi uite aşa Coca-Cola a pierdut din ce în ce mai mult teren. Atunci când şi-au dat seama că nu e de glumit, într-o disperare, cei de la Coca-Cola au încercat şă vină şi ei cu ceva nou, care să recâştige clienţii tradiţionali. Aşa că în 1985 au schimbat, după 95 de ani, gustul Coca-Cola şi au scos de pe piaţă bine-cunoscutele sticle de Coke. O decizie nu tocmai inspirată care a dus la primirea a 1500 de reclamaţii pe zi din partea clienţilor, sau, în fine, a foştilor clienţi Coca-Cola. Milioane de euro aruncaţi pe fereastră pentru o campanie proastă, care a dus, într-un final, la readucerea în magazine a vechii Coca-Cola denumită chiar “Classic Coke”. Era cât pe ce să asistăm la dispariţia Coca-Cola.
Povestea asta am citit-o pentru prima oară în cartea Buzz Marketing a lui Mark Hughes, o carte plină de exemple de reclame neconvenţionale bazate pe rumoare, ce o puteţi cumpăra de AICI.
Iată că cei de la Pepsi nu se dezic nici în 2011 de reclamele anti-Coke. Au scos anul ăsta două noi reclame în care îşi bat joc de rivalul lor:
Zic să vă arăt şi reclama ce mi-a plăcut mie cel mai mult din toată istoria Pepsi vs. Coke: Read more
S-a petrecut întâmplarea să fiu nevoit să merg de mai multe ori în ultimul timp cu autobuzele Transmixt. Nu vreau să mă plâng de condiţiile de mers, mizerie, oameni, şoferi sau orice altceva ce aş putea găsi, vreau doar să fac o recomandare conducerii Transmixt – oameni buni, fiţi deschişi.
Când am ajuns la Sibiu, şoferul ne-a ocolit prin tot oraşul şi am ajuns într-un sfârşit la garajele Transmixt. Fără nici o explicaţie, ne-a închis ca pe vite în autocar şi am stat acolo vreo 10 minute, la 40 de grade celsius, fără aer, fără posibilitatea de a ieşi din autocar. Şi, ce-i cel mai grav, Read more
E clar că nu sunt un specialist într-ale maşinilor. Îmi place să conduc şi atât. Nu am schimbat nici măcar o roată la viaţa mea, am turnat doar ulei şi apă de parbriz pe sub capotă pe undeva.
Cu toate astea, am condus zeci de maşini. De la Dacia 1310 Break albastră pe drumuri rurale până la Lamborghini Gallardo pe circuit de raliu. Şi, în definitiv, pentru a descrie o maşină din perspectiva pasagerului, ceea ce voi face eu acum, nici nu-ţi trebuie specializare în mecanică auto. Read more
Astăzi a fost lansat la Bucureşti cardul BRD contactless, un card dual cu ajutorul căruia poţi plăti călătoriile cu mijloacele de transport în comun. Nu am înţeles eu exact cum funcţionează drăcia asta, cică ar fi un card obişnuit de debit dar cu care poţi plăti şi călătoriile, direct în autobuz, şi pe care îţi poţi încărca abonamente pe diferite linii de transpot în comun. Ţais aş spune eu, mai ales că în următoarele luni sistemul ăsta va fi implementat şi în Sibiu şi Constanţa. Read more
De luni bune plătesc toate facturile prin online banking. Fiţe, mi-e lene să stau la ghişeu. Şi plătesc la virgură orice factură îmi vin acasă. Nu întreb de ce şi pentru ce, pur şi simplu le plătesc.
Şi totuşi, tocmai ce am primit o notificare de plată şi punere în întârziere de la e-on Gaz. Factura (spun ei) e neplătită din iunie 2010 şi reprezintă contravaloarea serviciilor de revizie şi verificări.
Una la mână, de ce restanţa asta apare după 6 luni de la emiterea facturii? Până acum nu mi s-a spus niciodată de ea deci, teoretic, nu exista.
Doi la mână, de ce trebuie să plătesc eu servicii de revizii şi verificări? Ce-ar fi să îmi ia şi Romtelecom bani că se urcă angajaţii pe stâlpul din faţa casei sau alimentara din colţ că li s-a ars becul şi trebuie să-l schimbe?
Deci până la urmă ne solidarizăm sau ce facem? Nu-i mai bine să dezvoltăm decât să comentăm?
Traba cu monedele la protestul benzinarilor a adus mediatizare mult mai mare decât ar fi adus multe alte proteste. Foarte bine! Băieţii au încercat stoparea alimentării pe parcursul a trei zile. Neeficient însă, profiturile ar fi fost aceleaşi, că niciunul dintre protestatari nu cred că circula cu transportul în comun în zilele alea. Dar cum? Nu am mai comentat, mai bine am dezvoltat? Aşa au venit alţi oameni mai cu capul pe umeri care au propus boicotarea unei anumite firme, pentru a trage ea sforile de reducere a preţului benzinei. Că doar pe oamenii de rând nimeni nu-i bagă în seamă, nu?
Deci, şi prin urmare:
Începând din 17 ianuarie nu mai alimentaţi DELOC de la OMV, Pentrom şi PentromV.
Asta timp de 1 lună, poate 2 luni… până când îi va afecta şi pe ei. Apoi vor urma, pe rând, aleatoriu, şi ceilalţi distribuitori de carburanţi.