CeMerita.ro

Mi-am luat suport auto pentru telefon și îți recomand să o faci și tu.

Anul trecut mi-am șifonat puțin mașina uitându-mă la telefon (în ambuteiaj, să fie clar). Nu vorbesc de obicei la telefon atunci când conduc dar, nu ai ce face, de fiecare dată când sună tind să mă uit să văd dacă este cineva cu o urgență sau pot să îi trimit un sms predefinit că nu pot răspunde. Iar prin București, mai ales, fără GPS-ul de pe telefon sunt pierdut. Da, vorbesc de noi, ăștia mai săraci, ce nu avem mașină cu bluetooth și bord plin de ecrane ce îți arată tot ce se întâmplă în telefonul tău.

Decât să mai risc vreo amendă sau să plătesc 600 lei reparațiile mașinii, mi-am luat un suport auto cu magnet pentru telefon. Simplu, eficient, 25 lei, găsit aruncat pe un raft la Kaufland, printre alte produse ce păreau rătăcite. Probabil nevrute de nimeni. Mi-am ușurat viața cu un suport inventat de pe vremea vikingilor dar, nu știu de ce, evitat de mine până acum. Ba da, știu de ce l-am evitat – pentru că trebuie să lipești pe spatele telefonului o bulină metalică ce nu e chiar cea mai estetică din lume.

Tot ce sper în momentul ăsta e să nu îmi uit vreodată telefonul lipit de bord în vreo parcare. Că am mai pățit-o să îmi fie spartă mașina în plin centrul Sibiului. Și nu cred că am vrea să mi se întâmple din nou asta…

Am fost cu Mocănița în Maramureș și ar trebui să mergeți și voi.

La două ore de Baia Mare, într-o localitate cu 15.000 de suflete, imediat după răsăritul soarelui drumurile încep să fie aglomerate cu oameni ce-i auzi vorbind în diverse limbi. Adunați de prin toate colțurile țării și ale lumii, cu toții au fost atrași de povestea mocăniței ce te plimbă pe calea ferată forestieră mai bine de 20 de km dus și încă 20 întors. Traseul este unul ce te îmbie la visare, de-a lungul râului ce și-a făcut loc printre munți. Puțin cam lung, dacă e să mă întrebați pe mine, dar tocmai bun pentru un somn adânc de-o oră, la căldura sobei din vagonul cu băncuțe de lemn.

Două ore dus, o oră jumătate pauză în stația Paltin, acolo unde este amenajat loc de popas, cu mese și bănci unde poți mânca diverse prăjeli ce se pot cumpăra de aici, un mic muzeu și toaletă nou amenajată, apoi alte două ore cu mocănița pe drumul înapoi. La Paltin este amenajată și o platformă în apropiere, acolo de unde se poate vedea o panoramă ce eu unul am ratat-o pentru că nu am știut de ea 🙂

Atunci când ajungeți în Maramureș, rezervați-vă o zi întreagă pentru mocănița ce pleacă de la Vișeu de Sus, având nevoie cam de zece ore pentru toată aventura asta. Cu 62 lei/persoană și încă 17-20 de lei pentru o porție de mâncare în timpul popasului, tocmai v-ați rezervat o amintire pe viață.

Biletele se pot cumpăra de aici: www.cffviseu.com

Mai multe poze:

Trebuie să mergeți la Sighetu Marmației pentru a înțelege ce a însemnat comunismul în România

Tot vorbim zilele astea de Holocaust. Plângem și comemorăm amintirea victimelor lui dar, în același timp, uităm de tragediile comunismului nostru, trăit de părinți și bunici.

Oameni închiși pentru că au îndrăznit să deschidă gura împotriva regimului, puși la muncă silnică pe viață pentru că au ascuns informații despre prietenii lor căutați de Securitate, elevi bătuți și umiliți prin închisori pentru că s-au născut într-o familie de fugari ori copii de clasa a VII-a aruncați ani la rând în închisoare pentru complot, deoarece au rupt din greșeală, în timp ce jucau fotbal pe câmp, cablul militar de transmisiuni.

Și noi avem istoria noastră la fel de greoaie pe care, nu știu de ce, nu doar că o minimalizăm dar pur și simplu o ignorăm total.

Povești de viață distruse, oameni torturați și închiși între patru pereți întunecați – asta a însemnat comunismul în România. Ar fi cazul să nu uităm niciodată. De asta, măcar o dată în viață, ar trebui să petrecem, în liniște, câteva ore, trăind aceste drame în fosta închisoare comunistă, azi Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetu Marmației. Poate așa vom înțelege mai bine totul.

”Cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism.”

Mai multe poze:

Am fost iarna în Muzeul ASTRA din Sibiu pentru a vă convinge să mergeți și voi

Nu știu câți dintre voi ați reușit până acum să vizitați Muzeul Satului din Sibiu imediat după ce a dat zăpada. Am văzut an de an poze ca de basm și, iată, de data asta am reușit să fiu eu în spatele aparatului de fotografiat. În fine, în spatele telefonului cu cameră foto, mai bine spus.
Am prins vreme bună, perfectă pentru o plimbare pe aleile încă înzăpezite. Lacul înghețat, morile de vânt ce hibernează și căsuțele de lemn încălzite de ultimele raze de soare ale zilei, mi-au terminat bateria la doua telefoane ce nu au avut nici suficientă memorie pentru câte imagini aș fi putut surpinde.
De vizitat și vara și iarna. Mai multe poze găsiți aici.

Povestea mea din 2019

2019. Anul în care îmi revăd viața prin Story-uri publicate pe Instagram. E ciudat până și pentru mine, tip ce își publică viața online încă din 2008.

Dar e și frumos. E al naibii de frumos să îmi reamintesc cum s-a schimbat viața de la una relaxantă, fără prea multe griji și preocupări la una super-zbuciumată și ocupată pe sfârșit de an. Și cum m-am schimbat eu de la un carnivor convins, la un om ce nici nu mai gustă carne. De la unul ce nu a alergat în viața lui, la un om căruia îi place sportul.

E frumos să văd cum am reușit să mă mobilizez să fac lucruri ce le-am tot amânat: să îmi termin apartamentul, să îmi fac carnetul cat. A, să iau proiecte noi și să mă gândesc la alte oportunități. Sau alte țări unde aș putea locui.

E și frumos și încurajator să văd cum am trecut peste un 2019 al naibii de greu, în care am suferit și am iubit, în care am trăit în 6 case diferite, în 3 orașe diferite. Anul 2019 în care Bucureștiul mi-a devenit familiar weekend de weekend, în care Clujul mi-a devenit casă. Și anul în care am vizitat 8 țări alături de persoane dragi.

Dar, mai presus de toate: 2019, anul în care nu mi-a fost frică să las lucrurile să vină de la sine, fără prea multe planuri.

Mai jos, las o parte din povestea mea din 2019 (20 iunie – 31 decembrie) văzută prin ochii Instagramului. Just to remember…

2020. Fii mai bun cu mine, pls.

Am fost la filmul 5GANG pentru a nu trebui să mergeți și voi.

Atât de mult se discută de câteva zile în bula mea despre 5GANG de m-au convins oamenii să merg să văd filmul pentru a înțelege de ce este cel mai mare succes de box office al unui film românesc din toată istoria anti-comunistă, cum de a depășit încasări de 3 milioane de lei în doar câteva zile și, cel mai important, cum au putut niște vlogger să își adapteze stilul de filmare și montare pentru a fi digerabil pe marele ecran.

Oameni buni, filmul nu e prost. Chiar deloc. Nu are glume răsuflate, nu e tras de păr (deși în vreo două rânduri m-a apucat plictiseala) și nici măcar nu e o poveste prea proastă. Ba am și râs de câteva ori.

