Categorie: Design-Arhit.

Cel mai simplu mod de a scăpa de dosar penal în momentul în care îţi doreşti să construieşti în centrul oraşelor, dărâmând clădiri peotejate prin lege, este să laşi vechile construcţii în colaps „natural”. Adică iţi trebuie un plan pe câţiva ani, puţină răbdare şi curaj.

Primul pas este să goleşti clădirea de locatari după care dezveleşti acoperişul de tot ce înseamnă ţigle astfel încât ploaia şi neaua să-şi găsească loc printre căpriori, căutându-şi adăpost infiltrându-se în plafonul casei. Reţeta duce în 1-3 ani la slăbirea structurii atât a şarpantei cât şi a clădirii în sine şi, evident, la dărâmarea lor. Odată dărâmate, clădirea are „pagubă totală” (cum s-ar spune în cazul accidentelor de masină) şi investitorul se hotărăşte peste noapte să salveze zona ridicând din temelii o altă construcţie în locul celei abia căzute.

Un astfel de caz s-a întamplat recent în Sibiu. Casa era scoasă de ceva timp la vânzare ca fiind bună de dărâmat deşi toată lumea ştie că trebuie să fie un caz excepţional ca să ţi se permită să dai jos o casă veche din centrul istoric. Eh, de câteva zile, clădirea este un astfel de caz excepţional: imobil cu acoperişul căzut.

Un alt viitor caz exceptional e un pachet de trei clădiri al căror ţigle ce trebuiau neapărat să pice la pământ au fost îndepărtate deja de destul de mult timp astfel încât bună parte din construcţii e căzută. Spre curte doar, pentru ca la stradă să nu dea de bănuit. Aici, fără doar şi poate, trebuie să se facă cât mai repede loc unui nou bloc de birouri. Că doar de aia s-o fi făcut şi sens unic pe şoseaua respectivă… pentru fluidizarea traficului ce nu era greoi în zonă.

Cateodata ma intreb ce-i in capul arhitectilor de continua sa proiecteze blocuri cu balcoane. Da, bineinteles, fac asta pentru a realiza un joc vizual, pentru a alterna golul cu plinul, pentru ca, fara doar si poate, o cutie cu fetele plate nu este frumoasa si nici atragatoare pentru potentialii clienti. Dar in situatia noastra trebuie sa gandim altfel.

Sunt cladiri cu care arhitectii nu se mai mandresc din secunda in care au predat plansele investitorilor, de asta vedem multe imagini 3D din timpul proiectarii pe site-urile acestora si foarte putine fotografii cu blocurile construite.

Si e si normal, priviti doar imaginile de mai jos si observati cat de diferita e fatada dupa interventia proprietarul fata de cea gandita de arhitect.

Dar nu e doar vina proprietarilor nepriceputi si dezinteresati de cum arata blocul lor. E si vina arhitectilor. Nu e deloc greu sa gandesti in perspectiva si, tinand cont de cele spuse mai sus, sa proiectezi inca de la inceput cladirea cu balcoanele inchise unitar ori chiar fara balcoane. Se pot gasi solutii care sa-i impiedice pe proprietari sa strice totul chiar si atunci cand primaria nu e una obisnuita sa intervina pentru pastrarea aspectului urbanistic.

Trebuie doar sa ne dorim.

E o veste şoc pentru mine, vă spun. Din anul şcolar ce tocmai stă să înceapă, se va putea învăţa câte ceva despre arhitectură în clasele 3-4. Da, sunt mici copiii în clasele astea dar din experienţa „Sibiu, oraşul copiilor” pot spune că ăia micii ştiu multe şi învaţă multe. Probabil sunt la vârsta la care acumulează cel mai mult şi sunt interesaţi să asimileze informaţie nouă. Iar dacă de la vârsta asta vor înţelege câte ceva despre arhitectură şi urbanism, poate în câţiva ani nu mai avem aberaţii de genul ăsta prin oraş.

Bravo oameni buni, mă bucur că vă cunosc pe unii dintre voi şi că aţi putut să convingeţi ministerul să includă materia „De-a arhitectura. Educaţie pentru arhitectură şi mediu construit” în programa şcolară. Felicitări.

