Ce facem, fraţilor, cu PFA-urile? Rămânem cu ele sau le aruncăm de gard?


Scriu rândurile astea puţin nervos. M-am mai calmat de azi dimineaţă, atunci când am fost la Fisc pentru a-mi plăti dările dar încă sentimentele mele de ură sunt călduţe. Pentru prima oară în viaţă sunt revoltat pentru că plătesc taxe. Întotdeauna am mers pe principiul că dacă ne fofilăm cu toţii în a plăti taxele nu, vom reuşi niciodată să creştem ca ţara. Doar că… sunt luat cam de prost.

Vin de la finanţe unde tocmai am plătit din nou o groază de bani pentru două PFA-uri şi un Birou Individual de Arhitectură. O groază de bani în condiţiile în care plătesc 16% impozit pe profit pentru fiecare PFA şi 5,5% DIN VENIT pentru sănătate. Dar de la anul, fraţilor, o să murim subjugaţi de Fisc. O să ne fie încărcate impunerile de plată până nu vom mai putea respira. Eu, unul, va trebui să plătesc cel puţin încă 31,5% pentru pensie plus cine ştie ce alte taxe aberante. E grav, e greu şi e total absurd. Iar eu sunt fără vlagă şi sătul.

Nu văd niciunde parteneriatul dintre stat şi cetăţenii lui. Văd doar un monstru care suge şi veninul din mine doar pentru a se înfrupta el cât mai mult. Apoi, în momentul în care îmi cer răsplata pentru atâţia amari de ani de plată a CAS-ului şi a pensiei, nu găsesc deloc condiţii decente în spitale şi nici pensie care să-mi permită să fiu relaxat la bătrâneţe. Asta este de fapt adevărata problemă. Dacă ar fi fost o colaborare în care părţile să îşi poată negocia clauzele, demult rupeam contractul cu Statul.

Deci, oameni buni, din 2016 mă sfătuiţi să îmi deschid un SRL-D sau să rămân pe PFA-uri? Găsiţi aici o analiză comparativă PFA vs. microîntreprindere… aştept şi de la voi propuneri sperând că mi se vor deschide şi mie ochii.


21 de comentarii la „Ce facem, fraţilor, cu PFA-urile? Rămânem cu ele sau le aruncăm de gard?”

  1. Si eu ma tot gandesc daca se mai merita sa-mi pastrez PFA-ul… Eu si acum platesc pensie… dar la cat vreau eu. Impunerea unui procent de 26% (daca nu ma insel) pentru a ti se lua in calcul stagiu de cotizare intreg, e aberant de mare. In cifre s-ar traduce ca 56% din cat castigi, dai la stat. Daca muncesc pentru stat, se cheama ca sunt bugetar?:))

  2. Păi nici SRL nu știu cât va ajuta, chiar dacă scade impozitul pe dividente. Pentru că va crește impozitul pe spațiul folosit. Pe lângă costurile contractului de muncă smile emoticon 🙂

  3. Tudor St. Popa Cu 10.5% mie nu imi vine decat cu vreo 2-300 lei/trimestru mai mult decat platesc acum…
    Da' oare prindem noi varsta pensionarii?:))

    1. lasa ca si eu am plans cand am avut pf si m-am trezit dupa 4ani jumate ca mi-au trimis somatie sa platesc CAS.si apoi au bagat forfetar pe srl. ….

    1. Tocmai asta e problema! Noi tot muncim mai mult si mai mult si de prosperat prospera „doar cei mai buni reprezentanti” ai tarii!

  4. Alex Oancea Nici eu nu ma agit pentru pensia, CAS si ca apuc varsta.. mai bine nu o apuc decat sa imi fac nervi legat de ce povesta Tudor – o gluma amara, ce-i drept.. Si eu am citit articolul ala de pe 'avocat' si nu prea am idee ce e de facut si nu inteleg de ce ar vrea statul sa aduca PFA-urile in situatia de a regreta vremurile cand mancau rahat cu lingura pe la patroni, N-am sugestii, pentru ca fierb in suc propriu pe aceeasi tema, dar in mintea mea e simplu: PFA-urile care si-asa au incasari/venituri mici vor da faliment, iar alea care au sume mari vor renuntat benevol, frustrati de ideea ca jumate din munca o fura statul. Un fel de "Imm-uri" reloaded, dau astia cu noi de pamant si se vor lauda in continuare cu somaj mic.

  5. Easy-peasy. Plec din tara. Multumim clasei politice si noua, care stam si ii lasam sa isi bata joc de noi.

  6. personal cred ca e bine sa dam cezarului ce-i al cezarului, nu ce vrea el ci ce merita sa primeasca. din pacate insa sunt stupefiat de faptul ca aceste taxe sunt impuse peste limitele logice deoarece sumele impuse sunt calculate la niste venituri Garantate insa ma gandesc mie nu imi garanteaza nimeni nimic, daca fac bani luna asta e bine daca nu e rau… pentru ca indiferent cat si ce fac mi se impune suma X
    In urma cu 5 ani mi-am facut o intreprindere individuala cu scopul precis de a oferi locuri de munca si altor oameni , puteam sa imi fac un banal pfa, dar…. am zis sa ofer si altora ceva, insa cu timpul am ajuns la concluzia ca dupa ce statul iti ia ce are de luat nu mai ramai cu prea mult nici pentru tine insuti…. (mama are pensie de 600 lei dupa 25 ani de cotizare la stat, nu stiu daca vre-o unul din voi poate trai cu acesti bani)… deci in concluzie ramane doar varianta sa inchidem tot si sa nu mai cotizam cu nimic, mergem in CONGO !

  7. mi-am achizitionat un utilj si am platit pretul + tva, eu sunt neplatitor de tva, mai departe nu vand utilajul si chiar dc l-as vinde nu pot adauga tva ca sa recuperez TVA -ul

  8. Si eu ma tot gandesc daca sa inchid PFA-ul sotului sau sa trecm la norma pe venit. Mentionaz ca daca optam din 2014 cand s-a infiintat era mai in avantaj. In conditiile actuale de fata ma tenteaza un IMM, dar parca as vrea sa stium mai mult cum e cu norma de venit

Dă-i un răspuns lui Sibiul Copiilor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.