In ultima vreme sunt, ca multi dintre noi, extrem de pasionat de evolutiile de pe scena politica interna.
Analizand lucrurile, am ajuns la urmatoarea concluzie: scena politica romaneasca si ceea ce se intampla la noi sunt comparabile cu ceea ce se intampla in Irak si Afganistan.
Dati-mi voie sa explic!
Ce inseamna „razboiul inegal” de care poate ati mai auzit: aliatii occidentali (anglo-americanii) formeaza o coalitie, aduna trupe, infanterie, tancuri, aviatie, logistica si merg sa cucereasca o tara, un teritoriu. Odata ajunsi acolo nu gasesc nici o armata comparabila cu a lor pentru a se infruta direct. In schimb gasesc niste grupuri extrem de bine organizate care actioneaza diversiuni, atentate, sabotaje. Aceste grupuri de insurgenti sau talibani sunt evident inferioare din punct de vedere al dotarii si al resurselor. Ele lupta in numele unei ideologii care are un mare sprijin din partea populatiilor locale (idei religioase si nationaliste). Tocmai aici intervine perfidia acestui razboi inegal, insurgentii nu se dau in laturi de la a se folosi in cel mai josnic mod de populatiile civile. Ei se ascund in scoli, in zone locuite, in piete tocmai pentru a nu putea fi o tinta directa pentru aliati, iar in momentul cand acestia comit o greseala bombardand astfel de zone exploateaza la maxim urmarile catastrofei din punct de vedere ideologic-propagandistic. Insurgentii reusesc intr-un mod abil sa tina in loc armatele occidentale si posibila evolutie economico-sociala a tarilor lor folosindu-se de oameni si demagogie doar pentru a-si apara interesele proprii de grup.
Daca pana acum nu am reusit sa ma fac inca inteles dati-mi voie sa trec la scena politica romaneasca.
Ce avem noi aici?
Un presedinte si un partid care au ramas complet izolati si o coalitie care pare ca se incheaga din ce in ce mai puternic. Pe primii o sa ii numim de acum incolo „insurgentii” iar pe cei din urma „anglo-americanii” (nu o sa le spun „aliatii occidentali” deoarece mai au nevoie de cateva grupuri mai mici precum si adevaratii anlo-americani mai au nevoie de aliati ca Germania, Italia, Australia….).
Asadar, insurgentii pierd incetul cu incetul, prin actiunile lor si prin incapacitatea de a mai realiza vreo alianta si in urma rezultatelor alegerilor, posibilitatea de a mai conduce. Anglo-americanii au capacitatea de a impune o conducere si de a incepe un sistem bazat pe democratie si relatii economice normale. Problema lor este ca de acum insurgentii au trecut in „underground” si se ascund las in spatele populatie civile pe care pretind sa o apere. Asta este cea mai mare problema pe care o au totdeauna atacatorii in aceste razboaie inegale: cum sa elimini adversarul care se camufleaza in populatie civila fara a avea victime. Latura militara a ofensivei este doar o componenta a ofesivei, cealalta componenta a ofensivei trebuie sa fie la fel de consistenta si de bine directionata: actiunea de reconstructie si de sprijin al populatiei. Aceasta este chiar mai importanta decat componenta militara pentru ca este o actiune de tip pozitiv si va face ca civilii sa treaca de partea aliatilor.
Vor fi oare capabili anglo-americanii sa furnizeze un guvern capabil, eficient si sincer care sa rezolve aceasta problema? Deocamdata in Irak si Afganistan guvernele impuse de aliati sufera de incapacitatea de a-si exercita pe de plin puterea, ele fiind „atacate” atat din interior (ca urmare a relatiilor dintre aliati si cei care colaboreaza cu ei) cat si din exterior, fiind tot timpul sub tirul insurgentilor. De asemenea, coruptia afecteaza structurile create de ei.
Singurii capabili sa deblocheze situatia sunt aliatii care trebuie sa acorde un sprijin real economic si in sensul reformelor reale ce se impun a fi luate de guvernele instaurate de ei.
Va fi oare capabila coalitia noastra sa impuna un guvern capabil, necorupt si dornic de reforma si actiuni reale pe care sa il spijine cu toata forta?