Mai sunt 50 de minute până la ora 21:00, atunci când secţiile de vot se închid. Revenim pe drumuri după o pauză de masă pentru care am condus destul de mult, la singurul restaurant de pe o rază de zeci de km. Am schimbat între timp şi maşina. Consumând în timpul zilei mult mai multă motorină decât preconizasem, pe-a mea am lăsat-o într-o parcare în faţa unei secţii de vot, acum eu devenind copilotul ce se ghidează după mesajele citite pe Facebook. Cipi goneşte pe şoseaua întunecată, dornic să ajungem la timp în secţia de vot în care şi-a propus să rămânem la numărătoarea voturilor. Trebuie să fim acolo cel târziu cu câteva minute înainte de orele 21:00 pentru a ne fi permis accesul.

Drumul parcă se îngustează cu fiecare kilometru parcurs. Oamenii şi maşinile au dispărut cu totul din peisaj, în jur este pustiu şi întunecat. Semnalul 3G a picat de câteva minute bune, telefonul chinuindu-se şi el să rămână funcţional. Singura vietate întâlnită a fost o vulpe ce ne-a sărit în faţa maşinii, cine ştie de unde. Parcă ar fi vrut să prevestească ceva.

Să facem cunoştinţă.

Ajungem într-un timp record într-un sat, undeva în nordul judeţului Sibiu. Străzile sunt goale, până şi orătăniile s-au retras fiecare la casa ei. Nici urmă de suflet prin preajmă.

Vedem o mulţime de 3 maşini parcate în faţa unei clădiri ceva mai impunătoare, cu ferestrele luminate, singura de altfel ce pare locuită. Fără variante de a lua legătura cu exteriorul, realizăm că suntem condamnaţi în a nu cunoaşte ceea ce probabil toată ţara va trăi la aflarea rezultatelor alegerilor. Avem de luat o decizie: aceea de a trăi pentru câteva ore în „bula” ce-o vom forma în jurul buletinelor de vot de aici, formându-ne astfel propriul adevăr, trăind cu convingerea că întreaga lume este precum cea în care tocmai am poposit. Aşa o să şi fie, ne vom izola în cercul nostru de noi prieteni şi vom trăi cu senzaţia că suntem reprezentativi pentru o întreagă ţară.

De cum ne apropiem de ferestrele luminate, vedem în zare umbra a doi bărbaţi zgribuliţi de frig, din expiraţia cărora nu îmi dau seama dacă ies aburi de frig ori fum de ţigară.

„Bună seara!”

decidem să cercetăm terenul încă dinainte de a ne apropia prea mult. „E linişte pe aici” continuăm conversaţia, mai, mai ne vom da seama dacă bărbaţii sunt alegători ori membri în Biroul Electoral. „Da. Toată ziua a fost aşa” ne primeşte unul dintre ei, neştiind cu ce treabă am ajuns prin satul uitat de lume.

Două foi A4 cu câte o săgeată ne direcţionează spre intrarea în grădiniţa din Bîrghiş. Le urmăm, auzind tot mai aproape agitaţia de după uşa pe care nu ştim dacă trebuie să o deschidem ori să batem în ea înainte. Cipi împinge uşor de uşa albă, scorojită şi, imediat, se lasă o linişte ca de mormânt. Opt perechi de ochi sunt aţintite spre noi, întrebătoare. Nu suntem de-ai satului şi-ar fi destul de greu de crezut că nişte turişti pot ajunge aşa departe într-o zi de duminică, doar pentru a vota. Ochii nici nu mai respiră, cu toţii îşi ţin răsuflarea ca şi cum ceva nemaîntâlnit tocmai ce s-a întâmplat.

Legitimaţiile, vă rog!

O sală mare ne primeşte, în capătul opus uşii pe care am intrat fiind aşezate trei mese de lemn, în jurul cărora stau în continuare nemişcaţi cei ce par a fi reprezentanţii partidelor repartizaţi aici şi preşedintele secţiei de vot numărul 238, o femeie micuţă de înălţime dar impunătoare prin poziţia corpului, singura persoană din sală ce pare gata de atac.

