Cum am dat juma' de salar pe un aparat foto de jucărie


Aveam vreo 16 ani, eram minor prost şi credul. Pe vremea aia apăruseră aparatele profi mai accesibile şi atunci când m-a oprit un negricios la colţ de stradă să-mi vândă o astfel de sculă am simţit cum mi-a căzut cerul la picioare.

De arătat nu mi-l arăta prea bine. Îl ţinea strâns la piept, înfofolit într-o geantă ieftină sport. Cică era furat şi mă urmărea din priviri ca nu cumva sa apuc să sun la poliţie şi să rişte să fie prins. I-am făcut jocul cu o mare artă. L-am plimbat cu taxiul până la blocul unde stăteam şi el m-a aşteptat în faţa scării până am coborât cu banii. Toţi cei 200 de lei(?). Apoi a avut tupeul să-mi mai ceară şi bani în plus de taxi pentru a merge la gară. Se grăbea să ajungă la trenul ce-l ducea direct în Oltenia, acolo unde l-a făcut mama lui. Mi-am dat seama repede de prostia ce-am făcut-o dar cele  84 de trepte până la uşa casei mele i-au fost suficiente ca să dispară în zare, într-o Dacie gălbejită.

Din cauza unor astfel de întâmplări oamenii nu mai au încredere în ofertele prea bune ca să fie adevărate. Ieri am vrut să vând două bilete de autocar la jumătate de preţ doar pentru a nu rămâne 100% păgubit. Am reuşit să vând doar unul (dar cu preţ întreg) pentru că oamenii nu aveau încredere. Chiar şi după ce le confirma casieriţa că totul este în regulă, ei se retrăgeau suspicioşi.

P.S. Pe negricios am dat să-l caut cu băieţii mei prin gară. Nu l-am mai găsit. Dar şi de-l prindeam…


3 comentarii la „Cum am dat juma' de salar pe un aparat foto de jucărie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.