< PREVIOUS
Pe Diana am încercat s-o feresc cât mai mult de toată nebunia asta cu Cravata Comercială. Nu am vrut să treacă şi ea prin toată isteria prin care treceam eu. Telefoane zilnice de la jurnalişti întrebând dacă sunt ceva noutăţi, mailuri de la patroni arabi care-mi propuneau mulţi bani dac-o dau pe nevastă-mea, sau măcar o parte din ea :), americani care negociau pentru întreaga cravată, irlandezi care cereau mii de informaţii dar nu puteau fi niciodată hotărâţi, francezi care vroiau exclusivitate, chinezi, africani, australieni, telefoane de la diverse secretare din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii… şi bine-înţeles, românii.
Românii… site-ul a fost atacat de hackeri după doar
câteva zile, comentariile invidioase la articolele online din presă erau cu sutele. Anonimii au descoperit informaţii cum că tata e nu-ştiu-cine, că bunica are o florărie, că vărul e rudă cu mama-omidă… tot felul de prostii.
Dacă vă vine să credeţi, 4 luni de zile, Diana nu a vrut şi nu a ştiut aproape nimic despre ce se întâmplă cu Cravata Comercială. A apărut doar la sfârşit, în câteva interviuri. Şi bine-înţeles, acolo unde era mai important… la nuntă.