Pe Selly îl cunosc de pe vremea când a postat primul lui vlog, atunci când era un minor ce abia învăța să editeze ce filma. Avea clipuri la fel de puerile ca și acum dar nu asta urmăream eu la el ci eram interesat de noua generație de vloggeri. Asta atunci când agențiile de publicitate de pe la București nici nu voiau să bage în seama noul trend deoarece se considera că vloggerii au urmăritori doar minori ce, știm foarte bine, nu au putere de cumpărare. Dar, hei, iată ca acești minori urmăritori de vloggeri au închis Romexpo atunci când s-a anunțat o întâlnire cu vloggerii, au cumpărat toate biletele de pe Arenele Romane. De două ori. Cu recorduri absolute de bilete vândute pentru o trupă românească. Iar acum, vloggerii ăștia ce se filmează pueril au spart din nou toate topuri…acum din cinematografia românească. Deci oamenii au spart lumea online, au spart lumea muzicală și acum au spart lumea cinematografiei. Iar noi tot ce putem să facem e să râdem de ei, să facem mișto și să spunem că generația lor nu are nici un viitor.

Îngrijorătoare toate datele de mai sus? Aș spune că nu.

Am fost printre primii în România ce au avut încredere în vloggeri și am invitat încă din 2012 youtuberi la evenimentele mele (citiți doar la linkul ăsta cât de șocați erau bloggerii și agențiile pe vremea aia de succesul unor „necunoscuți” ce i-am chemat să promoveze orașul Sibiu într-un mediu total nou pentru România: YouTube).

Era normal ca vloggerii ăștia să ajungă să miște lucruri într-o Românie ce pare că nu vrea să înțeleagă faptul că tinerii din ziua de azi au cu totul alte preocupări decât avem noi și lumea în care trăim acum nu mai este deloc cea care era în urmă cu 10 ani. Absolut nimic nu mai funcționează așa cum funcționa în 2000. Eu zic să ne relaxăm și să luăm evoluția așa cum este. Că nu cred că noi am sfârșit să devenim atât de rău cum se așteptau părinții noștri atunci când au descoperit că ne uităm la cretinii de la Vacanța Mare sau ascultăm melodiile alea tembele cu „Pe stradă fustițe scurte / Și bluzițe transparente / Blonde, brune sau roșcate / Sunt aproape dezbrăcate / La mare nu vă mai zic / E un paradis mai mic / S-a spart conducta cu fete / Vai de capul tău băiete”. Asta era muzica în anul 2000.

Filmul 5GANG este făcut profesionist, mult mai bine și cu actori mult mai relaxați decât multe filme românești cu pretenții. Oamenii au muncit mult, scenaristul este pregătit în State, actorii sunt învățați cu camera video, au riscat o groază de bani pentru un film ce s-a dovedit un succes. Iar în condițiile astea să dai nota 1,1 pe imdb nu mi se pare doar nedrept ci chiar și o răutate gratuită.

2019 în câțiva pași.

Ca în fiecare an: 2018, 2016, 2015, 2014, 2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008.

2019 a fost un an ce m-a pus la încercare pe toate planurile, anul în care am făcut multe schimbări, anul în care profesional am cam renunțat la tot ce nu îmi făcea mare plăcere și am păstrat doar proiectele în care am crezut. De asta, în 2019 am o listă scurtă de proiecte dar spre care m-am concentrat mai mult decât aș fi făcut-o în mod obișnuit.

Orașul Artiștilor

Orașul Artiștilor (link aici) a rămas principalul proiect cultural, ce mi-a ocupat mai bine de jumătate de an. Câștigul personal din acest proiect a fost faptul că am reușit să trec peste ideea ce mă măcina de câțiva ani încoace și am organizat prima mea expoziție personală, după mai bine de 20 de ani în care nu am mai pus deloc mâna pe pensulă. Și nu am făcut-o doar așa, să fie făcut. Ci am expus în cadrul evenimentului național Noaptea Albă a Galeriilor, alături de sute de artiști foarte cunoscuți și… sub îndrumarea mai mult decât atentă a celui pe care cred că acum pot să îl numesc prieten: Sofian Albert (artist sibian & doctor în arte vizuale). Link aici spre câteva poze realizate la vernisajul expoziției din Pța. Mică din Sibiu, link aici spre un interviu mai amplu despre expoziție și scopul ei.

Școala de Vară de la Rășinari

Tecând prin toate cele trei Școli de Vară ce le organizez în fiecare an la Rășinari, tot cea ce e legată de arta plastică mi-a rămas și anul acesta la suflet.

Bineînțeles, și Școala de vară de fotografie (ce anul acesta a acoperit majoritatea evenimentelor culturale și sportive petrecute la Rășinari) și Școala de Vară de arhitectură (ce, din nou, a îndrumat zeci de elevi rășinăreni spre o cunoaștere mai corectă a patrimoniului construit local) sunt importante dar, așa cum spuneam mai sus, Școala de Vară de Arte Vizuale rămâne preferata mea, anul acesta având un record de înscriși (peste 60 de doritori înscriși în doar o săptămână), cu toții fiind studenți sau absolvenți de facultăți de arte din toată țara. Proiectul a făcut un pas mare în față, mai ales că i-am avut alături și pe îndrumătorii lector univ. dr. Mihai Zgondoiu (artist & curator independent) și Albert Sofian (artist & doctor în arte vizuale).

Cea mai frumoasă terasă din Sibiu

Cu gândul la ultimii cinci ani în care am tot discutat cu colegii de asociație (vorbesc de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu al cărei președinte sunt din 2010) despre acest proiect, am decis că este momentul bun pentru a-l scoate la lumină, în special datorită faptului că în 2019 o piațetă centrală, cu un farmec aparte, a devenit pietonală și urmează a fi acoperită cu terase sezoniere. Piața Huet, pentru că despre ea vorbesc, a fost imboldul muncii noastre de a scoate în față terasele ce trebuie apreciate în Sibiu și, evident, pe cele ce intervin grosolan din punct de vedere vizual asupra clădirilor din Centrul Istoric.

Proiectul „Cea mai frumoasă terasă din Sibiu” (link aici) a avut un rezultat neașteptat de bun, implicând aproape 5.000 de sibieni ce au votat cele mai frumoase terase din Sibiu pe site-ul TurnulSfatului.ro.

Votul, însă, a fost doar o modalitate de a atrage atenția asupra teraselor sezoniere din Sibiu, scopul proiectului fiind realizarea de propuneri de îmbunătățire a Regulamentului local de organizare și funcționare al teraselor sezoniere pe domeniul public sau privat precum și realizarea primilor pași în vederea realizării unui Regulament special pentru Piața Huet, cea de la care a început practic totul (link aici). Mai multe detalii despre proiect și rezultatele lui găsiți aici.

Gala AIOS – decernarea titlului de Ambasador al Sibiului

Proiectul ce reușește an de an să încununeze toată munca noastră, a descoperit și în 2019 un Ambasador al Sibiului ce s-a dovedit a fi un om de nota 1000, pe dna. Maria Moga – Ambasadoare a Sibiului 2019. Detalii și poze găsiți aici.

Un clip video despre Maria Moga, realizat de CBO Films:

Și imagini de la Gala AIOS:

Privind acum în urmă, nici nu au fost puține proiectele din 2019. Și cu siguranță nu sunt nici de nebăgat în seamă 🙂

În căutarea celui mai frumos Târg de Crăciun din Europa. Franța, Elveția, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România.

