Falimentează Blue Air?

Postat in: 06/09/2010

Cu îngrijorare mă gândesc la posibilitatea ca Blue Air să falimenteze. Eu călătoresc cel puţin de două ori pe an, cu avionul, în afara României iar companiile low-cost sunt o mană cerească. Preţurile de 30-60 lei + taxe sunt la ordinea zilei iar asta îmi permite să mă cazez la un hotel mai apropiat de centrul oraşului unde merg şi să stau mai mult în concediu.

Blue Air, singura companie românească low-cost, înfiinţată în decembrie 2004, trece prin momente dificile în perioada asta deşi, sincer spun, nu-mi dau seama cum o companie low-cost poate s-o ducă aşa rău în perioada asta în care se cere doar low-cost. În fine, ce e important acum e că în ultima săptămână Blue Air a anunţat că îşi reduce flota de la 11 la 7 (sau 6) avioane, a anulat toate zborurile interne, din Sibiu s-au anulat mai mult de jumătate din destinaţii, vor da afară stuardeze şi piloţi iar ieri au fost oprite două avioane pe aeroporturile din Paris şi Londra, pentru neplata taxelor. În plus, anulează tot mai multe zboruri în ultimul moment, călătorii rămânând cu ochii în soare.

Pentru noi nu pot fi astea decât veşti foarte proaste. În cazul în care Blue Air dă faliment, Wizz Air (companie low cost din Ungaria) va mări cu siguranţă preţurile pentru că nu va mai avea concurenţă pe rutele budget. În România mai există low cost doar RyanAir, companie care însă negociază cu aeroporturile taxele ce le vor plăti iar în România s-au putut înţelege doar cu cei de la aeroportul din Constanţa, restul aeroporturilor româneşti refuzând preţul oferit de compania aeriană din Marea Britanie.

Din păcate, ce se întâmplă la Blue Air e un cerc vicios. Ei reduc numărul avioanelor = nu vor mai avea călători. Ei anulează zboruri în ultima clipă din cauza lipsei de călători = oamenii se vor feri de Blue Air pe viitor. Ei dau afară stuardeze şi piloţi = serviciile vor fi mult mai slabe.

Oare să fim îngrijoraţi de posibila falimentare Blue Air? Să ne mai cumpărăm bilete la ei?

4 Responses to “Falimentează Blue Air?”

  1. diana ribana Răspunde

    vaiiii!!!sper sa nu se intample ceva si cu wiizuu ca noi nu stiu ce ne facem…offf ,tara asta..basescu asta ne duce la sapa de lemn:(

  2. adi Răspunde

    Apropo de Basesc. Ne trezim cu un maimutoi in autocar, care bolborosea intr-una ca are ziare proaspete direct din gura presei si incheia cu: Sa moara Basescu:)))).

Nu-ti fie frica! Comenteaza: