Din când în când, atunci când mă simt cel mai norocos om de pe mapamond, bifez pe bilet acele 6 numere care urmează să-mi aducă îmbogăţirea pripită. Ştiţi senzaţa, cum să nu. Deja mă văd pe-o plajă privată undeva pe coasta Cubei. Şi pentru asta nici nu trebuie să închid ochii. Întotdeauna imaginile se repetă, planurile cui dau bani şi ce afaceri fac se dezvoltă şi prind contur, până la ultimul detaliu.
Mătuşa mea a jucat la loto toată viaţa ei, de când a învăţat să scrijelească pe hârtie până în ultima zi lucidă. Ş-acum mă întreb şi eu ca tot omu’ – oare a trăit toată viaţa din vise alimentate de speranţe prosteşti?
Asa in Cuba.. fara mine?:(trebuie inclusa sotia peste tot:D
@ diana-ribana
lasa tu aia… om vedea atunci!
tu spune-mi cum e mai bine: sa speri sau sa nu speri? 🙂
E musai sa speri, trebuie sa existe un vis pentru a putea deveni realitate.
E la fel de adevarat insa ca saptamanal iti acontezi cate o dezamagire la final de saptamana …
viata trebuie sa fie alimentata -, iar carburantul nu poate fi altul decat visele, sperantele….. altfel inseamna ca esti functionar public
@ albucazapadu
hai ca-i buna asta cu functionar public : ))