Timp de o săptămână, am călătorit mai bine de 5000 de km pentru a vizita Târguri de Crăciun din Franța, Elveția, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria și România, cu speranța că voi descoperi cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa. Am descoperit câteva orașe ce merită vizitate chiar și vara, nu doar în timpul sărbătorilor de iarnă, așa că vă recomand să le luați în seamă pentru următorul city-break.

Oricum, recomand să faceți și voi un tur al Târgurilor de Crăciun măcar pentru câteva zile. Cea mai la îndemână și rapidă variantă fiind câte două nopți în Viena-Bratislava-Budapesta, incluzând și Praga dacă aveți ceva mai mult timp înainte de Crăciun.

La finalul articolului voi include și o listă de cheltuieli, pentru a vă face o idee câți bani trebuie să strângeți pentru excursia de la sfârșitul anului.

Traseul Târgurilor de Crăciun din Europa:
Franța: Strasbourg și Colmar
Elveția: Basel
Germania: Nürnberg
Cehia: Praga
Slovacia: Bratislava
Ungaria: Budapesta
România: Sibiu

Cât costă un tur al Târgurilor de Crăciun din Europa?

Târgurile de Crăciun din Franța: Strasbourg și Colmar

În partea asta a Franței nu mergi să vizitezi doar Târgurile de Crăciun (care sunt nenumărate, în fiecare piață și piațetă în care poposești) ci întregul oraș istoric este de vizitat. Casele sunt decorate toate, restaurantele și magazinele se întrec în amenajarea fațadei… parcă ar fi un concurs de cea mai frumos decorată clădire. Și e frumos așa, te simți într-adevăr în mijlocul Crăciunului, iar localnicii cu siguranță trăiesc sărbătorile mai mult decât le trăim noi prin partea noastră a Europei. Îmi și imaginez cum oamenii se strâng în familie să își decoreze fațada, cum companiile transformă totul într-un fel de teambuilding cu zâmbetul pe buze. Pentru că, orice ai face, nu ai cum să nu te simți bine împodobind casa cu globuri, crengi albe, ursuleți de pluș și beteală.

Strasbourg! Neapărat de vizitat Strasbourg pe timpul sărbătorilor de iarnă.

Click pe imaginea de mai jos pentru mai multe forografii.

Târgul de Crăciun din Elveția: Basel

Pe scurt: Mi-nu-nat!

În Basel am ajuns pe seară, tocmai bine pentru o ieșire în Târgurile de Crăciun din oraș. De reținut că în părțile astea ale Europei, Târgurile de Crăciun se închid pe la 21:00, în multe cazuri chiar mai repede. Mai ales în Elveția, aici unde nu găsești magazin luminat în weekend.

Prima oprire am făcut-o în Münsterplatz și bine am făcut pentru că atmosfera a fost muuult mai frumoasă ca în Barfüsserplatz, al doilea Târg de Crăciun din Basel, destul de aproape de primul dar ceva mai kischos și lipsit de farmec. În Münsterplatz e un Târg de Crăciun micuț, cu doar câteva căsuțe comerciale dar plin de spații în care te poți retrage pentru a mânca o farfurie cu raclett (ceva brânză cu doi cartofi mici fierți, castravete murat și ceapă murată), să bei un vin fiert ori un ceai cald. E frumos să petreci timpul astfel într-un Târg de Crăciun, nu doar să te plimbi besmetic printre căsuțe pline de cadouri.

La Münsterplatz m-a cucerit însă orășelul copiilor, acolo unde oricine putea să participe la zecile de ateliere de tot felul. Pe când părinții își pregătesc carnea pe țepușe, la focul de cazan din mijlocul orășelului, copiii sunt îndrumați într-ale modelajului, picturii, prelucrării lemnului sau a metalului, pot să își personalizeze propriile căni ori să își pregătească turte decorate.

Frumos. Mai vin 🙂

Târgul de Crăciun din Germania: Nürnberg

Deși e cotat drept unul dintre cele mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa, ce am văzut în Nürnberg nu m-a dat deloc pe spate. Poate și pentru că vin dintr-un oraș germanic (Sibiu) și, deci, asemănările sunt multe cu ce cunosc eu an de an dar cu siguranță nu am rămas impresionat și pentru faptul că aici accentul se pune (se pare) pe cantitate, nu neapărat pe calitate. Fiind un târg cu o vechime impresionantă (primele mențiuni sunt încă de prin anii 1500), Târgul de Crăciun din Nürnberg ocupă în întregime piața centrală dar și tot ce înseamnă stradă și piațetă din raza ei.

Impresionantă aici este, așa cum am spus, mărimea. Dar ce e și mai fain este faptul că toate orașele înfrățite Nürnbergului au un târg al lor, într-o piațetă ce adăpostește zeci de culturi din toate colțurile lumii, de la Nicaragua până la SUA. În plus, copiii au un târg separat, doar al lor, cu un carusel gigantic și încă câteva atracții specifice lor.

Ce mi-a plăcut foarte mult în Nürnberg, separat față de Târgul de Crăciun, este orășelul meșteșugarilor de lângă Königstor, un impresionant loc în care diverși meșteșugari își vând propriile produse în căsuțe amenajate tipic germanic. Merită o vizită mai ales dacă prindeți o zi senină și călduroasă!

Târgul de Crăciun din Cehia: Praga

Mi-a fost dor să revăd Praga în timpul sărbătorilor de iarnă. Rămăsesem cu un dor ce trebuia să mi-l astâmpăr neapărat. Am descoperit și anul acesta un Târg de Crăciun nu foarte mare dar amenajat într-un loc minunat, parcă de basm. Piața centrală a orașului istoric din Praga este locul perfect pentru un Târg de Crăciun, înconjurat de clădiri înalte și de nenumărate turnulete oriunde te-ai uita cu ochii. Târgul în sine are câteva căsuțe comerciale și mult mai multe tarabe cu mâncare și vin fiert dar restaurantele din zonă și trăsurile cu cai îmbogățesc atmosfera tipică sărbătorilor.

La Praga oamenii au făcut un lucru diferit față de restul Târgurilor de Crăciun vizitate până acum: au scos în prim-plan bradul. Urâțel împodobit (ca de altfel întreg orașul, cu instalații de Crăciun parcă aruncate din avion, fără să fie aranjate) bradul este în centrul atenției, întreg târgul fiind amenajat astfel încât să te direcționeze spre el. În plus, precum unei fântâni arteziene cântătoare, la fel, bradul din Praga cântă din oră în oră cu un joc de lumini filmat de către toți turiștii.

Bonus: am descoperit câteva magazine de dulciuri amenajate spectaculos pentru copii… și adulți. Oamenii nu mai vând doar bomboane, bezele și caramel ci o întreagă poveste.

Praga rămâne unul dintre orașele de suflet pentru mine, în care mi-aș petrece oricând încă un concediu.

Târgul de Crăciun din Slovacia: Bratislava

La Bratislava, din păcate, nu am mai prins Târgurile de Crăciun deschise, ultima lor zi fiind 24 decembrie. De altfel, cam toate Târgurile de Crăciun din Vestul Europei se închid odată cu Crăciunul, doar câteva fiind deschise până la sfârșitul anului. În cazul în care veți vrea să faceți și voi un tur al Târgurilor de Crăciun din Europa, vă sfătuiesc să vă documentați serios cu privire la programul lor, mai ales că în multe țări este cam mort totul începând cu 24 decembrie până la sfârșitul anului.

Târgul de Crăciun din Ungaria: Budapesta

Cotat drept cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa de către European Best Destination, târgul de la Basilica Sf. Ștefan din Budapesta nici măcar nu este cel mai frumos Târg de Crăciun… din Budapesta. Deși aici îți ia ochii proiecția 3D de pe Basilică, eu am rămas super-impresionat de Budapest Christmas Fair, un alt Târg de Crăciun aflat la a 20-a ediție și organizat în Piața Vörösmarty.

