Că tot am început astazi cu beutele, miercuri mi-am dat seama de ce unii se îmbată prin crâșme până cad în cap. De supărare și singurătate.
Am aterizat în bodega din Parcul Sub Arini (aia dintre stadion și Bolta Rece) pentru a bea și eu o bere, ca tot omul. Acolo doar eu eram însoțit, restul meselor fiind doar cu câte un beutor de profesie… bine, și o beutoare. Oameni pierduți în gânduri, care nu scoteau o vorbă ore întregi, care rămâneau ațintiți cu privirea într-un singur loc, până uitau complet de ei. Oameni ce își înecau amarul în băutură. Bărbați ce uitau de ei și de ai lor, ce goleau sticlă după sticlă, pahar după pahar. Singuri și amețiți bine atunci când se ridicau să plece. Oameni triști.