Cum a fost la Tag the Flag?

Hai că a ieşit super bine. Nici nu mă aşteptam la altceva mai ales că de data asta i-am avut parteneri şi pe cei de la Eventica şi de la I’velo aşa că am inclus şi două probe noi (tras cu arcul şi concurs cu bicicletele). La ediţia de ieri am avut 86 de participanţi din toată România.

Ce mi-a plăcut mai mult a fost că au venit familii cu copii să-şi petreacă duminica într-un mod deosebit. Ceea ce mi-a demonstrat că se vrea şi un Tag the Flag Family Edition unde să fie invitate doar familii cu copii. Dar s-a cerut şi un Tag the Flag Extreme aşa că e şi el pe vine chiar dacă aici costurile vor fi enorme. Dar ne descurcăm noi cumva, probabil vom pune şi o taxă de participare ca să acoperim o parte din cheltuieli. Sunt curios câţi oameni vor înţelege că aşa un eveniment merită şi trebuie să fie plătit. Cred că e de ajuns să spun că se va zbura cu parapanta, se vor escaladat clădiri şi tot felul de lucruri de genul ăsta. Înscrieri se fac tot pe site-ul TagtheFlag.ro.

În fine, vă las mai jos cu un clip scurt de la ediţia de duminică şi încă un video filmat acum două săptămâni, atunci când Tag the Flag-ul a fost ghidul perfect pentru vreo 40 de turişti din toată ţara şi de prin Germania. Foto AICI. Continuă să citești Cum a fost la Tag the Flag?

Poze de la Prin Sibiul meu Baroc

S-a terminat. Nu ştiu cum de trec aşa de repede evenimentele astea. După luni întregi de pregătire, zilele evenimentului trec de parcă cineva vrea să îmi facă în ciudă neavând timp suficient să adun şi eu rodul muncii.

Aşa cum v-aţi obişnuit deja, voi lăsa pe alţii să vorbească despre evenimentele în organizarea cărora sunt implicat. Pentru că simt că aş putea fi subiectiv. Bine-înţeles că mi se pare că şi Prin Sibiul Meu a ieşit foarte bine şi că invitaţii au fost super de gaşcă. Mă bucur mult că teama mea în privinţa invitaţilor nu s-a adeverit (am încercat să aduc bloggeri şi vloggeri din cât mai multe domenii care nu se cunoşteau între ei şi îmi era teamă că s-ar putea să nu se simtă prea în largul lor împreună) şi că invitaţii au fost cu toţii deschişi şi bucuroşi că au reuşit să viziteze Sibiul.

Trebuie mulţumit lui Răzvan Pop pentru tot ce a făcut ca să iasă un eveniment reuşit. În continuare eu aş zice să citiţi şi voi impresiile din Sibiu pe blogurile celor prezenţi (că eu unul abia aştept să le Continuă să citești Poze de la Prin Sibiul meu Baroc

Axa Răului

Îl ştiţi pe Cezar de la imperatortravel.ro? Eu îl cunosc. La fel şi Diana mea. Îl cunoaştem foarte bine chiar dacă nu l-am întâlnit niciodată. Am ajuns să îl ştim după sutele de texte citite despre destinaţiile lui de „vacanţă” şi miile de poze din lumea largă în faţa cărora am oftat invidios. Sunt sigur că mulţi dintre voi îl urmăriţi cu la fel de mare invidie ca şi noi. Pentru că omul a trecut de mult rangul de respect datorită celor 88 de ţări vizitate până acum (unele dintre ele de mai multe ori). Acum merită chiar invidiat. Continuă să citești Axa Răului

Prin Sibiul Meu Baroc

Mai sunt doar câteva zile până când vom primi 20 de bloggeri din ţară şi străinătate să ne viziteze frumosul nostru Sibiu. Da, este primul eveniment cu invitaţi de afară, o mai veche pată pe creier de-a mea care a dus într-un sfârşit la invitarea la Sibiu a celui mai citit blogger din Republica Moldova. Şi pe lângă el am reuşit să aducem şi câţiva bloggeri de travel + cel mai cunoscut vlogger român + bloggeri super tari din toată ţara.

Programul e şi el unul mixt, atractiv şi pentru fotografi şi pentru iubitorii de biciclit şi pentru cei însetaţi de cunoaştere dar şi pentru băutorii de bere. Deci pentru toată lumea 🙂

Bloggerii invitaţi sunt: Continuă să citești Prin Sibiul Meu Baroc

Are careva habar unde e Burundi?

Măcar continentul îl ştie careva dintre voi? Unde e Burundi şi cu ce se poate ajunge acolo? Şi, mai ales, de ce ai merge tocmai în cea mai intrigantă republică din Centrul Africii?

