Renault Twizy nu va veni niciodată în România


În Italia majoritatea locurilor de parcare sunt ocupate de două maşini (în general Smart-uri) parcate perpendicular faţă de bordură. Acum a venit timpul ca un singur loc de parcare să fie ocupat de 3 masini! De trei Twizy. La noi nu cred că vom vedea prea curând aşa ceva. Aici SUV-urile sunt la putere chiar dacă nu avem unde să le parcăm.

Cu Twizy am făcut cunoştinţă la Roma, acolo unde cei de la Renault lansau prima maşină 100% electrică. Unde puteau altundeva să lanseze aşa o mini-maşină decât în Italia? Şi elecrtică pe deasupra… Renault Twizy arată foarte bine, îţi atrage clar privirea pe stradă datorită designului şi dimensiunilor mici. În plus, designul este plusat cu atracţia anilor ’90 – uşile ce se deschid vertical. Asta dacă ai uşi la maşină pentru că există şi modelul fără. Acest model (cel fără uşi) arată mai degrabă ca scuterele acelea cu acoperiş ce nu au prea avut succes pe la noi. Asta şi pentru că cele două locuri ale maşinii nu sunt dispuse unul lângă altul, ca la orice maşină normală, ci pasagerul stă, puţin chinuit ce-i drept, în spatele şoferului. Exact ca la scutere.

Deocamdată zâmbim toţi atunci când vedem pe cineva care-şi conectează maşina la priză. Tind să cred că în următorii ani nu va mai fi asta ceva special prin ţările vestice. Şi Twizy se încarcă la priză.

Caracteristici tehnice
Motor 3CG electric asincron, poate atinge până la 80 km/h (cel mai bun model) şi ajunge de la 0 la 45 km/h în 6,1 secunde. Maşinuţa poate avea autonomie chiar şi de 100 de km ceea ce nu-i chiar rău pentru deplasările în oraş.

Dimensiuni Renaul Twizy
168,6 cm lungime totală şi 123 cm lăţime fără oglinzi (adică nici măcar 3 tastaturi puse una lângă alta) şi aproape 140 cm cu oglinzi cu tot; 145,4 cm înălţime (adică 5 sticle şi ceva de bere aşezate una peste alta)… dar ai nevoie de minim 198 cm. pentru a putea deschide uşile.
Volumul portbagajul Reault Twizy: 31 dm³ şi, incredibil dar adevărat, pentru că maşina e aşa mică e calculat până şi volumul torpedoului, undeva pe la 8,5 dm³ ambele 🙂

Preţuri Renault Twizy
Cel mai ieftin Renault Twizy costă 6.990 euro (Twizy 45 Urban negru-gri, nu colorat); 8.700 euro Twizy Technic.
Pe lângă preţul maşinii trebuie să plăteşti şi bateria care se închiriază cu 50 euro/lună (ptr. 5000 km sau 36 luni) sau chiar şi 154 euro (pentru varianta de 40.000 km).
Accesoriile (acoperiş de sticlă, hands-free prin Bluetooth, senzori de parcare, pătură pentru pasager şi şofer etc) pot ajunge aproape de 1000 de euro + uşile care sunt considerate echipamente exterioare şi costă 545 euro.

Renaul Twizy se poate găsi prin ţările vestice în mai multe combinaţii de culori – alb, gri, negru, roşu, albastru.


21 de comentarii la „Renault Twizy nu va veni niciodată în România”

  1. Sunt curios ce se intampla in cazul unui accident si deasemenea, cat de comod i-ar fi unei persoane de 1.80 – 1.90 sa conduca un astfel de mini-vehicul 🙂

  2. E misto pentru orasele aglomerate (la noi cam toate sunt asa), dar in caz de accident tot mi se pare nesigura…mai ales daca vorbim de un impact lateral :-S

  3. Tare mult mi-ar placea si mie una.Mie mi se pare o masinuta stabila si excelenta ptr traficul din sibiu:)))…ptr mine e masina ideala…o vreau de pasti,se poate 😛 ???:?

  4. din pacate acest articol e cat se poate de fals,tocmai azi am vazut 3 pe strada,si curios fiind ce sunt am dat un search repede pe google,se pare ca dea sunt la vanzare la noi,la nici 6 luni dupa ce a-ti facut acest articol…

    1. Adica titlul e "fals" vrei sa spui. Dupa ce am scris articolul am fost anuntat ca va aparea si in Romania, s-a lansat deja de cateva luni.

  5. din pacate acest articol e cat se poate de fals,tocmai azi am vazut 3 pe strada,si curios fiind ce sunt am dat un search repede pe google,se pare ca dea sunt la vanzare la noi,la nici 6 luni dupa ce a-ti facut acest articol…

    1. Adica titlul e "fals" vrei sa spui. Dupa ce am scris articolul am fost anuntat ca va aparea si in Romania, s-a lansat deja de cateva luni.

  6. Salut. Traiesc de vreo 10 ani in Italia ….si mi-am cumparat un Twizzy .Fratilor e bestiala . O am de vreo 6 luni si inafara de faptul ca se economiseste destul la benzina e foarte distractiva … apropo .. am 1,90 cm inaltime 🙂

Dă-i un răspuns lui Dragos Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.