Nu contează ce ştii, contează pe cine ştii. Despre Doza de Haş.


Mihai Holhoş îmi spunea cu exact două luni în urmă că îi e puţin greu să filmeze săptămânal pentru Doza de Haş iar din cauza lipsei de sponsori nu poate merge prin oraşe să se întâlnească cu fanii. „Auzi, ăsta zice că are fani” a venit imediat răspunsul ironic ale unor oameni ce încă nu-l cunoşteau.

Da, omul are mii de fani ce-l urmăresc prin oraş ca să-l îmbrăţişeze şi cu toate astea firmele contactate de el nu au răspuns pozitiv atunci când le propunea să-i sponsorizeze deplasările prin ţară. Când l-am chemat la Sibiu nu puteam merge niciunde pentru că apăreau puşti de 16-17 ani care-i cereau autografe. Două copile au fugit după bicicleta lui vreo 3 km. petru a-l atinge, alţii au sărit imediat în taxi atunci când vedeau pe Facebook unde se află. Într-o seară, un grup de tineri l-au urmărit pe terasa pe care ne relaxam şi i-au scandat numele ca pe stadion, ridicând fiecare în aer bannere pictate cu „Doza de Haş”. Asta înseamnă să ai fani.
Mi se părea nedrept ca un om ca el să nu fie băgat în seamă doar pentru că locuieşte în Deva şi nu-i cunoaşte pe oamenii care trebuie.

În doar două luni de la ieşirea în lume a fost angajat la Bucureşti, are colaborări cu televiziuni naţionale, e speaker la evenimente importante şi a angajat a fost angajat de ThinkDigital, o agenţie internaţională care se va ocupa special de contractele lui de sponsorizare. Asta pentru că a cunoscut pe cine trebuie. Bravo Mikey, o meriţi!

În cazul de faţă, viaţa a fost corectă şi Mihai a avut noroc. De cele mai multe ori însă…


7 comentarii la „Nu contează ce ştii, contează pe cine ştii. Despre Doza de Haş.”

  1. Este carismatic si face niste emisiuni foarte bune, sincer cred ca este printre putinele emisiuni de divertisment care chiar imi starnesc rasul (nu zambetul) 😀

  2. Daca ar veni in Botosani,as face sute de poze cu el,doar sa am o amintire de la un om care ma face sa rad in fiecare vineri ,am urmarit toate clipurile si de fiecare data posteaza ceva foarte interesant atat din punct de vedere cultural,cat si amuzant,nu se poate sa nu razi la un clip de-al lui ,felicitari Miky Has ,cei care te iubesc cu adevart te sustin nu uita ,nu esti singur

Dă-i un răspuns lui daninho Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.