„Bună seara, suntem observatori la aceste alegeri, vom rămâne aici după închiderea secţiei, pentru numărătoarea votului.”

Am nevoie să vă văd legitimaţiile!

sunt cuvintele ce îi dezmorţesc puţin pe cei prezenţi în sala de sport improvizată.

Acolo sunt două scaune, puteţi să luaţi loc.

ne arată cu degetul două scaune de lemn poziţionate strategic în colţul opus al încăperii, undeva departe, printre bucăţi de moloz aruncate sub un coş de baschet prost conceput. Atât de departe de mesele cu hârtii încât nu ştiam dacă să fim prietenoşi şi să acceptăm primirea ori, pur şi simplu, să ne găsim de lucru în jurul cutiilor înalte de lemn pe care stăteau scrise de mână două texte: „Camera deputaţilor” şi „Senat”. Am decis din priviri să punem stăpânire pe scaune, lăsându-ne gecile curgând pe spătare. Agitaţia a revenit, femeia ce ne-a primit dând directive şi organizând pe fiecare în parte pentru a fi pregătiţi în clipa blocării uşilor secţiei de vot.

Urma să ne pretrecem ore bune împreună, închişi într-o sală izolată, păzită de un poliţist gata să imobilizeze pe oricine are de gând să intre sau să iasă pe uşa încuiată cu cheia. Geamurile sunt şi ele toate sigilate. Mă simt ca într-o emisiune de supravieţuire în care am intrat cu bună ştiinţă fără să ştiu, însă, în ce m-am băgat.

Foto: Ciprian Ciocan

Moşul, tânărul şi securistul

Încercam deja să ne dăm seama care personaj din ce partid face parte, conştienţi fiind de faptul că nu vom afla niciodată adevărul. Deja ştiam partidele reprezentate în secţiile de vot, din celelalte localităţi prin care am trecut de-a lungul zilei. Peste tot sunt aceleaşi partide, mai puţin USR care lipseşte cu desăvârşire: PSD, PNL, UDMR, ALDE, PRU, PMP şi… ANR, un partid de care nu auzisem nimic până cu câteva ore mai devreme.

Nici măcar reprezentanţii ANR cu care am vorbit nu ştiau mai multe decât mine sau ce are de gând partidul ăsta de a cheltuit atâţia bani doar pentru a verifica alegerile parlamentare. Unii dintre ei ştiau ca e condus de Marian Munteanu, bărbosul ăla ce a vrut să candideze la Primăria Capitalei dar a fost retras înainte de alegeri, dar niciunul nu îşi putea explica de ce un partid înfiinţat cu doar 4 luni în urmă a decis să se implice atât de mult în alegeri. Şi cum de are o structură atât de mare.

Odată cu începerea numărării voturilor, încercam să desluşim puţin câte puţin misterul reprezentanţilor. PNL, PSD, PNL, UDMR, PNL, ALDE, PNL, după fiecare vot citit cu voce tare, încercam să văd bucuria în reacţia celor din jur. Tânărul nu se ascundea deloc, la fiecare foaie cu ştampila pusă în chenarul PNL, strângea din pumni în semn de victorie. Moşul se enerva foarte rău atunci când cineva făcea câte o remarcă la adresa PSD, amenintând că loveşte tare cu piciorul de scaun pregătit în maşina ce îl aşteaptă afară. Românul trimis de UDMR se mira neîncetat că în sat sunt 4 unguri dar, totuşi, partidul lui a primit 12 voturi. Securistul, îmbrăcat din cap până în picioare în negru, cu pălărie ca de militar american, şi ea neagră, era însă cel mai scrupulos şi greu de citit. A numărat în paralel listele cu prezenţa la vot, a păzit îndeaproape cutiile sigilate ce adăposteau buletinele de vot şi s-a repezi să fie el cel ce vede primul fiecare vot în parte, chiar înainte de a fi citite cu voce tare. Alcoolistul cu hainele murdare era singurul care avea aceeaşi figură tulbure, dezinteresată, indiferent de votul rezultat. El este acolo pentru bani, puţin îi pasă ce se întâmplă de fapt în urma alegerilor.

