De ce am renunțat la reciclarea selectivă… după nici 5 luni.


Zilele trecute am renunțat să mai colectez selectiv pentru a recicla gunoiul. Sunt dezamăgit.

Dezamăgit pentru că am avut speranțe și chiar am vrut să fiu unul dintre cei ce colectează selectiv gunoiul și își vede de treabă pentru a ne face o lume mai bună. Am cumpărat 4 coșuri de gunoi, fiecare cu capac de culoarea containerelor unde urma să arunc apoi gunoiul strâns. Mâncarea o aruncam într-un compartiment special și se împuțea acolo (fiindcă nu mănânc/gătesc atât de mult acasă astfel încât să pot arunca resturile rămase tot la 2 zile… pentru că nu se strângeau prea multe). Sticla o strângeam în coșul de gunoi verde și, atunci când se aduna mai multă, o strângeam și în pungi separate, pentru a o duce o dată la două săptămâni la iglu-urile amenajate special decătre Primăria Sibiu pentru asta. Hârtia oricum o colectam separat chiar și la birou de cel puțin un an de zile. Din păcate, aproape întotdeauna ajungea oricum în același container ca restul gunoiului menajer.

Și totuși, de ce am renunțat la colectare selectivă?

Pentru că am rămas cu senzația că toată munca mea e în zadar. Pubelele și iglu-urile unde eu arunc plasticul are pungi cu gunoi menajer, sticla se sparge când o arunc și devine nereciclabilă, cartonul îl strâng separat dar cutia de ouă, de exemplu, e aruncată apoi la gunoi când ajunge pe platforma de reciclare pentru că e de calitate proastă, plasticul degeaba îl pun deoparte pentru că mare parte din el e nereciclabil, cutiile de carton degeaba m-am chinuit până acum să le presez cât mai bine și să le păstrez pentru că, având și straturi de aluminiu, se renunță în a fi reciclate.

Așa că, am renunțat să ocup atât de mult spațiu în casă cu coșuri de gunoi și pungi pline cu sticle. Pur și simplu, mi se pare că oricum plătesc foarte mult gunoiul lunar, nu mai sunt dispus să îmi consum și timpul pentru a nu fi, oricum, de ajutor în reciclare.


52 de comentarii la „De ce am renunțat la reciclarea selectivă… după nici 5 luni.”

  1. Faptul ca exista un anumit grad de lipsa de spirit civic printre vecini nu inseamna ca reciclarea selectiva e o idee proasta. Probabil daca politia locala se sesizeaza si imparte amenzi celor care nu recicleaza corect atunci lucrurile se vor schimba. Oamenii care au fost obisnuiti sa arunce totul la gramada si care sunt efectiv lenesi trebuie educati, intai cu vorba buna si apoi arsi la buzunar daca cu vorba buna nu merge.
    Apoi, sticla nu se recicleaza efectiv pastrand-o intacta ci din contra se sfarma in bucati cat mai mici pentru a putea fi reutilizata in procesul de productie, iar daca sticla se sparge atunci cand o arunci in container nu-i nicio problema ci dimpotriva.
    Cat despre plastice, carton si alte alea, in mod normal reciclarea se face in doua etape. Odata determinand populatia sa selecteze deseurile in functie de niste criterii si mai apoi folosind o rampa speciala unde diversi angajati iau la mana deseurile si le separa pe cele care nu corespund cu criteriul de reciclare, dar asta deja nu mai e problema persoanei care arunca gunoiul ci a celor care-l colecteaza.

    1. Din contra. E o atentionare ce trebuie luata in seama (din timp) de catre cei responsabili cu reciclarea si colectarea. Altfel riscam sa avem multi oameni ce renunta la selectare (ori nu incep niciodata sa colecteze selectiv) si nu vom ajunge niciunde.

    1. Nevoia te obliga. M-am mutat si aici nu mai prea sunt dispus sa consum spatiul ptr 10 cosuri de gunoi.

  2. Nasol că promovezi asta. Cum vrei să ceri autorităților să-și facă treaba, dacă nu te ocupi de partea ta? Suntem toți o rotiță dintr-un sistem aflat, târziu, tot la început. Mai e mult de lucru, de învățat, de educat, de dezvoltat. Dacă dintre noi renunță și cei care cred în nevoia de a recicla, unde ajungem?

