< PREVIOUS
Sibiul e destul de mare, şi totuşi am fost recunoscut dintre 100 şi ceva de mii de locuitori. Scurgere de informaţii în legătură cu Cravata Comercială cu siguranţă nu a fost. Mă aşteptam ca Alin Bratu să mă sune spunându-mi „Ştiam de asta, nevastă-mea (Adela) te-a ajutat, dă-mi exclusivitate la informaţii”. Dar nu a fost aşa. Habar nu avea de nimic. Habar nu avea cu cine stă de vorbă la telefon.
În schimb, am văzut pe telefonul personal un apel pierdut de la Brylu. Nu m-a mai sunat de mult aşa că sigur avea legătură cu asta. Am pus-o de oaie, mi-am spus. Au aflat! Apoi Călin a scris şi el că bănuieşte cine stă în spatele proiectului. După care primesc mesaj pe messenger de la cineva „Nu cumva tu eşti ăla cu cravata?”. Pentru a doua oară, proiectul era ameninţat.
La insistenţele jurnaliştilor şi
pentru că deja pe mulţi i-a dus gândul la mine, am spus că mă numesc Tudor iar viitoarea soţie e Diana. Am dat interviuri (filmat doar din spate) şi naşul a apărut la ştirile de seară. Am acceptat interviuri presei scrise, dar fără poze. Am dat interviuri la radio. Mi-am dezvăluit puţin identitatea, după doar două zile.
Şi cu toate astea, cel ce s-a prezentat colaboratorul Click din Sibiu mi-a promis că va scrie că sunt un impostor, dacă nu-i trimit poză cu mine şi cu viitoarea soţie. Am încercat să-l duc de nas, i-am trimis poze în care apăream doar din spate sau în contre-jour. Dar nimic, vreo 5 telefoane de ameninţare. A încercat chiar şi să mă sensibilizeze spunându-mi că îl dau ăia de la Bucureşti afară dacă nu face rost de poză până la ora 12:00, pentru că au rezervat prima pagină pentru dezvăluiri în exclusivitate cu „oamenii cu Cravata Comercială”.
Asta a pus capac. Mi-am băgat piciorul în discuţiile cu el şi am spus „Fie ce-o fi!”. Urma articolul defăimător. Habar nu am dacă a apărut până la urmă sau nu, nu citesc Click. Nu prea cred însă că a avut tupeu, pentru că nimeni altcineva din presă nu a amintit de aşa ceva.