Ce-ai putea să vezi în Burundi în afară de banane, oameni săraci, cocioabe de chirpici pe post de case, căbănuţe de lemn ce ţin loc de supermarketuri, oameni care nu au văzut niciodată un duş, copii de 5 ani care au grijă de alţi copii, femei ce sunt capul casei… şi 65 de Continuă să citești Are careva habar unde e Burundi?

Călătoare în lume – Islanda, cireaşa de pe tortul Europei.

Zece zile uimitoare, nici una aidoma alteia, se adună, marţi, 5 iunie, ora 20:00, la TeaSpot Cafe Sibiu (str. Tibunei 33) într-o poveste cu gheaţă şi despre foc, alături de Liliana Oprişan, o blogăreaţă călătoare, care scrie consecvent pe Plăcerea de a călători.

Islanda a fost o experienţă transformatoare. A fost însă câte puţin din toate şi mult mai mult decât m-aş fi aşteptat să fie vreodată.

Islanda nu poate fi imaginată altfel decât solitară până în adâncuri, Continuă să citești Călătoare în lume – Islanda, cireaşa de pe tortul Europei.

Călător în lume – Maroc

Mâine e etapa 3 din evenimentul „Călător în lume„, etapă în care vom cunoaşte o ţară în care visez de câţiva ani să ajung dar nu am avut ocazia – Maroc. În urma acestui eveniment sper să îmi astâmpăr cât de cât setea de ţinut African, un alt vis de-al meu fiind un safari de vreo 2 săptămâni prin Africa de Sud. Dar asta mai încolo 🙂

Geograful Costea Daniel ne va povesti, în imagini şi amintiri, drumul lui prin Maroc, plecând de la Tanger, poposind la Fes, capitala Rabat, Casablanca, Marrakech şi ajungând până în Munţii Atlas. Mâine, marţi, 8 mai, ora 20:00, TeaSpot Cafe Sibiu, str. Tribunei 33. Rezervări: 0269.232366.

Călător în lume – din Bangladesh în India

Bangladesh-ul este o ţară înconjurată practic de India. Pentru a merge în ţara vecină trebuie să treci pe jos printr-un no man’s land, acolo unde nimeni nu te apără. Bătălia pe ghişeul unde arăţi paşaportul pentru a fi eliberat se dă pe viaţă şi moarte. În plus, dacă ajungi în Bangladesh cu avionul, cu avionul trebuie să şi pleci. Schimbarea mijlocului de transport se face doar cu derogare iar dacă ai nevoie de ceva de la consulatul onorific al României în Bangladesh, armează-te cu răbdare şi pregăteşte-te să dai mult din mâini că doar prin semne te vei putea înţelege cu angajaţii de acolo.

Poveşti despre drumul din Bangladesh în India, obiceiuri indiene, tradiţii, tips&tricks, degustări de masala chai şi samosa cu sos, bindi, sari… toate le trăim mâine la Călător în lume, la TeaSpot Cafe Sibiu, ora 20:00.

Vacanţa Secretă

Ştiţi doar că iubesc ca lumea să fie a mea! Nu scap nici o ocazie să călătoresc şi aş pleca chiar acum, fără haine şi valize, dacă mi-ar propune cineva o excursie.

Tocmai la asta m-am gândit atunci când le-am propus celor de la Fly.ro şi Eximtur un nou serviciu turistic numit sugestiv Vacanţa Secretă şi care va face exact ce îi spune numele – va oferi vacanţe clienţilor fără ca aceştia să ştie unde (şi de multe ori când) le va petrece.

Sistemul e simplu: eu, clientul, merg la Eximtur şi spun că vreau o vacanţă, care e bugetul meu şi dacă vreau ceva fiţos sau merge şi economic. De ce să fac asta? Pentru că îmi place să simt că trăiesc momentul sau pur şi simplu nu am timp să caut cele mai bune oferte pentru concediuEximtur cu ajutorul Fly.ro analizează cererea mea şi realizează un aşa-zis profil al turistului din mine. Pentru asta trebuie să răspund la câteva întrebări simple gen:

  • Doriţi o vacanţă relaxantă sau una de aventură gen safari?
  • Doriţi să vizitaţi un singur loc/oraş sau preferaţi un circuit turistic?
  • Vă atrage mai mult marea sau muntele?

Apoi nu mai am de făcut decât să aştept ziua cea mare. Exact aşa cum am făcut şi eu cu Diana până astăzi. Pentru că orice serviciu trebuie testat înainte de a-l arunca pe piaţă, voi pleca chiar mâine în Vacanţa SecretăDiana nu ştia nimic până acum aşa că află deodată cu voi că trebuie să-şi facă bagajele pentru un citybreak aventuros. Acum a aflat despre excursie, mâine dimineaţă va primi primul plic cu informaţii despre ce autocar trebuie să ia, de unde şi la ce oră iar pe după-masă va afla care e destinaţia finală… o va afla în aeroport, doar atunci când va primi biletul de călătorie.

