Tocmai m-am întâlnit cu o veche cunoştinţă. Când am văzut-o ultima oară, cu 1 an în urmă, spunea sus şi tare că nu se va mai angaja niciodată, că va lucra de acum înainte pe cont propriu. La fel de tare şi la fel de sus spunea că nu se va muta niciodată din România. Nu înţelegea de ce ai vrea să pleci din ţara în care eşti liber să faci ce vrei – dacă vrei, poţi da foc la pădure şi nimeni nu-ţi face nimic, era exemplul ei.
Acum, după un an de când nu ne-am mai văzut e de nerecunoscut. Lucrează la o firmă şi are şef… ba nu, şefi chiar… care-i spun ce şi cum să facă. Mai mult, spune că vrea să plece neapărat din ţară. Cică îşi caută de ceva timp o destinaţie.