Aseară am putut evita o conversație timp de o oră jumate. La un suc cu câteva rude, vorbitoarea serii m-a plictisit complet. Nu mi-a atras deloc atenția încă de la început. Căutam lucruri interesante pe pereți, pe tavan și pe etichetele sticlelor. Mai schițam câte un rânjet atunci când râdea în hohote, mai clătinam din cap atunci când mă privea în ochi, mișcând din buze. Mai spuneam câte un cuvânt inteligent atunci când prindeam sfârșitul propoziției, un ”Da” aprobator rostit rapid de fiecare dată când avea impresia că mă interesează subiectul. Căscam din cinci în cinci minute, mi se închideau ochii atunci când deja nici nu îi mai auzeam vocea. Nu credeam că sunt în stare să stopez o anumită frecvență, să nu mai aud glasul cuiva dacă asta îmi doresc.