    1. Din pacate s-a inceput prost…ai nevoie de manual sa colectezi ! In afara de asta, colectarea este mult mai scumpa – daca inainte era o trecere, acum sunt minim 3 treceri pentru colectare, rezultatul – poluare mai mare, trafic incurcat si costuri mai mari, deci Ce Merita !???

    2. De acord că s-a început cu o comunicare proastă, cu prea multe categorii de sortare, cu spații de depozitare plasate prost, cu n motive să fim supărați. Dar ce facem împreună să îmbunătățim tot procesul? Înapoi nu-i de mers. Plus că nu știu de ce, dar eu, la bloc, plătesc mai puțin decât înainte.

    3. Tudor, de ce crezi că e obligația autorităților să ne creeze condiții comode să reciclam gunoiul cărat acasă și produs de noi? De ce crezi că nu e sarcina noastră? Sarcina mea e doar să iau sticla de cola de la mall, s-o pun in cos, s-o scot din cos la casă, s-o pun la loc în coș, s-o duc la masina în parcare, s-o pun in portbagaj, s-o transport acasa, s-o pun in plasă, s-o urc la etaj, s-o bag in frigider, s-o scot de zece ori pana se golește, apoi…. Apoi când nu-mi mai e de folos, să vină primarul la ușă să mi-o ridice?

    4. Tudor St. Popa Autoritatile nu au cum sa fie impresionate de o postare pe blog. Cititorii care cauta confirmarea propriilor teorii despre colectarea selectiva, insa, da. Pana la urma, care e difenta intre cineva care nu selecteaza gunoiul, desi are la dispozitie mijloacele si locuitorii de pe malul Cibinului care arunca gunoiul direct in rau, desi trece masina de gunoi si prin fata curtilor lor?

  3. Sticla sparta nu devine nereciclabila, reciclarea sticlei nu inseamna ca cineva ia sticla si o umple inapoi cu vin, suc, etc. Cutiile de lapte etc care contin aluminiu se recicleaza mai nou in containerul de metal. Suntem la inceput cu reciclarea, e adevarat, in Bucuresti este bataie de joc, dar alte tari cum au pot?

    1. Din experienta, in alte tari containerele nu au gura asa de mica, sunt de fapt pubele mari in care lumea arunca selectiv. Locurile unde duci gunoiul sunt acoperite … daca ploua/ninge poti duce gunoiul, unde mai pui si estetica. E un chin sa indesi separat cartoanele, metalul si e absolut oribil sa vezi ca totul se strange la gramada.

    2. Mă îndoiesc că se reciclează sticla sparta din moment ce tu nu ai voie sa arunci cioburi in containerul de reciclare …. m-aș bucura să nu am dreptate

  4. Pentru a rezista intr-o lupta iti trebuie un sprijin, daca nu o recompensa. Degeaba sunt doar unii civilizati, educati si care incearca sa-si faca treaba. Cand vezi ca statul doar trage de tine… pana la urma tot renunti. Eu am spus, inca din primele zile, ca nu sunt de acord sa-mi umplu casa si curtea cu cosuri, pungi si pubele, sa-mi pierd atata timp cu selectarea gunoiului si sa platesc tot aceeasi suma de bani pe care o plateam si fara selectare. Sa-mi fac depozit in casa de sticle si cartoane si, apoi, sa le car cateva sute de metri sa ma chinui sa le bag pe o gaurica. Eu pierd timp, imi fac nervi si ii mai si platesc ca imi ridica sticlele, cartonul si plasticul pe care ei il valorifica.

  5. Au facut cei de la Decât o Revistă un reportaj pe tema asta. Chiar daca noi colectam selectiv si vine o masina si pune totul la un loc, tot e un pas inainte. Imi pare rau ca nu gasesc articolul…

  6. mai nou se vehiculeaza ideea de a recicla totul la gramada si de a fi despartite in centrul de colectare. Gen container unic, sticla, hartie, metal, plastic. Din pacate este perfect adevarat ca plasticul este foarte greu de reciclat, tocmai pentru ca se gaseste intr-o varietate foarte mare de tipuri…

  7. Eu fac reciclare selectiva de cativa ani. Chiar daca asta inseamna sa merg o data la 2 sapt cu o masina plina la centrul de reciclare de langa Carrefour. Fac asta pentru ca o consider o chestie de igiena, la fel ca spalatul pe dinti. Cam repede te-ai dat batut. Nu o faci pt primarie, o faci ca sa iti poti privi nepotii in ochi stiind ca nu le-ai lasat mostenire o groapa de gunoi.