Daca in ultimii 8 ani m-am intors de la Bienala de Arhitectura de la Venetia cu chef nebun de lucru si inspiratie pentru inca un an, de data asta deja m-a luat o usoara depresia. E greu sa fii inconjurat de atatia oameni mai inteligenti decat tine si cu idei atat de simple dar la care tu nu te-ai gandit pana in momentul in care altcineva le-a pus in practica.

Glumesc, desigur. Nici oamenii de aici nu-s mai inteligenti decat mine… sunt poate doar mai hotarati 🙂

Doi arhitecţi de la 1 week 1 project au venit cu o idee destul de îndrăzneaţă de a transforma stadioanele de la Cupa Mondială de fotbal ce nu vor mai fi folosite în… cartier pentru nefamilişti şi oameni ai străzii.

Discuţia este bună deşi ei nu au luat în calcul faptul că doar 4 stadioane din cele 12 nu vor mai fi folosite pentru fotbal şi, pe lângă altele, faptul că un astfel de centru/cartier/lagăr/whatever pentru boschetari va transforma întreaga zonă într-una rău famată şi cu potenţial de criminalitate ridicat. Nu cred că ar vrea cineva (în afară de Hitler, David Cameron şi, poate, Mihail Neamţu) să adune la un loc atâţia oameni fără serviciu care trag cu dinţii chiar şi pentru un colţ de pâine. E un risc mult prea mare.

Dar pentru că ideile se pot dezvolta, cineva dă şi soluţia de reconversie mai puţin riscantă şi care poate aduce rezultate mult mai bune pe termen lung: o universitate sportivă. Chiar şi spaţiile tribunelor din partea superioară a stadioanelor pot fi folosite pentru a amenaja săli de cursuri iar terenul şi restul spaţiilor îşi vor duce în continuare rolul de teren de fotbal respectiv săli de antrenament.

Întrebarea e: Mai are Brazilia bani pentru o nouă investiţie atât de mare?

Mă întristează astfel de aberaţii:

Se dă o clădire veche de 100 de ani dintr-o zonă protejată ce este demolată într-un weekend pentru a lăsa loc unei alte construcţii. Totul făcut fără autorizaţie şi pe ascuns (detalii aici). În momente dinastea mi-aş dori ca oamenii să înţeleagă valoarea istoriei şi, mai ales, imporanţa reglementărilor urbanistice. Dar, în schimb, strigă cât îi ţin plămânii că li se încalcă libertatea şi că fiecare ar trebui sa facă ce vrea cu casa lui… inclusiv s-o demoleze. Asta chiar şi atunci când clădirea este considerată monument sau este într-o zonă considerată monument istoric.

Concluzia lui Ce înţeleg eu din ceea ce zice Dragoş Manac: mă piş pe toţi, eu fac ce vreau pentru că eu sunt liber… deşi accept să locuiesc într-o ţară în care fac închisoare dacă sunt prins bând o bere în locuri publice.

Dacă cumva mai trebuie motive, mai jos las şi câteva explicaţii de ce nu poţi demola o casă doar pentru că aşa vrei tu:

Mi-e ruşine să spun că poza asta am făcut-o în Sibiu 😛

Poarta asta mizerabilă de garaj a fost pusă în locul uneia originale de lemn. Nu că poarta de lemn ciopârţită arăta mai bine dar, totuşi, casa se află într-o zonă protejată.

Nu ştiu ce ziceţi voi dar eu cred că ar trebui să îi arătăm cu degetul pe cei ce ne urâţesc oraşul. Dacă altfel nu reuşim să îi facem să înţeleagă faptul că ţine de fiecare dintre noi să locuim într-un oraş frumos şi îngrijit, poate de ruşine vor înceta să ne mai facă de minune. Poza este făcută în cartier Turnişor, pe str. E.A. Bieltz nr. 27.

Dacă aveţi şi voi astfel de poze, le aştept pe mail tudor@cemerita.ro

Aşa arăta înainte:

Astăzi am creat folderul cu proiectul nr. 100. Clienţii a cel puţin 1/4 dintre ele venind de pe blogul ăsta. Vă mulţumesc!

Cu ocazia asta, m-am lovit de problema arhivării. Fiecare folder are cel puţin 1.50Gb mărime după ce l-am curăţat de fişiere în lucru şi am micşorat fotografiile originale. Am umplut deja un hard extern care prinde praful într-un sertar. Cum altfel mi-aş putea arhiva în siguranţă munca?