Mai bine cerşetor decât muncitor


Eu dacă voi ajunge vreodată să nu am bani, da să nu am bani nici de mâncare, nici de-un colţ de pită, ştiu ce voi face.

Nu, nu voi escalada noaptea containerele de gunoi dar nici nu voi merge pe stradă căutând din uşă în uşă de lucru. Voi cerşi.

Mă voi îmbrăca dimineaţa frumos în cele mai bune şi mai curate haine, voi lua cu mine un carton şi voi pleca liniştit până pe cea mai aglomerată stradă din oraş. Eventual în faţa unui sediu de bancă. Voi scoate cartonul maro, rupt pe la colţuri şi voi scrie mare, cu marcărul pe el: „Mai am nevoie de doar 50 de lei şi-mi voi cumpăra viitorul Ferrari. Ajută-mă să-i strâng.” A doua zi voi spune că „Peste 5 ani voi deveni directorul bancii. Vreau să mă familiarizez cu luatul comisioanelor” aşa că îi voi taxa pe trecători cu câte 1 leu. Sau orice alt bullshit îmi trece în dimineaţa aia prin cap. Optimist să fie.

Nu vreau să ajung ca domnul ce m-a întrebat în urmă cu juma de oră dacă am să-i dau ceva de lucru, pentru că el umblă degeaba de dimineaţă dispus să facă orice, dar absolut orice pentru a nu se întoarce înapoi la copii fără pâinea promisă. Nu vreau să ajung nici ca băbuţa ce vinde flori din grădină la colţ de stradă pentru că şi ea se întoarce zilnic cu florile acasă veştejite. Celor doi, nici eu, nici alţii nu le-am dat leul după care se roagă în sinea lor.

În schimb, cerşetorul de lângă ei primeşte milioane. Ce, mie mi-o fi ruşine să nu mor de foame…


6 comentarii la „Mai bine cerşetor decât muncitor”

  1. „it’s probably me” …io doar simteam nevoia sa spun ca-mi place de moooor piesa asta… iar tie, succes! :))) oricum sper sa nu ajungi in situatia asta! desi dupa cum privesti lucrurile, ai putea sa incepi sa faci asta de pe-acum, doar asa sa strangi pt zile negre. 😛

  2. asta.mi aminteste de un baiat inalt din parcare de la Kaufland. Se oferea sa duca caruciorul de la masina la locul lui, primind indirect 50 de bani … si a trecut un cunoscut de.a lui pe langa el si l-a salutat si l-a intrebat ce face, si el a raspuns: la lucru la lucru ! ala daca duce 10 – 14 carucioare pe ora, face banii pe care.i fac eu lucrand la patron.

  3. Auziti aici intrebare:
    Da’ pe net nu pot cersi cumva direct de acasa sa nu ma mai deranjez pina-n piata?

  4. like, like 🙂
    [admin edit] mersi ca mi-ai atras atentia – prima oara am scris doar „mi-e rusine…?” 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.