Afară a ieşit soarele aşa că m-am gândit să nu mai arunc banii pe bilete de autobuz (eh, criza…) şi am plecat cu bicicleta spre birou. Normal că în Sibiu nu există piste de biciclete pe stradă, printre maşini şi camioane, acolo unde este nevoie, ci doar prin parcuri.
Prima intersecţie, primul dobitoc.
Mergeam liniştit pe partea dreaptă a drumului, nici prea repede nici prea încet. Stradă cu sens unic. Din faţă, pe contrasens (dacă se poate spune aşa pe o stradă cu sens unic), apare o maşină aproape de casare şi la un moment-dat şoferul începe să claxoneze disperat. Săracul, vroia s-o ia la stânga şi eu, nesimţit cum sunt, nu m-am oprit în mijlocul drumul ca să-i cedez trecerea. S-a băgat ca un porc, a trecut exact prin faţa mea fără să se gândeas căcă s-ar putea să mă bag în jaful lui. Soţia şi copilul şoferului se uitau la mine ca şi cum eram un criminal evadat din închisoare. Bine măcar că nu m-au înjurat pentru că în situaţia aia sigur ajungeam să dau declaraţii la poliţie.