Nimic nu mă enervează mai tare decît îndemnul de a merge la vot, milogeala candidaţilor de a pune ştampila pe ei, promisiunea ieftină şi meschină, nimic nu mă enervează mai tare decît cumpărarea voturilor cu zahăr şi ulei, ţuică şi mălai, vin şi făină, nimic nu mă enervează mai tare ca această discrepanţă totală între promisiunile candidaţilor uninominali şi promisiunile partidelor din care fac parte, unii promit marea, ceilalţi promit sarea, nimic nu mă enervează mai tare ca aerele de fete mari ale politicienilor care au stat la baza edificării bordelului politic de pe la noi, cum nimic nu mă enervează mai tare decît abandonarea jeep-ului, ceasului şi Louis Vuitton-ului la intrarea în colegiu, dar cel mai tare mă enervează cei care promit în campania electorală butelii, ca şi cînd Parlamentul, Senatul şi Camera Deputaţilor s-ar ocupa cu asta, cum la fel de bine – asta-i limba română cu paradoxurile ei – sau la fel de rău candidaţii, rar, ce-i drept, care promit legi şi partidele care promit feţe de masă, cuie, ace, brice şi alice, mă enervează ipocrizia confruntărilor televizate în care candidaţii sînt gata să se ia la bătaie, cînd, de fapt, o dată ce nu mai sînt filmaţi pleacă acasă pupîdu-se de mama focului, cum la fel de tare mă enervează candidaţii care au trecut prin atîtea guverne, ministere fără să lase o urmă şi vin cu tupeul că ei vor schimba România, mă enervează îngrozitor de tare toţi politicienii care mor de dragul ţărişoarei, care lăcrămează cînd vine vorba despre Românica, dacă ar fi după mine le-aş interzice candidaţilor folosirea cuvintelor ţară, popor, neam, român, România în campania electorală, iar cel mai tare mă enervează faptul că la 30 noiembrie trebuie să votez, cînd, de fapt, ar trebui să strig…
de Marius Tuca, www.jurnalul.ro