    1. Inteleg dezamagirea dar tocmai ti-am dat o solutie. In loc sa demobilizam total lumea mai bine ii mobilizam sa foloseasca solutiile care functioneaza

  8. Mi se pare o munca in zadar..asa cum funcționează acum colectarea…ca sa nu ma zic si f scumpa…ca persoane juridice platim 4 birouri 200 lei pe luna pentru ridicarea unei singure pubele de 4 ori pe luna

    1. Deci nu doar eu platesc la birou aberant se mult desi arunc doar o punga de gunoi de 35 l o data la 2 sapt?

  9. Noi suntem la inceput, sa avem rabdare. Sunt sigura ca acu 15-20 de ani au fost si pe dincolo probleme. O sa invatam din greseli… Am observat ca noi romanii nu avem rabdare de felul nostru asa ca neam, sau avem cu lucrurile mai grave dar cu cele mai mici nu avem deloc, un fel de paradox. De fiecare data cand merg in Franta la prietenii mei francezi, ma minunez ce rabdatori sunt si foarte nesuparaciosi ca sa zic asa. Chiar daca nu sunt de acord in toate cu primaria lor, ridica din umeri baga un c’est la vie de ma lasa gura casca. lol De data asta aleg sa nu imi prea pese, am prea multe pe cap sa mai imi pese si de chestiile astea marunte, ma bucur ca avem groapa de le ardem si ca am inceput cat de cat cu pasi mici reciclarea asta. As prefera intai sa rezolvam cu defrisarile masive din Romania si alte chestiuni..

  10. Am spus dintotdeauna ca un asemenea demers de anvergura, cum e colectarea selectiva, nu se poate baza numai pe constiinta si educatia cetatenilor sau pe faptul ca cei mai putin educati vor lua exemplul celor care au inteles mesajul cetatenesc. Trebuie alternativ impuse mijloace tehnice si organizatorice de sanctionare a celor care nu inteleg acest lucru de bunavoie si constiinta civica! Trebuie gandit de la inceput pana la sfarsit acest traseu de la stadiul de gunoi pana la deseu selectat. Dar nu stiu daca cei din Primarie au inteles ei acest lucru, ce sa-l mai explice si aplice la altii!

  11. De zece ani arunc selectiv la Mediaș. Până când nu se colecta selectiv decât la bloc, duceam jos în cartier recipientul nostru unic, și aruncam cu manuta bucată cu bucată ce în ce container trebuie. Luam uneori gunoiul selectiv și de la ai mei, de la 300 km. Nu aveți nicio scuză.

    1. Si eu fac asta, dar daca Primaria se asteapta ca eu sa ma duc sa il trag de manuta pe cel care nu o face, atunci e undeva o mare problema. Si nu la mine!

  12. Tudor, poți aduna in casă totul într-un sigur sac, și sortezi la containere sau la centrul de reciclare. Te așteptăm la stația de sortare Eco Sal din Mediaș, unde de mai bine e zece ani se recicleaza mai orice.

    1. Ai aruncat mingea la fileu. Pana acum atatea firme private te plateau ca sa le duci materiale pentru reciclare, acum tu platesti (ca cetatean) pentru a-ti lua Soma aceleasi materiale pentru reciclare. Apoi afli ca jumatate din ele le arunca pentru ca sunt prea greu de reciclat sau materialul e de calitate slaba.

    2. Putem în continuare să ducem materialele la acele firme. Plătim însă un operator, ca să nu trebuiască să facem noi asta. Totul se poate refolosi cumva, eficient chiar. Marius Cobarzan, știe mai bine decât mine cum produci zero waste.

  13. Mergi la supermarket, pui într-un cărucior tot felul de produse în tot felul de ambalaje, apoi ajungi acasă, și pui fiecare produs unde trebuie, dulap, sertar, frigider, cămară. Și când se golesc, de ce nu poti la fel? Aduni toate la un loc si le sortezi la containere. Asta e ca la picnic, poți duce flaconul plin până acolo, dar gol inapoi e prea greu si l lași acolo. Sorteaza-le si transporta-le și după ce le-ai golit, chiar dacă necesită tot atâta efort ca atunci când le duci acasă de la magazin.

  14. Nasol e când selectezi deșeurile și vine minunata mașina de gunoi și face un ghiveci din tot ce te-ai chinuit tu sa separi. Selectarea deșeurilor trebuie făcută de la sursa și până la groapa de gunoi sau ce o fi, altfel e cam degeaba.

  15. juma de video este ceva de genul „sunt bun, da’ nu ma vede nimeni”. vai ce greu este, incredibil, hai sa renunt 🙂 mai merge si cu masina si lasa motorul pornit! in timpul in care se inghesuie cu sacul ala. eu le pun pe toate intr-un sac acasa si cand s-a umplut, ma duc pe jos! la containere si scot fiecare obiect din sac si-l pun la containerul lui. plimbarea de seara, 10 minute dus-intors. ce se intampla mai departe ca unele devin nereciclabile, e posibil, dar asta nu ma va face niciodata sa renunt.

    1. „eu le pun pe toate intr-un sac acasa si cand s-a umplut, ma duc pe jos! la containere si scot fiecare obiect din sac si-l pun la containerul lui.” – reflecta exact ce spui tu… „sunt bun da’ nu ma vede nimeni.” :))

  16. Doua lucruri mi-am dorit cu ardoare sa la vad si la noi, ca in vest: painea ambalata, (sa nu mai vad muste pe ea, mainile vanzatoarei sau praful de la maturat pe ea si gunoiul selectat. M-am bucurat ca si noi am preluat din lucrurile bune de la tarile civilizate, chiar daca asta inseamna mai multa munca la aruncarea gunoiului, ar fi pacat sa renuntam, mai bine i-am trage la raspundere pe cei care nu-si fac treaba cum trebuie. Nu descuraja pt cativa indolenti sau neispraviti!

  17. Tudor, să știi că nu sunt de acord cu tine. Reciclarea selectivă trebuie făcută! Fie și doar pentru educarea generațiilor viitoare. Gunoiul sufocă orașele și natura. Însă după cum spui și tu serviciile de salubrizare și reciclare se fac prost în Sibiu! Nu ca la „sași” 😉

