Eu merg la vot. Tu?

Postat in: 08/06/2012

Ultimul deceniu m-a găsit departe de urna de vot. Pentru a nu mă simţi responsabil, de fiecare dată preferam să plec din ţară în perioada alegerilor.

Ideea era foarte simplă: aşa cum politicienii nu îşi pierd timpul gândindu-se la mine, la fel nici eu nu voiam să-mi ofer timpul liber mergând la vot şi documentându-mă care cum ce mai promite. Am acceptat şi strigătul celor pro-vot aşa că nici măcar nu am mai comentat public prostiile aleşilor… pe principiul „dacă nu mergi la vot nu ai dreptul să fii nemulţumit„.

Dar anul ăsta voi vota. Am primit încredere că românii mai au voce, privindu-i în ochi pe cei ce mărşăluiau în ianuarie pe străzile din toată ţara şi discutând cu ei. Nu şi-au pierdut speranţa. Au demonstrat atunci că românii nu mai tac, putem demonstra acum că avem şi forţa de a alege. Chiar nu mă interesează cine câştigă acum şi cu ce procent, important e ca ei să vadă că nu mai suntem doar o cifră pe-o foaie la recensământ.

Mergeţi la vot. Anulaţi-l dacă aveţi impresia că nu aveţi cu cine vota dar arătaţi-le că sunteţi pregătiţi să ieşiţi din casă atunci când sunteţi nemulţumiţi. Prea s-au obişnuit să ne considere neimportanţi.

17 Responses to “Eu merg la vot. Tu?”

  1. Danny Răspunde

    Parerea mea e ca singurii candidati pentru primarie sunt cei de la FDGR, USL si PDL, restul sunt doar niste marionete puse acol doar pentru a mai lua din voturi, daca lupta s-ar fi dus doar intre cele 3 mentionate mai sus atunci cred eu ca dragul nostru prieten Cobra ar fi avut o sansa cat de mica, dar asa, voturile se vor raspandii in mai multe parti iar FDGR va obtine din nou un scor zdrobitor 🙂

  2. Ce Merita Răspunde

    @ Danny
    daca te referi la cat de cunoscuti sunt candidatii… nici pe cei de la usl si pdl nu-i prea stie nimeni. daca te referi la puterea financiara si de a fi alesi… da, intr-adevar, celelalte partide nu au facut pana acum aliante cu oricine doar pentru a fi mai mari 😛

  3. Danny Răspunde

    Ma refer in primul rand la numele creat, FDGR si-a creat un nume in ultimi 12 ani datorita felului cum a condus acest oras si unde a reusit sa il aduca, iar celelalte 2 au un nume creat pe spatele celor de la Bucuresti: PD-L datorita lui Basescu si fraudele facute, iar USL datorita iesirilor in public din ultimul an in care atacau puterea portocalie. Este suficient ca lumea sa isi faca o parerea asupra acestor mari puteri ai politici, dar pentru ceilalti, indiferent cata putere financiara ar avea si indiferent cat ar impodobi orasul cu afise electorale sau cate umbrele, tricouri, pixuri etc. ar da lumea tot nu ar vota cu ei pentru ca in ochii lor nu sunt decat niste anonimi din punct de vedere politic. Dar totusi, eu cu cine votez? Anul acesta votez cu Marinca – Floarea Dragos Mihai, de ce? Poate el nu va retroceda acele 10% din cladirile istorice ramase neretrocedate din centrul istoric 🙂 poate el imi va aduna cainii vagabonzi de care imi este frica sa intru noaptea in scara blocului, poate el imi va asfalta si mie strada pe care locuiesc, poate si poate… :))

  4. alunelu Răspunde

    Eu n-am avut rabdare sa pozez atatea afise. Am pus doar 5 pe blog. Dar mi-a placut deviza PNG-istului: „Ne-am saturat de interesele altora avem si noi interese”

  5. Raluca Răspunde

    Trebuie…pentru Razvan Pop! Ca sigur imi verifica buletinul 😀 A dah…si din convingere! :))

  6. petre Răspunde

    @ Diana-Ribana

    auleo, dl. Goe era piticul rasfatat dus de matusele in costum de „mariner” in vacanta ca sa nu mai ramana repetent si anul acela…cetateanul turmentat nu stia cu cine sa voteze! Doua piese de teatru diferite!

Nu-ti fie frica! Comenteaza: