Cine râde la urnă, râde mai bine!

Mi-ar fi plăcut să am degetele fermecate şi să scot din tastatură un text atât de convingător încât toţi cei ce îl citesc să spună la capătul rândurilor „Da băi, asta e! Merg în puii mei la vot pentru că are dreptate băiatul ăsta şi oricum nu am ce pierde”.

Dar nu am nici degete fermecate, nici tastatura nu face minuni, monitorul este şi el prăfuit de clipuri video cu îndemnuri la vot ce sunt cel mult simpatice, doar convingătoare nu. Orice aş spune eu, tu, noi, nu vom putea mobiliza pătura aia de tineri 18-28 care preferă să meargă la un film horror în plină zi ori să doarmă cât ţine lumina în camera de cămin, decât să meargă la vot ca să… nimic. Îi înţeleg perfect pentru că şi eu am fost acolo. Nu am fost ani la rând la vot. Simţeam că politicienii nu merită să îmi pierd din viaţă nici măcar cele 30 de minute necesare votului. Şi tocmai de asta nici nu încerc să conving pe cineva că TREBUIE să meargă la vot pentru că… efectiv li se fâlfâie de ce spun eu aici.

În urmă cu 3 ani aş fi dat orice să nu mai văd panouri gigant şi pliante în cutiile poştale cu oameni cu dinţi zâmbitori şi ochi lacomi. În anul 2016 mi s-a îndeplinit dorinţa – campania electorală a trecut pe lângă noi ca speranţa pe lângă România. Inexitentă. Cred că studenţii ăia dezinteresaţi sunt în al nouălea cer! Nu doar că nu îi votează, nu vor să îi mai vadă pe politicieni dar nici măcar nu li se mai serveşte obligat politică pe stradă, la tv ori telefon. În felul ăsta pot ajunge până la 35 de ani fără ca măcar să simtă faptul că toată tinereţea au fost nimic altceva decât o masă bună de plătit taxe. Şi atât.

Iată, tocmai ce am pierdut 15 minute scriind textul ăsta deşi sunt absolut convins că cei ce nu vor să voteze nu vor vota. Şi gata!

Şi totuşi, poate sunt pe aici şi oameni ce vor învăţa din greşeala mea de a nu mă prezenta la vot şi vor evita lipsa de implicare la o vârstă mai timpurie decât am făcut-o eu. Ia priviţi la mine, omul ăla ce a fugit toată viaţa de politică, se fereşte ca dracu’ de tămâie de politicieni şi evită să se implice în orice discuţie politică, eu, omul ăla, a devenit în 2016 observator independent la alegerile parlamentare.

Viaţa bate filmul, vă spun!