Sunt sigur că asta va fi una dintre cele mai palpitante aventuri ale ei pentru că dorinţa de cunoaştere, adrenalina şi curiozitatea vor intensifica la maxim trăirile din vacanţă şi totul va rezulta într-o experienţă de neuitat şi de povestit până şi nepoţilor. Sper doar să-şi ia hainele potrivite pentru vremea de acolo.

Vom avea pentru voi multe poze, filmuleţe, bucurie şi… magneţi de frigider. Primul magnet de frigider din oraşul în care vom merge îl va primi cel/cea ce ghiceşte unde ne vom petrece Vacanţa Secretă.
Aşa că… începeţi pariurile! 😀

Călător în lume, de vorbă cu…

Mâine, 6 februarie 2012, ora 20:00, are loc primul eveniment din seria „Călător în lume„.

De mult visam să organizez aşa ceva şi iată că acum, cu ajutorul TeaSpot Cafe şi AIOS, îi dau drumul. Întâlnirile au ca scop descoperirea de noi destinaţii de vacanţă şi culturi, la ele fiind aşteptaţi toţi pasionaţii de călătorii şi turism dar şi cei ce viseaza ca într-o zi să trăiască pe propria piele aventurile invitaţilor.

Şi că veni vorba de invitaţi, la prima ediţie vom sta de vorbă cu alpinistul Teodor „Fane” Tulpan, primul român ajuns pe Everest, care ne va povesti şi ne va arăta imagini din cei 16 ani de expediţii. Fane e un povestitor înnăscut aşa că merită să veniţi să-l cunoaşteţi. Vă aştept în Tea Spot Cafe Sibiu.

Love is in the air

M-a apucat isteria cu Valentine’s Day şi Dragobetele. Ieri toată ziua am fredonat melodia „Love is in the air”. Eu? Să fredonez aşa ceva? E clar că sunt bolnav.

Dar am o scuză şi acum. Melodia de fapt mi-a venit în minte în timp ce lucram la un afiş ce are legătură cu cele două minunate evenimente de îndrăgostiţi. Care afiş anunţă o campanie ce se desfăşoară taman în perioada 14-28 februarie (adică în perioada cu Continuă să citești Love is in the air

Cum a fost la Tag the Flag @TCS

Din nou a ieşit câştigătoare o echipă căreia nu-i dădeam şanse. De data asta nu au mai fost probleme de neatenţie (la prima ediţie, echipa ce a câştigat a găsit toate indiciile din prima etapă de concurs dar nu a ştiut ce să facă cu ele pentru simplul fapt că nu citiseră cerinţele la începutul etapei). De data asta, Adi a ajuns la punctul de Start singur. Cititorul lui i-a tras clapa aşa că a fost nevoit să-şi găsească partener prin Târgul de Crăciun. A găsit-o pe Alexandra, cu care ajuns la Finish cu 3 secunde înaintea Teodorei. Până la urmă, poate a fost un avantaj că nu se cunoşteau.

Din punctul meu de vedere, concursul a ieşit foarte bine şi bloggerii invitaţi au fost bine aleşi. Nimeni nu ar fi reuşit să-l facă mai bine în atât de scurt timp (da, ştiu, sunt modest). Au fost multe probe de îndemânare şi strategia fiecărei echipe a contat iarăşi foarte mult. Au fost 17 probe şi una extra (Xmass Factor) aşa, la derută. Am reuşit din nou să încurc unii participanţi pentru că nu şi-au pus Continuă să citești Cum a fost la Tag the Flag @TCS

Tag the Flag la Târgul de Crăciun Sibiu


Evenimentu-concurs Tag the Flag a prins rău în toată România. La anul s-ar putea să-l facem în mai multe oraşe deci e de bine.

Până atunci, e cazul să facem la Sibiu a doua ediţie, de data asta în colaborare cu Târgul de Crăciun. Am pregătit nişte probe foarte tari în tot târgul, bloggerii invitaţi şi cititorii lor vor avea puţin de lucru şi de alergat. Semnele arată că o să iasă aşa cum îmi doresc, mai ales că acum participanţii nu se vor mai plimba prin tot oraşul cu bicicletele şi taxiurile, nu se vor mai pierde prin autobuze şi nu vor mai trebui să înoate (că-i, totuşi, prea frig), deci voi ajunge şi eu mai repede de la o probă la alta, voi avea grijă mai de îndeaproape de tot ce se întâmplă. Continuă să citești Tag the Flag la Târgul de Crăciun Sibiu

Uniqorner – târg de vis ca la Paris

Vă fac program pentru weekend.

