Religii de consumatori


Nu cred că mi-au plăcut niciodată preoţii. Nici măcar religia. O văd oarecum ca pe o dovadă de slăbiciune. Atunci când nu mai ai încredere în puterile tale îţi transferi speranţele spre puterile unui personaj imaginar fie el Dumnezeu, Alah sau Zei.

I-am tolerat totuşi întotdeuna pe cei religioşi, chiar şi pe sectanţi. Dar m-am ferit să devin şi eu unul. Se pare însă că e tot mai greu să te fereşti de secte. În ultimul timp am observat că au apărut (bine, există de mult dar pe mine doar acum m-au găsit) chiar şi religii de consumatori, aşa cum le spun eu.

Ce-i aia o religie de consumatori?

Adică un grup de oameni ce folosesc aceleaşi produse, citesc aceleaşi cărţi motivaţionale scrise de guru-ul lor, ascultă aceeaşi muzică, au aceleaşi hobbyuri şi acelaşi ţel în viaţă – îmbogăţirea sufletească şi urcarea treptelor succesului în grupul lor, sub umbrela consumului de produse proprii foarte bune. Grupurile astea de sectanţi-consumatori sunt internaţionale şi, din câte am văzut, dacă urmezi întocmai paşii descrişi în cărţile lor ai şansa să devii chiar tu unul dintre conducătorii sectei.

Luxul promis, includerea ta într-un grup restrâns exclusivist, cum spun ei, de oameni care te înţeleg (pentru că toţi ajung să aibe aceleaşi procupări) şi mirajul puterii se pare că e de ajuns pentru a-şi mări zilnic numărul adepţilor.


7 comentarii la „Religii de consumatori”

  1. poi aia-s dusi in totalitate, am aici unii ce au legat acoperisul casei cu sarma de facut poduri. (conceptia lor e ca pamantul e plat, iar sfarsitul lumii suna cam asa, se intoarce si ii scutura pe toti de pe el, drept urmare ei raman ca-s legati) Dapoi tu ai luat-o razna sa veorbesti asa…

  2. De ce zici ca e dus? Adi… nu sti despre ce vorbeste..are dreptate..a avut o experienta cu oamenii despre care vorbeste..deci nu scrie despre necunoscute.Nici eu nu am incredere in preoti dar cred in Dumnezeu…de ce sa te duci la un preot care te pune sa dai bani la spovedanie?,sau mai rau el e homosexual(nu am nimik cu ei)si pe deasupra el,preotul e om…face greseli…am o lista intreaga de motive ptr care nu mai merg la ei..Relatia mea cu Dumnezeu exista deci nu imi pasa de institutii de facut bani pe seama enoriasilor.

  3. Eu ma refeream strict la asta: „Atunci când nu mai ai încredere în puterile tale îţi transferi speranţele spre puterile unui personaj imaginar fie el Dumnezeu, Alah sau Zei.” Ca de restu stai calma ca nici pe mine nu ma impresioneaza dobitocia si mitocania, manipulare, etc. etc. etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.