Măcar am găsit soluţia pentru ca România să nu fie uitată de turişti


Dacă din alte ţări, Christine a plecat cu gândul la serviciile bune, plaje fine sau petreceri de neuitat, nici România nu va fi uitată prea curând.

Pe drumul spre Sibiu (prin programul MySibiu.eu) a avut una dintre cele mai… interesante să spun aşa… amintiri. A plecat de mai bine de 26 de ore din Timişoara cu destinaţia Sibiu dar, de neimaginat, încă se mai zbate să ajungă în Piaţa Mică la o cafea. Dintr-o neînţelegere cu naşul, a fost direcţionată spre un alt tren aşa că s-a trezit mergând spre o cu totul altă destinaţie. Simţindu-se cu musca pe căciulă, naşul i-a recomandat să rămână totuşi în tren pentru că are posibilitatea să găsească o legătură într-un sat din mijlocul pustietăţii. Doar că, aşa cum deja cu toţii ştim, CFR are întârzieri mult prea mari deci a pierdut legătura promisă. După încă câteva încercări de a găsi o soluţie pentru a ajunge la Sibiu, a trebuit să se întoarcă în ceas de seară la Timişoara. Să spună mersi pentru că măcar nu a păţit ca ăştia

Sorry about this, we usually don’t run into so many problems when traveling. We are taking the bus tomorrow.

Dar nu-i bai, măcar o fi făcut nişte poze frumoase gărilor părăsite 🙂


4 comentarii la „Măcar am găsit soluţia pentru ca România să nu fie uitată de turişti”

  1. si noi vrem sa facem turism….. pentru turism trebuie drumuri foarte multe si bune… si spatii amenajate. ( pe langa subiect) nu este posibil sa se faca autostrada si sa nu se faca iesire speciala pentru un obiectiv turistic important, cum ar fi ocna sibiului, nu este posibil ca in anul 2014 sa ai "veceuri turcesti" si sa trebuiasca sa stai pe un smoc de iarba si in panta la un asemenea obiectiv turistic.

  2. Dupa ce avem agricultura si industria distruse si bogatiile si pamantul vandut mai speram in turism; dar si aici tot strainii vor trage foloasele noi ramanand pe tusa. Si uite asa a ajuns romanul scav in tara lui, dator vandut si cu aere pe deasupra: ca tara lui e cea mai frumoasa ca oamenii sunt cei mai cei si ca „ce barbati eram odata”, sau altii, sa-i mentionez si pe astia, care se plang de clasa politica si de hoti, nu ca n-ar fi, si de felel in care decurg lucrurile in Romania.
    Da avem o tara frumoasa, dar sa locuiesti in ea e un iad.
    Scuze daca am scris off topic, dar o tara nu trebuie sa se sustina din turism ci trebuie sa aiba o baza economica dezvoltata pe agricultura si industrie, turismul e de umplutura, de completare, nu de baza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.