Concurs pentru arhitecţi – Ceresit Facade Awards

Postat in: 26/09/2014

Mă gândesc serios să mă înscriu şi eu în concursul celor de la Ceresit prin care caută proiecte de faţade exterioare unice, remarcabile, pentru clădiri rezidenţiale sau non-rezidenţiale, în urma căruia Ceresit oferă premii în valoare de 24.000 de euro + Premiul European pentru design ETICS + apariţii în reviste europene de arhitectură + premiul special pentru cel mai inspirat arhitect român participant în concurs – un tur arhitectural al Italiei în cadrul căruia vor fi vizitate clădiri cu valoare arhitecturală din Roma, Milano, Florenţa, Verona, Torino şi Napoli. Adică WOW!

Participarea este extrem de simplă, singura condiţie fiind ca aceste faţade înscrise în concursul „Ceresit Facade Awards” să încorporeze sistemul compozit de izolaţie termică la exterior (ETICS) de la Ceresit pe cel puţin 50% din faţadă (detalii despre aceste produse vă dau puţin mai jos). Înscrierile, regulamentul şi alte detalii se găsesc pe site-ul www.ceresit.com (link direct spre concurs). Se acceptă înscrieri atât din partea arhitecţilor independenţi, cât şi din partea firmelor de arhitectură, iar jurizarea se va face pe 3 categorii: clădiri rezidenţiale medii, clădiri rezidenţiale mari şi clădiri nerezidenţiale.

Am aruncat şi eu un ochi pe site şi am observat şi câteva proiecte româneşti înscrise în concurs. Important! Înscrierile se pot face până în 31 octombrie 2014 (aici) iar la începutul anului viitor va avea loc Final European Award Ceremony undeva în Europa, într-un cadru festiv, internaţional.

Dragi arhitecţi, înscrieţi-vă şi voi în concurs pentru că doar aşa putem aduce premiul cel mare în România 🙂

CFA_blog 8

Atât tencuielile acrilice şi siliconico-silicatice Colours of Nature, cât şi tencuielile Visage răspund provocărilor concursului Ceresit. Sunt compatibile şi integrate în sistemele ETICS, asigurând izolare perfectă, durabilitate şi proprietăţi elastice deosebite.

Produsele din gama Visage sunt create în 3 mari categorii, reprezentând resursele naturale care pun cel mai bine în valoare designul contemporan: piatră, lemn şi metal. Noutatea în categoria Visage o constituie tencuiala cu efect de beton arhitectural, Ceresit CT 760. Aceasta se integrează perfect în sistemul de izolaţie termică a clădirii şi este ideală pentru crearea unei faţade cu aspect brut, nefinisat. Tencuiala arhitecturală Ceresit CT 760 VISAGE este uşor de pus în operă, foarte versatilă şi este disponibilă în trei nuanţe de gri – deschis (Sydney Light), mediu (Chicago Grey), închis (Tokyo Graphite) – precum şi numeroase texturi cu aspect de beton ce sunt menite să vină în ajutorul ideilor inovatoare sau experimentale ale designului arhitectural contemporan.

Comentarii

comentarii

5 Responses to “Concurs pentru arhitecţi – Ceresit Facade Awards”

  1. silviu Răspunde

    Interesanta provocare!
    Cred ca ar trebui sa fie mai multe concursuri prin care arhitectii sa „descopere” noi materiale si tehnologii pe care sa le puna in practica.

  2. Diana Ribana Răspunde

    Sunt foarte multe case in Sibiu care merita salvate- sa speram ca un arhitect ce va castiga concursul sa foloseasca premiul in acest scop.

  3. Marius Răspunde

    Are importanta anul in care a fost proiectata cladirea? Poate sa fie si dinainte de 2014?

    • Ce Merita

      Din regulamentul publicat aici nu se spune nimic de anul proiectarii. Poti inscrie in concurs proiecte ale unor cladiri aflate in orice stadiu de constructie (terminat sau in constructie) si chiar si proiectele ce au primit autorizatie de constructie (in 2014) dar inca nu s-a inceput santierul.

Nu-ti fie frica! Comenteaza: