Criza ne omoara pe toti


Va mai aduceti aminte revistele Pif? Tin minte cum, in copilarie, era o delectare aproape unica atunci cand aveam in mana o revista Pif. Nu intelegeam mai nimic pentru ca erau scrise in franceza, asa ca tatal meu imi mai traducea din povestioarele de benzi desenate, asa cum putea si el. Tin minte cum ii desenam si eu cu drag pe Pif si Hercule. Cum ii coloram si cum stateam ore in sir incercand sa descifrez subiectul povestioarei, mai mult din desene decat din text.
Ei, revista „Pif Gadget” a dat faliment, un tribunal din Franta declarand-o falimentara in 15 ianuarie, cu o datorie de peste patru milioane de euro. Societatea Pif Edition, cea care edita revista, era sub supraveghere judiciara din martie 2007.
Numarul 1 al revistei „Pif Gadget” a fost lansat pe 24 februarie 1969, dar cel mai mare succes l-a inregistrat in perioada 1970 – 1980, cand a avut vanzari saptamanale pe peste 600.000 de exemplare. In unele perioade, vanzarile puteau depasi chiar si 1,2 milioane de exemplare.

Din aceeasi tema, se pare ca si organizatiile mafiote au de suferit de pe urma crizei financiare. In Japonia, membrii organizatiei Yakuza au cerut deja indemnizatii de somaj sau chiar pensii de invaliditate. Criza a lovit si mafia italiana, Cosa Nostra fiind constransa sa reduca la jumatate lefurile membrilor sai.
Considerata una dintre cele mai bogate organizatii criminale din lume, Yakuza este puternic afectata de criza financiara. Afacerile sale, prospere altadata, se vad acum serios amenintate. Mafiotii se plang ca sumele colectate din taxele de protectie sunt din ce in ce mai mici, iar concesionarile de contracte au disparut. De aceea, conducatorii temutei mafii japoneze nu-si mai permit sa plateasca salariile celor peste 90.000 de angajati si incearca sa mai reduca din cheltuieli.

Sursa: Antena3


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.