Este pe departe cel mai bine aranjat Târg de Crăciun dintre toate cele văzute de mine până acum în 8 țări Europene. Standurile sunt foarte atent aranjate, iar produsele selectate pentru comercializare sunt excelent realizate. M-am plimbat mai bine de două ore printre tarabe doar pentru a admira cum sunt amenajate. Apoi, după ce am vizitat și Advent Feast-ul de la Basilica, m-am întors tot aici pentru a mai bea un vin fiert și a cumpăra kurtos kalacs.

Deși am mai vizitat Budapesta și în trecut pe timpul sărbătorilor de iarnă, de data asta Budapest Christmas Fair cred că s-a întrecut pe sine.

Tocmai de asta am selectat cu greu pozele… le puteți vedea apăsând pe imaginea de mai jos. Am scos totuși majoritatea celor cu mâncare pentru a nu vă face un rău prea mare. Pe alea vi le puteți imagina voi atunci când e ora mesei 🙂

Târgul de Crăciun din România: Sibiu

După ce am văzut Târgurile de Crăciun din Franța, Elveția, Germania, Cehia, Slovacia și Ungaria am reajuns în România, la Târgul de Crăciun din Sibiu. Și, vă spun drept, e cel mai complet dintre toate văzute de mine până acum. Singurul lucru ce dă cu minus aici este lipsa infrastructurii conexe – cum ieși din Piața Mare, rămâi doar cu amintirea Târgului de Crăciun, lipsind cu totul atmosfera lui pe străduțele ori în piațetele lăturalnice.

Dar, în rest, are de toate:
– atmosferă: e minunat să vezi clădirile din jur toate colorate, luminate și cu fulgi de nea chiar și atunci când nu ninge. Doar la Budapesta mai există ceva în genul ăsta, chiar dacă proiecția 3D de pe Basilica Sf. Ștefan nu este permanentă. Piața Mare din Sibiu e specială din punctul ăsta de vedere;
– relaxare: ai patinoar, roata panoramică, un Moș Crăciun cu care te poți fotografia și alte activități asemenea. Patinoar doar la Bratislava am mai văzut (LE: si la Budapesta);
– copii: în turul meu pe la Târgurile de Crăciun din Europa m-am gândit permanent unde au dispărut activitățile de copii. Aveam impresia că sărbătorile de iarnă ar trebui să fie pentru copii, nu pentru adulți ce caută un loc în care să bea vin fiert și să mănânce cârnați. La Sibiu, există carusel, trenuleț și încă câteva jocuri pentru copii. Doar la Nürnberg am descoperit un Târg de Crăciun pentru copii, separat de cel principal, dar nici acesta nu e foarte ofertant. În plus, la Sibiu mai sunt și ateliere de tot felul, în Casa lui Moș Crăciun, activități ce le-am mai găsit doar la Basel, la o scară mai mare, ce-i drept.
– Comercial: la Sibiu sunt o groază de căsuțe comerciale și câteva rulote cu mâncare și vin fiert. Doar la Nürnberg mai există un Târg de Crăciun atât de mare. La Sibiu lipsesc, însă, zonele unde poți sta la un pahar de vorbă, așa cum am văzut la Basel. Nu cer străduțe decorate așa cum sunt la Strasbourg sau Colmar, deși ar schimba cu totul fața orașului pe timpul iernii.

Sunt sigur că aș mai găsi plusuri pentru Târgul de Crăciun din Sibiu dar mi-ați spune că sunt subiectiv. Așa că, mai bine vă las pe voi să vizitați orașul în timpul sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun de la Sibiu este deschis (parțial) până la sfârșitul anului. Lucru ce nu îl prea vezi în Europa, doar la Budapesta si Praga fiind târgul deschis după 25 decembrie.

Ne vedem la Sibiu!

Cât costă un tur al Târgurilor de Crăciun din Europa?

Noi am zburat până la Paris de unde am luat o mașină și am condus înapoi spre România aproximativ 2.500 de km. Zborul Cluj-Napoca – Paris (Wizzi Air) ori București-Paris (Blue Air) costă în jur de 65-80 de euro/pers., iar benzina Paris-Strasbourg alți 60 euro + 35 euro taxe de autostradă

Din Strasbourg, pe traseul Colmar – Basel – Nurnberg – Praga – Bratislava – Budapesta – Sibiu, cu condus între 2 și 4 ore/zi și cazări în toate orașele amintite mai sus (mai puțin Colmar), costurile totale ar fi următoarele:

cazare: 510 euro (cost pentru două persoane, cu 6 cazări în camere duble la hoteluri de 3 și 4 stele poziționate central sau foarte central, costul incluzând și plata parcării în incinta hotelurilor);
mâncare: 250 euro/persoană (minim două mese/zi luate în oraș, cu vin fiert și mâncare savurate seara în Târgurile de Crăciun);
drum: 300 euro (cost ce se împarte la numărul de persoane din mașină, totalizând benzina și taxele de autostradă/vigneta pe tot traseul amintit mai sus).

În funcție de perioada ce o alegeți pentru a face turul Târgurilor de Crăciun din Europa, recomand și includerea Austriei în itinerar, în Viena fiind câteva Târguri de Crăciun ce merită neapărat vizitate. De altfel, așa cum spuneam la începutul articolului, un tur Viena – Praga – Bratislava – Budapesta fiind o variantă excelentă, cu drum de maxim 3 ore între orașe, fără oboseală și unele dintre cele mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa.

Traim vremuri foarte faine, oameni buni.

Multumesc, Wizz Air! Iti sunt recunoscator pentru ultimele 24 de ore. M-ai facut sa inteleg ca traim probabil cel mai bun moment al omenirii de cand exista planeta asta.
Daca nu erai total nepasatoare, draga Wizz, nu as fi trecut prin aventura asta. Asa cum spunea ieri de dimineata un angajat al aeroportului Cluj: “mi-e si rusine sa spun ca cei de la Wizz nici macar nu au mai trimis vreun angajat care sa fie disponibil si sa explice situatia pasagerilor ale caror zboruri au fost anulate”. Deci tu, draga Wizz, ti-ai anuntat din timp angajatii sa nu se mai trezeasca aiurea si sa mearga la job dar sutelor de pasageri ai uitat sa le spui ca zborurile au fost anulate. Iar dupa 24 de ore de telefoane (fara raspuns), mailuri si reclamatii pe site, tot nimic din partea ta.
Dar, hei, iti multumesc pentru asta! Asa am fost obligat sa caut prin aplicatii mobile masina cea mai apropiata pentru a ma duce rapid în Cluj. De unde am luat o alta masina ce am condus-o pana in Sibiu. Acolo unde, cu ajutorul altei aplicatii mobile, ma astepta deja un sofer ce m-a condus pana la Bucuresti pe traseul cel mai putin aglomerat, dictat de catre telefon. De la Bucuresti am luat un alt avion de la alta companie, zbor ce l-am gasit rapid online. Dupa check-in, am rezolvat pe WhatsApp sa ma astepte o masina la Terminalul 3 al aeroportului din Paris ce m-a dus practic singura (cu ajutorul GPS-ului si a cruise control-ului) pana la hotelul rezervat online, acolo unde am parcat si am intrat in camera cu ajutorul unui cod primit pe telefon.
Astfel am ajuns la mii de km, in nici 20 de ore, schimband 4 masini si un avion, fara timpi de asteptare si fara nimic prestabilit. Totul doar cu ajutorul unei cutiute negre numite…
telefon.
Va zic, iubesc vremurile ale caror sunt contemporan.

