Ne-am întâlnit cu Nunu în Orăştie, acolo de unde şi-a luat din service maşina cu care face zilnic drumul până la Sarmisegetusa Regia. Ne-a pus scurt în temă şi am plecat într-un raliu pe drumul de pământ şi piatră, până sus la cetate. Am făcut un mic popas la crâşma dacilor de unde şi-a încărcat Dacia cu saci plini cu pâine şi cartofi, mâncarea ce-o mănâncă timp de trei săptămâni arheologii ce sapă după rămâşiţe.

La 1200 m. altitudine, la sanctuare, Nunu ne-a prezentat cu mult suflet fiecare piatră, fiecare legendă şi câteva întâmplări bune şi rele din ultimii ani de când Sarmisegetusa Regia este a doua lui casă. Un lucru e cert, interesul pentru capitala dacilor este aproape inexistent. Dacă nu ar fi fost un om ca Nunu care să se bată chiar şi cu pumnii pentru Sarmisegetusa, e posibil ca până azi să se fi uitat de sanctuarele construite în sec. II-III î.Hr, din singura cetate neocupată de romani. Sunt multe necunoscute, teorii sunt atâtea câţi istorici există dar nu puteam să nu remarc câteva lucruri uimitoare: sanctuarul mare rotund se aseamănă izbitor cu cel de la Stonehenge iar soarele de andezit aminteşte de calendarul Maya, ceea ne pune puţin pe gânduri.

Nu există taxă de vizitare, nici de fotografiat sau filmat. Există însă multe legende şi spirite.

Poze şi comentarii: Read more

Ştiu că-mi duceţi lipsa

Am fugit puţin din oraş, să explorez grădinile carpatine. Am fost la castelul de la Hunedoara şi acum mă îndrept spre Sarmisegetuza. Ghid, normal, cel mai mare dac de pe ţinuturile astea, nea tata lu’ Brylu.

Ne auzim pe mai târziu sau mâine.

P.S. Am avea ce arăta în România turistilor… păcat că nu e interes.