Cum mi-am cunoscut noii vecini.

Ultima perioadă a fost una liniştită în garsoniera noastră. Pereţii mult prea subţiri au fost protejaţi de goliciuna aparamentelor vecine. În stânga gol, în dreapta gol. Până când, într-o zi:

– Neaţa draga mea, am impresia că avem vecini noi. De mult nu am mai auzit mişcare în apartamentul de lângă noi.

– Da, aud.

După câteva secunde.

– Iubitule, totuşi, se pare că nu sunt vecini noi. Se aud cei de jos.

– Da’ tu de unde ştii?

– Păi se aude cu ecou. Doar de jos se aude cu ecou.

După încă câteva secunde.

– Nu, totuşi, nu sunt cei de jos. Se pare că într-adevăr sunt vecini noi. Scârţâitul patului are un ritm nou şi tipa geme altcumva.