Încercaţi, vă rog, să vă ridicaţi la nivelul la care a ajuns numele Sibiu.

Primul şi ultimul lucru vizitat de un turist este restaurantul. Indiferent câte muzee vede, indiferent cât de curat e oraşul, indiferent cât de multe obiective istorice îi este dat să vadă, prima impresie şi ultima amintire a unui turist este restaurantul în care mănâncă imediat ce a ajuns în Sibiu, respectiv unde ia cina înainte de plecare. Aşa îmi spunea un manager de restaurant în urmă cu câteva zile.

Şi are dreptate.

Găzduind un prieten venit din SUA, via Thailanda şi încă peste 100 de ţări vizitate pe tot globul, am petrecut câteva zile prin restaurantele din Sibiu şi le-am descoperit aşa cum le descoperă orice turist venit la noi. Prietenul meu, Erick, este genul de om care din călătorit trăieşte, petrecând cel puţin 300 din 365 de zile prin lume, de cele mai multe ori fiind trimis de agenţii de turism pentru a descoperi şi a scrie despre destinaţii noi. Deci ştie exact despre ce este vorba atunci cânt eşti turist şi chiar poate avea o imagine de ansamblu asupra serviciilor.

Erick, făcându-şi curaj să guste din mâncarea ce arată ca o... — Erick, făcându-şi curaj să guste din mâncarea ce arată ca o…

Iar prima lui impresie despre Sibiu a fost „am uitat cât de proaste sunt serviciile în România” atunci când a fost nevoit să aştepte mai mult de patruzeci de minute pentru a primi meniul şi a i se aduce comanda la Crama Sibiană. Era un singur chelner într-o sâmbătă la prânz, iar acest chelner făcea de toate. Apoi, pentru ca experienţa să fie completă, am primit şi o notă de plată mult umflată, probabil adusă de la o altă masă.

Cu aceeaşi impresie a rămas şi a doua zi, pentru că a trebuit să schimbăm restaurantul deoarece Andrei, chelnerul de la Hermania din ziua aia, a fost insuportabil de grosolan pentru că i s-au cerut jumări. Erick, de cum a călcat pe pământ sibian, a spus că vrea să mănânce jumări. Crede că i s-a schimbat viaţa de când le-a descoperit aşa că ar fi dat orice să guste câteva. Deşi apar în meniu (într-un platou), chelnerul nostru a făcut un mişto nesimţit, ne mai încetând să îşi bată joc de faptul că am mers într-un restaurant cu specific german ca să cerem jumări.

Nici ultimul prânz luat la Sibiu nu a fost mai bine primit, mâncarea de la Casa Frieda aducându-i o grimasă pe faţă, exclamând „Arată îngrozitor mâncare asta.” A îndrăznit să guste şi chiar i-a plăcut mâncarea dar ruşinea ce m-a cuprins atunci când a spus că „oamenii ăştia nu ştiu să aranjeze o farfurie” nu m-a lăsat preţ de câteva ore bune.

Prima şi ultima amintire a unui turist despre Sibiu este restaurantul în care mănâncă. Încercaţi, vă rog, să vă ridicaţi la nivelul la care a ajuns numele Sibiu.

Cum s-a văzut excursia din Paris pe Instagram vs. ce s-a întâmplat în realitate.

Cum îmi stă mie bine, vineri pe la prânz am aruncat câteva haine în bagajul de mâna, am luat masina si am plecat spre Cluj, acolo de unde urma să caut poarta nr. 3 pentru îmbarcare cu destinaţia Paris. Nu ştiam exact unde voi ateriza şi cum voi ajunge la hotelul de patru stele cu un pat cam înghesuit într-o cameră nu mult mai mare ca baia din dotare, aşa că am ajuns să fac check-in abia după miezul nopţii, după ce am schimbat două maşini, un avion, un autocar şi, ca să simt că a meritat plimbarea, o limuzină ce m-a lăsat în faţa hotelului.

Abia de dimineaţă am conştientizat faptul că tocmai ce mi-am întâlnit două femei pe care aşteptam să le revăd de ceva vreme, aşa că am profitat de vremea bună şi am făcut rapid schimb de locuinţe, mutându-mă în casa în care stă cu chirie verişoara mea preferată, Liana. Un fel de apartament de arisocrat francez, dispus pe doua etaje, cu un living amenajat într-o ambianţă boho chic, ce te bulverseaza într-un mod păcut cu zecile de obiecte, suveniruri şi tablouri colecţionate din toate colţurile Africii. Proprietarul – un pensionar francez, fost pilot la Air France, ce timp de două luni este plecat prin diferite ţări exotice ori la conacul din apropiere. Acestea fiind spuse, am avut întreaga casă doar pentru noi aşa că am profitat de asta, recuperând ultimii trei ani printre schiţele şi picturile Lianei.

Aşa cum trebuie să facă orice turist ajuns aici (indiferent pentru a câta oară!), am marcat pe hartă primul, cel mai important şi de neratat obiectiv turistic al Parisului: Turnul Eiffel. Acea structură metalică ce nu îti oferă niciodată răspunsul la întrebarea „de ce naiba s-a gândit cineva să facă aşa o grandomanie metalică în plin centrul oraşului, aparent neavând nici măcar un rol practic”. Dar, hei, dacă tot am ajuns la Paris, a fost obligatoriu picnicul pe iarba verde de la baza turnului. Cu lejeritate, am întins păturica luată de acasă, am răsfirat legumele, fructele şi sandwichurile cumpărate de la alimentara din colţul străzii, am deschis proseco şi am ciocnit pentru o zi la care cu o lună în urmă nici nu visam. Aşa am lenevit preţ de câteva ore, alături de alte sute de persoane ce făceau exact acelaşi lucru ca noi: se bucurau de viaţă.

Spre seară am luat liftul spre ultimul etaj al Turnului Eiffel, din păcate ajungând în vârf puţin după minutele de glorie ale soarelui ce tocmai ne spunea noapte bună. Oricum, cele patru ore de stat la tot atâtea cozi (pentru a intra în perimetrul turnului, pentru a cumpăra biletele, pentru a lua liftul până la etajul doi apoi pentru a schimba cu un alt lift ce te înălţa undeva la 300 m. deasupra pamântului) nu au meritat atât de mult pe cât s-ar crede. Milioanele de turişti ce fac anual aceeasi paşi ce i-am făcut şi noi acum probabil vor să bifeze această experienţă pe lista de „to do”, altfel, dacă nu sunteţi atât de pasionaţi de stat la cozi, poate vă găsiţi altceva de făcut în tot acest timp. Mai ales dacă sunteţi în Paris doar pentru un city-break.

Evident, al doilea cel mai cunoscut şi vizitabil loc ce trebuie neapărat bifat (urcat în top imediat după ce Catedrala Notre Dame a dispărut de pe harta pasionaţilor de poze faine) este muzeul Luvru. De fapt, piramida de sticlă ce se ridică din pământ parcă intentionat pentru a-ti spune „hei, fă-mi o poză magică”. Exact asta am şi facut dar nu m-am oprit la o singură poză ci am tras vreo câteva zeci de cadre din toate unghiurile, în toate poziţiile, pe măsură ce soarele înroşea norii cerului, aproape până la ora la care doar felinarele lămpilor stradale ne mai arătau faptul că înca suntem în Paris.