    Să îți descriu cum se face în Bruxelles unde mă aflu acum, de ceva timp:
    1) În perioada sărbătorilor de iarnă când toată lumea este în general acasă, primăria trimite prin poștă la fiecare locuință, instituție și societate comercială, un pliant cu un ghid informativ conținând modalitatea de reciclare, calendarul acțiunilor de salubrizare și cuantumul sancțiunilor primite de cei care nu respectă deciziile. Toate pentru anul următor!
    2) Angajații de la salubritate (gunoierii) sună, tot în perioada sărbătorilor de iarnă, la soneriile oamenilor și la rândul lor le oferă un pliant informativ, un pachet cu saci de gunoi gratuit și informații suplimentare dacă este cazul. Există aici în Bruxelles ca și în România un mic obicei, care nu este obligatoriu, de a oferi o mică recompensă în bani pentru serviciile „murdare” pe care aceștia le fac pentru comunitate. Bineînțeles că poți să nu oferi nimic fără ca acest lucru să îți afecteze serviciul de salubrizare. Însă oamenii aceștia chiar merită și își fac treaba! Plus că te informează.
    3) Primăria obligă pe absolut toată lumea să folosească doar anumiți saci de gunoi. Cu anumite culori. Acum sunt cinci: galben, albastru, verde, portocaliu, alb transparent. Fiecare pentru o anumită gamă de deșeuri bine stabilite și bine respectate. Aceste tipuri de deșeuri sunt enumerate și reprezentate grafic pe pliantele informative, pe site-ul primăriei, pe site-urile firmelor de salubrizare, pe cele ale firmelor de reciclare, pe cele ale ong-urilor de mediu și pe cele ale agenției guvernamentale de mediu. În 12 limbi printre care și limba română! Aici puteți vedea că spun adevărul: http://www.arp-gan.be/ro
    4) Toată presa locală este obligată la sfârșit de an și la începutul anului nou să informeze pe larg despre colectare și despre procedurile respective. Și în timpul anului din când în când se fac campanii de informare.
    5) Oamenii sau administratorii clădirilor și a societăților scot sacii de gunoi (legați) în fața clădirilor. Seara în general societățile comerciale sau dimineața în general cetățenii. Anumite zile, anumite culori. Doar atunci! Altfel stai cu sacii în fața casei până când e ziua de colectare pentru culoarea respectivă. Sunt 3 zone care împart orașul:
    Zona 1. Luni dimineața, saci albi și albaștrii. Luni după-amiază, saci verzi și portocalii. Joi saci albi și galbeni.
    Zona 2. Luni dimineața, saci albi și albaștrii. Joi dimineața, saci albi și galbeni. Joi după-amiază, saci verzi și portocalii.
    Zona 3. Miercuri dimineața, saci albi, albaștrii și galbeni. Miercuri după-amiază, saci verzi și portocalii. Sâmbăta, saci albi.
    6) Sacii albi, albaștrii și galbeni se scot de la ora 18.00 seara până la ora 06.00 dimineața a doua zi, iar sacii verzi și portocalii se scot dimineața de la ora 06.00 până la ora 12.00.
    7) Amenzile sunt de la 62,50€ pentru nerespectarea orelor de colectare și lăsarea pe stradă a sacilor de gunoi până la 62.500€ pentru depozite de gunoi ilegale.
    8) Sticlele și borcanele se aruncă la container special pentru colorate și transparente. Pot fi și sparte dar fără dopuri sau capace metalice!
    9) Culorile sacilor cu ale containerelor de colectare coincid!
    10) Există mașini speciale de colectare a deșeurilor chimice sau a uleiurilor de tip: uleiuri și grăsimi alimentare, produse pentru lipit, deșeuri medicale, baterii inclusiv auto, produse de curățenie menajeră, coloranți și parfumuri, becuri și lămpi, brichete și extinctuare, produse chimice pentru grădinărit, sprayuri și produse cu aerosoli, produse auto precum antigeli, uleiuri, lichide de frână etc. Pentru toate acestea mașina vine o dată pe lună acasă sau prin comandă telefonică ori pe site. În rest trebuiesc predate la centrul zonal de colectare!
    11) Pentru deșeuri sau lucruri nefolositoare de tip: mobilier, aparatură veche, covoare și mochete, jucării, electronice etc. se cheamă mașina de colectare, gratuit până la 3 metri cubi. Iar peste această cantitate se merge la centrul zonal de reciclare sau se cheamă o mașină de colectare contra cost.
    12) Lucrurile bune sau funcționale, chiar și mobilier se scot pur și simplu în stradă pentru cei care au nevoie de ele. Oricum mașinile le vor colecta dacă nu le ridică nici o persoană!
    13) Hainele și încălțămintea se pun la containere speciale sau se predau la asociații și fundații umanitare care vin și le ridică dacă sunt mai multe.
    14) Cartoanele mari și cutiile de carton se presează manual și se scot în stradă! Mașinile sau cei nevoiași le vor colecta și le vor duce la centrele de reciclare.

    Cam așa funcționează sistemul de colectare și reciclare din Bruxelles. Simplu și extrem de eficient. Seara poți să crezi uneori că e urât. Sau ca turist. Dar în 2-3 ore după închiderea magazinelor totul e curat. Iar dimineața după ora 6 este curat bec pe străzi.

  18. P.S. Sacii de gunoi respectivi sunt marcați cu sigla primăriei și doar în ei se face colectarea. Alții nu sunt admiși! Fiindcă aceia sunt biodegradabili și au dimensiuni și culori standard! Se găsesc în toate hypermarketurile, supermarketuri și magazinele de cartier. La fel! Și unii îi primești gratuit pe baza unor bonuri de reciclare, pe abonament la salubrizare sau prin campaniile de informare.

Dă-i un răspuns lui Maria Tureschi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.