S-a apucat şi nevasta de organizat evenimente aşa că-i de datoria mea (că altfel o iau pe cocoaşă) s-o sprijin cu tot ce pot. Şi-ar fi chiar de prost gust să nu anunţ chiar eu un aşa eveniment fain mai ales că majoritatea celorlalţi bloggeri din Sibiu şi Mediaş au scris deja despre el (lucru pentru care mă înclin în faţa lor, a fiecăruia în parte).

Deci, cu mare bucurie în voce vă anunţ (sunet de tobe, suspans…) că prima ediţie a târgului Uniqorner începe chiar de mâine şi va ţine până duminică. Adică în 2-3-4 decembrie 2011 va avea loc la Sibiu, la Tea Spot mai exact, pe str. Tribunei 33 (puţin mai jos de Mitropoliei) singurul târg la care veţi găsi produse unicat realizate doar de tineri designeri români. Adicătelea, nu tu sârme urâte, pietre înşirate pe-o aţă sau prostii numite pompos şi fără acoperire Continuă să citești Uniqorner – târg de vis ca la Paris

Raiffeisen Comunitati

Aşa îi spune site-ului pe care trebuie să votaţi proiectul Bicicleta Zilnică, între 9-30 sept. – www.raiffeisencomunitati.ro

Până atunci am făcut aici pe blog o pagină specială în categoria Proiecte, acolo unde voi pune ultimele informaţii şi articole despre Bicicleta Zilnicăvedeţi aici.

Vă voi ţine la curent cu detalii.

[EDIT] Simina ne-a sărit în ajutor şi avem şi logo.

Vineri, Masa Critică Sibiu sărbătoreşte 2 ani!

Atunci când am început în Sibiu Masa Critică , vineri, în 31 iulie 2009, nu mă gândeam că doar după câteva ediţii se va forma un nucleu de biciclişti ce se vor întâlni lunar să se plimbe cu bicicleta pe şoselele burgului.

Îmi place mult că totuşi s-a întâmplat asta. Eu unul nu am mai fost din toamna trecută la Masa Critică (treburi, nu am avut bicicletă bla, bla) dar uite că Masa Critică rezistă şi în fiecare ultima vineri din lună, în Piaţa Mică se strâng zeci şi sute de împătimiţi ai transportului pe două roţi.

Pentru că luna asta se împlinesc doi ani de la prima ediţie Masa Critică Sibiu şi pentru că mi-e o poftă nebună de bibiclit, propun să ne strângem din nou cât mai mulţi biciclişti ca să dăm o tură de oraş. Mi-ar plăcea să fim 1000 de oameni dar Sibiu nu e Timişoara şi aici nici nu există (deocamdată) sprijin financiar în aşa fel încât să fie promovat evenimentul pe măsură.

Deci, ne stângem vineri în Piaţa Mică la ora 18:00? Plecarea la 18:30.

Mise en Scene

Trupa belgiană de ska/streetpunk M*E*S vine şi în Sibiu după un turneu european. Împreună cu ei vor concerta mâine şi cei de la The Horny Horses (wild’n’horny rockabilly), şi ei tot din Belgia.
După ultimul concert de super-show din Propaganda Pub, e cazul să încingem un nou pogo mâine (joi, 21 iulie) începând cu ora 21:00.

See u there!

Cum a fost la #prinSibiulmeu?

Astăzi până şi mama m-a întrebat de ce nu am scris despre ce s-a întâmplat la #prinSibiulmeu. Nu am întârziat postarea pentru că nu am avut chef sau timp să scriu ci am vrut să aflu înainte de toate reacţiile celorlalţi despre eveniment.

Dacă aş fi scris eu că a ieşit excelent, că Brylu a adus oameni mişto şi că Răzvan mi-a demonstrat chiar şi mie că nu ştiu totul despre Sibiu (deşi am mai fost la câteva tururi ale oraşului ghidate de el, parcă de fiecare dată prezintă altă latură a Sibiului), dacă aş fi spus eu toate astea cu siguranţă aţi fi crezut că sunt doar subiectiv, fiind un proiect de suflet.

Aşa că las subiectivismul deoparte şi vă arăt ce-au spus alţii despre Sibiu: Continuă să citești Cum a fost la #prinSibiulmeu?

Cum a fost la Tag the Flag?

Habar nu am 😀

Nu am reuşit să văd nici măcar o probă, am alergat încontinuu între punctele de întâlnire pentru a duce plicuri cu indicii sau a purta ultimele discuţii cu responsabilii. Abia aştept să văd ce vor scrie bloggerii prezenţi şi să vizionez cu berea în faţă toate filmările – fiecare echipă a avut urmăritor voluntar (cărora le mulţumesc din suflet) care au filmat tot.

În harta de mai sus sunt trecute clasamentele la pit-stop. Ca studiu de caz, cum s-au deplasat şi ce au făcut, pot fi luate echipele Pancu+Iustin şi Marius+George. Continuă să citești Cum a fost la Tag the Flag?