A fost cea mai faină seara dintre toate cele 10 petrecute în capitala Franţei. Dar pozele rămân, se pare, într-o arhivă personală ce va avea menirea de a-mi aminti şi peste ani de apusul acela magic în razele căruia multe cupluri au decis să-şi surprindă dragostea în fotografii profesioniste, cărând după ele fotografi, lumini şi scule foto de zeci de mii de euro. Dar chiar şi cu iPhone-ul meu al cărui cameră o înjur tot mai mult cu fiecare concediu, cred că am reuşit să surprind câteva cadre memorabile ce se pot ridica la feeling-ul avut deasupra muzeului Luvru.

Dar daca şi tu esti un pasionat de artă, cu pretenţii de om boem ce tinde sa facă în viaţă doar ceea ce-i face placere, e imposibil să nu îti fie cel mai aproape de suflet din tot Parisul zona Montmartre, găsita uşor pe hartă după un alt obiectiv suficient de cunoscut astfel încât să scrie despre el prin toate ghidurile turistice – Bazilica Sacré-Cœur.

Ce e atât de special la acest loc în afara nelipsitelor lacăte în formă de inimă pe care iniţialele scrijelite rămân împreună chiar şi mai mult timp decât cuplurile în viaţa reală? Păi, cum să vă spun… de îndată ce observi bazilica impunătoare din vârful dealului Montmartre, eşti parcă atras ca hipnotizat spre locul unde vei descoperi zeci (dacă nu chiar sute) de artişti ce sunt dispuşi să te deseneze contra unei sume nu tocmai mici dar care, de foarte multe ori, merită să o scazi din teancul de bancnote cu care ţi-ai propus să te întorci neatins acasă. Asta pentru că pe majoritatea artiştilor plastici de aici îi trădează anii de experienţă ce cu lejeritate se transpun în portretele rezultate.

Dacă mai adaugăm peste asta şi faptul că poţi vedea de aici întreg oraşul, chiar din mai multe locuri, fiecare cu propriul farmec, cred că nici nu mai trebuie să spun nimic astfel încât locul ăsta fermecat să strânga puncte în plus înaintea tradiţionalelor obiective turistice parisiene.

Apropo de artişti plastici, o zona super plină de galerii de artă private este Saint-Germain-des-Prés. Străzi şi strădute ticsite de picturi, magazine, ateliere şi galerii mai mult sau mai puţin exclusiviste. Din păcate, luna august nu este deloc una bună pentru a consuma artă pentru că, se pare, cam toţi artiştii sunt plecaţi în concediu, tragând obloanele chiar şi o lună de zile. Totuşi, am reuşit să mă încarc cu inspiraţie cât pentru câteva luni deci a meritat plimbarea.

Dacă tot sunteţi aici, mai mergeţi câţiva paşi până în cartierul latin pentru că, vă spun, nu veţi regreta. Strădutele înguste pline de restaurante si cafenele pline de chic sunt o încântare. Am luat aici un prânz romantic, cu vedere direct spre catedrala Notre Dame, ceea ce a fost o încântare. Dacă vă afundaţi printre străduţe, veţi găsi zone pline de restaurante ce oferă meniul zilei la 15 euro, cu două porţii generoase de mâncare, desert, plus vin si apă din partea casei.

Pentru serile lejere petrecute la un vin, recomand şi zona din jurul Atelierului lui Brâncusi. Iar daca de aici vă continuaţi drumul pe lângă Le Centre Pompidou apoi vă pierdeţi pe strădutele din stânga bulevardului Beaubourg, veţi descoperi o altă lume, plină de baruri pentru gay, steaguri multicolore şi treceri de pietoni marcate în culorile identificate deja cu persoanele gay. Din păcate, nu am văzut şi lesbiene, nu stiu unde se ascund, dar e clar că zona este una de vizitat. Poate chiar şi de baut o bere în atmosfera plină de culoare de aici.

Doar pentru a nu mă îndepărta foarte mult de partea artistică a Parisului, vreau să amintesc foarte pe scurt de Atelier des Lumières unde se pot „vizita”… de fapt, te pot vizita picturile lui Van Gogh, Klint şi alţii… printr-un joc de lumină, imagine şi acorduri muzicale ce te transpune într-o lume imaginară plină de culoare. Sute de proiectoare însufleţesc spaţiul întunecat, transformându-l într-un loc la care vei rămâne cu gândul pentru mult timp. Cu siguranţă, pasionaţii de Instagram o să-mi mulţumească!

Recomand să cumpăraţi biletele online pentru că aveţi prioritate la intrare. În plus, altfel riscaţi să nu mai găsiţi bilete la faţa locului şi să pierdeţi spectacolul.

Am căutat destul de mult locuri din care se poate vedea apusul. Din păcate, nu am avut prea mult noroc cu vremea aşa că Parisul nu a vrut să-şi dezvăluie îndestulător latura asta dar, totuşi, pot recomanda cu încredere apusul la Luvru şi eventual cel din Turnul Eiffel. Apusul se mai vede bine de la Piaţa Concorde ori de pe platourile Jardin des Tuileries de unde puteţi prinde în fundal şi Turnul Eiffel. Răsăritulm îl puteţi prinde în toată splendoarea lui de la Trocadero cu vedere spre Turnul Eiffel şi de pe dealul Monmartre de unde se vede panorama întregului oraş.

Şi o altă recomandare preţioasă: îndrăzniţi să luaţi un tur cu un autocar descoperit deoarece vă plimbă prin toate zonele ce merită vizitate. Costă undeva în jur de 25 euro/zi/pers. dar faptul că puteţi urca şi coborî oriunde vă doriţi, vă oferă posibilitatea să vizitaţi punctele de interes după care să vă continuaţi drumul într-o altă parte a oraşului unde, la fel, puteţi coborî pentru a petrece timp şi acolo. Calculând banii daţi pe metrou şi timpul pierdut din staţii până acolo unde vreţi să ajungeţi, compensează diferenţa de preţ. În plus, explicaţiile ghizilor (ori ghidajul audio înregistrat) fac să merite fiecare ban.

Mai multe poze de la Paris găsiţi aici: link Facebook

Timpul nu le ştie întotdeauna pe toate

„Timpul le rezolvă pe toate”. „Timpul va decide”… într-un fel sau altul. Cu credinţa asta suntem educaţi. Atunci când suntem depăşiţi de situaţie sau, pur şi simplu, nu suntem hotărâţi în a lua o decizie… lăsăm totul asupra timpului. El va decide, timpul ne va hotărî drumul.

Dar timpul nu le ştie întotdeauna pe toate. Ba chiar ia de multe ori decizii proaste în locul nostru. Şi niciodată nu ne revoltăm pentru că suntem convinşi că „aşa a fost să fie”. Fără să ne punem niciodată problema că ar fi putut fi mai bine dacă am fi înfruntat timpul şi am fi decis noi pentru viaţa noastră.

E timpul să mai hotărâm şi noi pentru noi. E timpul să schimbăm job-ul dacă asta simţim că trebuie făcut… fără a lăsa timpul să treacă şi să decidă în locul nostru. E timpul să ne consolidăm relaţiile, fără a lăsa timpul să decidă dacă omul de lângă noi e bun sau nu.

E timpul să ştim ce vrem de la noi şi de la viaţa noastră, ce ne inspiră, ce ne place şi mai ales ce nu ne place. Şi să facem acum schimbările pe care le visăm.

E timpul să înfruntăm timpul. Să nu mai lăsăm totul la voia lui.

Articol apărut în Zile şi Nopţi Sibiu.

După 20 de ani.

Aşa a început o aventură de câteva zile, pusă la cale foarte din scurt, cu oamenii ce mi-au rămas cei mai dragi din tinereţile mele. Nu a fost cazul să spun mai mult decât „vreau să ne vedem în Amsterdam de ziua mea” şi şi-au cumpărat direct biletele de tren şi autocar. Am fost luat pe nepregătite, vă spun sincer, pentru că nu mă aşteptam să reacţioneze atât de repede. Nu mai vorbisem, totuşi, de cel puţin jumătate de an cu niciunul dintre ei. Iar de văzut, din 2016.

