Cum a fost la Zilele Cetăţii Oradea?


Despre Oradea mi-am adunat cu greu gândurile. Singurul lucru care-l mai văzusem aici a fost un restaurant cu vreo 3 ani în urmă. În rest, niciodată nu am avut şansa să văd oraşul până acum.

Aşa cum v-am spus zilele trecute, Casa de Cultură Oradea şi Siemens ne-au invitat pentru câteva zile să vedem oraşul lui Ladislau şi să petrecem împreună cu locuitorii lui la Zilele Cetăţii, festivalul care anunţă pregătirile pentru Toamna Oradeană care este programată în perioada 1-14 octombrie 2012. Cu ocazia asta s-a lansat şi site-ul www.toamnaoradeana.com (click să vedeţi ce fain e).

Pe lângă petrecerile specifice, ghidaj în Cetatea Oradea, expoziţie de steaguri medievale pictate manual, trageri interactive cu arcul tradiţional, activităţi interactive cu meşteşugari, lecţie deschisă despre patrimoniul şi arhitectura orădeană, piese de teatru, prezentare interactivă de cai şi concerte cu Norris, Sanctuar, Reverse Nation, Celelalte Cuvinte, AD-Hoc, Compact, trupa medievală de cimpoieri Bordó Sárkány Régizene Rend, ansamblul Bihorul, Emeric Imre Band, pe lângă toate astea, sâmbătă am avut parte de un QR code hunt numit sugestiv Descoperă Oradea. Şi am descoperit-o.

Am văzut un oraş cu arhitectură menită să atragă mii de turişti. După ce am scanat primul cod QR am fost trimişi în Turnul Primăriei cu ale lui 250 de trepte (acolo de unde vezi tot oraşul) apoi la Palatul Baroc (unul din cele mai valoroase edificii construite în stil baroc pe teritoriul României) trecând la pas pe pietonala din centrul oraşului. De aici am plecat să căutăm Teatrul de Stat din Oradea construit în doar 15 luni în 1900 şi restaurat în totalitate cu câţiva ani în urmă.

Palatul Vulturul Negru m-a lăsat însă cu gura căscată. Amintindu-mi oarecum de minunăţia de la Milano, Palatul a fost construit de asemenea foarte repede (1907-1908) în stil secession. Între cele două corpuri de clădire ale palatului este un pasaj vitrat foarte (dar foarte) interesant. Vulturul Negru adăposteşte în zilele noastre locuinţe, un hotel, un cinematograf, o bancă, mai multe cluburi, cafenele şi restaurante şi un magazin la care găsiţi haine unicat Diana-Ribana. Vulturul Negru este una dintre zonele cele mai pe placul meu (arhitectural vorbind) din România. Fără glumă.

Cetatea Oradea a fost ultimul punct pe harta QR hunte-ului. Din păcate fericire, accesul în interiorul cetăţii este restricţionat pentru că se află într-un program de restaurare avansat. Dacă se ţin băieţii de treabă, vom avea în câţiva ani încă o cetate „de vizitat” pe teritoriul ţării noastre.

În toamnă, la Toamna Orădeană, îmi voi păstra cu siguranţă o zi întreagă pentru vizitarea mai pe îndelete a tuturor obiectivelor de mai sus. Îmi închiriez o bicicletă şi Oradea va fi a mea 🙂


10 comentarii la „Cum a fost la Zilele Cetăţii Oradea?”

  1. Frumos, mi-am amintit si eu de Oradea, pe care am vazut-o mai mult in vremea scolii si mi-a placut… Ma bucur sa aflu ca este la fel de frumoasa, deci trebuie ajuns din nou pe acolo. Si o precizare de suflet 🙂 o cetate de vizitat in Ro este Alba Carolina (din Alba Iulia), are tot ce vrei, trasee, strajeri, schimbarea garzii…

  2. Mi-a parut bine. Ne revedem in toamna! Atunci o sa fie si mai mare distractia!

    Echipa mixta a fost cea mai tare echipa!

    Ms pt poze

  3. Însă nici fotbalul nu a fost neglijat în urbea de pe Criș, în acest sens Oradea având o tradiție de peste 100 de ani de fotbal, reprezentată azi de echipa-fanion a orașului, FC Bihor fondată în anul 1958 , urmașa mult mai titratei echipe C.A. Oradea , fondată în 1902 – campioana Ungariei horthyste în 1944 și a României în 1949 , câștigătoarea Cupei României în 1956 .

Dă-i un răspuns lui raul rual Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.