PNL, câştigător detaşat.

256 de oameni. Atâţia oameni au votat în secţia de vot unde erau înscrise pe liste puţin peste 600 de suflete. „Dar este bine, cel puţin 200 nici nu mai locuiesc aici, unii chiar de 20 de ani, dar tot apar pe liste.” repeta securistul care părea să le ştie pe toate. „A fost prezenţa mult mai proastă ca la locale, cortorarii nici nu au mai venit la vot niciunul” spune preşedinta de secţie care a început să îi enumere pe toţi cei ce obişnuiau să treacă pe la urne în ultimii ani dar ieri nu s-au deranjat să iasă din case.

PNL, PNL, PNL. Teancul de buletine de vot al PNL-ului creştea cum probabil nimeni din sală nu s-ar fi aşteptat. Până şi tânărul PNL-ist a încetat să se mai bucure la fiecare vot pentru partidul lui, fiind primul care şi-a tras un scaun, relaxat, şi, uşor neliniştit de lipsa semnalului la telefon şi internet, era nerăbdător să se termine odată toată numărătoarea pentru a afla rezultatele finale. Dar şi el, ca şi noi, ne-am format deja o imagine despre cum ar trebui să se termine totul.

Avem un sat în care prezenţa la vot a fost mică. De obicei în sate câştigă PSD. Ştim că în mediul urban oamenii au fost mai conştiincioşi. În oraşe de obicei câştigă dreapta. E clar! Rezultatul, clar şi fără discuţii, prezintă PNL câştigător detaşat. PSD s-a făcut de ruşine. Moşul ce umblă cu piciorul de scaun după el pentru a da o corecţie oamenilor ce au alte păreri a fost redus la tăcere.

Din cele 256 de voturi, 156 erau ale PNL-ului pentru Camera Deputaţilor, doar 49 PSD, 8 UDMR, 4 ALDE şi alte 8 s-au dus la USR. La Senat rezultatele erau şi mai clare, PNL crescând iar PSD primind doar 45 de voturi. Orice calcul şi orice alinţe ai fi ales în urma acestor rezultate, chiar şi cu marje de eroare nepermis de mari, realitatea era că vom avea 4 ani de Guvern Cioloş. La a 4-a numărătoare a voturilor PNL şi PSD, diferenţa rămânea categorică în favoarea dreptei. E clar! harta României nu se va mai colora în roşu de data asta. Tineretul a înţeles. Bătrânii de la sate se gândesc la viitorul copiilor lor. De data asta a câştigat bunul simţ, minciuna fiind pusă la zid. Nu are cum să fie altfel. Voturile sunt clare, toţi cei din jurul nostru sunt de aceeaşi părere cu noi, nu cunoaştem pe nimeni care să fie de altă părere, am văzut cu ochii noştri realitatea următorilor 4 ani de guvernare PNL-USR.

E cât se poate de clar. La fel de clar ca „bula” în care trăim pe Facebook ori în cercul nostru de prieteni, la bere.

Atunci când se sparge „bula”…

Voturile sunt sigilate în saci transparenţi de plastic şi aruncate în portbagajul păzit de poliţistul ce le va escorta la Sibiu. Urcăm şi noi în maşina noastră, extenuaţi. Dar mulţumiţi că tot ce am văzut în munca noastră de observatori a fost în limitele normale. Totul a fost prea normal pentru o Românie despre care auzisem că la sate se fură voturi şi oamenii vin cu autocarele, împinşi cu un pahar de pălincă. Am simţit că a fost un vot aşa cum ar trebui să fie o ţară – civilizat şi modern. Aşa cum vrem să fie România şi în următorii ani.

Rapid rămânem singuri, în beznă. Urmărim lumina farurilor pe care parcă încercăm să o prindem din urmă. Drumul devine tot mai lin, cerul mai înstelat. Fugim după semnal GSM, 3G şi căutăm în viteză un post de radio pentru a ne confirma realitatea noastră. Brusc, ne lovesc zeci de notificări pe telefon, sms-uri şi un post de radio la care auzim sacadat un discurs ce ne trimite cu mult înapoi în timp. „Bula” noastră s-a spart.