În 2016 i-am întâlnit ultima oară în carne şi oase, imediat după divorţul meu. Simţeam atunci nevoia să am alături nişte oameni dragi cu care mă pot înţelege doar din priviri, care să nu pună întrebări tâmpite indiscrete şi să ştie exact cum trebuie să se comporte cu mine pentru a mă face să mă simt bine. Exact aşa şi acum. După o despărţire dureroasă, am avut din nou nevoie de ei şi, fără vreun semn de îndoială, au răspuns imediat pozitiv.

Unii ar spune că prietenii adevăraţi nu se caută doar atunci când ai nevoie de ei. Eu spun, însă, că pe prietenii adevăraţi îi poţi suna oricând, la orice oră, chiar dacă nu aţi mai vorbit de jumătate de an. Şi să ştii sigur că îţi vor răspunde.

Foto din Amsterdam: Link Facebook.

Mi-am dat seama că mănânc aproape zilnic la restaurant, în timp ce alţii nu au parte de o masă caldă cu lunile.

Mănânc aproape zilnic în oraș. Cheltui în medie 600 de lei lunar pe restaurante fără să îmi dau seama că banii ăștia ar ajunge probabil pentru a hrăni o familie întreagă, timp de o lună, dacă s-ar rândui pe produse cumpărate din Profi, pregătite și gătite acasă. Cu greu realizez că cele 20 de mese calde servite de mine lunar, sunt probabil vis pentru foarte multe persoane ce nu reușesc nici măcar să mănânce zilnic, apoi să mai spere și la o masă caldă.

Peste 10.500 de mese calde vor fi oferite, însă, de noi toți, prin cumpărarea produselor Fairy în următoarea perioadă. Astfel, putem cu toții ajuta persoanele aflate în situații vulnerabile din toate zonele țării: Maramureș, Bucovina, Banat-Crișana, Transilvania, Moldova, Olteania, Muntenia și Dobrogea.

Prin cumpărarea oricărui produs Fairy din magazinele Profi din întreaga țară, participăm cu o donație către Asociația O masă caldă, Fundația World Vision și Fundația Emanuel pentru oferirea de mese calde persoanelor aflate în situații vulnerabile. Oferă și tu șansa celor ce nu au mai gustat de mult o masă caldă de a se bucura de gustul pe care noi îl simțim zilnic acasă, la părinți ori la restaurant.

Cumpără orice produs Fairy din magazinele Profi în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2019, acest mic gest fiind egal cu o masă caldă. Poftă bună!

Dabo Doner primeşte 200.000 de euro de la stat pentru a deschide noi fast food-uri.

Pentru cine mai credea că programul Start-Up Nation va fi anul acesta pentru firmele la început de drum, iată dovada în faţa noastră că de fapt PSD l-a transformat într-unul care să reducă pe hârtie şomajul. Niciun start-up nu are cum să supravieţuiască cu mai mult de 4 angajaţi la început de drum aşa că majoritatea câştigătorilor celor 40.000 euro primiţi de la stat sunt shaormerii ori firme cu vechime ce îşi mută activitatea pe SRL-uri înfiinţate pe numele mătuşii, a bunicii, a fratelui…

Dabo Doner, de exemplu, va primi anul acesta 200.000 de euro pentru a îşi utila şi a deconta cheltuieli de funcţionare pentru 5 fast food-uri.

Dabo Hermannstadt SRL, Dabo Cibinium SRL-D, Dabo Bio Total SRL-D (toate înfiinţate în 2018 probabil special pentru a cere finanţare prin programul Start-Up Nation, având toate trei sediul la aceeaşi adresă, exact cea trecută la contact pe site-ul Dabo Doner) şi firmele Dabo Sibiu SRL-D, Simply Dabo Dia SRL-D (cu sediul la aceeaşi adresă din Cisnădie) vor primi fiecare câte 40.000 de euro în acest an. Banii sunt nerambursabili şi finanţarea nu obligă Dabo Doner să vină cu vreo contribuţie proprie în bani.

Conform declaraţiilor, Dabo Doner funcţionează din anul 2013 şi a avut în 2017 o cifră de afaceri de 12 milioane de euro şi 1.000 de angajaţi în întreaga reţea. Conform datelor oficiale, doar prin Dabo International SRL, profitul lunar a fost în 2017 de 180.000 lei. În Sibiu s-au mai deschis două fast food-uri Dabo Doner în 2018, neluând în calcul şi francizele din restul ţării.

Totuşi, unde e start up-ul în cazul ăsta?

sursa foto

Shopping City Sibiu a desființat locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități. Și nu e o glumă.

Pentru că în decembrie am scis articolul ăsta și după un val de postări pe Facebook prin care oamenii îi criticau pe cei de la Shopping City Sibiu pentru că nu le pasă de faptul că locurile de parcare destinate persoanelor cu dezabilități sunt în permanență ocupate ilegal, iată că a venit și rezolvarea: au desființat locurile de parcare destinate celor cu hendicap.

Începând de ieri, au desființat parcările respective și nu mai există nici măcar un loc de parcare destinat persoanelor cu dezabilități dintre cele urmărite de mine în ultima lună. Pur și simplu au dat semnele de circulație jos, devenind astfel locuri normale de parcare. Atât de simplu!

Astfel că, în momentul de față, în toată parcarea de probabil peste 1500 de locuri au mai rămas doar 15 locuri destinate celor în scaun cu rotile: câteva la intrarea în Auchan, patru la Leroy Merlin, trei locuri la Mobexpert și un singur loc la JYSK.

În zona Carrefour, cel mai vizitat și mai mare magazin din Shopping City Sibiu, nu mai există nici măcar un loc de parcare pentru persoanele cu dizabilități, deși sunt două intrări principale aici.

Pentru că așa se rezolvă lucrurile la noi, în condițiile în care cei împuterniciți să apere drepturile persoanelor cu handicap (Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități și Organizația Națională a Persoanelor cu Handicap din România) sunt pasivi și inexistenți.

De neimaginat!

Pierdut pat supraetajat. Găsitorului ofer recompensă.

După cum ştim deja, internetul e un izvor nesecat de oameni puşi pe glume şi miştouri. Iar atunci când dai de un anunţ de genul celui de mai jos, chiar e sămânţă de mişto.

Un tip din Avrig a cumpărat un pat pentru copii dar sfoara cu care îl legase s-a rupt, aşa că l-a pierdut pe drum. Patul a ajuns în mijlocul drumului iar proprietarul a aflat de pierderea lui de pe Facebook. Şi de aici au început miştourile:

Doar că proprietarului patului nu i-a convenit aşa că s-a lăsat cu ameninţări, cu reclamaţii la poliţie şi jigniri aruncate în toate părţile. În viziunea lui, deşi el a pierdut ditamai patul în mijlocul drumului şi nu şi-a dat seama de lucrul ăsta, tot ceilalţi sunt idioţi şi proşti.

Pe lângă asta, omul e ceva lucrător la fabrica Louis Vuitton de pe lângă Sibiu şi, în concepţia lui, asta îi conferă un statut privilegiat ce îi dă dreptul să se considere mai presus faţă de toţi… deşi el a fost în stare să piardă un pat în mijlocul străzii.

Postarea originală e AICI şi încă se mai râde 😀

Am fost la noul McDonald’s și nu am găsit deloc coadă

Pentru că nu am văzut mai niciunde reclame la noul McDonald’s din Sibiu (ca și cum nici nu ar exista) m-am hotărât să le fac o vizită, că tot mă întrebam în sinea mea ce voi mânca astăzi seară.

De obicei la fast food-uri gen McDonald’s sau KFC ești obișnuit să-ți aștepți rândul suficient de mult timp pentru a te gândi și răzgândi de 1000 de ori ce să-ți comanzi așa că am fost puțin uimit când nu am văzut pe nimeni la coadă în noul McDonald’s din Sibiu. Apoi am fost uimit că nu găseam niciunde meniul. Și nici unde pot comanda mâncarea.

Se pare că sistemul de comandă cu ajutorul ecranelor tactile de la intrarea în local a rezolvat cât de cât problema cozilor enervante. Îți comanzi singur ce vrei să mănânci, plătești cu cardul sau cash la singura casierie aflată aici apoi aștepți să ți se pregătească meniul. La mine a durat mai puțin de un minut să îmi iau mâncarea și să merg la etaj, în căutarea unui loc la masă.

Familiile nu au de ce urca, la parter există și monitoare cu jocuri pentru copii, motiv bun să mănânce și părinții în liniște.

Trecând peste faptul că jumate din viață am umblat cu tricou McJunk după mine și nu am fost de acord cu mâncarea de aici, de ani de zile vedeam spațiul ăsta potrivit pentru un McDonald’s. Iar ce a ieșit arată bine și modern. Dacă sistemul de auto-comandă va funcționa suficient de bine încât să nu se formeze îmbulzeală nici pe timp de vară, eu sunt mulțumit că avem un Mc și în centru.

2018 în câțiva pași.

Revin la tradiție: 2016, 2015, 2014, 2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008.

Deși la început de 2018 aveam tendința de a renunța la proiectele comunitare, nu m-a lăsat inima să o fac. În schimb, am reușit să mă concentrez pe proiecte ce pot aduce o schimbare pe termen mediu și lung. Cât de mică o fi ea, sunt convins că proiectele asupra cărora m-am concentrat în 2018 pot rămâne în mintea oamenilor.

Înainte de a vi le arăta, vreau să aruncați un ochi și peste raportul AIOS cu activitatea din ultimii ani. Sunt convins că majoritatea nu știți că Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu este implicată și în cercetare, în șantiere arheologice, monitorizarea monumentelor istorice, promovarea Sibiului și organizarea de Școli de Vară. Iată mai jos raportul de activitate. Este stufos dar merită parcurs (click pe imaginea de mai jos):

Orașul Artiștilor, proiectul prin care am reușit să aducem în fața șevaletului zeci de pasionați de artă dar și să ajutăm artiști plastici să câștige bani din ceea ce crează:

Școala de Vară de la Rășinari (de arte plastice, fotografie) în urma căreia am oferit mai multe burse de studiu unor pasionați de artă din toată țara. În urma Școlii de Vară de arhitectură am reușit publicarea și tipărirea a unui Ghid de bune practici în arhitectură, pentru a arăta locuitorilor din Rășinari cum trebuie să își păstreze clădirile tradiționale și ce intervenții pot aduce în vederea reconversiei funcționale:

Gala AIOS prin care am oferit distincția de Ambasadoare a Sibiului dnei Ortrun Rhein, directoarea Centrului Carl Wolff:

Videourile de mai sus au fost realizate de CBO Films.

Promovarea Baschetului în Școli, proiectul prin care, deja de 10 ani, invităm jucătorii profesioniști de la CSU Sibiu să devină antrenori de ocazie pentru elevii claselor III-IV din școlile sibiene:

CSU Fans Magazin, revista suporterilor sibieni ce ajunge în scurt timp la numărul 200. Revista apare neîncetat de 13 sezoane:

Videourile de mai sus au fost realizate de Storytells.

Eu unul sunt mândru de ce am reușit să fac în 2018.
Sper ca 2019 să fie și mai productiv 🙂

În vreme ce ignoră problema parcărilor ilegale pe locurile celor cu dizabilităţi, Shopping City Sibiu măcar şi-a marcat parcările în culori.

Update 22 ianuarie 2019

În loc să rezolve problema celor ce parchează ilegal pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, Shopping City Sibiu mai bine a desființat parcările, transformându-le peste noapte în parcări normale. Detalii și poze: https://cemerita.ro/interzis-persoanelor-cu-handicap/

Later edit 27 decembrie:

Later edit 21 decembrie:

Poliţia Locală Şelimbăr spune că nu a fost niciodată sesizată de către reprezentanţii Shopping City Sibiu cu privire la parcări ilegale, ei neputând acţiona dacă nu sunt chemaţi de către proprietar, deoarece este proprietate privată.

Later edit 20 decembrie:

Shopping City Sibiu mi-a trimis un email PR-istic scris la per tu, prin care spune că „Ne pare rău pentru experiența neplăcută pe care ai întâmpinat-o. Agenții de securitate sunt instruiți să le solicite șoferilor care parchează pe aceste locuri legitimațiile care atestă gradul de handicap, dacă acestea nu sunt afișate în parbriz sau pe bord. Din păcate, există și situații în care agenții nu pot fi prezenți permanent în acea zonă, astfel că unii șoferi aleg să utilizeze, în mod incorect, acele spații de parcare. Acestora le sunt lăsate notificări pe parbriz, prin care li se aduce la cunoștință faptul că, în cazul în care nu eliberează locul de parcare, va fi notificată poliția locală.”

Trageţi voi concluzia cât de eficient este un bileţel găsit în parbriz atunci când pleci de la cumpărături.

Mi-e încă imposibil de digerat lipsa de reacţie, lipsa de empatie şi lipsa de bun simţ a reprezentanţilor Shopping City Sibiu. După ce le-am semnalizat în urmă cu aproape o săptămâna faptul că pe locurile de parcare destinate celor cu dizabilităţi se află doar maşini ce nu ar avea voie să parcheze acolo, am primit ca răspuns de la directorul Shopping City Sibiu… tăcere.

Dar nu-i bai, până şi Poliţia Locală Şelimbăr şi Poliţia Rutieră Sibiu ignoră problema, prefăcându-se că nu există. Nimeni dintre cei amintiţi mai sus, dar absolut nimeni nu răspunde sesizărilor. Tragic e că nici celor de la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România nu pare să le pese mai mult.

Aşa că, dragii mei, va trebui să trăim în continuare urmărind cum şmecheraşii parchează până în buza intrărilor spre Carrefour şi Auchan, pe când cei aflaţi în nevoie va trebui în continuare să îşi caute locuri de parcare cine-ştie-unde. Că doar cei de la Shopping City au desenat parcările destinate persoanele în cărucior obligaţi fiind pentru a-şi obţine autorizaţiile de funcţionare, nimeni nu a spus că trebuie să şi respecte apoi legea. Şi când spun nimeni, chiar mă gândesc că nimănui nu îi pasă.

Vineri seară: 15 locuri de parcare destinate celor cu dizabilităţi dintre care 12 locuri ocupate ilegal, 2 locuri ocupate de maşini cu legitimaţie de handicap locomotor vizibilă pe bord, 1 loc liber;

Luni seară, după două zile de când am făcut reclamaţie: 15 locuri de parcare, 10 locuri ocupate ilegal, 4 locuri ocupate de maşini cu legitimaţie de handicap, zero locuri goale;

Marţi dimineaţa, după 12 ore de când am făcut a doua reclamaţie: 15 locuri de parcare, 10 locuri ocupate ilegal, 3 locuri ocupate de persoane cu handicap, 2 locuri de parcare goale.

P.S. De azi, parcările din Shopping City Sibiu sunt semnalizate pe zone. Ce bine, măcar de acum ştim în ce zonă am parcat ilegal.